ICCJ. Decizia nr. 6635/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6635/2011
Dosar nr.3945/109/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2011
Prin Decizia civilă nr. 128/A din 26 octombrie 2010, Curtea de apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii Primăria Municipiului Piteşti, Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti împotriva Sentinţei civile nr. 134 din 22 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu intimata T.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 134 din 22 iunie 2010, Tribunalul Argeş, admiţând în parte plângerea formulată de T.F. împotriva dispoziţiei nr. 2585/30 septembrie 2009, a modificat art. 1 al dispoziţiei, stabilind îndreptăţirea petentei de a i se acorda despăgubiri potrivit legii speciale pentru terenul de 4.173 mp. intravilan, identificat prin expertiză, obligând totodată pe intimaţi la plata către petentă a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Prin Decizia atacată a fost respinsă cererea de restituire în natură sau în echivalent pentru imobilul teren cu suprafeţele de 250 mp. şi 4.950 mp., în Piteşti, propunându-se numai acordarea de despăgubiri pentru construcţiile de 120,09 mp., în prezent demolate, făcându-se trimitere la referatul întocmit de comisia special instituită.
Potrivit tuturor titlurilor de proprietate, Statul i-a preluat terenul de 14.000 mp., din care, parţial, s-au restituit suprafeţe în temeiul Legii nr. 18/1991 şi, respectiv, prin hotărâre judecătorească, rămânând o suprafaţă de 4.173 mp. pentru care petenta nu a primit niciun fel de despăgubiri, fie în natură, fie în echivalent.
Terenul a fost identificat de către expert, constatându-se a fi ocupat de construcţii şi amenajări de utilitate publică, situaţie faţă de care s-a apreciat că devin incidente dispoziţiile privitoare la acordarea de despăgubiri, fără ca acestea să fie şi calculate, în condiţiile în care, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 stabileşte o competenţă specială de efectuare a acestor calcule şi de atacare în justiţie a soluţiilor date de comisie.
Cu privire la apelul formulat în cauză, s-au reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din sinteza motivelor avute în vedere de către prima instanţă, aceasta a arătat în mod clar care este modalitatea în care a ajuns la stabilirea întinderii totale a fostei proprietăţi, întindere care, de altfel, nici nu este contestată de către apelanţi.
Se susţine numai că, întrucât la un anumit moment dat, în registrele agricole nu mai era declarată decât suprafaţa de 9.000 mp., această evidenţă ar trebui considerată ca elocventă cu privire la existenţa unor înstrăinări din partea titularilor dreptului de proprietate.
Apelanţii nu dovedesc însă că ar fi operat asemenea înstrăinări, prin indicarea eventual a unor evidenţe de rol agricol din care să rezulte mişcarea unor astfel de suprafeţe, a unor cereri făcute de către alte persoane care ar fi dobândit proprietăţi de la titularii dreptului ce face obiectul prezentei judecăţi sau orice alte probe în susţinerea afirmaţiilor, potrivit cărora asemenea diminuări ar fi avut loc.
Dimpotrivă, se cunoaşte că, în general, persoanele fizice în perioada regimului politic anterior, au procedat la declararea unor suprafeţe mai mici decât cele real deţinute, pentru a evita diferite forme de opresiune manifestate de autorităţile timpului faţă de titularii unor drepturi de proprietate formal garantate de stat, dar în realitate uzurpate.
Nici susţinerea potrivit căreia instanţa nu ar fi ţinut cont de suprafeţele ce au făcut deja obiectul restituirii în procedura instituită de legislaţia fondului funciar nu este întemeiată.
Dimpotrivă, instanţa în mod expres s-a preocupat de transpunerea în teren a actelor valorificate în această procedură, precum şi a rezultantelor derulării ei (au fost avute în vedere hotărârea Comisiei Judeţene Argeş, precum şi sentinţa judecătorească prin care s-a stabilit întinderea dreptului de restituit în condiţiile Legii nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare).
Apelanţii pretind că şi restului terenului i-ar fi fost aplicabilă aceeaşi procedură, el fiind înscris în C.A.P., deşi în acelaşi timp se contrazic, afirmând că, în acest perimetru, ar fi intrat numai suprafaţa de 6.000 mp., în vreme ce 3.000 mp. au fost reţinuţi în folosinţă directă. De asemenea, susţin că nu există un act de autoritate prin care ar fi operat exproprierea, pentru ca astfel să se poată constata abuzul statului, decât parţial pentru suprafaţa declarată de 250 mp. teren.
Se ignoră însă faptul că în condiţiile regimului anterior, toate suprafeţele aferente construcţiilor erau declarate ca având întinderea de 250 mp., pentru diferenţă uneori deţinătorilor impunându-li-se de către stat o chirie, deşi terenul provenea tot din fosta lor proprietate.
Or, terenul a fost identificat de către expert, în prezent sub edificii de ordine publică, ceea ce înseamnă că el a fost preluat, fără chiar a exista vreun act în acest sens, cu totala nerespectare a dispoziţiilor prin care regimul anterior pretindea că protejează dreptul de proprietate.
Dacă Legea nr. 10/2001 declară ca abuzive actele exprese de trecere la stat a proprietăţilor private, cu atât mai mult sunt abuzive preluările de fapt, fără niciun fel de întemeiere şi respectiv despăgubire.
Despre pretinsa imposibilitate a determinării limitelor terenului, a întinderii pe care proprietatea a deţinut-o, precum şi celelalte solicitări în privinţa probei cu expertiză tehnică, urmează a se observa că ele reprezintă în realitate obiecţiuni la concluziile expertizei administrată ca probă în faţa primei instanţe.
În faţa acesteia însă, cu prilejul discutării lucrării, niciunul dintre apelanţi nu s-a prezentat, spre a arăta dacă aceasta nu este lămuritoare ori necesită refacere sau întregire.
De aceea, faţă de dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., apelanţii nu mai pot formula critici la data declarării apelului împotriva lucrării pe care instanţa a găsit-o, de altfel, pe deplin lămuritoare, neindicându-se nici, în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., motive pentru care ar fi necesară refacerea şi completarea acestei lucrări, apărările putând fi făcute exclusiv în limita stabilită de art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
Chiar şi din oficiu examinându-se lucrarea întocmită în cauză, instanţa a constatat că aceasta a procedat la a transpune în teren a actelor cu care s-a tins la dovedirea transmisiunii dreptului de proprietate către petentă, expertiza coroborându-le cu planşe extrase din hărţile cadastrale vechi ale zonei. Totodată, s-a avut în vedere transpunerea în teren a suprafeţelor ce deja au fost retrocedate în alte proceduri, cerinţe formulate şi de către apelanţi prin motivarea apelului lor.
În plus, s-a solicitat identificarea elementelor de utilitate publică, fără ca afirmaţia în acest sens a expertului făcută potrivit constatărilor din primul grad de jurisdicţie să fie combătută prin orice probe de către apelanţi, din care să rezulte eventual existenţa unor proprietăţi private sau rămânerea terenului la dispoziţia petentei.
În lipsa unor astfel de probe, completarea lucrării de expertiză se apreciază ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării pricinii, câtă vreme în faţa primei instanţe apelanţii nu au formulat un astfel de obiectiv şi nici obiecţiuni la constatarea expertizei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti, prin primar şi Primăria Municipiului Piteşti, criticând-o pentru următoarele motive:
1. În mod greşit s-a apreciat că terenul indicat se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi în aceste condiţii ar fi aplicabile dispoziţiile acestui act normativ, prin acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale. S-a redat conţinutul acestui articol, solicitându-se a se avea în vedere că terenul ce a aparţinut autorului notificatoarei T.F. nu se încadrează în categoria terenurilor preluate în mod abuziv în proprietatea statului reglementate de acesta şi, în consecinţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
2. Din probele administrate în cauză, respectiv adeverinţa de rol agricol nr. 9602/13 martie 2002, rezultă că în anul 1961 - 1962 autorul T.F. figura cu suprafaţa de 9.000 mp. şi a intrat în C.A.P. cu suprafaţa de 6.000 mp. Or, pentru terenurile intrate în perimetrul C.A.P. se aplică procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 şi nu procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
3. S-a pronunţat o hotărâre nelegală, fără a se avea în vedere celelalte probe administrate în cauză, din care rezultă următoarea situaţie:
- din evidenţele de rol agricol rezultă ca în perioada 1961 - 1962 autorul reclamantei figura cu suprafaţa de 9000 mp. teren.
- în condiţiile Legii nr. 18/1991 reclamantei i s-a reconstituit un drept de proprietate pentru suprafaţa totală de 10.007 mp., faţă de suprafaţa de 9.000 mp. cu cât figura în registrul agricol (8.800 mp. conform titlului de proprietate şi 1.027 mp. conform Sentinţei civile nr. 4225 din 12 noiembrie 2005).
- există identitate cu terenurile reconstituite anterior în temeiul Legii nr. 18/1991.
- pentru terenul solicitat în temeiul Legii nr. 10/1991 nu există suficiente elemente de identificare pentru a stabili cu certitudine că amplasamentul solicitat a aparţinut autorului reclamantei, iar acest amplasament nu rezultă nici din cele două acte de proprietate şi nici din datele conţinute în evidenţele de rol agricol.
4. Referitor la întinderea suprafeţei ce ar fi fost preluată de către stat, instanţa de apel consideră că în condiţiile regimului anterior, toate suprafeţele aferente construcţiilor erau declarate ca având întinderea de 250 mp. teren, pentru diferenţă uneori deţinătorilor impunându-li-se de către stat o chirie - concluzie care este total greşită, în Legea nr. 10/2001 neexistând această prevedere legală. În această modalitate instanţa a ajuns la concluzia că suprafaţa de teren expropriată este de 4.173 mp. deşi în Decretul de expropriere nr. 165/1981, poz. 82, figurează numai 250 mp. ca teren expropriat.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
1. Făcând analiza actelor existente în dosar, instanţa de apel a reţinut că a operat şi o preluare de fapt cu privire la terenul în litigiu, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare care ocroteau proprietatea şi impuneau plata unei despăgubiri pentru lipsirea de proprietate.
Acest mod de preluare a imobilului se încadrează în art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, care include în domeniul de reglementare al acestei legi imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
2. În cauză s-a reţinut că în condiţiile Legii nr. 18/1991 reclamantei i s-a reconstituit un drept de proprietate pentru suprafaţa totală de 9827 mp., compusă din 8800 mp. conform titlului de proprietate şi 1027 mp. conform Sentinţei civile nr. 4225 din 12 noiembrie 2005.
În cauză s-a constatat că dreptul autorului reclamantei este mai mare, iar pentru diferenţa în litigiu de 4.173 mp. nu s-au adus argumente care să o includă sub regimul Legii nr. 18/1991.
3. În soluţionarea cauzei instanţa de apel a avut în vedere probele arătate de către recurenţi, iar o reapreciere a acestora în dosarul de recurs nu este permisă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, s-a reţinut că dreptul de proprietate al autorului este mai mare decât cel restituit în procedura Legii nr. 18/1991, că au fost transpuse în teren actele valorificate în această procedură, iar terenul a fost identificat de expert ca aflându-se în prezent sub edificii de ordine publică.
4. Argumentul instanţei referitor la declararea de către proprietari numai a unei suprafeţe de 250 mp. nu a fost folosit de instanţă cu reflectare într-o dispoziţie a Legii nr. 10/2001, în sensul imputat de către recurenţi, ci ca o justificare a dobândirii şi deţinerii de către aceştia a unei suprafeţe mai mari decât cea declarată. Argumentul instanţei privind preluarea în fapt a unei suprafeţe mai mari decât cea din actul de preluare a fost cel referitor la dovedirea dobândirii de către autorul reclamantei a unei suprafeţe mul mai mari decât cea preluată prin expropriere, fără a exista vreun titlu, ci numai în fapt - ceea ce atrage, după cum în mod corect s-a apreciat, incidenţa Legii nr. 1072001, după cum s-a arătat mai sus.
Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti, prin Primar şi Primăria Municipiului Piteşti împotriva Deciziei civile nr. 128/A din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 6639/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6634/2011. Civil → |
|---|
