ICCJ. Decizia nr. 7371/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7371/2011
Dosar nr.3399/62/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanţii R.M., R.Io.C. şi R.I.R.M. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza Legii nr. 10/2001 să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea autoarei lor la 10 ani de temniţă grea, prin Sentinţa penală nr. 1560 din 11 decembrie 1951 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 190/D/2010, Tribunalul Braşov a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa nr. 1560 din 11 decembrie 1951 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti s-a dispus condamnarea numitei R.E., în temeiul dispoziţiilor art. 121 alin. (1) şi (3) C. pen., combinat cu art. 190, art. 191, art. 157, art. 304, art. 463 şi art. 25 pct. 6 C. pen. la 10 ani temniţă grea şi confiscarea averii pentru infracţiunea de complicitate la înaltă trădare, fiind comutată durata arestării preventive începând cu 08 iulie 1950.
Aceasta a executat integral pedeapsa, fiind eliberată la 04 iulie 1960, din Penitenciarul Miercurea-Ciuc.
Reclamanţii, fiii lui R.C.D., sunt nepoţii de fiu ai bunicii lor, R.E. decedată la data de 07 noiembrie1976, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamanţii, descendenţi de gradul II ai persoanei împotriva căreia s-a dispus o condamnare cu caracter politic, nu pot solicita în instanţă acordarea daunelor morale pentru prejudicial moral suferit de autorul lor.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii, iar prin Decizia nr. 138/Ap din 19 octombrie2010, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să le plătească echivalentul sumei de 2.500 euro cu titlu de despăgubiri morale.
Instanţa de apel a reţinut că din analiza gramaticală, logică şi teleologică a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 rezultă intenţia legiuitorului de a da posibilitatea solicitării de despăgubiri şi soţului şi descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv. În ceea ce priveşte drepturile încălcate şi prejudiciile aduse prin condamnările politice, deşi legiuitorul nu prevede în mod expres, din expunerea de motive la acest normativ precum şi din interpretarea principiilor generale de drept rezultă că daunele morale prevăzute de textul legal analizat se acordă pentru încălcarea drepturilor personale patrimoniale şi pot fi acordate în considerarea prejudiciului suferit personal de solicitanţi (în speţă descendenţi de gradul II) ca urmare a unei condamnări sau supunerii unei rude de până la gradul II unor condamnări penale sau măsuri administrative abuzive, în măsura în care acestea s-au răsfrânt şi asupra reclamanţilor.
În speţă, prin condamnarea politică a tatălui reclamanţilor (R.C.) şi a bunicii acestora (R.E.) şi executarea unor pedepse privative de libertate cu temniţă grea şi confiscarea averii este evident că viaţa reclamanţilor, minori la vremea respectivă a fost profund afectată întrucât au fost încălcate drepturile acestora privind demnitatea, onoarea, prestigiul social, reputaţia, dreptul la şanse egale, sensibilitatea psihică internă a fiinţei umane, fiind de necontestat că aceştia au fost supuşi la grele încercări la vârste fragede fiind lipsiţi de ocrotirea tatălui şi bunicii într-o etapă în care viaţa de familie îşi pune amprenta asupra întregului viitor al copilului.
Sub acest aspect hotărârea primei instanţe este dată cu interpretarea greşită a probelor administrate în cauză din care rezultă consecinţe directe ale condamnării bunicii reclamanţilor pe perioada celor 10 ani de temniţă grea, asemenea evenimente răsfrângându-se dureros asupra unor copii şi cu grave consecinţe asupra dezvoltării lor ulterioare.
Curtea de Apel a reţinut că, deşi prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, din considerentele hotărârii rezultă că au fost ignorate probele şi prezumţiile care fac dovada unor suferinţe personale ale reclamanţilor iar soluţia atacată a fost pronunţată asupra fondului acţiunii.
În aceste condiţii, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 296 C. proc. civ. astfel încât, în baza acestora, sentinţa atacată a fost schimbată, iar acţiunea a fost admisă în parte, în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata sumei de 2.500 Euro pentru reclamanţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs atât reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
1. Prin recursul declarat, reclamanţii formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
În urma intrării în vigoare a OUG nr. 62/2010, după pronunţarea sentinţei tribunalului, reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 şi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare acesteia.
În şedinţa publică din data de 12 octombrie2010, instanţa de apel, cu toate ca a încuviinţat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, nu a suspendat cauza până la soluţionarea excepţiilor de către Curtea Constituţională şi a soluţionat apelul.
Se mai arată că Decizia recurată este nelegală sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate de numai 2.500 euro.
Instanţa de apel, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009 în forma iniţială, ar fi trebuit să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale la suma pretinsă în acţiune, pe baza probelor administrate şi raportat la numărul moştenitorilor, daunele morale nefiind destinate a acoperi un prejudiciu care de altfel nu poate fi cuantificat, ci a oferi o satisfacţie rezonabilă în raport cu importanţa drepturilor încălcate şi cu intensitatea cu care au fost percepute aceste încălcări.
Or, suma acordată de instanţa de apel este foarte mică, nu poate oferi o satisfacţie rezonabilă şi contravine scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 221/2009, anume acela ca despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă să fie drepte, echitabile, rezonabile şi proporţionale cu gravitatea şi suferinţele produse prin aceste condamnări politice.
2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia pronunţată de instanţa de apel arătând că prin această hotărâre, s-a făcut o interpretare eronată asupra cadrului legal aplicabil precum şi asupra probatoriului ce s-a administrat în cauză.
Reclamanţii au invocat anumite împrejurări de natură subiectivă, care nu le conferă însă un drept la dezdăunare. Astfel, aspectele privitoare la existenţa unei persecutări politice nu sunt dovedite, iar răspunderea statului, fiind una delictuală, poate fi angajată numai în situaţia în care toate elementele acestei forme de răspundere sunt probate.
În ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate, se arată că de principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu repunerea victimei într-o situaţie similară cu cea avută anterior, ci procurarea unor satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
În materia despăgubirilor ce se pot acorda persoanelor persecutate de regimul comunist există deja prevederi legislative care stabilesc o serie de drepturi, aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie2010 a Curţii Constituţionale.
Se mai arată că nu reclamanţii, ci autoarea lor a suferit un prejudiciu nepatrimonial, astfel încât aceştia nu au dreptul de a solicita, în baza Legii nr. 221/2010, acordarea unor daune morale.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Critica vizând nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel pentru greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 47/1992 întemeiată de recurenţii-reclamanţi pe susţinerea că, în condiţiile în care, aceştia au formulat o excepţie de neconstituţionalitate pe care Curtea de Apel nu a respins-o ca inadmisibilă, judecarea cauzei trebuia să fie suspendată până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională, nu este fondată.
În M. Of. al României, partea I, nr. 672 din data de 4 octombrie 2010 a fost publicată Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedura civilă şi a Codului de procedura penală.
Noua lege abrogă dispoziţiile care prevedeau că pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă, astfel încât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte critica recurentului pârât vizând nelegalitatea deciziei recurate pentru ignorarea efectelor pe care Decizia nr. 1358 din 21 octombrie2010 a Curţii Constituţionale le produce asupra soluţionării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că această decizie a instanţei de control constituţional a intervenit pe parcursul soluţionării cauzei, după pronunţarea Deciziei nr. 138/Ap din 19 octombrie2010 a Curţii de Apel Braşov care constituie obiectul prezentului recurs.
Faţă de împrejurarea că o hotărâre definitivă dă naştere unei valori patrimoniale în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, intrând astfel în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, susţinerea recurentului pârât nu poate fi primită. Câtă vreme sunt în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care le este recunoscut dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic la care a fost supus autorul lor, reclamanţii sunt titularii unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, iar aplicarea Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie2010 a Curţii Constituţionale în această fază procesuală ar însemna privarea lor de acest bun.
Mai susţine recurentul pârât că nu reclamanţii, ci autoarea lor a suferit un prejudiciu nepatrimonial, astfel încât aceştia nu au dreptul de a solicita, în baza Legii nr. 221/2010, acordarea unor daune morale.
Nici această susţinere nu este fondată. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soţul sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv".
Prin urmare, legiuitorul a reglementat dreptul persoanei care a făcut obiectului unei condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita repararea prejudiciului ce i s-a produs prin condamnare sau prin măsura administrativă dispusă, iar după decesul acestei persoane, având în vedere expresia patrimonială a daunelor morale, a recunoscut dreptul soţului şi descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita repararea prejudiciului moral produs autorului lor.
În cauză, reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. sunt descendenţi de gradul al II-lea ai defunctei R.E., care, prin Sentinţa nr. 1560 din 11 decembrie1951 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti a fost condamnată la 10 ani temniţă grea şi confiscarea averii pentru infracţiunea de complicitate la înaltă trădare. În temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, aceştia sunt îndreptăţiţi să solicite obligarea Statului Român la repararea prejudiciului moral suferit de autoarea lor.
În ceea ce priveşte criticile formulate de reclamanţi sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, având în vedere împrejurarea că, prin Decizia nr. 1354/2010, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. I din OUG nr. 62/2010 sunt neconstituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:
Repararea materială a daunelor morale este justificată juridic atât la nivel de principiu, de prevederile art. 998 - 999 C. civ. care folosesc termenul de prejudiciu, fără a distinge între cel material şi cel moral, cât şi de unele dispoziţii legale speciale ale Legii nr. 221/2009 care, prin art. 5 alin. (1) lit. a), reglementează în mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii de a solicita „obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit".
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate şi care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat că autorul reclamanţilor, R.E., a fost condamnată prin Sentinţa nr. 1560 din 11 decembrie1951 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti la 10 ani temniţă grea şi confiscarea averii pentru infracţiunea de complicitate la înaltă trădare. Caracterul politic al condamnării rezultă din temeiul de drept al măsurii dispuse de instanţă, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Probele administrate au dovedit că în cauză, prin condamnarea cu caracter politic dispusă, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamanţilor la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil.
Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor. Însă, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare.
Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
De altfel, Legea nr. 221/2009 face referiri, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, la durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de şi condamnare şi consecinţele negative produse pe plan fizic, psihic şi social.
Pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor acordate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii între suma acordată cu acest titlu, durata şi intensitatea prejudiciului încercat, pentru a nu se transforma într-o sursă de îmbogăţire pentru reclamanţi.
În verificarea legalităţii deciziei recurate, prin aplicarea criteriilor de evaluare a daunelor acordate în raport de dovezile administrate în cauză, Înalta Curte urmează a avea în vedere împrejurarea că reclamanţii sunt nepoţii de fiu a celei faţă de care s-a dispus condamnarea, că această condamnare a avut o durată de 10 ani şi, aşa cum rezultă din probele administrate, respectiv din înscrisurile depuse de la C.N.S.A.S., a avut consecinţe în viaţa autoarei reclamanţilor pe plan psihic, social şi profesional.
În lipsa unor cuantificări legale a daunelor prin actul normativ care recunoaşte dreptul la acordarea lor, în respectarea principiului proporţionalităţii şi al criteriilor exemplificate, Înalta Curte apreciază că suma de 55.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de pârât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor, faţă de considerentele expuse anterior în analiza motivelor de recurs formulate de reclamanţi sub acelaşi aspect, Înalta Curte apreciază aceste critici ca fiind nefondate
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. împotriva Deciziei nr. 138 Ap din 19 octombrie2010 a Curţii de Apel Braşov, va modifica în parte Decizia recurată, în sensul că va obliga pârâtul la plata sumei de 55.000 euro - contravaloarea în lei la cursul zilei către reclamanţi cu titlu de daune morale, va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Braşov.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat la 300 RON cheltuieli de judecată către recurenţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. împotriva Deciziei nr. 138Ap din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 55.000 euro - contravaloarea în lei la cursul zilei către reclamanţi cu titlu de daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Braşov.
Obligă recurentul-pârât la 300 RON cheltuieli de judecată către recurenţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7372/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7370/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
