ICCJ. Decizia nr. 8671/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8671/2011
Dosar nr.1267/1/2011
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 559 din 2 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8914/108/2006, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj şi s-a anulat încheierea de carte funciară din 14 aprilie 1971 de sub B 4 din C.F. Minişel şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară de sub B 1 - 3, în favoarea reclamantei, fiind îndrumat Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, Biroul de C.F. Ineu să efectueze menţiunile în cartea funciară, în baza hotărârii, după rămânerea irevocabilă.
Prima instanţă a reţinut că în baza Încheierilor de carte funciară nr. 5975, 5976, 5977 din 22 august 1913 s-a înscris în C.F. Minişel dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune în favoarea Bisericii Greco-Catolice din Minişel.
Prin Încheierea de carte funciară din 14 aprilie 1971, în baza Decretului nr. 358/1948 s-au rectificat înscrierile de sub B 1 - 3 în sensul că „în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de Parohia ortodoxă Română din comuna Minişel".
Prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr. 358/1948.
Prin Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 ca urmare a abrogării Decretului-Lege nr. 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) este recunoscută oficial, se organizează şi funcţionează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor Religioase din România, iar bunurile preluate de stat, prin efectul Decretului nr. 358/1948, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice).
Reclamanta s-a conformat procedurii prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 126/1990, completat prin Legea nr. 182/2005, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, astfel cum este consemnat în procesul-verbal din 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat mulţumitor pentru reclamantă, care a recurs la acţiunea în justiţie potrivit dreptului comun.
Ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948 care a constituit titlul de proprietate pentru pârâtă, tribunalul în primă instanţă, a constatat că acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., având la bază prevederile Legii nr. 9/1989, este admisibilă şi astfel că, a dispus restabilirea situaţiei de carte funciară anterioare, mai precis a dispus trecerea în patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma a bunurilor revendicate de aceasta, respectiv a imobilului din C.F. Minişel.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Parohia Ortodoxă Română Minişel, iar prin Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minişel, jud. Arad împotriva Sentinţei civile nr. 559 din 2 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8914/108/2006, în contradictoriu cu reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj.
Împotriva acestei Decizia declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Minişel, iar prin Decizia nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 pronunţată în Dosar nr. 8914/108/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minişel, a casat Decizia civilă nr. 390/A din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, cât şi Sentinţa nr. 559 din 02 mai 2007 a Tribunalului Arad şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În rejudecare după casare, prin Sentinţa civilă nr. 432 din 26 mai 2010, pronunţată în Dosar nr. 8914/108/2006, Tribunalul Arad a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în rejudecare, necesitatea respectării dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii legale, tribunalul a constatat că prin considerentele deciziei de casare - Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a instanţei supreme - s-au trasat instanţei de rejudecare următoarele sarcini: lămurirea chestiunii privind calitatea procesuală activă a reclamantei ce se constituie într-o excepţie de fond supusă rigorilor art. 137 C. proc. civ, precum şi examinarea şi respectarea dispoziţiilor art. 3 a Decretului-Lege nr. 126/1990, conform cărora situaţia juridică a lăcaşurilor de cult ce au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili o comisie mixtă formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri. Nu în ultimul rând, instanţa de rejudecare va trebui să examineze conform considerentelor deciziei de casare dacă, în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, poate face obiect al cererii de restituire şi terenul aferent bisericii, în condiţiile în care art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 face vorbire numai despre stabilirea situaţiei juridice a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale.
În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, tribunalul a apreciat că dispoziţiilor legale nu trebuie a fi interpretate atât de restrictiv deoarece, chiar dacă în termeni generali o construcţie este aferentă unui teren, totuşi, dată fiind importanţa edificiului şi valoarea lui mai mare decât a terenului, este evident că centrul de greutate gravitează în jurul clădirii bisericii aflată în litigiu, iar nu în jurul terenului asupra căruia a fost construită. O dovadă în acest sens o constituie însăşi art. 2 teza I din acelaşi act normativ care exceptează de la restituire numai moşiile, adică suprafeţele întinse de teren având destinaţie agricolă, lăsând a se presupune prin aplicarea regulii de interpretare per a contrario, că celelalte bunuri imobile ce au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma se restituie, terenuri ce nu intră în categoria moşiilor, ori supraedificate şi terenul aferent, se restituie.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată în apărare de către pârâtă, tribunalul a găsit-o nefondată pentru următoarele considerente.
Calitatea procesuală activă presupune o identitate între reclamanta şi persoana despre care se afirmă că este titularul dreptului subiectiv a cărui recunoaştere ori respectare a fost dedusă judecăţii.
Conform menţiunilor din C.F. Minişel (Almeneş), proprietar asupra bisericii şi a curţii acesteia a fost Biserica Greco-Catolică Minişel cu titlu de uzucapiune. Ulterior, prin Încheierea din 14 aprilie 1971, asupra imobilului identificat din cartea funciară sus-menţionată, s-a intabulat dreptul de proprietate al Parohiei ortodoxe române din comuna Minişel.
În ce priveşte excepţia ridicată în cauză, reclamanta a afirmat că este forul tutelar al Parohiei Greco-Catolice Minişel, care în această calitate poate promova orice acţiune pentru apărarea şi revendicarea drepturilor legitime ale acestei parohii şi o poate reprezenta în mod legal în faţa instanţei de judecată. Această susţinere a reclamantei nu se bazează pe nicio dispoziţie legală, statutară, canonică sau de altă natură, fiind doar impresia reclamantei nesusţinută juridic ori, în orice caz, nedovedită în actualul proces.
Calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă însă din faptul că imobilul în cauză nu a fost în proprietatea parohiei greco-catolice din satul Minişel, ci a bisericii greco-catolice. Potrivit anexei la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desfiinţată prin Decretul nr. 358/1948. În aceste condiţii, tribunalul concluzionează că reclamanta justifică calitatea procesuală activă în cauză de a revendica bunuri care au constituit în trecut proprietatea bisericii greco-catolice din satul Minişel.
Sub aspectul fondului pretenţiilor, având în vedere considerentele deciziei de casare, tribunalul a apreciat că raţionamentul juridic menit a dezlega pricina trebuie să aibă ca fundament limitele şi condiţiile impuse de Decretul- Lege nr. 126/1990.
Acest act normativ abrogă Decretul nr. 358/1948 dar nu îi neagă cu desăvârşire efectele juridice produse, astfel că nu se pune problema constatării nulităţii încheierii de intabulare a dreptului de proprietate a Parohiei ortodoxe din satul Minişel, câtă vreme a avut la bază un act normativ în vigoare la data respectivă.
Conform art. 3 din acest act normativ situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
Or, din lista depusă la dosar, întocmită în ianuarie 2007, rezultă că mai mult de 3/4 din numărul credincioşilor satului Minişel s-au declarat ortodocşi, ceilalţi declarându-se aparţinători ai altor culte, cum ar fi penticostali, adventişti, baptişti, greco-catolici, romano-catolici, reformaţi etc, însă numărul lor nu ajunge la o pătrime din numărul total al credincioşilor.
În aceste condiţii, tribunalul a concluzionat că dispoziţiile actului normativ special invocat mai sus nu sunt întrunite pentru a se dispune restituirea bisericii către reclamantă.
În acest sens, se impune a se constata că dispoziţiile Decretului-Lege nr. 126/1990, se limitează a recunoaşte oficial Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), precum şi dreptul acesteia de a se organiza conform regimului general al cultelor din România. Deşi acelaşi act normativ recunoaşte dreptul acestei biserici de a i se restitui bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 şi aflate în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, în privinţa lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), legea impune a se ţine seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
Două sunt elementele care converg spre soluţie de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
În primul rând, bunul revendicat nu se află în patrimoniul statului fiind în proprietatea Parohiei ortodoxe române din satul Minişel. În al doilea rând, despre dorinţa credincioşilor din comunitatea satului Minişel, de trecere a lăcaşului de cult din localitate în proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma, nu poate fi vorba, o astfel de dorinţă neexistând exprimată de credincioşi sau reliefată de vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusă cât timp covârşitoarea majoritate a credincioşilor din localitate s-au declarat ortodocşi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Episcopia Unită cu Roma Greco-Catolică Lugoj iar prin Decizia civilă nr. 4458 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis apelul reclamantei, s-a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii şi s-a constatat că Biserica Greco-Catolică din Minişel este proprietarul imobilului înscris în C.F. Minişel constând din Biserică şi curte.
S-a anulat Încheierea de carte funciară nr. 337/14.04.1971 de sub B 4 din C.F. Minişel şi s-a dispus restabilirea situaţiei de carte funciară de sub B 1 - 3 şi obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, invocată de pârâtă întrucât în C.F. Minişel a fost înscrisă sub B 1 - 3 Biserica Greco-Catolică Minişel şi nu Parohia Greco-Catolică din Minişel, iar potrivit Anexei nr. 1 la Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice. Desfiinţată prin Decretul nr. 358/1948.
În ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi prescrierii acţiunii, Curtea reţine, de asemenea, că acestea sunt neîntemeiate în raport de disp.art. 480 C. civ., art. 34 şi 35 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora acţiunea în revendicare - rectificare de carte funciară este imprescriptibilă.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, instanţa de apel reţine că prin Decretul nr. 358/1948 s-a stabilit că, în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult încetează de a mai exista, stipulându-se, totodată, că averea mobilă şi imobilă a organizaţiilor şi instituţiilor acestui cult revine Statului Român, care le poate atribui în parte către Biserica Ortodoxă Română.
În temeiul Decretului nr. 358/1948, prin Încheierea de carte funciară 14 aprilie 1971, s-au rectificat înscrisurile de sub B 1 - 3 din C.F. Minişel, în sensul că (sub B 4) „în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de Parohia Ortodoxă Română din Comuna Minişel".
Cu alte cuvinte, temeiul în baza căruia pârâta intimată a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu îl constituie Decretul nr. 358/1948, care a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989.
Este adevărat că prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 s-a stabilit că situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de biserica catolică se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri, numai că prin Legea nr. 182/2005 art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 a fost completat prevăzându-se la alin. (2) că, dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întruneşte sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori Decizia nemulţumeşte vreuna din părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.
S-a reţinut astfel că în speţă, reclamanta apelantă s-a conformat procedurii prevăzute de art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, completat prin Legea nr. 182/2005, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat mulţumitor pentru reclamantă, astfel că aceasta a recurs la acţiunea în justiţie pe calea dreptului comun.
Astfel, avându-se în vedere că, prin voinţa legiuitorului, a fost stabilit caracterul nelegal, discriminatoriu şi agresiv al Decretului nr. 358/1948, Curtea apreciază că noţiunea de „atribuire" folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de proprietate iar acţiunea promovată de reclamantă pe calea dreptului comun este întemeiată.
În acest context, este de menţionat că faţă de prevederile art. 3 alin. (2) astfel cum a fost completat prin Legea nr. 182/2005, nu are relevanţă în cauză „conscripţia religioasă a satului Minişel", invocată de pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta exprimă doar apartenenţa la cultele religioase, nefiind consultată dorinţa credincioşilor cu privire la situaţia juridică a imobilului în litigiu.
Astfel, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, care a constituit titlul pentru pârâtă, Curtea s-a apreciat că acţiunea în revendicare şi rectificare este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 34 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 7/1996 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parohia Ortodoxă Română Minişel solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii,în condiţiile în care acţiunea este formulată nu numai de o persoană fără calitate procesuală ci şi cu încălcarea interesului legitim al adevăratului titular - parohia.
Se mai susţine că au fost ignorate dispoziţiile şi recomandările date prin Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a casat Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta mai învederează faptul că s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în favoarea unei persoane juridice inexistente Biserica Greco-Catolică din Minişel.
O altă critică, vizează dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 126/1990 potrivit cărora pot face obiectul revendicărilor în baza acestui act normativ special doar lăcaşele de cult şi casele parohiale, fără a include şi terenurile intravilane ori extravilane, ce au făcut obiectul unei reglementări speciale, care exced cadrului procesual creat.
Recurentul mai susţine că abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 115/1938 deoarece Decretul-Lege nr. 136/1990 ce a abrogat Decretul nr. 358/1948 nu retroactivează şi de altfel pentru retrocedarea bunurilor fostei biserici greco-catolice,sunt prevăzute proceduri speciale.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte retine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul pârâtei Parohia Ortodoxă Română Minişel, s-a casat Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara cât şi Sentinţa civilă nr. 550 din 2 mai 2007 a Tribunalului Arad cu trimiterea cauzei spre rejudecare a aceluiaşi tribunal.
Astfel din considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările şi recomandările obligatorii date instanţei în rejudecarea cauzei.
S-a reţinut astfel,că acţiunea a fost formulată de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj în calitate de „for tutelar", al Protopopiatului Român Unit cu Roma Greco-Catolică Arad, fără ca reclamantei să i se solicite a prezenta o procură pentru exerciţiul dreptului de reprezentare în judecată în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 28 din Decretul nr. 177/1948 privind „regimul general al cultelor religioase" în vigoare la data sesizării instanţei şi părţile componente locale ale cultelor religioase recunoscute ca persoane juridice, au de asemenea personalitate juridică, situaţie în care pot sta singure în justiţie ca titulare ale dreptului şi obligaţiei proprii.
S-a statuat prin Decizia de casare,că pentru cercetarea fondului,instanţa va examina exigenţele art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 pct. 990 potrivit căruia situaţia juridică a locaşurilor de cult şi a caselor parohiale ce au aparţinut Bisericii Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili de o comisie mixtă formată din reprezentanţii clericali, ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comitatele ce deţin aceste bunuri.
S-a mai reţinut prin aceeaşi decizie de casare, cu putere obligatorie pentru instanţă în rejudecarea cauzei că din „conscripţia religioasă a satului Minişel rezultă că peste 3A din totalul credincioşilor aparţinând satului Minişel şi-au declarat apartenenţa la religia ortodoxă.
O altă recomandare data instanţei în rejudecare, vizează examinarea cauzei prin prisma dispoziţiilor art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 care face vorbire doar de stabilirea situaţiei juridice a lăcaşelor de cult şi respectiv a caselor parohiale, urmând a se examina dacă în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată poate face obiect al cererii de restituire şi terenul aferent bisericii.
Deşi obligatorii aceste recomandări, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., este de observat că aceste aspecte nu au fost reţinute şi nici examinate de instanţa de apel.
Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.
Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege,ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs,este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanţa determinată să rejudece cauza, nu poate să ignore o atare interpretare.
Cum, în cauză nu au fost examinate aspectele şi recomandările obligatorii ale deciziei de casare, fiind încălcate astfel dispoziţiile art 315 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Parohia ortodoxă Română Minişel împotriva Deciziei nr. 458 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2011.
ÎNCHEIERE
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minişel împotriva Deciziei nr. 458 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj, reprezentată de avocatul A.S., lipsind recurenta-pârâtă Parohia Ortodoxă Română Minişel.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că recursul a fost motivat în termenul legal, au fost comunicate motivele de recurs şi întâmpinarea, intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât s-au formulat critici de netemeinicie.
Înalta Curte acordă cuvântul pe excepţia nulităţii recursului şi pe fondul acestuia, solicitând concluzii şi cu privire la voinţa credincioşilor.
Avocatul A.S. susţine că motivele de recurs vizează aspecte de netemeinicie.
Dacă nu se va primi excepţia nulităţii recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
În speţă, s-a dovedit calitatea procesuală activă a reclamantei, în C.F. Minişel fiind înscrisă sub B 1 - 3 Biserica Greco-Catolică Minişel şi nu Parohia Greco-Catolică din Minişel; Biserica Greco-Catolică este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desfiinţate prin Decretul nr. 358/1948 şi este direct răspunzătoare de buna administrare a tuturor bunurilor imobile aflate în patrimoniul cultului greco-catolic din competenţa sa teritorială. Prin eparhie nu se înţelege strict Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj, ci şi toate parohiile din zona sa teritorială de competenţă printre care şi Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică din satul Minişel. Prin urmare, Episcopia Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj poate promova orice acţiune pentru apărarea şi revendicarea drepturilor legitime ale Bisericii Greco-Catolice din raza sa teritorială de competenţă, fiind astfel dovedit şi interesul său în promovarea prezentei acţiuni.
Susţinerea pârâtei în sensul că ar fi mai mulţi credincioşi ortodocşi în comunitate nu este întemeiată şi nu prezintă relevanţă în cauză, textul art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 referindu-se la dorinţa credincioşilor, iar în dosarul cauzei nu există probe în sensul exprimării voinţei credincioşilor ortodocşi cu privire la situaţia bisericii din Minişel. De altfel, nici nu au fost prezenţi credincioşii la mediere.
La interpelarea instanţei, precizează că loturile B1 şi B2 nu fac obiectul litigiului, doar bunul imobil aflat la B3 220-221.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
ÎNALTA CURTE
Având nevoie de timp pentru deliberare, în condiţiile art. 260 C. proc. civ:
D I S P U N E
Amână pronunţarea la data de 25 noiembrie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
ÎNCHEIERE
În aceeaşi compunere, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 260 C. proc. civ.,
D I S P U N E
Amână pronunţarea la data de 2 decembrie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011
ÎNCHEIERE
ÎNALTA CURTE
în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive,
D I S P U N E
Amână pronunţarea în cauză la data de 9 decembrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8675/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8662/2011. Civil. Anulare act. Contestaţie... → |
|---|
