ICCJ. Decizia nr. 1223/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1223/2012
Dosar nr.252/111/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 279/ C din 06 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 252/111/2003, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii S.F. şi S.Ş., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. – D.F.P.B., SC P.G. SRL, A.V.A.S. Bucureşti, SC N.S.P. SRL, P.E.I. şi D.I.M. şi, în consecinţă, s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantului S.Ş. asupra numerelor topografice nedezmembrate din C.F., reprezentând în natură moară şi teren.
A fost obligat Statul Român prin M.F.P., la plata sumelor de 144.300 lei şi de 30.624 euro (sau echivalentul în lei la data plăţii) reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti.
Pretenţiile faţă de pârâţii SC P.G. SRL, A.V.A.S. Bucureşti, SC N.S.P. SRL, P.E.I. şi D.I.M. au fost respinse; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:
În speţă, nu se contestă faptul că autorii reclamantului S.Ş., prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat despăgubiri pentru imobilele înscrise în C.F.
Din C.F. rezultă că asupra numerelor topografice au fost proprietari S.I. şi soţia acestuia (antecesorii reclamantului S.Ş.
Aceste imobile înscrise au fost transcrise în C.F. în favoarea Statului Român, conform înscrierii.
Ca urmare a dezmembrării acestor imobile şi în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de către M.A.A., dreptul de proprietate a revenit societăţii comerciale SC P. SA Oradea, care şi-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL.
În urma lichidării acestei societăţi comerciale imobilul înscris în C.F. reprezentând, în natură, teren în suprafaţă de 5168 m.p. şi construcţii, printre care şi moara de porumb, a revenit în cote părţi egale de câte 1 numiţilor P.E.I. şi D.I.M., în baza actului de restituire capital social în cadrul procedurii de lichidare administrativă.
Cert este că reclamantul în cauză nu a primit nici un răspuns la notificarea sa adresată Prefecturii Judeţului Bihor. Îndrumarea Prefecturii a fost aceea ca notificarea reclamantului să fie soluţionată de către A.P.A.P.S. Bucureşti, în calitate de instituţie publică care a efectuat privatizarea societăţii comerciale SC P. SA Oradea, conform înscrisului de la dosarul nr. 11454/2002 al Judecătoriei Oradea.
Având în vedere momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, 19 august 2002 şi faptul că dispoziţiile art. 27, în prezent art. 29, au fost declarate neconstituţionale, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, şi a obligat Statul Român prin M.F.P. la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, instanţa a acordat reclamantului sumele de:
- 144.300 lei reprezentând valoarea de circulaţie a celor două clădiri a morii vechi din localitatea Oşorhei, notate în C.F., valoare rezultată din raportul de expertiză întocmit de către experţii A.M., D.I., Z.T.;
- 30.624 euro reprezentând valoarea terenului calculat la 16 euro m.p., conform expertizei întocmite de expert T.D.; această sumă s-a calculat având în vedere suprafaţa fiecărui număr topografic, şi anume, 403 m.p. suprafaţă aferentă numărului top. 25, 691 m.p. pentru topograficul 26, 342 m.p. pentru topograficul 28 şi 478 m.p. pentru nr. top 29.
Faţă de considerentele expuse şi, totodată, având în vedere şi faptul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, iar faţă de ceilalţi pârâţi, pretenţiile deduse judecăţii au fost respinse.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel reclamantul S.Ş. şi pârâtul Statul Român prin M.F.P.
Prin Decizia civilă nr. 44 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, apelurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate, pentru considerentele ce succed:
În mod corect şi judicios instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru numerele topografice nedezmembrate, reprezentând în natură moară şi teren şi a obligat pârâtul Statul Român prin M.F.P., în favoarea reclamantului, la plata de măsuri reparatorii prin echivalent.
Criticile apelantului reclamant, în sensul că instanţa de fond ar fi trebuit să procedeze la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român de la antecesorii săi, şi nu să acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, sunt nefondate.
Astfel, după cum s-a probat în cauză, imobilele în litigiu nu mai sunt în proprietatea Statului Român, ci în proprietatea unor persoane fizice, care le-au dobândit în baza unor acte perfect valabile şi care-şi produc efectele juridice, câtă vreme nu s-a constatat nulitatea acestora printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Simplul fapt, că apelantul reclamant ar fi făcut o notificare la SC P. SA Oradea, prin care-i cerea acesteia să nu înstrăineze imobilele din litigiu, nu echivalează cu constatarea nulităţii actelor juridice transmiţătoare a dreptului de proprietate asupra acestora, câtă vreme, după cum s-a arătat anterior, nulitatea acestora nu poate fi constatată decât de o instanţă de judecată printr-o hotărâre irevocabilă.
Ca urmare, în mod corect, instanţa de fond constatând că restituirea în natură nu mai este posibilă, a acordat reclamantului despăgubiri băneşti în sumă de 144.300 lei reprezentând valoarea de circulaţie a celor două clădiri a morii vechi din localitatea Oşorhei, şi la 30.624 Euro reprezentând valoarea terenului în litigiu. Aceste valori au fost stabilite avându-se în vedere rapoartele de expertiză întocmite în cauză, iar reclamantul, deşi nemulţumit de valoarea acestor despăgubiri, nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Curtea a găsit ca fiind nefondate şi susţinerile apelantului pârât Statul Român prin M.F.P., în sensul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei invocate, respectiv lipsa calităţii sale procesuale pasive, câtă vreme, deşi nu a respins-o în mod expres, s-a pronunţat implicit asupra acesteia, când a obligat Statul Român prin M.F.P. la acordarea de măsuri reparatorii, arătând că face aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.
Pe de altă parte, Curtea de apel a apreciat că are calitate procesuală pasivă M.F.P., în reprezentarea Statului Român, câtă vreme s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, dar nu i se pot restitui în natură imobilele preluate abuziv, fiind însă îndreptăţit la despăgubiri prin echivalent bănesc.
Totodată, M.F.P. are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român în prezenta cauză, având în vedere următoarele acte normative:
- art. 2 din HG nr. 34/2009, care reprezintă norma cadru de funcţionare a M.F.P., stipulează că acest minister administrează veniturile statului şi datoria publică;
- art. 8 din Legea nr. 247/2005 stipulează că până la finalizarea procedurilor de despăgubire a foştilor proprietari, M.F.P. reprezintă Statul Român ca acţionar al Fondului Proprietatea, calitate în care-şi exercită toate drepturile şi obligaţiile ce-i revin;
- titlurile de plată emise de A.N.R.P., urmare parcurgerii procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 247/2005, Titlul VII, sunt creanţe pe seama Satului Român incluse în bugetul naţional, buget întocmit de M.F.P., care are sarcina de a aloca sumele anuale pentru plata respectivelor titluri. Nici A.N.R.P. şi nici Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor aflate în subordinea Cancelariei Primului Ministru, nu deţin buget propriu din care să poată fi făcute plăţile stabilite cu titlu despăgubiri urmare a parcurgerii procedurilor speciale.
Curtea a apreciat astfel, că Statul Român prin nici o entitate a sa nu poate invoca împotriva propriilor cetăţeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil. De altfel, birocratizarea şi complicarea nejustificată de procedurilor de despăgubire a foştilor proprietari a fost reţinută în culpa Statului Român şi de C.E.D.O. care a reţinut că atare birocratizare încalcă dreptul de proprietate al foştilor proprietari ce sunt îndreptăţiţi la o indemnizare corespunzătoare într-un timp rezonabil (cauza V. c/a România şi M.A. ş.a. c/a România).
Faţă de cele ce preced, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate şi a fost menţinută în totalitate sentinţa atacată.
Totodată, s-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.Ş. şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. – D.F.P.B.
Pârâtul Statul Român prin M.F.P. – D.F.P.B. a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa modificării deciziei civile nr. 44/2011 pronunţată în 22 februarie 2011 de Curtea de Apel Oradea, în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi respingerea acţiunii reclamantului faţă de acesta, precum şi înlăturarea obligaţiei privind plata sumelor de 144.300 lei şi 30.624 euro pentru următoarele motive:
Instanţa de apel, în mod eronat, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Statul Român prin M.F.P., ignorând prevederile legale invocate.
În contextul Legii nr. 10/2001 rezultă indubitabil că, în speţă, au calitate procesuală pasivă A.V.A.S. Bucureşti, Primarul comunei Oşorhei, A.N.R.P., respectiv Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor cu sediul în Municipiul Bucureşti şi nicidecum M.F.P.
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea şi completarea HG nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.P. s-a stabilit în sarcina acestei instituţii acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, printre care şi faptul că aceasta instituţie avizează compensarea obligaţiilor reciproce de plată şi, respectiv de restituire, existente între stat şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri băneşti, rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului şi, respectiv a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, fiecare dintre instituţiile menţionate mai sus reprezintă statul în procedura acordării măsurilor reparatorii, (mai puţin M.F.P.) pentru imobilele preluate abuziv şi dispune de un buget propriu şi, prin urmare, M.F.P. nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri care trebuie acordate de o altă instituţie, contrar celor reţinute de instanţa de apel.
Pe de altă parte, în contextul Legii nr. 10/2001, Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în condiţiile unei cereri formulate în baza art. 28 alin. (3) din lege, or în prezenta cauză, unitatea deţinătoare este Primăria Oradea, al cărei Primar a emis Dispoziţia contestată, situaţie în care este mai mult decât evidentă lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român pin M.F.P.
De asemenea, instanţa de apel a ignorat şi faptul că în această speţă, unitatea deţinătoare a fost identificată întrucât din actele depuse la dosar rezultă că aceasta este SC N.S.P. SRL, societate care a fost privatizată prin intermediul A.V.A.S. Bucureşti.
Or, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu poate fi chemat în judecată decât în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, nefiind cazul în prezenta speţă.
De asemenea, este mai mult decât evident că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conferă în mod expres instituţiei care a efectuat privatizarea, calitatea de parte într-un litigiu de genul celui dedus judecaţii în prezenta cauză şi nicidecum M.F.P.
Mai mult decât atât, art. II din Legea nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31 din Legea nr. 10/2001 clarifică în mod special calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. în cazul unor litigii precum prezentul.
Prin urmare, în cazul în care se solicită despăgubiri, acestea trebuie solicitate conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 si nicidecum prin obligarea directă a Statului Roman prin M.F.P. la plata acestora. În aceste condiţii, este evident că cererea reclamantului este inadmisibilă.
În consecinţă, constatând că temeiul de drept al acestei acţiuni este Legea nr. 10/2001, instanţele de fond trebuiau să se limiteze la o motivare bazată pe această lege şi nu să oblige direct M.F.P. la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri sau să stabilească o culpă în sarcina Statului Român prin M.F.P. cu privire la disfuncţionalitatea legislativă sau birocraţie, depăşindu-se astfel atribuţiile puterii judecătoreşti şi intrând în sfera legislativului.
În continuare, recurentul pârât relevă practica C.E.D.O. în materie şi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
În drept, se invocă art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Reclamantul S.Ş. invocă, în esenţă, următoarele motive:
Prin notificarea formulată la B.E.J. N.M., intrată la data de 14 august 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Acesta a arătat că nu este de acord cu restituirea în echivalent, care se poate face numai cu acordul său, şi a invocat art. 9 alin. (1), 10 alin. (1), (2), (3) şi Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pentru retrocedarea în natură a imobilului.
În actul depus de SC P. SRL Oşorhei în cadrul procedurii de lichidare administrativă din 22 mai 2006, eronat s-a specificat că nu există litigii, deci este un fals, deoarece litigiul a pornit în baza Legii nr. 10/2001 din anul 2003 şi statul trebuia să fie implicat. Mai arată că SC P. SA Oradea, după cumpărare de către firma ungară, şi-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL, iar dosarul nr. 252/111/2003 se referă numai la firma din Oşorhei, SC P. SRL, deci nu la toată SC P. SA Oradea.
În continuare, recurentul reclamant susţine că a solicitat cheltuieli de judecată la tribunal, la data de 1 octombrie 2010 (pronunţare la 6 octombrie 2010), precum şi la curtea de apel, la data de 28 ianuarie 2011, pentru şedinţa din 1 februarie 2011, astfel că în mod eronat nu i s-au acordat asemenea cheltuieli efectuate în cauză.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate şi în raport de motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţele anterioare nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale pricinii, în scopul aplicării corecte a legii, în sensul că nu au manifestat preocupare pentru identificarea unităţii deţinătoare sau a entităţii investite cu soluţionarea notificării, în raport de situaţia juridică a imobilului litigios şi de temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii.
În speţă, este necontestat faptul că recurentul reclamant S.Ş. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 la B.E.J. N.M., înregistrată cu nr. 761/2001 la data de 14 august 2001, notificare ce a fost înaintată spre competentă soluţionare Prefecturii Judeţului Bihor.
Deşi tribunalul, în primă instanţă, a reţinut că reclamantul nu a primit nici un răspuns la notificarea adresată Prefecturii Judeţului Bihor, iar această instituţie a înaintat-o spre soluţionare A.P.A.P.S. Bucureşti, în calitate de instituţie publică care a efectuat privatizarea societăţii SC P. SA Oradea, în patrimoniul căreia „ar reveni dreptul de proprietate" asupra imobilului solicitat, instanţa a făcut aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, şi a obligat Statul Român prin M.F.P. la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la care este îndreptăţit reclamantul.
Mai mult, în calea de atac a apelului, instanţa de control judiciar a statuat, în dezlegarea situaţiei de fapt, că urmare dezmembrării imobilelor în litigiu şi în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de către M.A.A., dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat ar reveni societăţii comerciale SC P. SA Oradea, care şi-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL.
În urma lichidării acestei societăţi comerciale imobilul înscris în C.F., reprezentând în natură teren în suprafaţă de 5168 m.p. şi construcţii, printre care şi moara de porumb, a revenit în cote părţi egale de câte 1 numiţilor P.E.I. şi D.I.M., în baza actului de restituire capital social în cadrul procedurii de lichidare administrativă.
În contextul acestor considerente, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri prin echivalent bănesc, care au fost stabilite în sarcina M.F.P., în reprezentarea Statului Român.
În acest sens, instanţa de apel, pe de o parte, a confirmat soluţia tribunalului, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., în reprezentarea Statului Român, invocată de acest pârât în cauză, arătând că tribunalul s-a pronunţat implicit asupra acesteia, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.
Înalta Curte constată că în raport de situaţia de fapt reţinută, precizată în considerentele de mai sus, nici curtea de apel şi nici tribunalul nu au argumentat în nici un fel, în ce sens „unitatea deţinătoare nu a fost identificată" (ipoteza legii), în condiţiile în care, din hotărârile pronunţate rezultă, dimpotrivă, că se cunoaşte în patrimoniul cui figurează dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pe de altă parte, instanţa de apel a considerat că M.F.P., în reprezentarea Statului Român, are calitate procesuală pasivă „câtă vreme s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, dar nu i se pot restitui în natură imobilele preluate abuziv, fiind însă îndreptăţit la despăgubiri prin echivalent bănesc".
De asemenea, calitatea procesuală pasivă este justificată, în opinia instanţei de apel, prin prisma art. 2 din HG nr. 34/2009, art. 8 din Legea nr. 247/2005, precum şi având în vedere faptul că Statul Român prin nici o entitate a sa nu poate invoca împotriva propriilor cetăţeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil şi pentru care a fost în nenumărate rânduri condamnat la C.E.D.O.
În cadrul acestei analize, instanţa de apel a aplicat greşit legea raportului juridic dedus judecăţii.
Pornind de la faptul că în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001, raportul juridic se leagă în mod valabil între persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii şi unitatea deţinătoare a imobilului, obiect al notificării, instanţa de apel nu a stabilit care este unitatea deţinătoare a imobilului solicitat, şi a atribuit „de plano" calitate procesuală pasivă, în cadrul acestui raport juridic, pârâtului Statul Român prin M.F.P.
Înalta Curte reţine că în cadrul procedurii judiciare de soluţionare a acţiunii formulate în baza Legii nr. 10/2001, nu poate fi obligată decât unitatea deţinătoare/entitatea investită, iar nu o terţă entitate, pretins responsabilă de nefuncţionarea anumitor instituţii ale statului sau de birocratizarea lor excesivă. Analizarea birocratizării excesive a instituţiilor statului nu face obiectul acţiunii întemeiate pe dispoziţiile din Legea nr. 10/2001.
Faptul că prin deciziile pronunţate, C.E.D.O. a condamnat în numeroase rânduri Statul Român, nu este de natură a antrena răspunderea Statului Român prin M.F.P. în cadrul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cum este în cazul de faţă.
Jurisprudenţa Curţii Europene, invocată de instanţa de apel, este extrem de nuanţată şi a cunoscut evoluţii cu fiecare cauză pronunţată, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte.
În recenta cauză pilot M.A. şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a afirmat că „dată fiind acumularea de disfuncţionalităţi ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză"; „că este nevoie de o refacere totală a legislaţiei, care să conducă la reguli de procedură clare şi simplificate" şi de „implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză".
Este rolul şi obligaţia organelor statului, ca în respectarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului să-şi construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient şi la timp executarea hotărârilor judecătoreşti prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice.
În acest context, soluţia instanţei de apel care a confirmat sentinţa primei instanţe, privind soluţionarea pe fond a capătului de cerere privind plata despăgubirilor băneşti cuvenite pentru imobilul în litigiu, de către M.F.P., în reprezentarea Statului Român, este greşită.
Curtea de apel nu a analizat calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.F.P.B., prin prisma Legii nr. 10/2001, care constituie obiectul cererii de chemare în judecată.
În calea de atac a recursului nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, respectiv corecta aplicare a legii asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii, astfel cum aceasta a fost determinată de instanţele anterioare.
Din această perspectivă, critica referitoare calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P., prin D.F.P.B., este întemeiată, Înalta Curte constatând că, în speţă, s-a făcut o aplicare greşită a legii la situaţia dedusă judecăţii, care nu a fost pe deplin stabilită.
În scopul stabilirii corecte a situaţiei de fapt, având în vedere necesitatea identificării unităţii deţinătoare a imobilului solicitat de reclamant, aspect care rezultă din actele dosarului, şi soluţionării raportului juridic dedus judecăţii prin prisma Legii nr. 10/2001, care constituie obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.F.P.B. şi de reclamantul S.Ş.
Totodată, apreciind, în acest context, că nu s-a lămurit starea de fapt a procesului, în raport de actele dosarului, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3), raportat la art. 314 C. proc. civ. şi art. 296 C. proc. civ., va casa Decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 279/ C din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, pe care o va desfiinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la tribunal, pentru a nu prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul S.Ş. şi de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.F.P.B. împotriva deciziei nr. 44 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată în sensul că admite apelurile declarate împotriva sentinţei nr. 279/ C din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1264/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1150/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
