ICCJ. Decizia nr. 1066/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1066/2012
Dosar nr. 6210/1/2011
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 18 din 10 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi a respins cererea formulată de reclamanta SC E.I. SRL faţă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis, în parte, cererea precizată de reclamanta SC E.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti şi a dispus anularea procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblul de bunuri Seria A/2007, nr. 0008551 din 27 iunie 2008 şi repunerea părţilor: SC E.I. SRL, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti, în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei, să restituie reclamantei suma de 2.650.697 lei, achitată conform actelor de la dosar, actualizată conform ratei inflaţiei.
A respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei, la plata de dobânzii şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 83.843 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în cadrul vânzării la licitaţie a bunurilor SC S. SA Ploieşti, realizată de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti, s-a întocmit la data de 17 iunie 2008, procesul-verbal de licitaţie nr. 70472 din 17 iunie 2008 (filele 8-12), urmare căruia prin procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, reclamanta SC D.C. SRL Ploieşti a devenit proprietatea ansamblului de bunuri imobile situat în Ploieşti, proces-verbal semnat de cumpărător şi de conducătorul organului de executare a Administraţiei Finanţelor Publice Ploieşti.
Faţă de împrejurarea că pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare întocmit sub forma procesului-verbal de adjudecare nr. 72304 din 17 iunie 2008, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, invocată de această parte în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor conform deciziei nr. 236 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Prahova, s-a admis în parte cererea formulată de contestatoarea SC S. SA Ploieşti în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti şi SC D.C. SRL şi s-a dispus anularea procesului-verbal de licitaţie pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 70472 din 17 iunie 2008 (din dosarul de executare nr. S 189) emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti, Serviciul colectare executare silită a persoanelor juridice, precum şi a tuturor actelor de procedură care au stat la baza emiterii lui.
A reţinut prima instanţă că prin sentinţa menţionată nu s-a dispus nimic referitor la procesul-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile nr. 72.304 din 27 iunie 2008, act subsecvent procesului-verbal de licitaţie menţionat mai sus.
Reclamanta iniţială, ca parte cumpărătoare în acest proces-verbal şi terţ faţă de executarea silită în cadrul căreia s-a emis, a formulat o acţiune comercială întemeiată pe prevederile art. 969, art. 1313 şi următoarele C. civ. şi nu pe dispoziţiile Codului de procedură fiscală, privind contestarea executării silite, în virtutea principiului disponibilităţii.
Cererea astfel formulată, susţinută de continuatoarea în drepturi a acesteia, SC E.I. SRL, este subsecventă existenţei unui drept sau unui interes legitim, contestat sau susceptibil de a fi contestat de un terţ, la a cărui apărare se tinde pe această cale.
Dreptul obţinut de reclamantă este urmarea unei executări silite anulate irevocabil.
În temeiul principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului anterior, în temeiul art. 966 C. civ., instanţa a admis în parte cererea precizată a reclamantei şi a dispus anularea procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblul de bunuri seria A/2007, nr. 0008551 din 27 iunie 2008.
S-a reţinut astfel că acest act de vânzare-cumpărare ce constituie finalitatea unui întregi proceduri de executare nu poate exista şi nici nu poate produce efecte în condiţiile anulării tuturor actelor de executare emise anterior, fiind întemeiat pe o cauză care nu există.
Ca o consecinţă a anulării s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi constatând că prin plăţi parţiale reclamanta a achitat în contul pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti întreg preţul de 2.650.697 lei (inclusiv penalităţile plătite pentru întârzierea în plata ratelor), şi a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a acestei sume.
Având în vedere că prejudiciul trebuie reparat integral, s-a considerat că fiind legală cererea de actualizare a sumelor plătite, în funcţie de rata inflaţiei astfel că a fost obligată pârâta la plata sumei menţionate, actualizate în raport de rata inflaţiei.
Prin Decizia nr. 63 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti şi a admis apelul declarat de reclamanta SC E.I. SRL şi în consecinţă.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis şi capătul de cerere privind acordarea dobânzii şi a obligat pârâta la plata dobânzii legale de la data plăţii şi până la restituirea efectivă a sumei.
A dat în debit apelanta SC E.I. SRL cu suma de 17.112. lei taxa de timbru la fond faţă de acest capăt de cerere.
A obligat apelanta Administraţia Finanţelor Publice la 10.556 lei către apelanta SC E.I. SRL cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru şi onorariu avocat.
Referitor la apelul declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti s-au reţinut următoarele:
Cu privire la natura acţiunii dedusă judecăţii şi la instanţa competentă să soluţioneze cauza, Curtea nu a primit susţinerile apelantei, considerând că acţiunea este comercială.
Astfel, s-a reţinut că în cauză s-a solicitat rezoluţiunea vânzării-cumpărării ansamblului de bunuri imobile, intervenită între părţi potrivit procesului-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, repunerea părţilor în situaţia anterioară cu consecinţa obligării pârâtelor la restituirea preţului primit de la reclamantă astfel că, reclamanta este în cauză cumpărător, fiind pe cale de consecinţă, terţ faţă de procedura executării silite în cadrul căreia părţi sunt SC S. SA pe de o parte şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, pe de altă parte, nefiind contestate actele de executare.
De asemenea s-a avut în vedere că cererile principale aşa cum au fost formulate (de anulare a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile şi repunerea părţilor în situaţia anterioară) sunt cereri evaluabile în bani, că litigiul este unul comercial, iar întrucât valoarea este peste 100.000 lei, s-a statuat că instanţa competentă să soluţioneze cauza în ansamblul ei (cereri principale şi accesorii) este Tribunalul Prahova, secţia comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Instanţa a adus ca argument şi dispoziţiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii, potrivit cu care, dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2, pct. 1, lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferente dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Referitor la poziţia procesuală a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi pe cale de consecinţă, în mod corect a fost respinsă cererea formulată de reclamantă faţă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât în contractul de vânzare-cumpărare întocmit sub forma procesului-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, nu a figurat ca parte.
Curtea a mai reţinut că în mod just a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC E.I. SRL, aceasta dobândind legitimitate procesuală în cauză în baza contractului de cesiune de creanţă vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat la 3 decembrie 2010, între SC D.C. SRL şi SC E.I. SRL, obiectul contractului constituindu-l cedarea creanţei şi a drepturilor litigioase în cuantum de 2.650.697 lei, actualizată la zi cu rata inflaţiei şi a accesoriilor aferente în dosarul nr. 1956/105/2010, al Tribunalului Prahova, urmare cesiunii, această din urmă societate preluând pe de o parte, toate drepturile şi obligaţiile aferente, iar pe de altă parte, calitatea de reclamant şi toate actele procesuale şi procedurale la 3 decembrie 2010.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii, în raport de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, Curtea, faţă de reţinerea caracterului comercial al litigiului a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură fiscală, privind termenul de contestare de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de adjudecare şi competenţa judecătoriei în primă instanţă.
Referitor la solicitarea apelantei de a se dispune introducerea în cauză a Administraţia Finanţelor Publice Voluntari, Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere natura litigiului, care este comercială şi nu fiscală, astfel încât, schimbarea sediului societăţii apelante nu justifică introducerea în cauză a Administraţia Finanţelor Publice Voluntari, cu atât mai mult cu cât Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti este şi semnatară a actului a cărui anulare s-a solicitat.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că în cadrul vânzării la licitaţie a bunurilor SC S. SA Ploieşti realizată de Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, a fost întocmit la data de 17 iunie 2008, procesul-verbal de licitaţie nr. 70472, urmat de procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, încheiat între SC D.C. SRL Ploieşti şi Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, în baza căruia SC D.C. SRL a devenit proprietatea ansamblului de bunuri imobile situat în Ploieşti, plătind preţul în contul Administraţiei Finanţelor Publice Ploieşti, fiind emisă totodată şi factura fiscală de executare silită nr. 79035-39/2008 de către Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, în care s-au specificat modalitatea şi termenele de plată în sarcina cumpărătorului adjudecatar SC D.C. SRL Ploieşti.
Ulterior, SC S. SA Ploieşti a contestat procesul-verbal de licitaţie nr. 70472 din 17 iunie 2008, în dosarul nr. 8634/281/2008, al Judecătoriei Ploieşti în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi SC D.C. SRL, instanţa dispunând anularea procesului-verbal de licitaţie precum şi a tuturor actelor de procedură care au stat la baza emiterii lui, prin sentinţa civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008, care a fost menţinută de Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 236 din 4 februarie 2009, prin respingerea recursurilor.
În condiţiile în care reclamanta a plătit preţul stabilit în cadrul procedurii, plata efectuându-se în contul organului de executare, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (factură fiscală, adresa nr. 71530 din 23 iunie 2008, extrase de cont), Curtea a reţinut ca fiind corectă aprecierea instanţei în sensul că, în raport de scopul urmărit prin formularea acestei acţiuni (anularea procesului-verbal de adjudecare şi restituirea, pe cale de consecinţă a preţului achitat) reclamanta trebuie să se judece în contradictoriu cu organul de executare care a încasat suma de bani achitată cu titlu de preţ de adjudecare.
Tot astfel, a dat eficienţă principiului anulării actului subsecvent, odată ce procesul-verbal de licitaţie a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Ca o consecinţă firească a anulării procesului-verbal de adjudecare, în mod corect s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea de către organul de executare, semnatar al procesului-verbal de adjudecare şi în contul căruia s-au efectuat plăţile a preţului achitat de către reclamantă.
Curtea a apreciat ca nefondată şi critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, dând eficienţă dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, constatându-se că reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru de 33.617,97 lei calculată potrivit capetelor de cerere privind restituirea sumei de 2.650.697 lei.
În afară de aceste cheltuieli reclamanta a făcut dovada onorariului avocatului, conform facturii nr. 405 din 3 decembrie 2010 (fila 173 dosar fond) în cuantum de 53.220 lei.
Efectuând un calcul al cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în fond, Curtea a reţinut că prima instanţă nu a acordat acesteia integral suma de 86.337,97 lei, ci i-a acordat aceste cheltuieli numai parţial, în sumă de 83.843 lei, făcând prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., corespunzător sumelor încuviinţate, astfel că Curtea a considerat că nu se impune o nouă reducere a sumei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
II. În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanta SC E.I. SRL, Curtea a apreciat că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat, în esenţă, anularea procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblul de bunuri seria A/2007 nr. 0008551 din 27 iunie 2008, repunerea părţilor în situaţia anterioară cu consecinţa restituirii sumei de 2.650.697 lei, actualizată conform ratei inflaţiei precum şi dobânzi conform Codului de procedură fiscală sau, în subsidiar, conform OG nr. 9/2000.
Prima instanţă deşi a apreciat că prejudiciul cauzat reclamantei trebuie reparat integral, a considerat admisibilă numai cererea de actualizare a sumei de 2.650.697 lei, în raport de rata inflaţiei.
Curtea a apreciat însă că actualizarea are caracter compensatoriu astfel încât este permis cumulul dobânzii legale cu actualizarea. Astfel, caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta, se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu inflaţia urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (respectiv daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), instanţa a concluzionat că este admisibil cumulul acestora.
Împotriva deciziei, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti a declarat recurs prin care a susţinut următoarele critici:
I. Se impunea ca instanţa de apel să clarifice şi să admită că acţiunea dedusă judecăţii ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a vânzării – cumpărării ansamblului de bunuri imobile, potrivit procesului-verbal de adjudecare, este de fapt o contestaţie la executare, iar nu o acţiune comercială aşa cum au reţinut instanţele anterioare. Mai mult, recurenta susţine că instanţa de apel a acordat, în mod suplimentar faţă de instanţa de fond, inclusiv plata dobânzilor aferente sumei achitate pentru imobilul cumpărat şi cheltuieli de judecată suplimentare, necenzurate conform Codului de procedură civilă.
- Instanţa de apel avea competenţa să îndrepte greşelile pronunţate de instanţa de fond atât cu privire la fondul cauzei cât şi cu privire la excepţii, în sensul că Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti a invocat şi arătat – încă de la fondul cauzei – că nu are calitate procesuală în cauză.
Cu toate acestea, instanţa a menţinut-o eronat ca fiind parte în cauză, fiind relevant modul în care s-a stabilit cadrul procesual la instanţa de fond, care iniţial a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi a respins cererea faţă de aceasta, iar ulterior a admis cererea precizată a reclamantei, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Recurenta consideră că aceste greşeli sunt voite, în contextul în care instanţa consemnează chiar faptul că acţiunea are la bază un proces-verbal de adjudecare şi nu un contract comercial încheiat între Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti – ca organ fiscal şi SC D.C. SRL
- De asemenea, recurenta arată că a pus în discuţia instanţei excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova pe aceleaşi considerente ce ţin de existenţa unui proces-verbal de adjudecare, care este titlu de proprietate ca urmare a valorificării unui bun imobil de către organele fiscale prin licitaţie publică.
- În ce o priveşte pe reclamanta SC E.I. SRL, care a încheiat un contract de cesiune cu SC D.C. SRL, necomunicat debitorului cedat (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti) şi nici notificat în termenul legal se consideră că nu are legitimare procesuală activă şi că cesiunea nu-i este opozabilă. Totodată, recurenta învederează că nu există un act autentic de acceptare a cesiunii de creanţă ceea ce denotă că între SC E.I. SRL şi organele fiscale nu există un raport juridic concret mai ales, în condiţiile în care în legislaţie există interdicţii de vânzare a unor creanţe şi drepturi litigioase – pentru terenurile aflate în litigiu până la data rămânerii irevocabile a hotărârilor date în cauza respectivă.
Se mai arată că, în cauză, nu s-a soluţionat dosarul nr. 9150/281/2008 ce are ca obiect contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de adjudecare.
- Mai susţine recurenta că a invocat tardivitatea acţiunii motivat de faptul că, în cauza dedusă judecăţii, sunt incidente prevederile Codului de procedură fiscală, care reglementează un termen de 15 zile de contestare a un procesului-verbal de adjudecare, termen ce curge de la comunicare.
II. În subsidiar, recurenta susţine că instanţa de fond şi instanţa de apel nu au ţinut cont de următoarele aspecte, necesare înţelegerii corecte a cauzei.
- Reluând istoricul litigiului, recurenta consideră că atât Decizia, cât şi sentinţa sunt nemotivate şi conţin nenumărate confuzii create de către instanţa de fond, de apel şi reclamantă, excepţiile fiind respinse în mod lapidar.
III. În mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 10.556 lei cheltuieli de judecată în apel şi la 83.843 lei la instanţa de fond, în condiţiile în care nu a prejudiciat-o în niciun mod pe reclamantă, care a achitat de bunăvoie bunul şi nu prin executare silită.
Solicită ca instanţa să înlăture obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât procesul nu a fost generat de fapte ale organului fiscal, iar în subsidiar să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a jurisprudenţei CEDO, care a decis că sumele pretinse cu acest titlu „urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil”.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
I. Prima critică invocată de recurentă vizează pretinsa calificare greşită a naturii litigiului, considerând că acţiunea dedusă judecăţii prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a vânzării – cumpărării – concretizată în procesul-verbal de adjudecare – nu are natura unei acţiuni comerciale, ci a unei contestaţii la executare ceea ce, implicit, ar atrage o altă competenţă de soluţionare.
Faţă de precizările reclamantei, instanţele anterioare au reţinut în mod corect că au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni în nulitatea vânzării-cumpărării intervenite între părţi prin procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, acţiune ce este evaluabilă (valoarea depăşind pragul de 100.000 lei).
Astfel, este esenţial a se arăta că, în cadrul unei contestaţii la executare, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008 de Judecătoria Ploieşti – sentinţă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 236 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Prahova – a fost anulat procesul-verbal de licitaţie nr. 70472 din 17 iunie 2008 emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti - Serviciul colectare executarea silită a persoanele juridice, precum şi a tuturor actelor de procedură ce au stat la baza emiterii lui.
Acţiunea de faţă a fost formulată tocmai ca urmare a anulării actelor ce au stat la baza emiterii procesului-verbal de adjudecare conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului pe care acesta s-a întemeiat.
Că reclamantă a înţeles să sesizeze instanţa cu o acţiune întemeiată pe dreptul comun, iar nu cu o contestaţie la executare rezultă în clar din cuprinsul acţiunii, precum şi din consemnările ulterioare ale instanţei dar şi din precizările, pe acest aspect, efectuate de reclamantă, instanţa dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor.
În plus, aşa cum a rezultat din chiar actele depuse de recurentă, pe rolul Judecătoriei Ploieşti este înregistrată şi o contestaţie la executare ce priveşte acelaşi proces-verbal de adjudecare ceea ce denotă că intenţia reală a reclamantei a fost aceea de a solicita nulitatea procesului-verbal de adjudecare în condiţiile anterior menţionate.
Pe de altă parte, s-a reţinut corect că litigiul este unul evaluabil şi că dată fiind valoarea de peste 100.000 lei, competenţa de soluţionare aparţine în primă instanţă Tribunalului Prahova, secţia comercială, conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., în deplin acord cu Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul soluţionării recursului în interesul legii ce a vizat interpretarea art.1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ.
Nefondată apare şi critica ce vizează soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova câtă vreme actul a cărui nulitatea s-a solicitat a fost emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti - Serviciul colectare, executare silită a persoanele juridice, în care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova nu figurează ca parte.
- Nici critica prin care recurenta susţine că nu-i poate fi opus contractul de cesiune încheiat între SC E.I. SRL şi SC D.C. SRL nu poate fi primită, în condiţiile în care contractul în discuţie a fost perfectat între părţi la data de 3 decembrie 2010, dată la care a şi fost prezentat în instanţă, fiind alăturat precizării cererii de chemare în judecată şi la care SC E.I. SRL a dobândit calitatea de reclamantă în cauză, ceea ce echivalează cu notificarea cesiunii conform art. 1393 C. civ.
În ce priveşte critica prin care se susţine nelegalitatea soluţiei pronunţate în soluţionarea excepţiei de tardivitate a acţiunii reclamantei se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect lipsa de incidenţă a dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, în contextul calificării acţiunii ca fiind una în constatarea nulităţii absolute, situaţie în care acţiunea este imprescriptibilă.
II. O a doua critică a recurentei vizează în esenţă lipsa motivării deciziei şi a sentinţei, care ar conţine confuzii create de către reclamantă şi instanţe şi respingerea lapidară a excepţiilor.
Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta trebuia să arate în concret argumentele pe care îşi sprijină acest motiv de recurs.
Or, în mare parte aceasta face trimitere tot la modul în care au fost soluţionate excepţiile invocate pe parcursul judecăţii, aspecte ce au fost analizate în cadrul primului punct.
Faptul că motivarea instanţei de apel, respectiv argumentele folosite de aceasta nu coincid cu punctul de vedere al recurentei nu poate duce la concluzia că Decizia este nemotivată.
Dimpotrivă, considerentele expuse de instanţa de apel atât cu privire la soluţiile date excepţiilor cât şi cu privire la fondul cauzei sunt ample şi explicite.
III. În ce priveşte ultima critică ce vizează cheltuielile de judecată acordate la instanţa de fond şi apel se constată că nu se invocă aspecte de nelegalitate, ci unele ce ţin de o pretinsă netemeinicie, situaţie în care nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs al cărui rol este limitat la controlul de nelegalitate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Pe acest aspect se constată aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind îndeplinite condiţiile impuse de text.
De asemenea, în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. conform cu care – judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariul avocaţial, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat – se constată caracterul formal al criticii, care nu este susţinută de argumente concrete.
Or, în cauză instanţa a motivat în concret, arătând că nu se impune diminuarea acestora, raportat la valoarea litigiului, luând în considerare şi faptul că la instanţa de fond, partea a mai beneficiat de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi că respectivele cheltuieli au fost efectiv făcute.
În consecinţă, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPILUI PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 63 din 8 iunie 2011, pronunţată de Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei SC E.I. SRL PLOIEŞTI, de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4461/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
