ICCJ. Decizia nr. 1064/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1064/2012
Dosar nr. 43514/3/2009
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 117 din 01 februarie 2010, a respins contestaţia formulată de reclamanta-contestatoare V.G., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Critica formulată de contestatoare vizează anularea Deciziei nr. 239 din 04 august 2009 şi obligarea intimatei, ca autoritate implicată în privatizare, la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului în suprafaţa de 520 mp situata în intravilanul comuna Leordeni, judeţul Argeş.
A invocat în susţinerea contestaţiei faptul că a dobândit imobilul din litigiu în anul 1991, prin act de vânzare-cumpărare autentificat din 13 mai 1991 de notariatul de Stat Argeş, a dobândit de la Ş.I.C. compus din teren în suprafaţă de 1.000 mp, pe care se află edificată o construcţie (casă de locuit) situată în comuna Leordeni, judeţul Argeş, iar din acest teren, suprafaţa de 520 mp este inclusă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pârâtei şi emis de Ministerul Industriilor din 30 mai 1995 emis pentru SC P. SA cu sediul în Bucureşti, str. C. sector 1.
Un prim aspect, care impunea respingerea contestaţiei, viza faptul că, petentul, dobânditor al imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1991, potrivit susţinerii acestuia, nu era persoană îndreptăţită în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie1945 - 22 decembrie 1989.
Contestatorul nu a făcut parte din persoanele îndreptăţite potrivit art. 3 şi 4 Legea nr. 10/2001 faţă de faptul că, aşa cum arată această suprafaţă de teren pentru care a făcut notificarea soluţionată prin decizia contestată a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 1991 şi nu testamentului menţionat pentru diferenţa până la 0,25 ha ce a aparţinut defunctei Ş.C.
Al doilea aspect, care impunea respingerea contestaţiei, viza faptul că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este, în principiu, o lege cu caracter reparator generală, iar legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere (solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997). Este ceea ce prevede în mod expres art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Acelaşi articol arată că nu intră în prevederile legii nici terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive, ori, din susţinerile contestatorului coroborat cu cele ale intimatei, la data preluării terenului de 0,25 ha (deşi, aşa cum am arătat litigiul vizează numai 520 mp ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1991, nu a restului terenului pretins a fi testat în favoarea contestatorului), rezultă că acest teren se afla în extravilan la data preluării.
De asemenea, în favoarea respingerii contestaţiei s-a avut în vedere faptul că, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca autoritate implicată în privatizare nu are competenţa restituirii în natură a imobilului, restituire solicitată de contestatoare iar urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competenţa de a acorda nici măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmând a fi decise de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 109 din 7 februarie 2011, a admis apelul declarat de reclamanta V.G., împotriva Sentinţei civile nr. 117 din 01 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi pe cale de consecinţă: a schimbat în tot sentinţa apelată; a admis contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Deciziei nr. 239 din 04 august 2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită dispoziţie/decizie motivată prin care să soluţioneze notificarea contestatoarei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele :
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi avute în vedere de unitatea deţinătoare, cu ocazia procedurii administrative aflate sub imperiul de reglementare al Legii nr. 10/2001, precum şi din adresa cu nr. 166/12 ianuarie 2011 emisă de către Primăria Comunei Leordeni, terenul în suprafaţă de aproximativ 440 mp s-a aflat în proprietatea SC P. SA, fiind în prezent în proprietatea SC M. SA Bucureşti şi face parte din intravilanul satului Leordeni, având categoria de folosinţă „curţi-construcţii”.
Prin urmare, critica formulată în memoriul de apel, relativă la lipsa rolului activ al instanţei, şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 8 şi ale art. 29 din Legea nr. 10/2001 este întemeiată. Terenul din litigiu nu face obiectul de reglementare al unei alte legi speciale de reparaţie, în speţă al Legii nr. 10/1991 ci al Legii nr. 10/2001, de altfel aşa cum rezultă şi din examinarea Deciziei nr. 7389 din 09iulie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a statuat irevocabil asupra obligaţiei care incumbă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului de a soluţiona, în condiţiile art. 26 şi ale art. 29 din Legea nr. 10/2001, notificarea ce a făcut obiectul prezentei cauze.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel în mod greşit a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea unei decizii motivate prin care să soluţioneze notificarea contestatoarei.
- În cadrul procedurii administrative, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în mod corect a soluţionat notificarea intimatei-reclamante, în sensul că a declinat competenţa de soluţionare a notificării în favoarea Primăriei comunei Leordeni.
- În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. V alin. (1) şi (2), Titlul I al Legii nr. 247/2005 „Notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu se vor înainta în vederea soluţionării în termen de 60 zile, comisiilor locale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată”.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta V.G. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 239 din 04 august 2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând anularea deciziei menţionată şi obligarea intimatei, ca autoritate implicată în privatizare, la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 520 mp situată în intravilanul comunei Leordeni, judeţul Argeş.
Terenul mai sus menţionat a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor din 30 mai 1995 către SC P. SA, fiind în prezent în proprietatea SC M. Bucureşti şi face parte din intravilanul satului Leordeni, având categoria de folosinţă „curţi-construcţii”.
Acest lucru rezultă din procedurile administrative aflate sub imperiul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, terenul în litigiu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, versiune actualizată la data de 25 noiembrie 2010.
În condiţiile dispoziţiilor art. 26 şi 29 din Legea nr. 10/2001, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului îi incumbă obligaţia de a soluţiona notificarea formulată de către reclamantă şi care face obiectul prezentei cauze.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 109 din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 109 A din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1063/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1066/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
