ICCJ. Decizia nr. 689/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.689/2011
Dosar nr. 798/39/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la 29 iunie 2007, reclamanta G.A. a chemat în judecată pe pârâtul M. Suceava prin P., solicitând retrocedarea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 3415 m.p. situat în Suceava, str. Oituz, teren ce a fost expropriat de la autoarea sa, D.B.A., prin Decretul nr. 775/1964, deoarece până la data introducerii acţiunii nu a primit răspuns la notificarea sa nr. 451 din 10 august 2001.
Reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 461 din 4 iunie 2007, i s-a comunicat de către P.M. Suceava că solicitarea sa face obiectul Legii nr. 10/2001 şi nu al Legii nr. 247/2005.
Prin Decizia civilă nr. 328 din 18 februarie 2008, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantei şi a constatat dreptul acesteia la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 3415 m.p., identic cu parcelele nr. 261/2 şi 289/2 din C.F. 1082 a Com. cad. Suceava, în calitate de moştenitoare a defunctei D.B.A.
S-a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitor a autoarei sale, a dreptului de proprietate al acesteia şi a preluării terenului de către stat, fără o despăgubire echitabilă, fiind astfel îndreptăţită la măsuri reparatorii conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, apel ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 68 din 6 iunie 2008 a Curţii de Suceava, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, deşi instanţa a reţinut că, deşi reclamanta a solicitat în apel restituirea în natură a imobilului, a declarat că nu este de acord cu efectuarea unei expertize topografice care să lămurească dacă terenul este liber şi dacă ar putea fi restituit, acesta fiind situat între blocurile de locuinţe ale Cartierului Oituz din Municipiul Suceava.
Împotriva deciziei menţionare a declarat recurs reclamanta, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 4174 din 30 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a casat hotărârea recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Prin considerentele deciziei de casare, instanţa supremă a reţinut că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, astfel că nu se poate analiza dacă era posibilă restituirea în natură. S-a considerat că se impune a se stabili dacă există vreo suprafaţă de teren liberă, neafectată de utilităţi publice şi necuprinsă într-un plan de sistematizare, care ar putea fi restituită în natură.
Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 146 din 09 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei G.A., reţinând, în esenţă că, deşi aceasta a solicitat în mod repetat să se constate că există posibilitatea atribuirii de teren în compensare pentru suprafaţa de 3415 m.p., ce a fost expropriată de la autoarea sa, D.B.A., în temeiul Decretului nr. 775/1964, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că nu a identificat un amplasament care să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, descrise detaliat în art. 10.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Referitor la planul de situaţie întocmit la 19 noiembrie 2003 şi reconfirmat la 17 iulie 2008 de A.N.C.P.I. – O.J.C.G.C. Suceava, invocat de reclamantă, s-a apreciat că acesta dovedeşte că terenul solicitat a fi atribuit nu reprezintă vechiul amplasament al terenului ce a aparţinut autoarei sale, identic cu parcela de clădire nr. 261 şi parcela arătură 289 din fascicola nr. 1082, în timp ce suprafeţele solicitate a fi atribuite sunt identificate ca făcând parte din C.F. 1083. S-a mai reţinut că în acest plan nu există nicio menţiune referitoare la eventuale reţele tehnico-utilitare existente pe terenul astfel individualizat.
Instanţa de apel a mai constatat că părţile nu au solicitat în mod expres administrarea probei cu expertiză topometrică, fiind de acord cu cercetarea la faţa locului propusă de instanţă din oficiu, în rejudecarea apelului.
S-a reţinut, însă, că existenţa unor reţele de utilităţi subterane nu poate fi constatată ori infirmată pe calea unei cercetări locale, o expertiză tehnică judiciară neputând fi administrată în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., din cauza costurilor pe care le presupune, costuri ce nu ar putea fi suportate de curtea de apel.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal, reclamanta G.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8, şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta recurentă a criticat Decizia pentru reţinerea eronată a faptului că suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură de 1375 m.p. din suprafaţa totală de 3145 m.p. ar fi putut fi atribuită în natură prin compensare, pârâta arătându-şi disponibilitatea în acest sens, deşi, în fapt, suprafaţa menţionată (de 1375 m.p.) se află pe vechiul amplasament al terenului autoarei D.B.A.
S-a învederat că, prin urmare, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, interpretarea eronată a instanţei schimbând în tot regimul juridic al terenului şi conducând la o soluţie greşită.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat ignorarea dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007, instanţa de apel nearătând în niciun fel în ce mod restituirea ar afecta accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Cel de-al treilea motiv de recurs (intitulat de recurentă II) s-a referit la încălcarea principiului disponibilităţii întrucât P.M. Suceava nu a invocat niciodată afectarea terenului de 1375 m.p., fiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
În acest context s-a invocat şi încălcarea de către instanţa de apel a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în condiţiile în care situaţia menţionată nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, recurenta fiind astfel lipsită de posibilitatea dovedirii împrejurării că respectivele conducte nu traversează suprafaţa solicitată a fi restituită.
În consecinţă, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare în scopul clarificării situaţiei de fapt, prin administrarea de probe noi care să stabilească dacă terenul de 1375 m.p. este afectat de existenţa unor conducte de apă şi, în subsidiar, să se dispună restituirea în natură a acestei suprafeţe, urmând ca pe restul de teren, până la 3145 m.p. să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de reclamanta recurentă raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs, vizând contrarietatea considerentelor reţinute de instanţa de apel în motivarea imposibilităţii restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1375 m.p., întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită.
În realitate, instanţa de apel a reţinut în cuprinsul considerentelor, cât şi, ca o concluzie, în finalul acestora, că terenul a cărui restituire s-a solicitat nu este liber în sensul dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007 şi nici nu a fost indicat un alt amplasament posibil a fi atribuit în compensare reclamantei, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi sens, curtea de apel a înlăturat susţinerea reclamantei în sensul că terenul solicitat a fi restituit se suprapune pe vechiul amplasament al terenului ce a aparţinut autoarei sale, cu motivarea că terenurile în discuţie sunt identificate în cărţi funciare diferite, în realitate cele patru parcele menţionate în planul de situaţie din 19 noiembrie 2003, reconfirmat la data de 17 iulie 2008, formate din divizarea p.f ... nr. 261/1 şi nr. 289/2 din C.F. nr. 1083 a comunei cadastrale Suceava, aflându-se în imediata vecinătate a fostului amplasament al terenului expropriat (de la autoarea D.B.A.).
Susţinerile recurentei în sensul să pârâta nu ar fi contestat posibilitatea atribuirii a două parcele în compensarea terenului expropriat, ce nu poate fi restituit în natură, sunt nefondate.
Astfel, prin precizările depuse de M. Suceava la termenul din 20 noiembrie 2009, în rejudecarea apelului, acesta a arătat că, prin procesul verbal de afişare nr. 30695 din 6 octombrie 2009, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din OUG nr. 209/2005, a probat faptul că, în urma inventarierii bunurilor aparţinând domeniului privat al municipiului, unitatea administrativ teritorială nu deţine bunuri sau servicii care să poată fi acordate ca măsuri reparatorii în echivalent.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., referitoare la ignorarea dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007 şi încălcarea principiilor contradictorialităţii, disponibilităţii părţilor şi al dreptului la apărare este nefondată.
Faţă de caracterul obligatoriu al deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, la termenul din 3 iulie 2009, a solicitat pârâtei intimate să înainteze la dosar copia ultimului proces verbal de afişare, conform prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din care să rezulte dacă există bunuri disponibile la dispoziţia P. Suceava care să poată fi acordate în compensare.
Totodată, instanţa de apel a solicitat, prin adresă, reclamantei să depună înscrisuri în care să fie evidenţiate eventualele servituţi legale sau amenajări de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aferente suprafeţei de 1035 m.p. şi să-şi precizeze poziţia în legătură cu oportunitatea efectuării în cauză a unei cercetări la faţa locului şi a unei expertize topo.
Faţă de lipsa răspunsurilor părţilor la solicitările efectuate, instanţa de apel a revenit cu adrese în sensul celor dispuse la termenul anterior, aşa cum rezultă din încheierea de la termenul din 9 septembrie 2009.
M. Suceava a depus la dosar procesul verbal de afişare încheiat, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din OUG nr. 209/2005, la 7 septembrie 2009 şi înregistrată sub nr. 27244, din care rezultă că nu deţine bunuri disponibile sau servicii, care să poată fi acordate în compensare persoanelor îndreptăţite, potrivit Legii nr. 10/2001.
La termenul din 9 octombrie 2009, la cererea ambelor părţi, s-a încuviinţat proba cu cercetare locală, solicitându-se, totodată, reprezentantului pârâtei înaintarea înscrisurilor privind situaţia juridică a parcelelor de teren, incluzând spaţiu verde, loc de joacă pentru copii, locuri de parcare, precum şi a planului de urbanism al zonei.
Urmare a dispoziţiei instanţei, M. Suceava a depus la dosar, în copie, anexa 2 la H.C.L. nr. 153/1999 cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al M. Suceava, cu evidenţierea numerelor curente 401, loc de joacă în suprafaţă de 342 m.p., pe str. Mărăşeşti şi 572, parcare, în suprafaţă de 80 m.p., pe str. Oituz.
Faţă de precizările părţilor, la termenul din 3 noiembrie 2009, în sensul că terenul în litigiu nu a fost identificat prin măsurători şi de lipsa datelor privind reţelele de utilităţi din zonă, curtea de apel a prorogat proba cu cercetarea locală după depunerea de către părţi a înscrisurilor menţionate, solicitând cu adresă O.J.C. planul de amplasament, cu vecinătăţile şi descrierea imobilelor şi copia părţii II a C.F. (cu menţiunile privind actele de înstrăinare şi modificările la zi).
La solicitarea P.M. Suceava s-a comunicat de către A.C.E.T. S.A. planul cu reţele de apă potabilă şi canalizare existente pe amplasamentul terenului revendicat.
SC T. SA a confirmat inexistenţa pe terenul în discuţie a reţelelor termice, iar SC E.M. SA şi SC E.G.D. SA nu au răspuns.
La termenul din 20 noiembrie 2009, astfel cum s-a reţinut în încheierea de şedinţă de la acea dată, mandatarul reclamantei, P.I. a precizat că terenul în discuţie este situat mai jos de Şcoala Generală nr. 3 Suceava, după primul bloc turn şi că în casa amplasată în acest loc locuiesc două familii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că instanţa de apel şi-a exercitat pe deplin rolul activ, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. şi nu a încălcat principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, care guvernează procesul civil.
Ca atare, se va reţine că nu s-ar putea dispune casarea hotărârii recurate pentru administrarea de probe noi, în condiţiile în care, în exercitarea rolului activ şi având în vedere îndrumările din Decizia de casare, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor în repetate rânduri necesitatea efectuării unei expertize tehnice topo, singura probă care ar fi putut confirma sau infirma existenţa tuturor reţelelor de utilităţi subterane.
Instanţa, nu se putea substitui, însă, în poziţia procesuală a reclamantei, câtă vreme aceasta avea mijloace precizate de lege pentru a administra dovezile pe care le dorea, în condiţiile art. 1169 C. civ.
Faţă de precizarea apărătorului reclamantei la termenul din 2 decembrie 2009 în sensul că nu formulează alte cereri, s-a considerat în mod legal de instanţa de apel că ordonarea din oficiu a probei cu expertiză, trecând peste împotrivirea părţilor, nu ar fi fost posibilă, administrarea acesteia implicând cheltuieli pe care partea interesată a refuzat să le suporte.
În acest context, se va reţine că este neîntemeiată şi critica vizând încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, nefiind întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Curtea de Apel Suceava nu putea dispune restituirea terenului în litigiu, decât cu condiţia ca acesta să fie liber în sensul dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007.
Ca atare, nu se poate susţine că instanţa şi-ar fi încălcat atribuţiile cenzurând susţinerile părţii, care nu au fost confirmate, în lipsa unor probe pertinente şi concludente.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a fost invocat formal, nerezultând din dezvoltarea criticilor recurentei reclamante.
Pentru toate aceste considerente, urmează, ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei civile nr. 146 din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 691/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 67/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
