ICCJ. Decizia nr. 691/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 691/2011
Dosar nr. 1471/1/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 mai 2006, ulterior precizată, reclamanţii A.G. şi Ş.I.C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului, la plata sumelor de:
- 7250 lei (RON) pentru fiecare reclamant reprezentând daune materiale pentru cele 145 de zile de detenţie (mai puţin zilele de duminică, solicitate a fi luate în calcul la evaluarea daunelor morale) în care reclamanţii, în raport de abilităţile lor profesionale, puteau câştiga suma de 50 lei/zi lucrătoare;
- 7500 lei (RON) pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuielile de transport ale părinţilor reclamanţilor de la domiciliu şi retur la locul de detenţie şi alte instituţii, în intervalul 15 ianuarie 2001 - 27 ianuarie 2006;
- 5000 lei, pentru fiecare reclamant reprezentând timpul pierdut de către părinţii acestora cu deplasările la diferite autorităţi, timp în care au fost nevoiţi să recurgă la serviciile plătite ale altor persoane, pentru muncile în gospodărie;
- 1000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuieli de transport ale martorilor aduşi la instanţe pe perioada procesului;
- 1000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuielile de transport ale avocaţilor şi cheltuieli legate de „documentarea apărării";
- 2000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuieli pentru expedierea corespondenţei la CE.D.O. şi la alte autorităţi interne;
- 2000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuieli pentru faxuri, telefoane, abonament reţea internet;
- 30.000 lei, pentru reclamantul A.G., reprezentând pierderi materiale suferite de familia sa, în afacerile acesteia, prin îndepărtarea publicului de la serviciile oferite, ca efect al pierderii reputaţiei;
- 10.000 lei, pentru ambii reclamanţi, reprezentând onorariul cuvenit apărării;
- 600.000 lei (RON) pentru fiecare reclamant reprezentând daune morale, ca urmare a oprobiului public la care au fost supuşi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au fost arestaţi preventiv în mod abuziv şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, pentru ca ulterior, după un proces care a durat peste 5 ani, să fie achitaţi, prin Decizia nr. 538 din 27 ianuarie 2006;a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1004/ D din 6 iunie 2007, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului A.G., sumele de 200.000 lei (RON) cu titlu de daune morale şi 9.195 lei (RON) cu titlu de daune materiale, iar reclamantului Ş.I.C., sumele de 200.000 RON, cu titlu de daune morale şi 9.195 RON, cu titlu de daune materiale.
Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească fiecărui reclamant, câte 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanţii au fost achitaţi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prin decizie irevocabilă dată de instanţa supremă, situaţie în care aceştia sunt îndreptăţiţi, conform dispoziţiilor art. 504 şi urm. C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., în a obţine atât despăgubiri materiale cât şi daune morale.
Cât priveşte daunele morale, s-a reţinut că acestea sunt întemeiate, în limita sumei de 200.000 RON pentru fiecare reclamant, avându-se în vedere: vârsta acestora, pregătirea şcolară, mediul din care provin, acuzaţia foarte gravă pentru care sau fost cercetaţi, durata arestării preventive (145 de zile pentru fiecare), precum şi impactul acestei acuzaţii asupra opiniei publice, respectiv oprobiul public la care au fost supuşi în comunitate.
Referitor la capetele de cerere vizând despăgubirile materiale, tribunalul a reţinut că acestea au fost dovedite doar în parte, respectiv cele pentru prejudiciul suferit în intervalul a 129 zile lucrătoare (din totalul celor 145 zile, cât reclamanţii au fost privaţi de libertate), şi sumele cheltuite pentru onorariile avocaţiale.
Ca atare, s-a apreciat că fiecare din reclamanţi a suferit un prejudiciu evaluat la suma de 9195 RON.
Apelurile declarate de reclamanţi, pârât, precum şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva acestei hotărâri, au fost respinse prin Decizia nr. 101 din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia Civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin Decizia nr. 4628 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de părţi împotriva hotărârii dată în apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că, deşi în faza procesuală a apelului, toate părţile din prezenta cauză, precum şi Ministerul Public, au formulat critici complexe, substanţiale, asupra hotărârii tribunalului, instanţa de control judiciar nu a examinat, în mod efectiv, problemele esenţiale care i-au fost supuse, motivarea redând, aproape în integralitate, considerentele din hotărârea primei instanţe.
Astfel, se arată, criticile referitoare la neîntrunirea cerinţelor art. 504 C. proc. pen. şi a art. 5.1 din C.E.D.O., sunt înlăturate doar prin referirea la conţinutul deciziei penale de achitare, fără nici un argument, iar criticile formulate de reclamanţi nu au fost examinate punctual, pe categorii de pretenţii.
Prin Decizia nr. 149 din 16 decembrie 2009, dată în rejudecare, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelurile formulate de reclamanţi, pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Bacău şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi schimbând în parte sentinţa a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 100.000 lei cu titlu de daune morale (în loc de 200.000 lei) şi câte 13.387 lei daune materiale, în loc de 9.195 lei cât a acordat prima instanţă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la reparaţie din partea statului pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor erori judiciare, este reglementat prin art. 504 C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) din C.E.D.O.
Potrivit reglementării comunitare, se arată, orice persoană are dreptul la libertate şi la speranţă, nimeni neputând fi privat de libertatea sa, în afara cazurilor în care există motive verosimile de a crede în necesitatea ca cel în cauză să fie împiedicat a săvârşi-o infracţiune sau a fugi după comiterea acesteia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât D.G.F.. Bacău cât şi reclamanţii Ş.I.C. şi A.I.G.
În recursul lor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii critică Decizia pe considerentul neanalizării distincte a criticilor formulate de către apelanţi, arătând că considerentele sunt contradictorii iar motivarea este „omisivă" şi echivalează de fapt, cu o nemotivare.
În mod greşit, se arată, nu au fost acordate, şi alte sume reprezentând despăgubiri materiale, în condiţiile în care s-a făcut dovada achitării acestora, pe chitanţele existente la dosar.
Tot astfel, conchid recurenţii, majorarea daunelor materiale este nesemnificativă în raport cu diminuarea, cu 50 % a daunelor morale acordate corect de prima instanţă.
Intemeindu-şi calea extraordinară de atac, tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., D.G.F.P. Bacău, critică deasemeni Decizia pe considerentul nemotivării acesteia, atât în ceea ce priveşte majorarea daunelor materiale cât şi a cuantificării daunelor morale. Referitor la aceste din urmă pretenţii, se arată, acordarea sumelor reprezentând daune morale, chiar reduse, s-a bazat pe susţineri neconforme cu realitatea, inclusiv pe elemente care nu au nici o legătură cu „răspunderea statală! obiectivă, în materie, nefiind probată existenţa unui prejudiciu realei efectiv produs reclamanţilor.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din arestarea ori condamnarea pe nedrept, este unanim admis, atât în doctrină cât şi în practica judiciară că repararea acestuia trebuia să ofere victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu, astfel încât dimensiunea reparaţiunii pentru suferinţa omenească să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă şi proporţională cu prejudiciul suferit.
Cum, în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, întrucât dauna moral, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare se constată că suma de 100.000 lei acordată de instanţa de control judiciar, fiecărui reclamant, cu titlu de despăgubiri morale, nu depăşeşte limitele funcţiei reparatorii a acestui tip de răspundere. Ca atare, instanţele au reţinut corect că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral, cuantumul daunelor acordate pentru acoperirea acestuia, înscriindu-se în limitele unei reparaţii integrale, echitabile şi adecvate pentru suferinţele încercate de cei în cauză şi familiile lor.
Astfel, nu poate fi contestat că arestarea preventivă şi respectiv privarea de libertate a reclamanţilor, într-un interval de 145 de zile, precum şi durata mare de timp în care s-a derulat procesul penal, în care reclamanţii au fost inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor, infracţiune pe care ulterior s-a dovedit că nu au comis-o au pricinuit acestora o vătămare adusă demnităţii, onoarei, a creditului moral şi poziţiei sociale avută anterior.
Cât priveşte daunele materiale, au fost în mod corect admise, doar acele pretenţii, dovedite, care au avut o legătură directă cu prejudiciul cauzat reclamanţilor ca efect al acuzaţiilor aduse în procesul penal, ce a avut ca finalitate achitarea acestora.
Chiar dacă, criticile formulate de recurenţi vizând tratarea mai mult decât „sumară" a motivelor de apel, ceea ce echivalează de fapt cu o nemotivare, sunt corecte şi ar fi putut conduce la o nouă casare cu trimitere spre rejudecare, această soluţie nu mai poate fi urmată de Înalta Curte, în contextul modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010, art. 312 C. proc. civ., care în noua sa redactare, prin alin. (61), nou introdus, limitează soluţia casării cu trimitere, aceasta nemaiputând fi dispusă decât o singură dată în cursul procesului şi strict, pentru cele trei motive prevăzute de lege respectiv soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, judecata făcută în lipsa părţii, care nu a fost regulat citată şi lipsa de competenţă.
Aşa fiind, chiar dacă instanţa de apel nu şi-a motivat practic soluţia, din examinarea tuturor particularităţilor de fapt ale cauzei şi dispoziţiilor legale aplicabile, se apreciază că aceasta este corectă sub aspectul acordării parţiale a daunelor materiale solicitate şi respectiv al cuantificării daunelor morale.
În consecinţă, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A.I.G., Ş.l.C. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P.J. Bacău împotriva deciziei civile nr. 149 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 692/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 689/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
