ICCJ. Decizia nr. 696/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.696/2011
Dosar nr. 22045/3/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 11 aprilie 2008, reclamanţii P.A., O.M. şi O.T.M. au chemat în judecată pe pârâţii SC R. SA şi S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata unei sume de bani reprezentând valoarea de piaţă a apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, str. Barbu Delavrancea, sector 1.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 1337 şi 1341 C. civ., reclamantul P.A. a arătat că a dobândit împreună cu soţia sa, P.E., dreptul de proprietate asupra apartamentului menţionat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 55 din 2 noiembrie 1973, încheiat cu pârâta SC R. SA conform Legii nr. 4/1973, iar în anul 1977 au încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 2991 din 4 aprilie 1977 la N.S.M. Bucureşti, prin care au transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului către reclamanţii O.M. şi O.V., iar aceştia le-au transmis în schimb dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 9 din Bucureşti, str. Pieţii, sectorul 1.
S-a arătat că, prin Decizia civilă nr. 338/ A din 9 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută atât a contractului de vânzare-cumpărare nr. 55 din 2 noiembrie 1973, cât şi a contractului de schimb nr. 2991 din 4 aprilie 1977, astfel încât au pierdut dreptul de proprietate.
S.R. prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe considerentul că nu a fost parte contractantă în cele două contracte anulate.
Prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia menţionată, iar prin sentinţa civilă nr. 1109 din 23 ianuarie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că, din raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. A.N., a rezultat că valoarea de circulaţie a apartamentului în litigiu este de circa 185.117 euro, echivalent cu 656.926 lei, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă de către tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 1022 din 10 iulie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că imobilul în litigiu este supus reglementărilor speciale din Legea nr. 10/2001, astfel încât pot fi aplicate prin analogie dispoziţiilor art. 501 (din Legea nr. 10/2001) completată cu Legea nr. 1/2009, în vigoare la data soluţionării cauzei.
S-a constatat că reclamanţii nu îndeplinesc condiţia premisă a existenţei unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât nu sunt îndreptăţiţi să pretindă contravaloarea bunului la valoarea de circulaţie, ci numai preţul plătit, reactualizat potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că recuperarea preţului reactualizat reprezintă o reparaţie echitabilă, iar împrejurarea că reclamanţii nu au solicitat-o le este imputabilă, după cum le este imputabilă şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 55/1973 cu încălcarea dispoziţiilor imperative în vigoare la acea dată.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, susţinând că instanţa a soluţionat cauza în baza unul alt temei juridic decât cel invocat şi anume prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, în loc de prevederile art. 1337 şi 1341 C. civ., deşi contractul de vânzare-cumpărare şi contractul de schimb anulate s-au încheiat sub imperiul Legii nr. 4/1973 şi nu sub imperiul Legii nr. 112/1995 (care ar atrage aplicarea dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 213/ A din19 martie 2010, în majoritate, a admis apelul declarat de reclamanţii O.M. şi O.T.M. şi a desfiinţat sentinţa apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, schimbând temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, din prevederile art. 1341 şi 1337 C. civ., în prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă nu a făcut aplicarea art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., nepunând în discuţia contradictorie a părţilor această chestiune, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.
S-a considerat că încălcarea principiului contradictorialităţii şi al rolului activ al judecătorului, cât şi a dreptului de acces la o instanţă, atrage nulitatea sentinţei apelate în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa necercetării fondului.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M. Bucureşti, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu argumentul că, pentru a respinge acţiunea reclamanţilor instanţa de fond a analizat pretenţiile acestora nu numai din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001, ci şi din punct de vedere al evicţiunii, constatând, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1337 şi următoarele C. civ., respectiv existenţa unui contract încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.
La prima zi de înfăţişare în recurs, intimaţii reclamanţi P.A., O.M. şi O.T.M., prin avocat, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerul Finanţelor Publice în declararea căii de atac, arătând că acesta nu a fost parte în proces, acţiunea fiind formulată în contradictoriu cu o altă persoană juridică, respectiv S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice.
Examinând cu prioritate excepţia invocată, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Prin cererea introductivă, reclamanţii au înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, persoană juridică ce figurează în calitate de parte atât în dispozitivul sentinţei primei instanţe cât şi în cel al deciziei recurate.
De altfel, prin întâmpinarea formulată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie ce a fost respinsă prin încheierea de la termenul din 20 iunie 2008, soluţia asupra excepţiei intrând în puterea lucrului judecat prin neatacarea hotărârii sub acest aspect de către niciuna dintre părţi.
În acest context, se va reţine că recursul a fost declarat de o persoană care nu a figurat ca parte, cu depăşirea cadrului procesual fixat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, recursul a fost declarat de Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu, reprezentat de D.G.F.P.M. Bucureşti, deşi această persoană juridică (Ministerul Finanţelor Publice) a figurat în cauză doar ca reprezentant al S.R.
În consecinţă, reţinând că o cale de atac, în speţă recursul, poate fi exercitată numai de părţile din proces, hotărârea judecătorească având putere relativă şi producând efecte numai între acestea (între părţi), Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă în declararea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 213/ A din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă în declararea căii de atac.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 692/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
