ICCJ. Decizia nr. 1063/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1063/2012
Dosar nr. 30068/3/2009
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 16 iulie 2009, contestatorii D.V.M. şi D.M.N. au formulat în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, contestaţie în baza Legii nr. 10/2001 împotriva Dispoziţiei nr. 11791 din 09 iunie 2009, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând să se constate ca Dispoziţia nr. 11791 din 09 iunie 2009, emisa de Primăria Municipiului Bucureşti, a fost emisa „cu încălcarea Legii nr. 10/2001 şi a legii civile”; să se dispună 1. modificarea Dispoziţiei nr. 11791 din 09 iunie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, în sensul de a se restituie în natura terenul din Bucureşti, str. C. sectorul 1 şi 2. În subsidiar au solicitat obligarea intimatei Primăria Municipiului Bucureşti să emită o dispoziţie de restituire în natură a terenului din str. C. sectorul 1, Bucureşti, precum şi obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii în valoare de 1.500 RON, pentru fiecare zi întârziere de la rămânerea definitiva a hotărârii ce se va pronunţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 454 din 31 martie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia formulată, a modificat în parte Dispoziţia nr. 11791 din 09 iunie 2009 emisă de intimată în sensul că a dispus restituirea în natură către contestatori a terenului în suprafaţă de 78 m.p. situat în Bucureşti, str. C., sectorul 1, identificat prin coordonatele A-X-3-Y-C-D prin raportul de expertiză întocmit de expert D.Z. (anexa 1 a raportului de expertiză).
Împotriva sentinţei, au declarat apel contestatorii D.V.M. şi D.M.N., precum şi apelanta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General.
Prin Decizia civilă nr. 4A din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General; a admis apelul declarat de apelanţii-contestatori D.V.M. şi D.M.N. ; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a obligat Primăria Municipiului Bucureşti să facă propuneri privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 74 m.p. ce nu poate fi restituită în natură, făcând aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privind restituirea în natură a celeilalte parcele.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Apelul declarat de Municipiul Bucureşti este nefondat, reţinându-se că reclamanţii au probat calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, s-a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de fostul notariat de Stat al sectorului 8 Bucureşti sub nr. X/1972 s-a făcut dovada de către contestatori a existenţei în patrimoniul autorilor lor a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 155 m.p situat în Bucureşti, str. C., sectorul 1.
De asemenea, cu privire la calitatea de moştenitori a acestora de pe urma foştilor proprietari, s-a avut în vedere că există certificatele de calitate succesorală, nr. 25/2002 şi 92/2007 emise de B.N.P. A.D. şi B.N.P. F.E.G.
S-a mai reţinut că există dovada că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 251/1983, construcţia fiind demolată. În actul de expropriere figurează înscrişi autorii reclamanţilor, D.D. şi D.V. la poziţia 16, cu un imobil compus din 148 m.p. teren şi construcţie în suprafaţă de 103 m.p.
În ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului contestatorilor instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Odată ce s-a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite şi întinderea dreptului acestora la reparaţie, cererea lor nu putea fi respinsă pe considerentul că nu au cerut altceva decât restituirea în natură, ci trebuia soluţionată prin acordarea altor măsuri reparatorii prevăzute de lege şi care puteau fi acordate în raport de situaţia juridică a imobilului pentru care s-a formulat notificare.
Sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare nr. X/1972 are o suprafaţă măsurată de 152 m.p. (cu 3 m.p. mai puţin decât în act de proprietate) şi că parcela de 74 m.p. asupra căreia tribunalul a apreciat că nu se poate pronunţa este ocupată de o parte a magazinului staţiei P.M. şi are în subteran reţele edilitare de apă, gaz, electricitate, telefonie, internet, cablări la pompele de combustibil.
Ca atare, s-a constatat că această parcelă nu poate fi restituită în natură, urmând a fi avute în vedere celelalte modalităţi de reparaţie prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte s-a mai reţinut că, deşi reclamanţii au solicitat în principal, acordarea unui teren de o valoare echivalentă, nu s-a făcut dovada că pârâtul ar avea la dispoziţie un astfel de teren ce ar putea fi acordat în compensare.
În raport de aceste dispoziţii legale şi de art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul reclamanţilor, schimbându-se în parte sentinţa apelată în sensul obligării Primăriei Municipiului Bucureşti prin Primarul General să facă propuneri privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 74 m.p. ce nu poate fi restituită în natură, făcând aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, în mod greşit Curtea de Apel a admis apelul reclamanţilor şi a respins apelul pârâtului Municipiul Bucureşti.
La termenul din 20 februarie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie aspectul nesemnării cererii de recurs, cerinţă impusă de art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Analizând cu prioritate această excepţie a nulităţii recursului, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
De altfel, potrivit Deciziei nr. XXXIX din 07 mai 20007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite dată în recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) raportate la art. 316 C. proc. civ., se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părţii.
Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 din C. proc. civ., partea putând să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar când este prezentă în instanţă în chiar şedinţa de judecată în care a fost invocată nulitatea.
Cererea de recurs nu a fost semnată de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, deşi s-a acordat un termen în acest sens, şi nici nu s-a depus un exemplar semnat de pârât, deşi i s-a pus în vedere şi acest aspect.
Ca atare, raportat şi la art. 298 C. proc. civ. care prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât şi ale art. 316 C. proc. civ., conform căruia dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, Înalta Curte constată că sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) se aplică şi cererii de recurs, deoarece dispoziţiile de procedură privind semnarea cererii de investire a instanţei nu sunt potrivnice celor privind cererea de recurs.
Din perspectiva celor expuse, urmează a se constata nulitatea recursului în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei nr. 4 A din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1062/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1064/2012. Civil → |
---|