ICCJ. Decizia nr. 942/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 942/2011
Dosar nr. 2253/117/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată de către reclamanţii C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.V.D. (căsătorită L.), M.T.F. (căsătorită C.), s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 152 din 22 aprilie 2008 şi a procesului-verbal din 22 aprilie 2008 emise de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin SC C.N.A.D.N.R. SA, să fie obligat pârâtul să ducă la îndeplinire toate etapele prevăzute pentru expropriere în Legea nr. 33/1994 şi în Legea 198/2004, precum şi normele metodologice ale acestor legi şi să le acorde despăgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului expropriat în suma ce se va stabili prin expertiza tehnică de specialitate ce va fi efectuată în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 693 din 03 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în partea acţiunea civilă formulată de reclamanţi; a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 320.000 lei (echivalent a 75.725 euro la momentul efectuării expertizei - 10 martie 2009), cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul expropriat situat în comuna Apahida, sat Sânnicoara, categoria de folosinţă arabil, tarla x, parcela x, pentru suprafaţa totală expropriată de 3.442 mp, identificată prin nr. cadastral x, parte din tarlaua x parcela x în suprafaţă totală de 3.900 mp, din care proprietarului îi rămâne o parcelă de teren de 458 mp.; a respins capetele de cerere referitoare la anularea Hotărârii nr. 152/2008 şi a procesului - verbal nr. x/2008, precum şi cel referitor la obligarea pârâtului să ducă la îndeplinire toate etapele prevăzute pentru expropriere în Legea nr. 33/1994 şi în Legea nr. 198/2004, precum şi în normele metodologice ale acestor legi.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite
Raportat la acest text de lege, tribunalul apreciază că despăgubirea care se cuvine reclamanţilor este de 320.000 lei (echivalent a 75.725 euro, la momentul efectuării expertizei - 10 martie2009), reprezentând valoarea stabilită de experţi în considerarea metodei comparaţiei de piaţă, calculată la valoarea de 22 euro/ mp. S-a stabilit despăgubirea în lei deoarece şi hotărârea 152 contestată prevede despăgubirea în lei.
S-a făcut aplicarea art. 26 sus amintit, art. 9, art. 10 din Legea 198/2004.
Faţă de faptul că, în raport de dispoziţiile imperative ale art. 9 şi art. 1 alin. (1) din Legea 198/2004, în cauzele care vizează exproprierea făcută în baza acestei legi speciale, instanţa de judecată poate fi investită doar cu stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acestuia, nefiind abilitată să cenzureze în nici o modalitate actele emise cu ocazia exproprierii şi nici exproprierea în sine, tribunalul a respins ca inadmisibile capetele de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 152/2008 şi a procesului - verbal nr. x/2008, precum şi cel referitor la obligarea pârâtului să ducă la îndeplinire toate etapele prevăzute pentru expropriere în Legea nr. 33/1994 şi în Legii nr. 198/2004, precum şi în normele metodologice ale acestor legi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii, precum şi pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA.
Prin Decizia civilă nr. 73/ A din 18 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, precum şi apelul declarat de pârât, menţinând sentinţa apelată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată nu este nulă deoarece neindicarea exactă a cuantumului despăgubirilor solicitate de către reclamanţi nu constituie motiv de nulitate, art. 112 pct. 3 C. proc. civ. impunând precizarea valorii estimative a obiectului cererii doar atunci când preţuirea lui este cu putinţă.
În acest context, nu se poate reţine că, în absenţa unei astfel de estimări, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, cât timp acordarea de către instanţă a unei sume mai mari decât cea propusă de către Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Publice, s-a datorat rezultatului expertizei efectuate în faţa instanţei care a stabilit un cuantum mai mare al despăgubirilor.
S-a mai apreciat de către instanţa de apel că art. 8 şi art. 12 al Legii nr. 33/1994 privind cercetarea prealabilă înaintea declarării utilităţii publice nu se aplică în cauză deoarece Legea nr. 198/1994 are caracter special în raport de Legea nr. 33/1994 şi se aplică cu prioritate în raport cu această lege, iar Legea nr. 198/1994 nu prevede o procedură prealabilă de cercetare.
Sub aspectul coparticipării procesuale, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 5 alin. (5) al Legii nr. 198/2004, potrivit căruia despăgubirile cerute de mai mulţi proprietari se vor consemna pe numele tuturor.
În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, curtea de apel a făcut aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, aşa cum a fost modificat iniţial, prin art. l pct. 12 din Legea nr. 184/2008, iar ulterior, de pct. 3 al art. IV din Ordonanţa de Urgenţă nr. 228 din 30 decembrie 2008, care cuprinde norme juridice de procedură propriu-zise cu aplicaţie imediată.
S-a avut în vedere faptul că administrarea probei cu expertiză de evaluare este subordonată normei de procedură noi, respectiv art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum acesta a fost modificat prin pct. 3 al art. IV din OUG nr. 228 din 30 decembrie 2008, în vigoare la momentul când s-a produs incidentul probatoriu, chiar dacă drepturile sau faptele care constituie obiectul probaţiuniis-au născut sub incidenţa normelor de procedură vechi, considerent pentru care prima instanţă a făcut aplicarea în mod legal a acestui text legal şi a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 stabilind cuantumul despăgubirilor în funcţie de evaluarea realizată de comisia de experţi la data întocmirii raportului de expertiză, 10 martie 2009.
Critica pârâtului-apelant privitoare la faptul că prima instanţă nu a lămurit contradicţia dintre constatările experţilor, că terenul expropriat este situat în intravilan, şi cele consemnate prin titlul deproprietate nr. X/2004, potrivit cărora terenul se află în extravilanul localităţii, a fost considerată nefondată, deoarece expertiza reprezintă o probă care nu are o valoarea absolută, ci trebuie coroborată şi cu alte probe astfel încât, tribunalul a coroborat expertiza efectuată în cauză cu adresa din 16 ianuarie 2008 emisă de Primăria comunei Apahida din care rezultă că terenul în suprafaţă de 3.900 mp înscris în titlul de proprietate din 14 aprilie 2004, tarla x, parcela x este situat în intravilanul loc. Sânnicoara (fila 77, dosar fond).
Comisia de experţi a răspuns la obiecţiunile formulate de reclamanţi şi a arătat că valoarea stabilită de experţi este corectă deoarece aceştia au utilizat două metode internaţionale recunoscute pentru evaluarea terenului în litigiu, iar contestarea procentului de 25% pe care experţii l-au stabilit, ca şi coeficient de reducere a valorii terenurilor din zonă, ca efect al recesiunii economice, este lipsită de suport. De asemenea, a precizat că metoda comparaţiei prin bonitare nu este cuprinsă în standardele internaţionale de evaluare (I.V.S.C.I. - valoarea de piaţă ) fiind doar o metodă statistică, orientativă. În metodologia de evaluare a standardelor internaţionale de evaluare nu se face media valorilor obţinute prin diferitele abordări, ci se alege rezultatul obţinut prin metoda considerată de evaluator, ca fiind cea mai sigură, astfel încât nu se impunea refacerea expertizei.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanţii - reclamanţi C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.V.D. (căsătorită L.), M.T.F. (căsătorită C.), precum şi apelantul-pârât Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, pentru motive de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii arată că instanţa de fond, în temeiul rolului activ, trebuia ca, după analizarea materialului probator scris administrat în cauză, să constate faptul că prin emiterea Hotărârii nr. 152/2008 şi a procesului - verbal nr. x/2008, pârâta a încălcat prevederile Legii nr. 33/1994, respectiv ale art. 8, privitoare la necesitatea efectuării unei cercetări prealabile înainte de declararea utilităţii publice, ale art. 12 referitoare la îndeplinirea unor condiţii speciale de afişare a imobilelor propuse spre expropriere la sediul Consiliului Local Apahida, în vederea consultării de către cei interesaţi a art. 21 şi urm., precum şi ale Legii nr. 198/2004 referitoare la obligativitatea impusă în sarcina autorităţii publice de a afişa la sediul social al Consiliului Local a actelor prevăzute strict de lege, stipulându-se că acestea vor rămâne afişate până la finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor. Astfel, s-a ajuns la flagranta încălcare a dreptului subsemnaţilor la acces liber la justiţie, astfel cum acest drept este conferit prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, raportul dintre legea specială şi cea generală trebuia să fie analizat prin corelare cu art. 18 al Legii nr. 198/2004 potrivit căruia „Depoziţiile prezentei se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel".
În cele două acte atacate reclamanţii sunt identificaţi ca persoane aparent îndreptăţite să primească despăgubiri, fără a se specifica în mod clar calitatea pe care aceştia o aveau în privinţa acestui teren, fiecare dintre reclamanţi fiind proprietari pe o parcelă expres determinată şi înscrişi în mod separat pe fiecare dintre aceste parcele. Astfel, se impunea ca fiecare dintre ei să fie identificaţi, în actele atacate, pentru fiecare parcela în parte, urmând ca procedura exproprierii să se fi realizat cu fiecare proprietar în parte.
În baza celor două acte, terenul a fost în mod eronat şi încadrat ca fiind situat în extravilan, experţii indicând totuşi că terenul ce urmează a fi expropriat este unul situat în intravilan. În acest mod, cuantumul despăgubirilor nu acoperă nici măcar pe jumătate valoarea reală a acestui imobil. Experţii au încadrat terenul ca făcând parte din intravilanul Sânnicoara. Cu toate acestea, valoarea de piaţă stabilită de aceştia clasifica terenul ca fiind în extravilan sau nici măcar.
Recurenţii au contestat valoarea de piaţă stabilită de către cei trei experţi tehnici - dr. ing. B.G., ing. M.S., dr. ing. G.P. – deoarece această valoare se situează net inferior sub valorile de piaţă de la data întocmirii raportului de expertiză. De asemenea, au contestat şi procentele de 25%, respectiv 15-20%, de reducere aplicate asupra preţurilor ofertate, ca fiind nejustificate şi mult prea mari. Totodată experţii nu au avut în vedere faptul că valoarea terenului rămas neexpropriat s-a diminuat în mod considerabil datorită fragmentarii şi a rămânerii acestuia fără acces la vreun drum public, fapt ce ar fi condus implicit la creşterea valorii despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor, în corelare cu valorile de circulaţie ale terenurilor din zonă.
Reclamanţii mai arată că, prin răspunsul la obiecţiunile formulate, experţii au menţionat că este cunoscut faptul că au apărut pe piaţa imobiliară contracte de vânzare-cumpărare cu valori de teren foarte mari care aveau astfel menirea de a dovedi că terenurile din anumite zone sunt foarte valoroase, servind astfel intereselor unor grupuri de investitori. Mai precizează reclamanţii că este împotriva oricărei raţiuni sau logici să se afirme că interesele unor grupuri de investitori ar fi acelea de a creşte valoarea unor terenuri, din moment ce este general valabil şi arhicunoscut faptul că grupurile de investitori, din contră, doresc să reducă preţul terenurilor pentru ca investiţia să fie cât mai mică, iar profitul rezultat în urma investiţiei unul cât mai mare.
Mai mult de atât, de vreme ce Curtea de Apel şi-a întemeiat soluţia pe susţinerile experţilor desemnaţi în cauză, fiind consacrat că expertiza este o probă în dosar care nu are valoare absolută, ci trebuie coroborată şi cu alte probe, trecând astfel peste contractul de vânzare - cumpărare autentic depus la dosar, care are caracter absolut în ceea ce priveşte valoarea sa probatorie, până la proba contrarie, hotărârea pronunţată în apel nu este în conformitate cu prevederile legale.
Potrivit art. 112 pct. 3, legiuitorul a apelat la o înşiruire de criterii alternative pentru determinarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a valorii acestuia, tocmai pentru ca instanţa de judecată să poată determina în mod corect valoare obiectului dedus judecaţii, în situaţia în care partea solicitantă nu reuşeşte o astfel de determinare. În acest caz, al art. 112 pct. 3 C. proc. civ., legiuitorul a dorit să facă o distincţie între bunurile mobile şi imobile - obiecte ale cererilor de chemare în judecată - tocmai pentru faptul că evaluarea ultimelor reprezintă o problemă care nu trebuie tratată cu superficialitate, dând astfel o posibilitate de apreciere instanţei de judecată.
Ulterior modificării Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008 a intrat în vigoare OUG nr. 228 din 30 decembrie 2008 privind modificarea şi completarea actelor normative. Prin art. IV al acestei ordonanţe de urgenţă s-au abrogat tacit prevederile Legii nr. 184/2008 de modificare a Legii nr. 198/2004, astfel că, în prezent, acţiunea formulată de către expropriat se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce este priveşte stabilirea despăgubirii. Astfel, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de aceiaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la data transferului dreptului de proprietate.
2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA arată că judecătorul fondului a stabilit valoarea despăgubirii fără ca reclamanţii - intimaţi să solicite o despăgubire de o anumită valoare.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 aplicabil în cazul dat, „Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea licitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Or, expropriatul a contestat valoarea despăgubirii stabilită de expropriator, dar nu a precizat valoarea despăgubirii cerută a-i fi acordată prin sentinţa judecătorească.
În absenţa stabilirii valorii obiectului pricinii de către reclamant, nu se va putea aprecia dacă prin sentinţa dată instanţa a dat mai mult decât s-a cerut sau mai puţin decât s-a cerut.
În speţă, existând incidenţa Legii speciale nr. 33/1994, înlăturarea aplicării art. 21-27 din această lege, care sunt incidente potrivit Legii nr. 198/2004 cu privire la contestarea cuantumului despăgubirii, constituie o eroare de judecată nescuzabilă, având în vedere principiul potrivit căruia legea specială are prioritate faţă de legea generală.
De asemenea, instanţa de apel nu a stabilit dacă evaluarea făcută de expropriator la momentul întocmirii raportului său de expertiză era corectă sau nu, în raport de preţul de piaţă al imobilului expropriat la acel moment. Temeinicia acţiunii introductive de instanţă prin care se cere anularea în parte a hotărârii de expropriere cu privire la cuantumul despăgubirii se verifică numai dacă, prin raportul de expertiză ordonat de instanţă, se stabileşte că evaluarea făcută de expropriator la momentul emiterii hotărârii de expropriere a fost incorectă, raportat la circumstanţele pieţii din acel moment.
În caz contrar, suntem în prezenţa a două evaluări raportate la momente diferite de timp, care niciodată nu vor coincide sub aspectul circumstanţelor existente în fiecare din aceste momente.
Este de principiu că valabilitatea oricărui act juridic, în speţă expertiza de evaluare, se apreciază referitor la momentul întocmirii lui şi nu la un moment ulterior întocmirii, indiferent dacă normele legale incidente în cazul dat sunt de aplicare imediată sau nu.
Analizând recursurile formulate, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente comune:
Imobilul în litigiu este un teren agricol supus exproprierii pentru construirea unei autostrăzi. Pentru această categorie de exproprieri, legiuitorul a adoptat Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local.
În materia exproprierii este adoptată şi Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care, raportat la domeniul său de aplicare, mai larg decât cel al Legii nr. 198/2004, constituie legea generală.
În aplicarea principiului „specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant", ambele instanţe de fond au pronunţat soluţii corecte sub aspectul neaplicării în prezenta cauză a procedurii cercetării prealabile anterioară declaraţiei de utilitate publică, procedură reglementată în art. 8 şi urm. ale Legii nr. 33/1994, astfel cum solicită recurenţii-reclamanţi, deoarece o astfel de procedură îşi găseşte o reglementare diferită în legea specială, care se aplică cu prioritate.
Astfel, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 şi urm. ale Legii nr. 198/2004.
De altfel, raportul dintre legea specială şi cea generală este menţionat şi în cuprinsul art. 18 al legii speciale, care stipulează că „Dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel", or există dispoziţii în Legea nr. 198/2004 care "prevăd altfel".
Evaluarea despăgubirilor acordate pentru această categorie de expropriere este reglementată, prin derogare de la principiul menţionat, în art. 9 al Legii nr. 198/2004, care menţionează că acţiunea formulată de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Conform art. 26 al Legii nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
La momentul administrării probelor, deci şi al realizării raportului de expertiză, 10 martie 2009, erau în vigoare textele legale menţionate anterior, referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciilor, deoarece modificările aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, sub acest aspect, fuseseră abrogate odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 228/2008.
Prin urmare, criteriul în raport de care se realiza evaluarea era preţul cu care se vindeau, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Recurenţii-reclamanţi critică faptul că experţii nu s-au raportat la contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 25 martie 2009, pentru un teren similar depus la dosar după efectuarea raportului de expertiză, (fila 167 dosar primă instanţă), deşi un astfel de contract avea forţă probantă absolută, până la proba contrarie.
Înalta Curte observă că instanţa de apel a făcut o amplă motivare asupra argumentelor pentru care a înlăturat valoarea rezultând din contractul de vânzare - cumpărare depus la dosar, al cărui cuantum a fost apreciat ca fiind exagerat, faţă de valoarea reală a imobilului, valoare stabilită de experţi, ca persoane specializate, care au avut în vedere criterii tehnice de evaluare.
La rândul său, Înalta Curte consideră că un singur contract de vânzare - cumpărare nu are forţă probantă absolută, deoarece numai în măsura în care s-ar fi făcut dovada, cu mai multe contracte de vânzare-cumpărare, a unei valori constante a preţului terenului în zonă, sensibil mai mare decât cea stabilită prin expertiză, ar fi putut fi înlăturate criteriile de evaluare avute în vedere de către experţi, respectiv metoda comparaţiei directe (care are ca şi criteriu de evaluare comparaţia vânzărilor).
Pentru aceleaşi argumente, vor fi înlăturate şi criticile privind greşita raportare a instanţei de apel la interesele investitorilor, raportare care se bazează pe prezumţii simple care au fost răsturnate prin criteriile tehnice la care experţii au făcut referire, criterii care nu au fost dovedite ca fiind eronate prin singura probă contrară administrată în cauză, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 25 martie 2009.
Sub aspectul categoriei de folosinţă a terenului expertizat, Înalta Curte observă că ambele instanţe de fond au avut în vedere o altă categorie de folosinţă a terenului, respectiv cea de teren intravilan, alta decât cea precizată în Hotărârea nr. 152/2008. Prin urmare, nu vor fi analizate apărările referitoare la categoria de folosinţă a terenului, căci acestea nu pot constituie critici, câtă vreme instanţa a avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare, categoria corectă de folosinţă a terenului, aceea de teren intravilan. De altfel, recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de evaluarea terenului, chiar ei precizând că, deşi a fost avut în vedere un teren situat în intravilan, despăgubirile ar fi mai mici decât cele acordate pentru un teren extravilan.
Nefondate sunt şi criticile privind referitoare la neanalizarea de către experţi a scăderii valorii terenului rămas în folosinţa recurenţilor, deoarece s-a motivat pe larg de către instanţa de apel motivul pentru care s-a considerat că terenul de 485 mp, rămas în folosinţa reclamanţilor, nu a suferit o scădere de valoare, ci dimpotrivă, o creştere de valoare rezultată din poziţionarea sa. De altfel, criticile privind modul de interpretare a expertizei reprezintă aspecte referitoare la modul de interpretare a probelor, care nu mai pot fi cenzurate pe calea recursului.
Sub aspectul neindicării prin cererea de chemare în judecată a cuantumului despăgubirilor, aspect care ar determina acordarea a mai mult decât s-a cerut, în raport de prevederile art. 27 al Legii nr. 33/1994, care nu permit acordarea unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată de expropriat, Înalta Curte consideră că evaluarea, chiar ipotetică, a unui teren nu este întotdeauna uşor de realizat de către reclamanţi la momentul introducerii acţiunii, deoarece trebuie avute în vedere criterii tehnice greu de analizat, astfel cum s-a dovedit a fi şi în prezenta cauză, dovadă fiind numeroasele obiecţiuni la raportul de expertiză.
Într-o astfel de împrejurare, a sancţiona partea pentru faptul că nu poate evalua în condiţii obiective pretenţiile deduse judecăţii, riscând să primească mai puţin decât i se cuvine ca urmare a unei subevaluări, nu constituie decât o măsură nepotrivită, de natură a afecta substanţa dreptului reclamanţilor, cât şi inutilă, cât timp reclamanţii ar putea indica o valoare exorbitantă, numai pentru a nu fi sancţionaţi, prin reducerea pretenţiilor lor, atunci când ar fi indicat o valoare mai mică decât cea care ar rezulta din expertiză.
Prin urmare, nu se poate susţine ca fondată critica privind acordarea a mai mult decât s-a cerut, în condiţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi nici încălcarea art. 27 al Legii nr. 33/1994, căci, în condiţiile date, suma acordată cu titlu de despăgubiri a fost cea care a rezultat de expertiză. Imposibilitatea cenzurării acestei sume în raport de lipsa de evaluare ipotetică a sumei pretinse de reclamanţi prin acţiune, nu constituie deci un motiv de nelegalitate, ci o corectă despăgubire acordată în baza unui raport de expertiză, la care părţile au avut posibilitatea de a formula obiecţiuni, astfel încât valoarea despăgubirilor corespunde valorii imobilului.
În ceea ce priveşte critica potrivit cu care obiectivele expertizei puteau viza numai verificarea modalităţii de evaluare efectuată de către recurentul-pârât, ca emitent al hotărârii contestate, iar efectuarea altei expertize era condiţionată de constatarea greşitei cuantificări a terenului, Înalta Curte observă că şi aceasta este nefondată prin raportare la art. 26 al Legii nr. 33/1994 care prevede o altfel de modalitate de evaluare.
Astfel, potrivit art. 26, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prin urmare, este suficientă contestarea sumei stabilită cu valoare de despăgubire, pentru ca instanţa să fie obligată la efectuarea unui raport de expertiză în care verificarea valorii imobilului să se realizeze numai în raport de criteriile expres prevăzute de lege.
Referitor la critica potrivit cu care reclamanţii, fiind proprietari pe o parcelă expres determinată, se impunea ca fiecare dintre ei să fie identificat în cuprinsul actelor atacate, pentru fiecare parcela în parte, urmând ca procedura exproprierii să se fi realizat cu fiecare proprietar în parte, Înalta Curte constată că, pentru situaţia în care despăgubirile referitoare la acelaşi imobil sunt cerute în concurs de mai multe persoane aparent îndreptăţite, sunt incidente prevederile art. 5 alin. (5) al Legii nr. 198/2004, potrivit cu care, în această situaţie, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărţite potrivit legii civile.
În prezenta cauză, reclamanţii au acţionat ca moştenitori ai lui M.A. şi M.S., fiind astfel menţionaţi ca atare în titlul de proprietate din 14 aprilie 2004, ulterior decedând şi M.A.A, motiv pentru care au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia.
Deşi prin sentinţa civilă nr. 4662/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă prin neapelare, a fost partajat între moştenitori terenul care a făcut obiectul titlului de proprietate din 14 aprilie 2004, reclamanţii nu au solicitat stabilirea de despăgubiri în nume propriu, în temeiul acestei sentinţe de partaj, ci despăgubirile referitoare la întregul teren moştenit au fost cerute în concurs, astfel cum rezultă din petitul acţiunii precizate şi din obiectivele la raportul de expertiză efectuat în cauză. Acesta este argumentul pentru care parcele de teren rezultate în urma partajului nu au fost expertizate în mod separat, astfel încât reclamanţii-recurenţi nu se pot prevala de nepronunţarea asupra unei cereri pe care nu au formulat-o. De altfel, prin această modalitate de evaluare, ei nu sunt vătămaţi, putându-si împărţi sumele dobândite cu titlu de despăgubire proporţional cu suprafeţele de teren pe care le-au dobândit în urma partajului.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că reclamanţii nu au acţionat în nume propriu, ca titulari ai unui drept de proprietate asupra unui teren individual determinat, aflat în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei, ci au solicitat despăgubiri asupra unui teren expropriat în suprafaţă totală de 3.900 mp aflat în coproprietate, astfel încât în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (5) al Legii nr. 198/2004. Acest text legal, folosind noţiunea de "persoane aparent îndreptăţite", are în vedere nu contestarea calităţii de proprietar, ci luarea în considerare, pentru acordarea de despăgubiri, a acelor persoane care, conform evidenţelor expropriatorului, deţin la acel moment proprietatea imobilului, acceptându-se ideea dovedirii unei realităţi contrare acestor evidenţe.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte consideră că nu sunt incidente motivele de recurs invocate şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de apelanţii - reclamanţi C.M., M.D., M.V., M.V.M., M. (L.) V.D., M. (C.) T.F. şi de apelantul - pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 73/ A din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6483/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 933/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
