ICCJ. Decizia nr. 6482/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6482/2011
Dosar nr. 9747/1/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Reclamanta SC C.P. SRL, prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2007 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a-i fi acordate ca efect al exproprierii privind terenul în suprafaţă de 1908,3 m.p., situat în localitatea Mogoşoaia, stabilită prin H.G. nr. 681/2007.
În motivarea cererii, a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra acestui imobil în baza Actului Adiţional la Proiectul de Divizare al SC T.S. SRL, autentificat la 27 iunie 2007 de B.N.P. B.V., rectificat ulterior prin încheierile din 2 iulie 2007 şi 3 iulie 2007.
Prin H.G. nr. 681 din 28 iunie 2007 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru o suprafaţă de 1908,3 m.p. din acest teren, făcându-i-se oferta de despăgubire pentru suma de 53432,4 euro, sumă care în opinia reclamantei nu reprezintă o evaluare reală a imobilului.
Pârâtul a invocat în apărarea sa excepţia lipsei de interes a reclamantei şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii acesteia rezultate din faptul că reclamanta a primit sumele de bani consemnate de pârâtă, pe care a declarat că le acceptă.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 129 din 29 ianuarie 2009 a respins excepţiile invocate de pârât, a admis acţiunea reclamantei şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 114.500 euro la cursul B.N.R. lei/euro valabil la data plăţii sumelor de lei pentru imobilul ce face obiectul exproprierii privind terenul în suprafaţă de 1908,3 m.p. situat în Mogoşoaia.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că împrejurarea că au fost încasate despăgubirile pentru imobilul expropriat nu înseamnă că expropriata nu poate să mai conteste despăgubirile stabilite în favoarea sa, interesul ei fiind justificat prin faptul că prin acţiunea promovată în justiţie se urmăreşte încasarea despăgubirilor la valoarea reală a imobilului.
Împotriva acestei decizii au declarat apel pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia civilă nr. 52/A din 25 ianuarie 2010 a respins ca nefondate ambele apeluri formulate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că plata efectivă a sumelor datorate de stat pe parcursul soluţionării acţiunii în justiţie, în temeiul declaraţiei prevăzute de art. 5 alin. (8) teza finală din Legea nr. 198/2004 nu decade pe expropriat din dreptul de a accede la un tribunal şi a contesta cuantumul despăgubirii în conformitate cu dispoz. art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Curtea a apreciat că declaraţia autentificată de acceptare a sumei oferite cu titlu de despăgubire nu poate fi considerată ca o învoială a părţilor asupra pretenţiilor datorate de stat şi nici ca o renunţare implicită la judecată ori la pretenţiile deduse judecăţii, singurul său efect fiind acela de eliberare a sumelor consemnate de către stat pentru expropriere, interesul reclamantei fiind deci actual şi legitim.
Instanţa de apel a apreciat ca nefondată şi critica privind cuantumul despăgubirilor datorate, atât timp cât raportul de expertiză dispus în cauză nu a fost contestat de nicio parte iar pârâtul nu a invocat această eventuală neregularitate în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Concluzia instanţei de apel a fost în sensul că, chiar dacă reclamanta şi-a dat acordul pentru suma stabilită ca despăgubire în concordanţă cu dispoz. art. 44 alin. (3) din Constituţia României, cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, fără o justă despăgubire, cel expropriat poate contesta legalitatea hotărârii prin care a fost stabilită despăgubirea.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cerere de recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A a formulat următoarele critici:
Reclamanta nu justifică un interes legitim în susţinerea pretenţiilor sale, întrucât prin declaraţiile în formă autentică din 15 decembrie 2008 şi din 5 ianuarie 2009 reprezentantul legal al societăţii reclamante şi-a exprimat acordul de voinţă pentru plata sumelor acordate cu titlu de despăgubiri în conformitate cu dispoz. art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 184/2008 iar sumele acordate drept despăgubiri au fost încasate potrivit adresei unităţii bancare.
Instanţa de apel a greşit considerând că unicul efect al declaraţiilor autentice date de reprezentantul legal al reclamantei este acela de eliberare a sumelor consemnate de către stat.
În fapt, acestea au intrat în circuitul civil iar drepturile născute ca efect al emiterii lor au intrat în sfera raporturilor juridice de drept privat, devenind astfel irevocabile.
O ultimă critică vizează faptul că instanţa de apel a reţinut greşit aplicabilitatea în cauză doar a prevederilor Legii nr. 33/1994, legea generală în materia exproprierilor, fără a ţine seama şi a face aplicabilitatea dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 194/2004 cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator şi nu acordarea unei diferenţe de despăgubire.
Ministerul Public a dezvoltat, în esenţă, următoarea critică de nelegalitate:
Reclamanta şi-a dat acordul cu deplină cunoştinţă de cauză cu privire la suma propusă de către pârât, sumă rezonabilă în raport de valoarea bunului pentru a putea constata că s-a respectat dreptul său de proprietate ocrotit prin dispoziţiile art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acord asupra căruia nu se mai poate reveni decât printr-o eventuală hotărâre judecătorească, care să stabilească nevalabilitatea manifestării de voinţă exprimate.
Analizând recursurile în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente comune:
În fapt, prin cererea de chemare in judecată, reclamanta SC C.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, a solicitat stabilirea valorii despăgubirii acordate ca efect al exproprierii, în privinţa terenului în litigiu în suprafaţă de 1908,3 m.p., situat în localitatea Mogoşoaia, cu motivarea că oferta de despăgubire, respectiv 53432,4 euro se situează la aproximativ jumătate din valoarea reală a terenului.
Prin urmare, interesul reclamantei la data promovării acţiunii în justiţie a fost acela de a obţine un cuantum mai mare al despăgubirii civile, respectiv diferenţa dintre suma propusă prin oferta de despăgubire şi valoarea pretinsă în mod explicit de reclamantă.
Derularea procedurii referitoare la plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, pentru ipoteza în care titularul dreptului real nu este de acord cu despăgubirea stabilită s-a realizat după prescripţiile Legii nr. 198/2004, astfel cum aceasta a fost modificată si completată prin Legea nr. 184/2008.
Prin declaraţia autentificată la 15 decembrie 2008 (dosar nr. 41963/3/2007-Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă), reclamanta a declarat că acceptă plata sumelor consemnate la C.E.C., reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în litigiu, ca efect al obligaţiei instituite prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 184/2008, iar prin declaraţia autentificată sub nr. 11 din 5 ianuarie 2009 (dosar primă instanţă) a declarat că este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite la valoarea de 28 euro/m.p. în conformitatea cu hotărârea emisă în baza Legii nr. 198/2004, H.G. nr. 681/2007 şi H.G. nr. 428/2008.
Potrivit adresei din 08 ianuarie 2009 emisă de C.E.C. Bank (dosar prima instanţă) reclamanta a încasat a sumele stabilite ca despăgubire pentru terenurile expropriate.
În acest context al analizei, criticile de nelegalitate urmează a fi analizate din perspectiva elementelor care definesc noţiunea de interes, drept condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune al reclamantei.
Prin manifestarea expresă de voinţă consemnată în declaraţia autentificată anterior menţionată, reclamanta a înţeles aşadar să nu mai amâne eliberarea despăgubirii consemnate până la momentul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, iar declaraţia are natura juridică a unui act juridic unilateral, ceea ce presupune recunoaşterea caracterului ei irevocabil, cu toate semnificaţiile juridice, respectiv inadmisibilitatea oricărei alte manifestări de voinţă ulterioare.
În condiţiile în care reclamanta a ales, într-o procedură strict reglementată de lege din materia exproprierii, una din modalităţile de finalizare a acesteia şi în acest sens a îndeplinit întocmai dispoziţiile legii, nu i se mai poate recunoaşte interesul legitim pentru continuarea acţiunii în justiţie, aceasta fiind specifică celei de-a doua posibilităţi prevăzute de lege pentru obţinerea despăgubirilor, pe care reclamanta a înţeles in mod expres să o abandoneze în chiar cursul derulării ei.
Manifestarea de voinţă a reclamantei prin acceptarea sumei stabilite drept despăgubire, manifestare arătată pe parcursul soluţionării contestaţiei, face să nu mai subziste condiţia prealabilă a interesului, existentă la data promovării cererii, în ceea ce priveşte contestarea cuantumului despăgubirii stabilite prin hotărârea de expropriere - în condiţiile în care actul prealabil de acceptare a despăgubirii, reprezintă un act juridic unilateral şi irevocabil, atâta vreme cât despăgubirile au fost încasate.
Împrejurarea că reclamanta s-a folosit de dispoziţiile legale în vigoare, de natură procedurală, dar nu în scopul prescris de acestea - încasarea efectivă a despăgubirilor şi, prin aceasta, finalizarea procedurii exproprierii imobilului în litigiu - ci într-un scop contrar acestora, nu-i poate asigura caracterul legitim şi actual al interesului în exerciţiul dreptului de acţiune în justiţie.
De altfel posibilitatea revocării ulterioare a declaraţiei de acceptare a sumei oferite de expropriator nu este reglementată de legislaţia exproprierii, sens în care susţinerea reclamantei că prin declaraţia autentificată din data de 7 ianuarie 2009 a revocat integral şi sub toate aspectele declaraţia autentificată la 5 ianuarie 2009 nu poate fi primită.
Prin urmare, nu se poate accepta revocarea actului după ce acesta a produs efecte juridice întrucât intrarea în circuitul civil a actului juridic civil unilateral atrage irevocabilitatea lui, ca rezultat al necesităţii asigurării stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
În consecinţă, Înalta Curte va reţine aplicabilitatea principiului irevocabilităţii actului juridic unilateral, cât şi lipsirea de efecte juridice, conform legii speciale, a revocării acceptării despăgubirilor propuse de expropriator, astfel încât se va constata că, prin acceptarea şi încasarea despăgubirilor provenind din expropriere reclamanta este lipsită de interes în continuarea judecăţii, având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirii.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, pe temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi Ministerul Public, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va admite apelurile formulate de apelanţii Ministerul Public şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, va schimbă în parte sentinţa, în sensul că, va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 52/A din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată, în sensul că, admite apelurile formulate de apelanţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA sub autoritatea Ministerului Transporturilor împotriva sentinţei nr. 229 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că, respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6478/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6188/2011. Civil → |
|---|
