ICCJ. Decizia nr. 6537/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6537/2011
Dosar nr. 837/64/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 171/ S din 25 aprilie 2005, Tribunalul Braşov a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta R.C.C. şi a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 7.933.629.000 lei, echivalentul lipsei de folosinţă asupra terenurilor situate în oraşul Predeal, identificate în CF Braşov, în suprafaţă de 1976,40 m.p., pe perioada 4 martie 2001 - 6 septembrie 2002 şi a respins celelalte pretenţii.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calităţii procesuale pasive iar pârâta SC C.H.B. SA a fost obligat la plata sumei de 123.566.790 lei (ROL), cheltuieli de judecată parţiale.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, în raport de pretenţiile deduse în concret judecăţii, instanţa este învestită de reclamantă cu judecata unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile art. 1078 şi art. 1084 raportat la art. 480 C. civ. şi nu pe dispoziţiile art. 482 - 494 C. civ. indicate în cererea de chemare în judecată.
Instanţa a constatat că reclamanta este proprietara terenurilor în litigiu care, în prezent, sunt ocupate de C.H.B. (fost C.) într-o proporţie de 68%, restul parcelelor reprezentând zone verzi, că aceste construcţii au fost edificate de Statul Român şi sunt exploatate de pârâta SC C.H.B. SA, reclamanta fiind lipsită de prerogativele folosinţei şi posesiei, caz în care, pârâta datorează, în condiţiile art. 1078 C. civ., o despăgubire.
Referitor la cuantumul despăgubirii, instanţa a apreciat că nu poate primi criteriile evidenţiate în expertiza extrajudiciară întocmită de D.D. (1. oportunitatea de afacere pierdută; 2. valoarea terenului la preţul de piaţă şi 3. valoarea chiriei stabilită pentru teren în caz de închiriere a construcţiei) şi că se impune stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă în raport de concluziile expertizei extrajudiciare întocmite de ing. M.H., care a reţinut drept criteriu raportul dintre cerere şi ofertă.
Totodată, instanţa a reţinut că nu se justifică reţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.P.C.I. SRL care are doar calitatea de asociat la SC C.H.B. SA, cu o cotă de 63,68864% (acţionar majoritar).
Prin Decizia civilă nr. 671/ AP din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de reclamanta Radu Cristina Crenguţa şi de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei s-a reţinut că prima instanţă a procedat, în mod eronat, la schimbarea temeiului juridic al cererii dedusă judecăţii, fără a-l pune în discuţia părţilor, fapt care, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că se impune ca prima instanţă să examineze întinderea efectivă a eventualei răspunderi a pârâtei SC C.H.B. SA Predeal în raport de suprafaţa de teren efectiv ocupată de construcţii, aproximativ 300 mp şi, respectiv, în raport de regimul juridic diferit al celor patru parcele teren, în baza concluziilor unor expertize judiciare întocmite de un experţi în specialităţile construcţii şi contabilitate.
Prin sentinţa civilă nr. 67/ S din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Braşov secţia civilă, a admis, în parte, cererea şi a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 31.464. Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a terenului în litigiu pe perioada 4 martie 2001 - 6 septembrie 2002, precum şi suma de 4390 lei, cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenţii.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea formulată împotriva pârâtei SC A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calităţii procesuala pasive.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că potrivit concluziilor expertizei topografice întocmită de expertul F.G., terenurile pentru care reclamanta şi-a intabulat dreptul de proprietate sunt ocupate de construcţiile care intră în compunerea C.H.B., de două alei betonate şi de zonele verzi care completează aspectul arhitectonic al complexului, fiind tranzitat de reţele de utilităţi publice.
Totodată, instanţa a reţinut că prin expertiza efectuată de ing. constructor B.M. s-a procedat la identificarea construcţiilor iar prin expertiza contabilă întocmită de expert J.A.E. s-au evidenţiat mai multe variante de calculare a despăgubirilor, că părţile au formulat obiecţiuni care au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2006 şi la care experţii au răspuns şi că obiecţiunile formulate ulterior, referitoare la concluziile expertizelor topometrică şi contabilă, au fost respinse prin încheierea din 17 noiembrie 2006.
În raport de probatoriul administrat şi de dispoziţiile art. 480 şi art. 483 C. civ., instanţa a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii fructelor civile pe care reclamanta le-ar fi perceput dacă imobilul în litigiu se afla în folosinţa sa, anume contravaloarea chiriei stabilită la suma de 35 euro/ mp.
Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită doar la plata prejudiciului efectiv suferit prin uzurparea de către pârâta SC C.H.B. SA a folosinţei terenului, neputând fi primite solicitările reclamantei ca despăgubirea să fie calculată prin raportarea la preţul de vânzare stabilit pentru întreaga suprafaţă de teren in litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 95/ AP din 3 iulie 2007, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de reclamantă şi de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a apreciat că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului litigiului, întrucât probele administrate nu se circumscriu obiectului cererii, anume ele nu determină cuantumul valoric al fructelor civile datorate reclamantei, respectiv, că deşi aceste probe sunt pertinente, ele nu sunt şi concludente şi nu stabilesc „în mod ştiinţific" care este echivalentul lipsei de folosinţă.
Instanţa de apel a reţinut şi că expertiză contabilă administrată în cauză elucidează aspectul referitor la cuantumul fructelor civile pornind de la premise false, sens în care a fost înlăturată, în mod corect, de prima instanţă care însă şi-a întemeiat soluţia pe un înscris ataşat expertizei, provenit de la o terţă persoană, fără ca acesta să fie pus în dezbaterea părţilor, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al părţilor, caz în care, hotărârea pronunţată este „lovită de nulitate şi nu are un fundament ştiinţific în stabilirea faptelor".
În concluzie, apreciind că fondul pricinii a fost cercetat numai în aparenţă, instanţa de apel a dispus desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând că soluţia se impune şi pentru a nu se prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie.
Prin Decizia nr. 3831/2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei declarat împotriva susmenţionatei hotărâri,a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel reţinând următoarele.
Apelul este o cale devolutivă de atac care investeşte instanţa de apel cu dreptul de a examina şi de a judeca din nou, atât în drept, cât şi în fapt, pricina dedusă judecăţii.
Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel poate încuviinţa refacerea şi completarea probatoriilor administrate în prima instanţă şi poate, în măsura în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, să administreze probe noi.
Instanţa de apel poate desfiinţa sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, potrivit art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., numai în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului
Sintagma „a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului" desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatutare asupra fondului pricinii, adică faptul că procesul a fost soluţionat în primă instanţă pe o excepţie, primită nelegal şi care a împiedicat intrarea în cercetarea fondului, sau faptul că s-a dispus prin sentinţă schimbarea, în mod nelegal, a temeiului de drept invocat prin cererea dedusă judecăţii sau, în anumite situaţii, faptul că s-a omis soluţionarea tuturor cererilor deduse judecăţii ori, pur şi simplu, lipseşte orice dovadă din care să rezulte o cercetare a fondului, de exemplu mijloacele de probă administrate etc.
În cauza supusă analizei nu erau însă incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Astfel, în faţa primei instanţe, în raport şi de îndrumările date prin prima decizie de desfiinţare, au fost administrate probatorii iar, prin hotărârea judecătorească pronunţată, prima instanţă a evocat fondul pricinii, soluţia adoptată fiind argumentată în fapt şi în drept.
Aşa fiind, instanţa de apel avea a soluţiona apelurile declarate de părţile interesate.
De altminteri, soluţia de desfiinţare pronunţată de instanţa de apel, este motivată în termeni generali, pe neconcludenţa probatoriilor administrate în prima instanţă şi pe lipsa caracterului ştiinţific al unora dintre expertizele administrate, fapt care echivalează şi cu o nemotivare a hotărârii recurate.
Soluţia adoptată de instanţa de apel mai este justificată, în mod eronat, pe necesitatea completării probatoriilor, obligaţie care, în raport de dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., incumbă instanţei învestită cu judecarea acestei căi ordinare de atac care, alături de judecata în prima instanţă, se circumscrie primului grad de jurisdicţie.
În rejudecare, după casare, curtea de apel a reţinut următoarele:
I Cu privire la apelul reclamantei:
1. Primul motiv este fondat întrucât suprafaţa totală ce face obiect al dreptului de proprietate al reclamantei este de 1976,40 mp şi nu numai cea ocupată de construcţii, astfel că întinderea contravalorii lipsei de folosinţă trebuie stabilită în report de întreg şi nu de parte.
Din raportul de expertiză topografică întocmit de expertul F.G. (fila 152 Dosar nr. 312/c/2004 Tribunalul Braşov), rezultă că din întreaga suprafaţă de 1976,40 mp, o parte, respectiv 1339,45 mp, reprezentând 68%, este ocupată de construcţii, iar terenul rămas neocupat se compune din patru parcele - zone verzi. Lucrarea ştiinţifică concluzionează că faţă de forma, dimensiunile şi faptul că ele sunt afectate şi de căminele de canalizare, conductele de apă, gaz şi electrice subterane, nici una din aceste parcele nu se poate folosi pentru edificarea unor construcţii care să se încadreze în aspectul arhitectural al zonei. Expertiza confirmă concluziile altei lucrări de specialitate întocmită de expertul Herghelegiu Mircea, chiar dacă extrajudiciară (filele 10 şi 18 - acelaşi dosar), de unde şi concluzia la care s-a oprit curtea, spre deosebire de soluţia primei instanţe, că despăgubirea se cuvine pentru întreaga suprafaţă de teren, devenită inutilizabilă în alte scopuri pentru reclamantă.
În acest mod s-a răspuns şi motivului 2 punctul 2.1 din apelul pârâtei, cu precizarea că nu are nicio importanţă faptul că terenul este liber de construcţii din moment ce este inutilizabil pentru reclamantă şi, aşa cum s-a reţinut, se înscrie în peisajul arhitectonic al complexului hotelier. De aceea nu se poate concluziona că despăgubirile revin numai pentru suprafaţa ocupată de construcţii, întrucât reclamanta, deşi proprietară a terenului, nu poate avea nici prerogativa folosinţei şi cu atât mai puţin a posesiei care i-ar permite culegerea fructelor civile. Discuţiile privind configuraţia anterioară a parcelelor şi care ar fi condus la o diminuarea a suprafeţei ocupată la construcţii nu au fost primite cât timp, în prezent, o lucrare ştiinţifică concluzionează în sensul arătat şi care vine să lămurească starea de fapt. Este de altfel sensul pentru care a fost întocmită în aplicarea dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ.
2. Motivul doi din apelul reclamantei a fost analizat în legătură cu motivul doi punctul 2.2 din apelul pârâtei, curtea reţinând că în cauză au fost expuse, prin expertize de specialitate, mai multe puncte de vedere cu privire la cuantumul valoric al lipsei de folosinţă.
Valoarea solicitată de reclamantă de peste 1 milion euro, reieşită din expertizele contabile s-a reţinut a fi absolut exagerată, ajungându-se ca pentru o perioadă de 18 luni de folosinţă, contravaloarea acesteia să depăşească de câteva ori însăşi valoarea terenului dacă ar fi fost achiziţionat în proprietate, astfel că motivul din apelul reclamantei este nefondat, dar de analizat motivul corespunzător din apelul pârâtei care vizează cuantumul exagerat al preţului folosinţei, tradus ca fruct civil, respectiv al chiriei pe care reclamanta ar fi încasat-o dacă ar fi închiriat terenul.
Sub acest aspect, lucrarea ştiinţifică care răspunde exigenţelor este expertiza întocmită de expertul Ş.C. (filele 212 - 213 Dosar nr. 312/C/2004 al Tribunalului Braşov), expert A.N.E.V.A.R., ce concluzionează asupra unei chirii de 1,91 euro/mp/lună.
Expertiza este întocmită de un specialist în domeniu, pe baza unei metode ştiinţifice şi care stabileşte o chirie ce răspunde unei realităţi şi care este apropiată valoric celei propuse în subsidiar, prin motivul de apel şi concluziile scrise depuse de pârâtă.
În raport de suprafaţa totală şi perioada de timp pentru care se solicită, a rezultat o valoare de 67948,63 euro pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei. S-a reţinut de admis acest motiv din apelul pârâtei, dar numai cu privire la caracterul exagerat al despăgubirii, curtea stabilind însă cuantumul în modalitatea arătată.
II Cu privire la apelul pârâtei:
Susţinerea că cererea reclamantei este nefondată în raport de temeiul juridic al acţiunii nu a fost primită.
Instanţa nu este ţinută de textul de lege invocat în drept în susţinerea cererii introductive de instanţă, ci de cauza acţiunii, care în speţă este dată de existenţa dreptului de proprietate al reclamantei şi lipsa prerogativelor folosinţei şi posesiei.
Pe această cauză, tribunalul şi-a motivat soluţia, încât indicarea chiar eronată a dispoziţiilor art. 1078 şi art. 480 C. civ. nu prezintă semnificaţie cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa de apel o poate corecta, ca instanţă de fond. De altfel referirea la norma înscrisă în art. 480 C. civ. s-a făcut în raport de prerogativele de care este lipsită reclamanta şi care are dreptul la culegerea fructelor civile în virtutea art. 483 C. civ. Drept urmare, principiul disponibilităţii nu a fost încălcat, cadrul procesual fiind respectat în limitele cauzei acţiunii, astfel că motivul de apel analizat s-a reţinut a nu fi fondat.
Din aceste motive, prin Decizia civilă nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, au fost admise în parte apelurile declarate de reclamanta R.C.C. şi de pârâta SC C.H.B. SA Predeal împotriva sentinţei civile nr. 67/ s din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Braşov, care a fost schimbată în parte în sensul că:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 67.948,63 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a imobilului teren, situat în Predeal, str. G., înscris în CF Braşov, în suprafaţă totală de 1976,48 mp, pe perioada 04 martie 2001 - 06 septembrie 2002.
A fost înlăturat din dispozitivul sentinţei dispoziţia de obligare la plata sumei de 31464 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs părţile criticând-o pentru nelegalitate.
În recursul său, încadrat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta R.C.C. a susţinut că lipsa de folosinţă pentru terenul proprietatea sa deţinut de pârâtă, raportată la o valoare de 1,91 euro/mp/lună, astfel cum a fost stabilită prin expertiza S.C., este rezultatul arbitrariului ce caracterizează toate soluţiile fondului, instanţele optând fie pentru o expertiză extrajudiciară, fie în raport de opţiunile pârâtei, deşi valoare pretinsă în cauză este aceea practicată de piaţa imobiliară şi rezultată din concluziile unor experţi, cadre universitare în raport de criterii exclusiv ştiinţifice.
Instanţa de apel nu a argumentat, deşi era obligată să o facă, motivele pentru care a acceptat constatările lucrării de specialitate menţionate, şi a înlăturat constatările celorlalte expertize administrate în aceeaşi cauză şi care au stabilit valoarea lipsei de folosinţă la o altă sumă, corespunzătoare sau mai mare celei solicitată prin cererea introductivă de instanţă.
A fost criticată totodată şi modalitatea de determinare a cuantumului lipsei de folosinţă, prin raportare la dreptul de concesiune, deşi bunul nu face parte din domeniul public al statului, lipsa de folosinţă a unui bun proprietate privată putând fi determinată prin convenţie, negociată şi variabilă, în raport de criteriile pieţei libere.
Prin nesocotirea dispoziţiilor lucrărilor de specialitate administrate în cauză, legal admise şi pentru care a fost nevoită să achite sume mari, instanţa de apel a făcut o apreciere valorică apelând la puterea prezumţiilor în contra unor probe ştiinţifice, cu eludarea dispoziţiilor legale în materie de probatorii.
Pârâta SC C.H.B. SA a solicitat admiterea recursului împotriva deciziei şi a încheierii de şedinţă din data de 22 iunie 2010, întrucât, cu referire la ultimul act de procedură, prin cererea înregistrată sub nr. 2140/62/2010 pe rolul Tribunalul Bihor s-a solicitat în contradictoriu cu reclamanta din cauza de faţă să se constate prescripţia achizitivă asupra aceloraşi terenuri pentru care s-a solicitat echivalentul lipsei de folosinţă în cauza de faţă, cauză ce are o influenţă determinantă asupra dreptului dedus judecăţii în cauza de faţă.
Cât priveşte fondul pricinii soluţionat prin Decizia atacată, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că întinderea dezdăunării a fost determinată prin raportare la întreg terenul reclamantei, deşi acesta este ocupat doar în parte de construcţii, amenajări şi reţele edilitare (1.339,45 mp), însă de construcţii şi mai puţin (499,40 mp)., stabilirea răspunderii sale pentru neutilizarea întregului teren nefiind susţinută de un temei legal corespunzător. Dispunând prin Decizia atacată ca întinderea despăgubirii să fie raportată la întregul teren al reclamantei, este înlăturat printr-o motivare de fapt, fără niciun temei juridic (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întregul raţionament al primei instanţe.
A fost încălcată şi autoritatea de lucru judecat în privinţa situaţiei de fapt şi problemei de drept dezlegate prin Decizia nr. 671/2005 a Curţii de Apel Braşov, care a stabilit irevocabil că întinderea răspunderii trebuie raportată doar la suprafaţa efectiv ocupată de construcţiile pe care le deţine, ca şi la situaţia juridică diferită a celor patru parcele, parcela x din CF Brașov fiind liberă de construcţii.
Faptul că întregul teren ar fi devenit inutilizabil pentru edificarea unor construcţii care să se încadreze în aspectul arhitectural al zonei, nu echivalează cu faptul că terenul nu mai poate fi folosit în alte scopuri (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Împrejurarea că întregul teren nu poate fi construit, nu determină o lipsire totală de fructe civile, care în materie imobiliară sunt reprezentate numai de valoarea folosinţei - chirii, ci eventual un prejudiciu de altă natură. Aceasta pentru că terenul neocupat de construcţii ar putea fi folosit în alte scopuri, iar nu exclusiv constructive.
Or, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat dezdăunarea pentru un beneficiu nerealizat prin imposibilitatea de a realiza alte construcţii pe terenul său, ci pentru împiedicarea dreptului său de folosinţă (304 pct. 6 C. proc. civ.), ce nu-i este imputabil decât în limita suprafeţei ocupate de hotelul şi terasa proprietatea sa.
Pe de altă parte, terenul litigios nu este format dintr-un singur lot ale cărui caracteristici să nu permită o utilizare parţială, ci este constituit din patru parcele distincte, astfel încât nu se poate reţine că este un bun cu o destinaţie urbanistică determinată şi exclusivă, care să fi devenit improprie din culpa sa.
În acest sens, prin Decizia nr. 1493/ R din 27 septembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi, de asemenea, prin Decizia nr. 671/2005 a Curţii de Apel Braşov, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că parcela din CF Brașov este în totalitate liberă de construcţii, fiind amenajată doar ca parcaj public şi neîngrădit, situaţie în care reclamanta poate să exercite prerogativele dreptului său de proprietate asupra acestui teren.
Prin Decizia atacată au fost înfrânte prevederile art. 1086 C. civ. raportat la art. 1058, art. 480 şi art. 483 C. civ., sens în care s-a învederat că, deşi în acord cu dispoziţiile deciziei de casare, tribunalul a stabilit incidenţa în cauză a prevederilor art. 1078 şi 480 C. civ., prin hotărârea pronunţată a dat eficienţă şi prevederilor art. 483 C. civ. şi a stabilit răspunderea sa doar pentru fructele civile evaluate la valoarea lipsei de folosinţă a terenului ce este ocupat de construcţii.
Prin Decizia atacată, curtea de apel deşi reţine aceleaşi temeiuri, extinde nejustificat răspunderea sa şi pentru restul terenului, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei de casare pronunţată de aceeaşi instanţă.
Or, potrivit art. 1078 C. civ. şi art. 1086 C. civ., răspunderea sa nu poate fi atrasă decât în limitele terenului efectiv ocupat, respectiv exclusiv acea pe care se află construcţiile. Reţelele edilitare aflate pe acest teren deservesc întreaga zonă Cioplea şi oraşul Predeal; parcajele nu sunt îngrădite şi nici nu sunt taxate, ca şi trotuarele, care sunt spaţii publice; de asemenea, spaţiile verzi sunt administrate şi întreţinute de autoritatea locală.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii fiind înfrânte dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., art. 30 şi urm. din Decretul-lege nr. 115/1938, precum şi art. 201, 202 şi urm. C. proc. civ.
Cu referire la acest aspect, s-a susţinut că greşit instanţa de apel nu a mai procedat şi la analizarea criticilor încadrate în motivul 2.1 din apelul său, considerând că atâta timp cât terenurile neocupate de construcţii sunt inutilizabile pentru reclamantă, devine neimportant aspectul câtimii/întinderii suprafeţei ocupate de construcţii.
Or, această chestiune, în raport de pretenţia părţii, era esenţială pentru justa soluţionare a cauzei. Cu referire la acest aspect s-a arătat că expertiza F.G. este neconcludentă, întrucât conţine o seamă de erori de identificare a hotarelor, ori de raportare la repere neconvingătoare, cu consecinţa impreciziei amplasamentului hotarelor şi a suprafeţei terenului proprietatea reclamantei şi implicit cu privire la pretenţiile cuvenite acesteia.
Hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii fiind înfrânte dispoziţiile art. 167 - 169 şi urm. C. proc. civ., întrucât instanţa a dat eficienţă unei probe extrajudiciare, fără ca aceasta să fie încuviinţată şi însuşită de părţi. Instanţa a nesocotit şi prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât deşi prin Decizia de casare din primul ciclu procesual se dispusese completarea probaţiunii, în rejudecare, contrar propriei sale convingeri, curtea de apel nu a mai administrat nici o probă şi a dat eficienţă unor dovezi iniţial înlăturate. Expertiza S.C. în raport de ale cărei constatări s-a procedat la determinarea despăgubirii constituie o opinie asupra unei alte lucrări de expertiză, astfel încât părerea acestui expert nu putea fi reţinută decât drept un argument împotriva opiniei expertului D.D.
Valoarea de 1,91 euro/ mp nu poate avea caracterul reţinut de expert, de chirie, întrucât nu exprimă valoarea unitară a folosinţei imobilului litigios, ci beneficiul capitalizării valorii de piaţă a terenului în caz de vânzare.
Criticând modalitatea de determinare a echivalentului lipsei de folosinţă, recurenta a susţinut că valoarea reală corespunde celei de 0,19 euro/mp/lună pentru criteriile comune de determinare a chiriilor sau 0,18 euro/mp/lună pentru valoarea de concesiune practicată de consiliul local.
A fost înfrânt principiul disponibilităţii procesuale întrucât a rezolvat greşit motivul 1 din apelul său, răspunzând doar parţial acestuia, cu referire la temeiul juridic al acţiunii deduse judecăţii.
Au învederat că unica modalitate de dezdăunare este doar în limita beneficiului realizat de pârâtă în detrimentul reclamantei, respectiv cel mult în limita valorii de folosinţă a suprafeţelor ocupate, temeiul unei astfel de acţiuni neputându-l constitui decât faptul îmbogăţirii fără justă cauză.
Dacă s-ar reţine incidenţa delictului civil ar fi trebuit dovedită existenţa elementelor răspunderii civile, context în care a menţionat că nu poate fi titularul obligaţiei de dezdăunare, care aparţine în exclusivitate statului prin autorităţile sale locale şi pentru care au fost instituite măsuri reparatorii, care exclud posibilitatea restituirii posesiei bunului în situaţia în care acesta este afectat de construcţii şi mai mult, este deţinut de o societate comercială privatizată,
Prin instituirea răspunderii în sarcina sa, s-ar crea o discriminare nepermisă între diversele categorii de deţinători ai bunurilor preluate de către stat, contrar dispoziţiilor constituţionale şi celor convenţionale.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin Decizia nr. 671/ AP din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Braşov procedând la admiterea apelurilor părţilor şi desfiinţarea sentinţei nr. 171 din 25 aprilie 2005 a Tribunalul Braşov, a reţinut nelegalitatea procedeului instanţei de fond de a schimba temeiul juridic al cererii deduse judecăţii, care nu a fost pus în discuţie contradictorie a părţilor în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 C. proc. civ., cu consecinţa încălcării dreptului la apărare al ambelor părţi.
S-a stabilit astfel că instanţa de trimitere va avea în vedere cu ocazia rejudecării, incidenţa textelor de lege invocate în raport de obiectul cererii prin care se solicită dezdăunarea reclamantei relativ la lipsa de folosinţă cauzată prin ocuparea fără drept a terenului proprietatea sa.
Conformându-se dispoziţiilor instanţei de control judiciar, prima instanţă, prin încheierea din 14 aprilie 2006, a pus în discuţia părţilor temeiul juridic al cererii deduse judecăţii, sens în care reclamanta a susţinut că acesta îl constituie prevederile art. 482, 494 C. civ. şi art. 1073 şi urm. C. civ., (inclusiv note scrise).
Ulterior, prin încheierea din 23 iunie 2006 (f. 65-66 dos. fond), în raport de pretenţia reclamantei de a fi despăgubită pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a-i respecta toate atributele dreptului său de proprietate, a apreciat în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., că temeiul juridic al acţiunii deduse în justiţie este cel reprezentat de art. 480 C. civ. şi art. 1078 C. civ., dispoziţii în raport cu care a procedat la soluţionarea raportului juridic litigios.
Încheierea menţionată, interlocutorie, nefiind atacată prin apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, a intrat în puterea lucrului judecat, motiv pentru care nu mai poate constitui obiect de critică în calea de atac exercitată de această parte, impunându-se instanţelor învestite cu soluţionarea prezentei cauze. Mai mult, instanţa nu este ţinută de temeiul de drept invocat de reclamant, ci de cauza acţiunii, corect stabilită de instanţe şi în limitele căreia s-au pronunţat instanţele.
Prin urmare, criticile pârâtei relativ la acest aspect - calificarea acţiunii, stabilirea temeiului juridic al cererii, ori greşita stabilire a acestuia, nu pot fi primite în raport de considerentele expuse.
Nu sunt fondate nici criticile din recursul ambelor părţi privind modalitatea de determinare a despăgubirii, întrucât acestea vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibile a fi invocate în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de actuala sa reglementare.
Prin urmare, toate aspectele vizând neadministrarea unei probe, interpretarea sa eronată ori cele privind chestiunile de ordin tehnic de stabilire a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, nu pot fi subsumate nici uneia dintre criticile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., context în care criticile părţilor relativ la aspectul menţionat se vădesc a nu fi fondate.
Nu sunt fondate nici criticile invocate în recursul pârâtei privind greşita stabilire a despăgubirii în raport de întreaga suprafaţă, proprietatea reclamantei potrivit evidenţelor de publicitate imobiliară, întrucât deşi pârâta ocupă efectiv (cu construcţii) o suprafaţă mai mică, restul terenului reclamantei, care se înscrie în ansamblul arhitectonic al complexului hotelier deţinut de pârâtă este inutilizabil pentru reclamantă, astfel încât aceasta este îndreptăţită la daune pentru imposibilitatea exercitării unuia dintre atributele dreptului său de proprietate.
Nici criticile constând în îndreptăţirea reclamantei de a beneficia doar de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparaţie nu pot fi primite în raport de natura juridică a litigiului, de drept comun, căruia i se aplică normele stipulate de codul civil şi nu cele din Legea nr. 10/2001, dar şi în raport de faptul că fiind stabilită irevocabil calitatea reclamantei de proprietar al bunului litigios şi înscrisă ca atare în evidenţele de publicitate imobiliară, bun deţinut de pârâtă, sunt aplicabile normele comune în materie, invocate de reclamantă şi legal reţinute de instanţă.
Sunt nefondate şi criticile privind nelegalitatea încheierii din 22 iunie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă de apel, întrucât pentru a fi dispusă întreruperea cursului judecăţii în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., legea pretinde condiţia ca dezlegarea pricinii să atârne în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, cerinţă ce nu este întrunită în cauză, cum legal a reţinut curtea de apel. Nu se poate susţine că cererea de dezdăunare dedusă judecăţii, atârnă de soluţionarea litigiului invocat drept cauză de suspendare, atâta vreme cât pretenţia reclamantei îşi are fundamentul în dreptul său de proprietate constatat judiciar şi înscris în evidenţele de publicitate imobiliară, ceea ce determină prin consecinţă inexistenţa cerinţei impusă de norma legală evocată şi confirmă astfel justeţea soluţiei curţii de apel relativ la aspectul analizat. Dat fiind caracterul acestei încheieri, ce poate fi atacată doar odată cu fondul, va fi respinsă excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva sa.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâta SC C.H.B. SA împotriva încheierii din data de 22 iunie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta R.C.C. împotriva deciziei nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de pârâtul SC C.H.B. SA împotriva deciziei nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 şi a încheierii din data de 22 iunie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6538/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6376/2011. Civil → |
|---|
