ICCJ. Decizia nr. 6634/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6634/2011
Dosar nr.40227/3/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2008, reclamanta M.I.M. în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum provizoriu de 500.000 RON, ca diferenţă de valoare rezultată din valoarea apartamentului nr. 247, situat în Bucureşti, sector 1, preluat în baza Decretului nr. 223/1974 şi suma de 78.157 RON, plătită în 1983 cu titlu de despăgubiri, precum şi obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii care să cuprindă despăgubirile ce i se cuvin în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii de 300 RON pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 1087 din 17 iulie 2001, adresată Primăriei Municipiului Bucureşti prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului mai sus arătat şi, cu toate că a depus toate actele doveditoare, nici până în prezent entitatea învestită nu a soluţionat cererea sa, fapt ce a condus la promovarea acţiunii în lumina Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 4 martie 2009, instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 556 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu aceşti pârâţi; a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti pe care i-a obligat să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent, pentru apartamentul în litigiu, condiţionat de restituirea de către reclamantă a sumei de 78.157 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor primite, sumă actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada că apartamentul în litigiu a fost proprietatea sa, că a trecut cu plată în proprietatea statului, ca efect al aplicării Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 320 din 22 februarie 1983, a Comitetului Executiv al Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti şi că ulterior a fost vândut altor persoane în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit relaţiilor primite de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar, pentru apartamentul în discuţie, reclamanta a încasat despăgubiri în cuantum de 78.157 RON.
Faţă de temeiul de drept, invocat prin acţiune, referitor la refuzul unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea ce i-a fost adresată, instanţa de fond a apreciat că acest refuz poate fi cenzurat de instanţă prin pronunţarea de către aceasta asupra obiectului notificării, în cauză reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
În raport de dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a apreciat că pârâţii mai sus-menţionaţi nu au îndrituirea legală de a stabili prin decizie emisă forma de despăgubire şi nici cuantumul acesteia, aceste atribute aparţinând în mod exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă în raport de capătul de cerere principal al acţiunii reclamantei ce vizează soluţionarea pe fond a notificării, aceştia nu au calitate procesual pasivă în cauză, motiv pentru care cererea reclamantei în contradictoriu cu aceşti pârâţi a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta M.I.M., solicitând în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin motivele de apel s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este contradictorie şi nelegală, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a acordării de măsuri reparatorii condiţionat de restituirea de către reclamantă a sumei de 78.157 RON reprezentând valoarea despăgubirilor primite, în raport de Deciziile civile nr. XX/2007 şi nr. 33/2008, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Capitolul 1 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi OG nr. 81/2007.
Prin Decizia civilă nr. 660/A din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi, Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, de vreme ce a fost chemată să soluţioneze pricina şi din perspectiva drepturilor cerute de către reclamantă şi care pot fi acordate efectiv în procedura administrativă, reclamanta solicitând finalizarea procedurii sale.
Prin urmare, găsind fondat primul motiv de apel s-a apreciat că nu se mai impune analiza pe fond a celorlalte motive de apel şi în temeiul dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond, urmând ca la rejudecare să fie avute în vedere şi criticile apelantei ce vizează fondul pricinii deduse judecăţii.
Împotriva decimei pronunţate de instanţa de apel au formulat recurs pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care au solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii lor procesual pasive şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
În susţinerea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel i-a obligat pe recurenţii pârâţi la parcurgerea procedurii administrative, prevăzute de Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât timp unitatea deţinătoare nu a emis o dispoziţie sau decizie în soluţionarea notificării reclamantei.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
La data de 17 iulie 2001, reclamanta a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificare Primăriei Municipiului Bucureşti prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 247 situat în Bucureşti, sector 1.
Pentru că deşi învestită încă din anul 2001, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu a soluţionat notificarea reclamantei, la 27 octombrie 2008, aceasta s-a adresat Tribunalului Bucureşti cu o acţiune prin care în contradictoriu şi cu pârâţii Municipiul Bucureşti, Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea acestora la emiterea unei decizii în soluţionarea notificării prin care să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, într-un cuantum provizoriu, pentru imobilul revendicat.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Deciziei nr. XX/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, în sensul că instanţa de judecată dacă constată refuzul entităţii de a soluţiona notificarea, procedează la soluţionarea pe fond a cererii reclamantei.
Pe de o parte, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 se realizează în cadrul unei proceduri speciale declanşate prin formularea notificării adresate de persoana îndreptăţită deţinătorului imobilului, care este obligat să o soluţioneze în termenele şi modalităţile prevăzute de această procedură prealabilă administrativă este obligatorie şi ea să finalizează prin emiterea de către entitatea notificată a unei decizii/dispoziţii prin care se soluţionează notificarea, respectiv, se acordă măsurile reparatorii stabilite de lege sau se respinge cererea.
Constatând refuzul pârâtei de a da curs notificării formulate de reclamantă, instanţa de fond, în îndeplinirea atribuţiei de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită în înţelesul Legii nr. 10/2001 şi a obligat pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti să acorde măsuri reparatorii sub formă de echivalent.
Pe de altă parte, potrivit procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise în soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 cât şi notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Deciziile adoptate în cadrul acestei proceduri pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile legii contenciosului administrativ, conform art. 19 din acelaşi titlu.
Rezultă astfel că prin procedura Legii nr. 10/2001 s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, urmând ca după emiterea deciziei/dispoziţiei de acordare a acestora să se treacă la procedura de executare a titlului reclamantei, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, cele două proceduri, prevăzute de legile speciale mai sus amintite, nu pot fi urmate direct în instanţă în acelaşi timp, motiv pentru care se reţine că pârâţii Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu au calitate procesual pasivă în cauză, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării, se va proceda la judecata celorlalte motive de apel formulate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei civile nr. 660/A din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 6635/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6633/2011. Civil → |
|---|
