ICCJ. Decizia nr. 1068/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1068/2012Dosar nr. 3517/121/2009

Şedinţa publică din 29 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii : A.A., ş.a., au chemat în judecată pe pârâta A.S.C.P.P., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la distribuirea acţiunilor care se cuvin reclamanţilor în urma subscrierilor efectuate de către aceştia.

Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 09 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea având ca obiect obligaţia de a face formulată de reclamanţii A.A., ş.a., în contradictoriu cu pârâta A.S.C.P.P., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că nu poate primi solicitarea reclamanţilor, de a obliga pârâta la distribuirea acţiunilor care li s-ar cuveni în urma subscrierilor efectuate de aceştia în condiţiile în care prevederile din Statut legate de această transmitere au fost abrogate neexistând alte prevederi noi în statutul acestei asociaţii, precum şi faptul că nu a fost înaintată de către reclamanţi nici o copie de pe Hotărârea AGA privind gajarea acţiunilor şi dovada achitării integrale a pachetului de acţiuni, ordinele de plată de la fila 31 dosar nefăcând dovada deplină a achitării integrale a acţiunilor contractate în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare nr. 22/2003 şi 342/1996.

Prin Decizia nr. 87/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, s-a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei mai sus menţionate, care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acţiunea în obligaţie de a face formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta şi a fost obligată pârâta să distribuie reclamanţilor acţiunile subscrise şi achitate de la emitentul SC P.P. SA.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că este adevărat că potrivit actului adiţional la statutul asociaţiei s-a abrogat art. 4 lit. e) şi celelalte articole (15, 16, 18), care fac referire la transmiterea acţiunilor imediat după achitare.

Cu toate acestea, scopul constituirii asociaţiei a fost păstrat respectiv acela de a cumpăra acţiuni ale SC P.P. SA, art. 1 din statut astfel cum a fost modificat.

Or, în condiţiile în care acest scop a fost atins în ceea ce priveşte acţiunile cumpărate de la stat cu ocazia privatizării societăţii, nu există nici un impediment pentru ca acestea să nu fie distribuite celor care le-au achitat, adică reclamanţilor.

Mai mult, potrivit art. 4 lit. f) din statutul asociaţiei astfel cum a fost modificat prin actul adiţional, la data de 17 noiembrie 2006 (încheierea din 17 noiembrie 2006 a Judecătoriei Galaţi în dosarul nr. 228/PJ/2006), asociaţia deţine acţiunile dobândite până la expirarea termenului prevăzut de art. 3 din Statut.

Art. 3 din Statutul asociaţiei prevede că, „durata asociaţiei este convenită la 12 ani de la data înscrierii în registrul special de evidenţă al judecătoriei".

Înscrierea Asociaţiei în registrul special de evidenţă al judecătoriei s-a realizat prin sentinţa civilă nr. 22 din 26 octombrie 1995 pronunţată de Judecătoria Galaţi.

Prin actul adiţional la statutul asociaţiei, filele 73-77 dosar fond, art. 3 din statut a rămas neschimbat, astfel că, perioada de timp pentru funcţionarea asociaţiei, respectiv cei 12 ani de la înfiinţare, octombrie 1995 s-a împlinit în octombrie 2007.

Prin urmare, ca efect a împlinirii termenului de 12 ani pentru care s-a constituit asociaţia, aceasta, chiar şi în temeiul art. 4 lit. f) din Statut nu mai poate deţine acţiunile dobândite în numele membrilor ei.

În cauză, contrar susţinerilor intimatei pârâte sunt incidente şi prevederile art. 21 alin. (2) din OUG nr. 88/1997 conform cu care acţiunile dobândite în conformitate cu prevederile acestui act normativ sunt transmise membrilor asociaţiei numai după plata integrală a preţului.

Prevederile art. 21 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, prin modul în care au fost redactate au caracter imperativ„ acţiunile dobândite sunt transmisibile membrilor asociaţiei" şi nu facultativ, singura condiţie fiind aceea de plată integrală a preţului.

Prin plata integrală a preţului acţiunilor reclamanţii, membri ai asociaţiei, au dreptul să li se distribuie acţiunile subscrise şi achitate în cadrul SC P.P. SA, iar refuzul intimatei-pârâte de a distribui acţiunile plătite este nejustificat.

În mod greşit, instanţa de fond a considerat că nu este întemeiată cererea reclamanţilor datorită abrogării prevederilor art. 4 lit. e) din Statutul asociaţiei câtă vreme scopul pentru care s-a constituit asociaţia şi durata de funcţionare a acesteia s-au împlinit.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta A.S.C.P.P. Galaţi, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (6) şi art. 261 C. proc. civ. şi solicitând, în principal, admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.

În subsidiar, în situaţia în care recursul va fi admis şi se va reţine cauza spre soluţionare, recurenta solicită casarea în totalitate a hotărârii recurate, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei Tribunalului Galaţi, ca temeinică şi legală.

De asemenea, solicită obligarea reclamanţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, pe care le-a efectuat privind acest proces, la fond, apel şi recurs.

În motivarea recursului său, pârâta arată că instanţa de apel s-a substituit voinţei apelanţilor, în sensul că a dat prezentei cauze un cu totul alt obiect decât cel real şi precizat de aceştia, soluţionând cauza cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3,7,8 şi 9 C. proc. civ.

Susţine că deşi apărătorul său a arătat în mod expres că nu aceasta este calea pe care reclamanţii pot să o urmeze şi nu aceasta este instanţa în faţa căreia trebuie să se adreseze, prin hotărârea pronunţată, în mod nelegal, instanţa de apel nu a răspuns apărărilor sale şi nu a arătat motivele care i-au format convingerea , nici în fapt şi nici în drept.

Consideră că, faţă de obiectul prezentei cauze, soluţia legală este aceea ca intimaţii reclamanţi trebuia mai întâi să solicite convocarea unei adunări generale a asociaţilor şi numai după aceasta să solicite în faţa instanţei de fond – Judecătoria Galaţi – obligarea recurentei pârâte la soluţionarea cererilor şi apărarea drepturilor care considerau că le-au fost încălcate.

De asemenea, arată că instanţa de apel a soluţionat cauza în mod nelegal, reţinând că Asociaţiei i-a expirat durata de funcţionare şi că scopul asociaţiei a fost atins, fapt care nu corespunde realităţii şi cu probele administrate în cauză, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta mai susţine că, în motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel nu a analizat şi nici nu a motivat înlăturarea susţinerilor, dovezilor şi apărărilor pârâtei.

Sub acest aspect, arată că, la data depunerii de către reclamanţi a prezentei cereri, Legea nr. 77/1994 era deja abrogată prin art. 44 din OUG nr. 88 din 23 decembrie 1997. Ca urmare, orice solicitare a reclamanţilor şi, în general, orice discuţie bazată pe prevederile Legii nr. 77/1994 este în momentul de faţă fără sens; nici fundamentarea cererii pe prevederile art. 21 alin. (1) din OUG nr. 88/1997 nu poate fi primită, deoarece nici această normă nu poate asigura un temei pentru soluţionarea pricinii de faţă. Astfel, apelanţii reclamanţi nu au făcut dovada prin prezentarea de la A.V.A.S. a unui certificat care să confirme îndeplinirea obligaţiilor înserate în contractul de privatizare, fapt care demonstrează încă odată că hotărârea recurată este nelegală.

Conform hotărârii AGA din 28 octombrie 2006, concretizată în Actul Adiţional din 8 noiembrie 2006, - arată recurenta -, art. 4 lit. e) din Statutul Asociaţiei care avea drept conţinut ,,să transmită asociaţilor acţiunile imediat după achitare" a fost abrogat expres. Au fost abrogate de asemenea art. 15, art. 16 şi art. 18 din Statutul iniţial al Asociaţiei, care prevedeau că acţiunile dobândite de asociaţie în modul arătat de art. 29 din Legea nr. 77/1994 se transmit membrilor asociaţiei imediat după achitare.

Consideră că, în aceste condiţii, distribuirea acţiunilor nu poate fi decisă decât de către asociaţii înşişi, în condiţiile prevăzute de Statutul Asociaţiei. Procedând altfel, ar fi însemnat ca instanţa de fond să se substituie voinţei membrilor asociaţiei, depăşind prin aceasta limitele puterii judecătoreşti, substituire care s-a făcut de către instanţa de apel în mod nelegal, încălcând dispoziţiile art. 129 şi art. 304 pct. 3 şi 4 C. proc. civ.

Un alt aspect care consideră că nu a fost corect reţinut de către curtea de apel este acela că, în cauză, nu s-a făcut dovada de către fiecare dintre reclamanţi, că preţul acţiunilor a fost achitat integral, cu respectarea prevederilor art. 1169 C. proc. civ.

În fine, în raport de toate elementele menţionate în recursul scris, solicită să se constate că Tribunalul Galaţi nu putea soluţiona, legal, pricina decât prin raportare la conţinutul actelor constitutive ale asociaţiei, respectiv la conţinutul Statutului A.S.C.P., în forma sa actuală.

Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din examinarea criticilor exprimate în recursul pârâtei, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:

În soluţionarea apelului reclamanţilor, curtea de apel a reţinut că deşi prin actul adiţional la statutul asociaţiei, art. 4 lit. e) şi celelalte articole, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Statutul iniţial al Asociaţiei, care fac referire la transmiterea acţiunilor imediat după achitare, au fost abrogate, în condiţiile în care art. 1 şi art. 3 din Statut au rămas neschimbate, se poate considera că scopul asociaţiei a fost atins şi nu există nici un impediment pentru ca acţiunile să fie distribuite celor care le-au achitat,- în temeiul prevederilor Statutului, cât şi ale art. 21 din OUG nr. 88/1977.

Trebuie avut în vedere însă că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ce reflectă principiul disponibilităţii, respectiv consacră dreptul părţii de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, - judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar potrivit art. 1 C. proc. civ. şi art. 15 din Constituţia României, ce consacră principiul tempus regit actum, cele solicitate printr-o acţiune nu pot fi analizate de către instanţă decât prin prisma dispoziţiilor legale în vigoare şi nu în raport de norme legale abrogate.

Trebuie menţionat de asemenea că în conformitate cu dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

Este de menţionat şi că în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus amintite, referitor la speţa de faţă, se constată că instanţa de apel a admis acţiunea şi implicit apelul reclamanţilor reţinând că scopul constituirii asociaţiei a fost atins şi că sunt în continuare aplicabile dispoziţiile din statut şi din OUG nr. 88/1997 care au fost păstrate,- cu toate că, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la distribuirea acţiunilor, iar art. 4 lit. e), cât şi art. 15, art. 16 şi art. 18 din Statutul Asociaţiei, care făceau referire la transmiterea acţiunilor imediat după achitare au fost abrogate.

Se mai constată că instanţa de apel în pronunţarea soluţiei adoptate, a reţinut că s-a efectuat plata integrală a acţiunilor, or, se impunea să se facă dovada că fiecare dintre reclamanţi a achitat integral preţul acţiunilor, nerezultând în mod concret, din considerente, acest aspect.

În consecinţă, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., apreciază că recursul pârâtei este întemeiat, îl va admite, va casa Decizia curţii de apel şi îi va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra ceea ce s-a cerut prin acţiune, cu respectarea principiului disponibilităţii şi tempus regit actum, să se stabilească corect situaţia de fapt în raport de obiectul dedus judecăţii şi să motiveze soluţia pe care o va pronunţa, prin luarea în considerare a acelor mai sus menţionate şi, în mod evident, şi prin examinarea celorlalte susţineri ale pârâtei formulate în recurs, susţineri ce nu au putut fi analizate de către instanţa de recurs din motivele mai sus arătate, care au atras casarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A.S.C.P.P. GALAŢI împotriva deciziei nr. 87/A din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1068/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs