ICCJ. Decizia nr. 694/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 694/2011
Dosar nr. 2628/102/2008
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 2 octombrie 2008, reclamanţii C.M.R., P.I., S.N.D. şi alţii au solicitat instanţei - în contradictoriu cu SC P. SA - Membru O.M.V. Group - ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000 mc/anual pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unităţii/angajatoare, în anii 2005, 2006, 2007.
De asemenea, reclamanţii au mai solicitat şi actualizarea drepturilor salariale solicitate, cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data când trebuiau acordate şi data plăţii efective.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 212 din 23 februarie 2008, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi în consecinţă a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a adaosului salarial reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea a 4000 de metri cubi de gaze naturale pentru perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant în parte, în anii 2005 - 2007.
A dispus adăugarea, la aceste sume, a actualizării în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a acestei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective.
A obligat pârâta la plata, în favoarea reclamanţilor a sumei de 6.230 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA invocând, în acord cu dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune care a început să curgă de la data când salariaţii nu au încasat sumele solicitate şi s-ar fi împlinit, susţine recurenta, în aprilie 2006, aprilie 2007 şi respectiv aprilie 2008, în funcţie de pretinsul moment al exigibilităţii.
La termenul din 18 mai 2010, intimaţii reclamanţi, prin avocat, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor.
Prin încheierea din 18 mai 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pe considerentul inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că textele încriminate ca nefiind constituţionale, nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
Astfel, se arată, mare parte din textele de lege invocate reglementează raporturile dintre membrii sindicatelor iar art. 73 din Legea nr. 168/1999, reglementează modul în care angajaţii pot să se adreseze instanţelor de judecată, în cazul conflictelor de drepturi.
Or, conchide instanţa de recurs, în cauză, reclamanţii nu sunt reprezentaţi de sindicat ci de un avocat şi nu sunt supuse verificării legalităţii, normele care reglementează aceste raporturi dintre membrii de sindicat şi sindicate, tot astfel, nefăcând obiect al recursului nici regulile potrivit cărora angajaţii se pot adresa instanţelor de judecată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii, prin avocat, care, expunând detaliat considerente legate de soluţionarea fondului litigiului, susţine în esenţă că erau întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, cu excepţiile invocate.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea, cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate, invocată în recurs vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, atacate, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenta exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Tot astfel, pentru a se fi putut sesiza Curtea Constituţională, ar fi trebuit ca textele atacate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, cerinţă expresă introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţii dilatorii ce au ca unică menire, tergiversarea soluţionării cauzelor.
În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate a textelor indicate, nu are legătură cu soluţionarea pricinii, în condiţiile în care din lecturarea criticilor formulate de recurentă împotriva hotărârii dată de prima instanţă nu rezultă că ar exista vreun motiv de recurs legat de modul în care sunt reglementate raporturile dintre membrii de sindicat iar pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, reclamanţii nici nu sunt reprezentaţi în proces de sindicat ci de avocat iar regulile potrivit cărora angajaţii se pot adresa instanţelor de judecată, nu fac deasemenea obiect al recursului.
Ca atare, se constată că argumentele invocate de reclamanţi în susţinerea excepţiei, nu vizează o chestiune de constituţionalitate, ci constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, de resortul instanţelor judecătoreşti.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.E. ş.a. împotriva încheierii de şedinţă din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 699/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 688/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
