ICCJ. Decizia nr. 729/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 729/2011
Dosar nr. 26211/3/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanţii T.A.A., E.F., B.S.M., C.I.A., M.M.I., ş.a., au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 5842,8 lei, reprezentând diferenţa între valoarea indemnizaţiei de concediere acordată şi cea care trebuia acordată şi a sumei de 39,37 lei daune, reprezentând dobânda legală.
Prin sentinţa nr. 724 din 5 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost declinată competenţa soluţionării litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul unităţii pârâte.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6991 din 10 noiembrie 2009 şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Arad şi constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.
Competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Arad, pentru considerentele ce vor urma.
În conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, act normativ ulterior Legii nr. 168/1999, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.
Or, reclamanţii îşi au domiciliul pe raza teritorială a Tribunalului Arad.
În consecinţă, conform art. 22 C. proc. civ., urmează a fi stabilită competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul T.A.A. în favoarea Tribunalului Arad.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 742/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 702/2011. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
---|