ICCJ. Decizia nr. 7374/2011. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7374/2011
Dosar nr.9532/99/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Secizia nr. 97 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamanta SC I.G. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 184 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Iaşi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că sub aspectul anulării cererii ca insuficient timbrată, sentinţa este legală.
Reclamanta şi-a precizat pretenţiile la termenul din 20 mai 2009, iar la 17 iunie 2009 i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 9491,5 RON.
Cererea de reducere a taxei judiciare de timbru a fost respinsă. A fost respinsă şi reexaminarea soluţiei de respingere a cererii de reducere a taxei de timbru.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta SC I.G. SRL prin administratori judiciari Capital Insol SPRL şi Compania Experţilor Lichidatori IPURL a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
În raport de situaţia financiară a reclamantei, dovedită cu înscrisuri, se impunea reducerea taxei de timbru.
În aceste condiţii, prin anularea acţiunii ca netimbrată a fost îngrădit dreptul de acces în justiţie al reclamantei şi dreptul la un proces echitabil.
2.2. Întâmpinările
Intimatul Consiliul Judeţean Iaşi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru că în mod corect s-a reţinut că nu sunt necesare exproprieri.
Prin întâmpinarea depusă, SC A. SA a invocat excepţiile nulităţii recursului pentru că acesta constituie o relatare a situaţiei de fapt din litigiu; excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
2.3. Analiza recursului
Analizând cu prioritate excepţiile invocate de către intimata SC A. SA, Înalta Curte a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., critica vizând nesocotirea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deşi nu în mod expres, recurenta critică nesocotirea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, respectiv a art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi omului.
Întrucât excepţia privitoare la admisibilitatea căii de atac are ca obiect încheierea dată asupra cererii de reexaminare a soluţiei de respingere a solicitării de reducere a taxei judiciare de timbru, iar recursul are ca obiect Decizia din apel, excepţia va fi respinsă ca nefondată.
Nu este, însă, întemeiat, nici recursul.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, de vreme ce în primă instanţă s-au parcurs ambele etape în care se putea admite cererea de ajutor public judiciar, iar aceasta a fost respinsă, în respectarea cerinţelor art. 20 din Legea nr. 146/1997 reclamanta trebuia să timbreze acţiunea.
Reclamanta putea critica nesocotirea dreptului său de acces la justiţie din cauza unei taxe judiciare de timbru prohibitive numai în procedura instituită prin OUG nr. 51/2008, iar această procedură a fost parcursă în cauză.
Analizând în recurs legalitatea hotărârii prin care instanţa de apel, la rândul ei, nu putea verifica legalitatea sau temeinicia soluţiilor date cererii de reducere a taxelor de timbru, ci doar a soluţiei de anulare a acţiunii pentru neachitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de judecător, Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului formulate de intimata-pârâtă SC A. SA.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.G. SRL prin administratori judiciari Capital Insol SPRL şi Compania Experţilor Lichidatori IPURL împotriva Deciziei nr. 97 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 7375/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7373/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
---|