ICCJ. Decizia nr. 7373/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7373/2011
Dosar nr.2543/105/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 2543/105/2008, pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanţii T.I. şi E. au chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliul Local Târgşoru Vechi, O.C.P.I. - Prahova, pentru ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate nulitatea actelor privind procedurile de expropriere (măsurile premergătoare exproprierii) şi a procedurilor de despăgubire pentru terenul situat în loc. Târguşorul Vechi, jud. Prahova, număr cadastral provizoriu 19/1, în suprafaţă de 2.457,08 mp, ca fiind nelegale, expropriat fiind SC U.G. SRL, care nu avea calitatea de proprietar al terenului în cauză.
S-a mai solicitat efectuarea procedurilor de expropriere, a procedurilor de despăgubire cu proprietarii de drept ai imobilului, reclamanţii T.I. şi T.E. şi obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 2457,08 mp pe care o evaluează provizoriu la suma de 3 euro/mp calculată pe număr de zile de la începerea lucrărilor de sporire a capacităţii de circulaţie a Centurii Ploieşti Vest şi până la data plăţii, iar în subsidiar, obligarea în solidar a pârâtelor la plata despăgubirilor datorate ca efect al prejudiciului cauzat de exproprierea sa nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În şedinţa publică din data de 25 februarie 2009 reclamanţii, prin apărător, au renunţat la judecată cu privire la capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 546 din 04 martie 2009, a luat act de renunţarea la judecată cu privire la capătul de cerere prin care se solicita contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Transporturilor invocată de acest pârât pe cale de întâmpinare, respingând acţiunea faţă de Ministerul Transporturilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 33/1994, a constatat nulitatea absolută parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007 în ceea ce priveşte beneficiarul despăgubirilor şi cuantumul acestora, a constatat că au calitatea de expropriaţi cu privire la terenul în suprafaţă de 2457,08 mp situat în comuna Târgşoru Vechi, sat. Strejnic, jud. Prahova, reclamanţii din prezenta cauză şi a obligat pârâţii la refacerea în consecinţă a documentelor de expropriere.
Totodată, instanţa a constatat dreptul reclamanţilor la o despăgubire în cuantum de 207.091,31 RON, conform expertizei S.V. care se va plăti în 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, fiind obligaţi pârâţii la 1.000 RON cheltuieli de judecată, după reducere.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Prahova a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, invocată de acest pârât prin întâmpinare, că acesta nu este titularul obligaţiei civile în raportul juridic dedus judecăţii întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile a lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, expropriator este Statul Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, entitate cu personalitate juridică, conform dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 84/2003, astfel că, în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., a fost admisă excepţia şi s-a respins acţiunea formulată faţă de Ministerul Transporturilor.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 mai 2006 reclamanţii Ţ.I. şi Ţ.E. au dobândit de la SC U.G. SRL, societatea aflată în procedura de reorganizare judiciară şi faliment, prin lichidator judiciar, terenul situat în extravilanul comunei Târgşoru Vechi, sat. Strejnicu, tarlaua 26, parcela 153/1 în suprafaţă de 8.700 mp. Contractul a fost înscris în Cartea funciară la data de 19 mai 2006 şi înregistrat la data de 22 mai 2006 la compartimentul specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale din raza administrativ-teritorială unde se află situate terenurile.
S-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, dreptul de proprietate privată este garantat şi ocrotit de lege, indiferent de titular şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul terenului.
Cum în speţă, procedurile prealabile exproprierii, precum şi exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor prin Hotărârea nr. 60 din 25 octombrie2007 s-au făcut pe numele anteriorului proprietar al terenului, fără înştiinţarea şi convocarea proprietarului terenului la data exproprierii, deci cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 şi a dispoziţiilor legale constituţionale mai sus amintite, instanţa a constatat că acestea sunt lovite de nulitate în ceea ce priveşte beneficiarul despăgubirilor şi cuantumul acestora, despăgubirile nefiind stabilite prin negociere cu proprietarul terenului, care nu a fost încunoştinţat de existenţa acestei proceduri.
Conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa a constituit o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea, din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, reclamanţii mai sus amintiţi.
La stabilirea despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, urmează a se ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie2007 şi prin Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii a căror anulare s-a solicitat, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 stabilise cuantumul despăgubirii pentru suprafaţa de teren de 2457,08 mp, ce urmează a fi expropriată de 9 euro/mp, respectiv în total 22.113, 72 euro.
Prin raportul de evaluare întocmit de expertul numit de instanţă, S.V., având în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară în operaţiunile de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că valoarea terenului la data de 07.20.2008 este de 23 euro/mp, în total 207.091,30 RON, punct de vedere agreat şi de către expertul ing. A.D., propus de către pârâtul Statul Român prin CNADNR - DRDP.
Expertul numit la solicitarea reclamanţilor, ing. B.N. a considerat că valoarea terenului este mai apropiată de suma de 118 RON/mp, respectiv în total 289.935 RON, având în vedere că valoarea terenurilor din apropiere va creşte, iar dacă nu s-ar fi făcut exproprierea terenul ar fi trecut în intravilan ulterior, putându-se realiza pe el noi construcţii.
Comparând rezultatul expertizei tehnice de specialitate întocmită de expertul numit de instanţă, S.V., cu oferta anterioară de despăgubire şi cu opinia exprimată de expertul reclamanţilor, ing. B.N., care a apreciat că valoarea terenului ar fi mai mare în funcţie de împrejurări viitoare şi incerte, tribunalul a constatat că preţul stabilit prin raportul de expertiză S.V. este cel care exprimă valoarea reală a terenului, în raport de comuna în care este situat, de amplasarea acestuia în extravilanul localităţii, de categoria de folosinţă, de lipsa unor daune propriu-zise care s-ar aduce proprietarilor în condiţiile în care aceştia nu au dovedit că au vreo cultură pe terenul achiziţionat de care ar putea fi privaţi şi, nu în ultimul rând, de ofertele de vânzare-cumpărare din publicaţii pentru terenuri situate în aceeaşi zonă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA şi pârâtul O.C.P.I. Prahova.
Prin Decizia civilă nr. 215 din 21 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a luat act de renunţarea apelantului pârât Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova la judecarea apelului.
A admis apelul formulat de reclamanţii Ţ.I. şi Ţ.E. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, a schimbat în parte sentinţa în sensul că:
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi s-a respins acţiunea formulată împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
S-a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de despăgubiri pentru suprafaţa de 2.457 mp, în cuantum de 366.597 RON.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte apelul declarat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, instanţa cu respectarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., precum şi a principiului disponibilităţii părţilor, principiu ce guvernează procesul civil, a luat act de manifestarea de voinţă a acestei părţi, referitoare la renunţarea la judecata apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 546/2009 a Tribunalului Prahova.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 137 C. proc. civ., instanţa a analizat, cu prioritate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, sens în care reţine că potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acţiunea prin care se contestă cuantumul despăgubirii stabilită prin hotărârea comisiei numite în baza art. 6 din aceeaşi lege, se judecă potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că are calitatea de parte în proces expropriatorul, care potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994 este Statul prin organismele desemnate de Guvern - pentru lucrările de interes naţional şi judeţele, municipiile, oraşele şi comunele - pentru lucrările de interes local.
De asemenea, în art. 2 din HG nr. 686/2007, prin care lucrarea „sporirea capacităţii de circulaţie pe Centura Ploieşti - Vest km. 0+000 - km. 12+850" a fost declarată de utilitate publică, se menţionează în mod expres că expropriator este Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA de sub Autoritatea Ministerului Transporturilor.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, precum şi art. 12 alin. (2) din normele de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobate prin HG nr. 941/2004, litigiile cu privire la cuantumul despăgubirilor se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de expropriator care, aşa cum s-a arătat mai sus, este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, societate comercială pe acţiuni cu personalitate juridică proprie înfiinţată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 84/2003.
Ca atare, instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 33/1994, art. 29 şi 10 din Legea nr. 198/2004, art. 2 din HG nr. 686/2007 şi HG nr. 941/2004, considerând că are calitatea de parte într-un asemenea litigiu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, astfel încât, în baza art. 137 C. proc. civ., ca urmare a admiterii motivului de ordine publică invocat, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, s-a constatat că a criticat validarea şi omologarea unui raport de expertiză întocmit cu nesocotirea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 de către un expert judiciar având o altă specializare decât cea cerută de lege.
În acest sens se constată că, deşi Tribunalul Prahova a apreciat în mod corect că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, este necesară efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi, această instanţă nu a observat că raportul de expertiză depus la dosarul cauzei nu îndeplineşte aceste cerinţe, el fiind întocmit de către un expert care nu are calificarea de a efectua evaluări imobiliare, nefiind atestat în această specializare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 14 alin. (1) din OG nr. 2/2000.
În acest fel, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aspect de nelegalitate care, însă, a fost înlăturat de către instanţa de apel care a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., completarea probatoriilor şi efectuarea unei noi expertize de către o nouă comisie de experţi care să corespundă exigenţelor impuse de textele legale sus-menţionate.
Faţă de considerentele mai sus arătate, s-a constatat că motivele de apel referitoare la modalitatea întocmirii raportului de expertiză sunt întemeiate câtă vreme omologarea raportului de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond raportat la modalitatea procedurală de întocmire a fost complinită de către instanţa de apel prin efectuarea unui raport de expertiză întocmit de către o comisie de experţi, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel încât, în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ., a fost admis apelul declarat în cauză, sub acest aspect.
Referitor la stabilirea unui cuantum exagerat al despăgubirilor de către instanţa de fond, Curtea de Apel a constatat că, urmare administrării unei noi expertize, întocmită de o comisie de experţi, conform legii speciale de expropriere, a rezultat o valoare de 366.597 RON pentru suprafaţa de 2.457 mp teren supus exproprierii, mai mare decât cea constatată anterior.
Cu ocazia întocmirii raportului de expertiză, majoritatea comisiei de experţi a ţinut cont de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, ţinând seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Trebuie precizat că experţii au arătat în cadrul raportului de expertiză, că la data întocmirii acestuia piaţa imobiliară era în stagnare, neînregistrându-se tranzacţii în zonă, astfel încât valoarea despăgubirilor a fost stabilită în mod corect ţinând cont de caracteristicile terenului, precum şi de oferta imobiliară existentă la data emiterii hotărârii de către expropriator şi la data întocmirii raportului de expertiză.
De altfel, în asemenea situaţii, trebuie observat că sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia primind rezultatul expertizei instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât ce a solicitată de către expropriat.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă faptul că instanţa nu este legată de cuantumul despăgubirilor, astfel cum este stabilit de către comisia de experţi, ci suma acordată este rezultatul aprecierii judecătorilor raportat la toate aspectele ce fac obiectul judecăţii.
În ceea ce priveşte expertul desemnat de către expropriator, inginer M.I., instanţa a înlăturat punctele de vedere ale acestuia care a stabilit o valoare a despăgubirii ţinând cont de contractele de vânzare-cumpărare încheiate la date diferite şi depărtate în timp, respectiv în anii 2007 - 2008, pentru imobile din alte localităţi decât cea în care este situat terenul supus exproprierii, deşi a recunoscut, aşa cum au confirmat şi ceilalţi experţi, că piaţa imobiliară a cunoscut o stagnare a tranzacţionărilor şi a folosit pentru stabilirea valorii despăgubirilor preţuri de ofertă şi nu de vânzare efectivă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, instanţa a constatat că aceştia critică soluţia instanţei de fond pentru că s-a dispus doar anularea parţială, şi nu totală, a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60/2007, deşi exproprierea nu s-a făcut în contradictoriu cu adevăratul proprietar, solicitându-se, ca atare, obligarea pârâtelor la refacerea procedurilor de expropriere cu reclamanţii şi acordarea despăgubirilor constatate cu ocazia efectuării expertizelor.
Sub acest aspect, instanţa a constatat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor privind procedurile de expropriere, respectiv măsurile premergătoare exproprierii, precum şi a procedurilor de despăgubire pentru imobilul litigios, ca fiind nelegale.
Din analiza Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, rezultă că măsurile premergătoare exproprierii sunt cuprinse în Capitolul III al acestei legi şi constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului şi a ofertelor de despăgubire, precum şi în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale.
În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condiţiile art. 15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligaţia expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale.
De asemenea, conform art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate efectua numai după îndeplinirea obligaţiilor privind despăgubirea, iar în cazul terenurilor cultivate şi a celor cu plantaţii, numai după ce recoltele au fost culese.
Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie pe drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care, declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile de interes naţional, judeţean şi local - art. 2, şi de importanţă strategică şi de securitate naţională toate drumurile de interes naţional - art. 1 alin. (2).
Posibilitatea de stabilire în contradictoriu cu Statul Român sau cu unităţile administrativ-teritoriale a dreptului la despăgubire pentru expropriere, acordată de art. 10 din Legea nr. 198/2004, nu presupune ca în cazul în care instanţa de judecată constată care este adevăratul proprietar al imobilului să se refacă toată procedura de expropriere în contradictoriu cu acesta, ci tocmai contrariul.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond, având în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 10 mai 2006 reclamanţii Ţ.I. şi Ţ.E. au dobândit de la SC U.G. SRL terenul în litigiu, contractul fiind înscris în Cartea funciară la data de 19 mai 2006, pentru opozabilitatea faţă de terţi, şi înregistrat la data 22 mai 2006 la Compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, a constatat că în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60/2007 s-a menţionat ca beneficiar al despăgubirilor un alt proprietar decât cel real.
Pe cale de consecinţă, observând că procedura prealabilă exproprierii, precum şi exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor s-a făcut pe numele anteriorului proprietar al terenului, fără înştiinţarea şi convocarea proprietarului terenului de la data exproprierii, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 sus arătate, Curtea de Apel constată că în mod corect s-a dispus constatarea nulităţii absolute parţiale în ceea ce priveşte beneficiarul despăgubirilor şi cuantumul acestora.
Nu sunt întemeiate susţinerile apelanţilor-reclamanţi referitoare la faptul că hotărârea conţine dispoziţii contradictorii, în sensul că, pe de o parte, s-a constatat nulitatea absolută parţială a hotărârii în stabilirea despăgubirilor, iar pe de altă parte, au fost obligate pârâtele la refacerea în consecinţă a documentelor de expropriere, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, nulitatea s-a constatat numai în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate şi cuantumul despăgubirilor, urmând ca procedurile prevăzute de Legea nr. 198/2004 de consemnare şi eliberare a despăgubirilor, să se desfăşoare în contradictoriu cu adevăratul titular al dreptului de proprietate, fază care urmează celei ce a făcut obiectul prezentei judecăţi.
Pe de altă parte, astfel cum chiar apelanţii reclamanţi recunosc în cererea de apel, „la acest moment suprafaţa de teren este deja acoperită cu covor asfaltic, astfel încât măsura exproprierii este justificată", motiv pentru care, chiar şi în cazul în care exista posibilitatea reluării procedurilor de expropriere şi a măsurilor premergătoare acestora, această operaţiune nu era favorabilă chiar reclamanţilor din prezenta cauză o dispoziţie în acest sens lipsind de eficacitate actul de justiţie în prezenta cauză.
Solicitarea reclamanţilor ca, pe de o parte, să se reia procedura de expropriere, încă de la măsurile premergătoare, iar pe de altă parte, să fie obligate pârâtele la acordarea despăgubirilor calculate conform expertizelor dispuse în prezenta cauză, este contradictorie, câtă vreme reluarea procedurii de expropriere presupune o nouă operaţiune de stabilire a despăgubirilor de către organismele abilitate de lege şi nicidecum preluarea, în mod automat, a unor valori constatate cu ocazia prezentului litigiu.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de fond, se constată că acesta este întemeiat, pe de o parte, datorită încălcării de către Tribunalul Prahova a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 cu ocazia desemnării experţilor ce au constituit comisia prevăzută de acest act normativ, iar pe de altă parte, datorită încălcării art. 26 din Legea nr. 33/1994, referitoare la aprecierea în mod eronat a cuantumului despăgubirilor acordate.
Pentru acest motiv, a fost admis apelul reclamanţilor, iar în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul constatării dreptului reclamanţilor de a beneficia de despăgubiri pentru suprafaţa de 2.457 mp, în cuantum de 366.597 RON.
În ceea ce priveşte motivul de apel completator, referitor la includerea şi a suprafeţei suplimentare celei de 2.457 mp expropriată, ce a fost afectată prin efectuarea lucrării „Centura Ploieşti", instanţa a constatat că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă, într-adevăr, că pe lângă terenul constatat în hotărârea de acordare a despăgubirilor, a mai fost afectat şi terenul de 473 mp delimitat prin punctele 21-20-25-14-21 pe schiţa de plan anexă la raportul de expertiză.
Cu toate acestea, instanţa nu se poate pronunţa asupra acordării despăgubirilor în ceea ce priveşte şi această suprafaţă suplimentară de teren, câtă vreme din cererea de chemare în judecată rezultă, în mod clar, că obiectul prezentului litigiu l-a constituit numai suprafaţa de 2.457 mp, aceasta nefiind completată sau precizată până la data pronunţării sentinţei de fond, astfel încât, solicitarea reclamanţilor, efectuată direct în faţa instanţei de apel, apare ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în condiţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, acest teren nu a figurat în documentaţia tehnică ce a stabilit amplasamentul lucrărilor de utilitate publică şi nici nu a făcut obiectul procedurii ulterioare de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii Ţ.I. şi Ţ.E. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - DRDP Bucureşti.
1. Pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - DRDP Bucureşti critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a acordat mai mult (366.597 RON) decât au solicitat apelanţii-reclamanţi (289.935 RON) prin cererea de apel, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, sens în care se arată că instanţa de apel, în mod nelegal, a omologat raportul de expertiză şi a acordat intimaţilor-reclamanţi suma de 366.597 RON pentru o suprafaţă de 2.457 mp de teren expropriat, înlăturând întrutotul, punctul de vedere al expertului propus de către Statul roman, precum şi obiecţiunile formulate de către CNADnr. Astfel, prin omologarea raportului de expertiză s-au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac trimitere la „preţurile obişnuite" de tranzacţionare, operaţiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe preţuri de vânzare; nu s-au prezentat ofertele avute în vedere pentru comparaţie, din care să reiasă că imobilele la care s-a făcut raportarea fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat.
Atât instanţa, cât şi comisia de experţi nu au respectat dispoziţiile legale referitoare la stabilirea despăgubirilor, aceştia nefăcând dovada preţurilor cu care se vând în mod real terenurile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială unde este amplasat terenul, raportându-se doar la preţuri din mica publicitate, drept pentru care, instanţa de apel trebuia să înlăture raportul de expertiză şi pe fond să respingă acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
2. Reclamanţii Ţ.I. şi Ţ.E. critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
I. Se invocă aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că prima instanţă nu a fost investită şi pentru suprafaţa suplimentară de 437 mp, deoarece obiectul prezentului litigiu a avut două componente şi anume, nulitatea unor acte întocmite faţă de un neproprietar (unde într-adevăr s-a făcut referire la suprafaţa din acele acte de 2.457 mp) şi atribuirea despăgubirilor cuvenite (fără a se face referiri la nici o suprafaţă).
Se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, a Legii nr. 33/1994, cât şi a dispoziţiilor art. 480 - 481 C. civ. şi a art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O. în sensul:
a/Stabilirii eronate a nulităţii parţiale a actelor de expropriere nelegale;
b/Neacordării de despăgubiri pentru suprafaţa efectiv „expropriată".
Instanţa de apel, la filele 10-11 din Decizia atacată, a constatat că procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004 este una specială, derogatorie de la Legea nr. 33/1994.
Acţiunea reclamanţilor nu este limitată la normele expuse la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, întrucât potrivit actelor nelegal întocmite a fost expropriat un neproprietar - societatea care a vândut cu mult înainte de expropriere.
Astfel, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 se referă la „expropriatul" din documentaţia expusă la art. 3 şi următoarele din lege şi anume, SC U.G. SRL - şi nu este aplicabil reclamanţilor.
Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 face însă trimitere la procedura prevăzută de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În cadrul acestei proceduri trebuia stabilită potrivit cererii reclamanţilor nulitatea integrală a actelor de expropriere nelegal întocmite (iar nu „parţială" - doar privind proprietarul expropriat).
Totodată, cuantumul despăgubirilor trebuie să includă suprafaţa efectiv „expropriată" - de care proprietarul este lipsit.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004: Dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994: Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seamă de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. (...)
Totodată, potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la C.E.D.O.: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege de principiile generale ale dreptului internaţional.
Aceste norme au oricum prioritate de aplicare faţă de dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
Exact prejudiciul cauzat direct reclamanţilor a fost solicitat, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele suplimentare de apel. Acest prejudiciu are în vedere suprafaţa efectiv folosită de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
În continuare, se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 296 teza a doua, C. proc. civ., întrucât s-a creat o situaţie mai grea reclamanţilor în propria cale de atac.
Astfel, deşi Curtea de Apel a luat act de renunţarea apelantei - pârâte O.C.P.I. Prahova la apel, a admis doar apelul reclamanţilor. Prin admiterea apelului a admis excepţia formulată de O.C.P.I. Prahova şi în fond, a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva O.C.P.I. Prahova ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sens în care se invocă încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
Reclamanţii-recurenţi au formulat o cerere atipică, întrucât nu contestă exclusiv cuantumul despăgubirilor, ci şi faptul că „procedurile de expropriere" s-au făcut faţă de un neproprietar şi suprafaţa efectiv ocupată excede actelor iniţiale nelegale, iar despăgubirea trebuie să acopere toată suprafaţa „efectiv expropriată".
Deşi s-a invocat nulitatea actelor de expropriere în integralitatea lor, instanţa a pronunţat doar nulitatea lor parţială.
Nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu s-a pronunţat expres pe obligarea pârâtelor la refacerea procedurii de expropriere în prezent şi pe obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri.
Instanţa de apel a constatat doar dreptul reclamanţilor la despăgubiri, ceea ce reprezintă o încălcare vădită a principiului disponibilităţii.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:
Prin motivele de recurs formulate, atât reclamanţii, cât şi pârâtul şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, aferente imobilului-teren expropriat.
În raport de criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la analizarea concomitentă a motivelor de recurs.
Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, criticile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experţii, cât şi instanţa, vor ţine seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.
Pentru stabilirea despăgubirilor se impune, aşadar, efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, care să aibă în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.
În speţă, prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de experţii ing. P.I. şi ing. G.E. şi neînsuşit de către cel de-al treilea expert ing. Maghiar Ioan, propus de recurentul pârât, experţii au arătat în cadrul raportului de expertiză că analizând piaţa imobiliară din zona rezidenţială vest Ploieşti şi a zonei industriale vest a rezultat un preţ mediu de 35 euro/mp.
Instanţa de apel şi-a însuşit această opinie majoritară a comisiei de experţi, fără a observa faptul că cei doi experţi nu au ataşat raportului de expertiză niciun fel de dovezi (contracte de vânzare-cumpărare din zonă), nefiind suficiente doar susţinerile acestora că au avut în vedere „piaţa imobiliară din zonă".
Acesta, cu atât mai mult cu cât există la dosar şi un alt punct de vedere al expertului parte - consilier desemnat de recurentul pârât, ing. M.I.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor unor dispoziţii imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac trimitere la „preţurile obişnuite de tranzacţionare", operaţiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe preţuri de vânzare. Nu s-au prezentat oferte pentru comparaţie, din care să reiasă că imobilele la care s-a făcut raportarea fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat.
Această situaţie atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Drept consecinţă, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul - teren expropriat, cu respectarea strictă a cerinţelor imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Cum o asemenea probă nu se poate administra în recurs, în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel, pentru ca în baza efectului devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situaţia imobilului în litigiu, să se facă dovada preţurilor cu care se vând în mod real terenurile de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială unde este amplasat terenul în litigiu, faţă de care să facă o corectă aplicare a legii speciale de reparaţie în materia exproprierii.
În acest sens, în recurs, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C. proc. civ. şi, drept consecinţă, se va casa Decizia atacată, trimiţându-se cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii Ţ.I. şi Ţ.E. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - DRDP Bucureşti împotriva Deciziei nr. 215 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7374/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7372/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
