ICCJ. Decizia nr. 6689/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6689/2011
Dosar nr.10675/1/2010
Şedinţa publică din 3 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1014 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Timiş s-a respins acţiunea reclamantei G.S. având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale în sumă de 1.200.000 euro ca urmare a neexecutării ca urmare a neexecutării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente.
Deşi reclamanta invocă refuzul autorităţilor române de a executa o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, rămasă definitivă la 12 octombrie 2005, în realitate, neexecutarea acesteia îi este imputabilă în exclusivitate.
S-a reţinut de către instanţa de fond că din actele din dosarul nr. 9184/2007 a Tribunalului Timiş reclamanta a refuzat atât să indice un cont bancar în care să îi fie virate despăgubirile stabilite prin hotărârea Camerei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg din 23 iunie 2005 cât şi să le încaseze în numerar, cu toată că o comisie special constituită în acest scop s-a deplasat la domiciliul său din comuna Livezile, Judeţul Timiş.
În această situaţie, reţine instanţa de fond, Guvernul României a decis să consemneze despăgubirile cuvenite reclamantei într-un cont la C.E.C., informând-o pe reclamantă despre aceste demersuri.
Împrejurarea că suma cuvenită cu titlu de despăgubiri s-ar fi consemnat cu deprecierea termenului de 3 luni în care se impunea executarea Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, se datorează tot reclamantei ce a refuzat orice modalitate de primire a acestor sume, condiţionând executarea hotărârii de efectuare a altor plăţi de către Statul Român cu titlu de impozite şi taxe aferente precum şi de completarea carnetului de muncă al acesteia, operaţiuni ce exced obiectului dedus judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin Decizia civilă nr. 415 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins apelul ca nefondat, reţinându-se următoarele considerente:
Susţinerea reclamantei în sensul că Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 2005 prin care Statul Român a fost obligat să-i plătească reclamantei despăgubiri de 4.900 euro în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii nu a fost executată din vina exclusivă a pârâţilor, nu este întemeiată.
Astfel, reţine instanţa de apel, din nota de constatare din 12 ianuarie 2006 întocmită de o comisie specială constituită în vederea executării Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului urmare a adresei nr. 610/190 din 17 ianuarie 2006 a Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, rezultă că reclamanta a refuzat primirea sumei de 4.900 euro conform Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu motivarea că aceasta nu reprezintă decât o parte din obligaţiile ce îi revin Statului Român în baza Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Urmare a refuzului reclamantei şi dat fiind faptul că a refuzat să indice un cont bancar, suma sus menţionată a fost consemnată la C.E.C. pe numele reclamantei, fiindu-i comunicată această modalitate de executare a obligaţiilor Statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine astfel că instanţa de apel şi cea de fond au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii şi faţă de faptul că nici Decizia civilă nr. 831/R din 11 mai 2001 a Tribunalului Timiş şi nici Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 iunie 2005 nu au fost executate timp de 11 ani, fiindu-i cauzate atât prejudicii materiale cât şi prejudicii morale.
Se mai învederează că depunerea sumei de 4.900 euro într-un cont la C.E.C. pe seama şi la dispoziţia ei, nu înseamnă că Statul Român ar fi executat datoriile pe care le are faţă de ea, cu atât mai mult cu cât consemnarea sumei s-a făcut fără indicarea datelor de identificare: C.N.P., seria şi nr. cărţii de identitate, situaţie în care suma nu poate fi accesată.
Recurenta mai susţine că deşi a făcut dovada culpei exclusive a pârâţilor, în neexecutarea hotărârii, instanţa de apel nu a examinat toate aspectele pentru clarificarea situaţiei legale privind neexecutarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Prin hotărârea Camerei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasburg din 23 iunie 2005 a fost obligat Statul Român să plătească reclamantei suma de 4900 euro daune morale.
În condiţiile în care reclamanta a refuzat primirea sumei motivat de îndeplinirea de către Statul Român şi a altor obligaţii, ce însă nu se regăsesc în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului sus evocată, suma a fost consemnată la C.E.C. pe numele şi la dispoziţia reclamantei.
Această situaţie de altfel i-a fost adusă la cunoştinţă reclamantei aşa cum rezultă din actele de la filele dosarului instanţei de apel.
Ca atare, prin această modalitate de plată constând în consemnarea sumei la C.E.C. pe numele şi la dispoziţia reclamantei, debitorul Statul Român şi-a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului sus evocată.
Consemnarea sumei la C.E.C. pe numele şi la dispoziţia reclamantei a fost determinată chiar de conduita reclamantei, care a refuzat primirea sumei, fapt ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele, dosarul instanţei de fond.
Din această perspectivă pretenţiile reclamantei de obligarea pârâţilor la 1.200.000 euro pentru instituirea executării Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici dovada prejudiciului moral sau material şi nici raportul de cauzalitate şi respectiv gradul de culpă stabilite al pârâţilor, nefiind astfel îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale.
Cum, în cauză s-a dovedit conduita culpabilă a reclamantei, constând în refuzul primirii sumei în condiţiile în care o comisie special constituită s-a deplasat la domiciliul ei pentru executarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de apel a făcut o legală şi corectă apreciere atât a stării de fapt cât şi de drept şi a raportului juridic dintre părţi prin prisma obiectului dedus judecăţii.
Susţinerile reclamantei că nu poate accesa suma consemnată pe numele ei, este nefondată în condiţiile în care suma de 4.900 euro a fost consemnată pe numele şi la dispoziţia ei în condiţiile de consemnare şi depunere la C.E.C.
Din perspectiva celor expuse şi cum nici una din susţinerile reclamantei nu se circumscrie dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul fiind nefondat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.S. împotriva Deciziei nr. 415 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 6688/2011. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6690/2011. Civil → |
|---|
