ICCJ. Decizia nr. 6716/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6716/2011
Dosar nr.26807/3/2007
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 30 iulie 2007, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând obligarea acestora la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la imobilul din Bucureşti, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 155 m.p. şi construcţie.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 21, 25, 26 şi 27 din Legea nr. 10/2001 şi pe Decizia nr. 9/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a arătat că a formulat în termenul legal notificare în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea imobilului ce a aparţinut tatălui său P.D., fost proprietar conform actului de vânzare-cumpărare din 14 decembrie 1937, însă nu a primit niciun răspuns.
Prin Sentinţa civilă nr. 1414 din 7 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea reclamantului P.C. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, obligând-o pe aceasta să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în valoare de 281.986,09 RON pe terenul în litigiu, situat în sector 4, Bucureşti şi, respectiv, 122.576 RON pentru construcţia demolată.
A fost obligată pârâta la 15.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001, cât şi a faptului că a urmat procedura prevăzută de lege, motive pentru care s-a apreciat că, în baza art. 28, acţiunea este întemeiată, lipsa răspunsului la notificare fiind considerată drept refuz din partea deţinătorului notificat de a da curs solicitării din notificare.
S-a avut în vedere că terenul în litigiu, ce a aparţinut autorului reclamantului conform actului autentic din 14 decembrie 2007, transcris la Tribunalul Ilfov, secţie notariat, este în prezent afectat de Lacul Văcăreşti, aşa cum a rezultat din adresele de la dosar.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel ambele părţi.
În apelul său, reclamantul a arătat că prin hotărârea instanţei de fond s-a reţinut eronat că tatăl său s-a numit P.C., în loc de P.D. şi că data actului de proprietate este 14 decembrie 2007, în loc de 14 decembrie 1937.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a invocat încălcarea dispoziţiilor Titlului VII Capitolul 5, art. 16 şi ale art. 11 din Legea nr. 10/2001, care prevăd expres că valoarea echivalentă a măsurilor reparatorii urmează să fie stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, s-a susţinut că au fost ignorate dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, în sensul producerii de dovezi privind acordarea sau nu a despăgubirilor la momentul exproprierii, invocându-se, totodată, ignorarea prevederilor obligatorii ale deciziei de recurs în interesul Legii nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEreferitoare la problema aplicabilităţii dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cea de-a doua critică formulată de apelanta-pârâtă a vizat greşita obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada culpei procesuale conform art. 274 C. proc. civ., iar cuantumul acestora este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii şi munca avocatului.
La data de 2 septembrie 2008 apelantul-reclamant a decedat, moştenitorii P.I., P.T.M., P.D. şi R.E. formulând cerere de introducere în cauză şi arătând că îşi însuşesc acţiunea autorului lor.
Ca atare, la termenul din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor apelantului-reclamant decedat în cursul procesului.
Prin Decizia civilă nr. 394 A din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului P.C., continuat de moştenitorii acestuia şi a admis apelul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
S-a schimbat sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în sectorul 4, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 155 m.p.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, întrucât în cauză nu s-a emis încă o dispoziţie de soluţionare a notificării, contestaţia fiind înregistrată la 30 iulie 2007, după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa de fond avea obligaţia de a aplica prevederile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reţinut că pârâta datorează cheltuieli de judecată întrucât a căzut în pretenţii, cuantumul acestor cheltuieli dovedite nefiind exagerat în raport cu durata procedurii.
În ceea ce priveşte apelul reclamantului, s-a apreciat că erorile materiale referitoare la numele autorului acestuia şi data la care a fost dobândit bunul în proprietate pot fi îndreptate pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. chiar de către instanţa care a pronunţat hotărârea.
Solicitarea de acordare de despăgubiri băneşti în cuantumul stabilit de tribunal nu a fost primită pentru considerentele deja expuse în analiza apelului declarat de pârâtă.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii P.I., P.T.M., P.D. şi R.E., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au invocat aplicarea eronată a dispoziţiilor Titlului VII, Capitolul 5, art. 16 din Legea nr. 247/2005 şi greşita obligare a pârâtei la trimiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în loc să se dispună emiterea unei dispoziţii motivate prin care să se acorde măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri materiale în cuantumul stabilit prin expertizele omologate.
S-a invocat încălcarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii referitor la refuzul autorităţii de a soluţiona notificarea conform Legii nr. 10/2001, decizie obligatorie pentru instanţe conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile invocate de reclamanţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pe considerentele ce succed:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, notificarea formulată de reclamantul P.C. prin care s-a solicitat restituirea în natură a termenului expropriat, situat în Bucureşti, sector 4, nu a fost soluţionată până la data introducerii acţiunii, nefiind emisă o decizie sau o dispoziţie conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Ca atare, prima instanţă nu putea ignora reglementările în vigoare la data pronunţării hotărârii, respectiv art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevede în mod expres că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în acest sens notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, pentru acordarea măsurilor reparatorii, fiind predate pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale.
Întrucât nu s-a emis dispoziţie de soluţionare a notificării reclamantului până la momentul înregistrării acţiunii, 30 iulie 2007, instanţa de fond avea doar posibilitatea de a constata calitatea acestuia, respectiv a moştenitorilor, de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi natura acestora, dosarul urmând a fi înaintat Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Într-adevăr, Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuează că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze în fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu a nesocotit această decizie de vreme ce s-a pronunţat în sensul constatării calităţii apelanţilor reclamanţi de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, analizând în fond solicitările formulate prin notificare în limita cadrului legal stabilit prin Legea nr. 247/2005.
Nu puteau fi ignorate în acest sens prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 52/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEprin care s-a admis recursul în interesul legii referitor la problema aplicabilităţii dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, prin care s-a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. (din Legea nr. 247/2005) nu se aplică dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată (prin Legea nr. 247/2005).
Întrucât, în speţă, până la data introducerii acţiunii, 30 iulie 2007, nu s-a emis dispoziţie de soluţionare a notificării, s-a făcut corect aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 7 C. proc. civ. nu vor fi analizate, întrucât au fost invocate formal, în dezvoltarea acestora neregăsindu-se în argumente care să se circumscrie motivelor de recurs menţionate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanţilor nu este fondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.I., P.T.M., P.D. şi R.E. împotriva Deciziei nr. 394/A din 02 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 04 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 6714/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6688/2011. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
