ICCJ. Decizia nr. 1220/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1220/2012
Dosar nr. 12729/3/2009
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2084 din 25 februarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 12729/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea privind pe reclamanta SC P.F.D. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC P. SRL şi Banca Comercială Romană.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa fondului a reţinut că reclamanta a invocat o dificilă administrare a contractului nr. 10355 din 7 octombrie 2008 încheiat cu societatea pârâtă, motiv pentru care a solicitat rezilierea, deşi perioada de valabilitate a contractului a expirat.
Cu referire la cererea de restituire a biletelor la ordin, Tribunalul a considerat că aceasta este neîntemeiată deoarece ele au fost deja introduse la plată, în baza acestora procedându-se la înscrierea în Centrala incidentelor de plată.
În ceea ce priveşte cererea de radiere din CIP, instanţa de fond a considerat că este neîntemeiată în raport de prevederile art. 2 lit. b) din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR, constatând că persoanele declarante au obligaţia să furnizeze CIP informaţiile referitoare la incidentele de plăţi, în anumite condiţii şi termene, cum s-a şi procedat în cauză.
Instanţa a mai reţinut că a fost constatată lipsa de disponibil pentru biletele la ordin emise, iar banca a procedat la înscrierea refuzurilor bancare, fără a avea relevanţă îndeplinirea obligaţiilor de plată de către reclamantă faţă de partenerul contractual, banca neavând obligaţia verificării îndeplinirii obligaţiilor ce derivă dintr-un contract comercial.
Prin Decizia nr. 113 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.F.D. SRL împotriva sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că la data pronunţării sentinţei convenţia părţilor încetase prin ajungerea la termen conform art. 8.1 lit. a) din contract.
Pe de altă parte, Curtea a observat că, reclamanta nu a probat în niciun fel întrunirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1021 C. civ. respectiv împrejurarea potrivit căreia intimata pârâtă SC P. SRL nu şi-a executat obligaţiile ce îi reveneau potrivit contractului de vânzare – cumpărare. Astfel, potrivit Capitolului IV din contract, vânzătoarea s-a obligat să livreze produsele comandate la sediul cumpărătorului, însoţite de anumite documente, şi să asigure în mod gratuit transportul acestora. Livrarea produselor urma a se face în baza comenzilor emise anticipat de cumpărător, cu o valoare minimă de 50.000 lei, comenzi care, astfel cum s-a arătat, nu au fost transmise vânzătoarei. Prin urmare, Curtea a constatat că reclamanta nu a evidenţiat şi nici nu a probat încălcarea de către intimata apelantă a obligaţiilor asumate potrivit contractului, astfel încât nu a luat în considerare desfiinţarea contractului în temeiul art. 1021 C. civ. din culpa părţii pârâte.
Cu referire la capătul de cerere privind restituirea biletelor la ordin emise de către apelanta reclamantă şi aflate în posesia intimatei pârâte, instanţa a constatat că prin precizarea depusă la instanţa de fond în data de 11 februarie 2010, şi apoi prin precizarea făcută în apel atât la data de 30 noiembrie 2010, dar şi la interpelarea Curţii la data de 21 februarie 2011, reclamanta a arătat că nu mai solicită returnarea acestor bilete.
Cât priveşte criticile aduse de către apelantă cu privire la modul de soluţionare a capătului de cerere privind anularea incidentelor de plată cu care a fost înscrisă în CIP după sesizarea instanţei de judecată, curtea a reţinut că notificarea de către intimata pârâtă Banca Comercială Română a incidentelor de plată s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului BNR nr. 1/2001.
În considerarea acestor argumente Curtea a considerat că obligaţia trasului, în cauză pârâta BCR, era aceea de a verifica, la momentul introducerii la plată de către beneficiar a biletelor la ordin, dacă acestea respectă condiţiile formale anterior amintite, fără însă a se preocupa de valabilitatea raportului juridic de bază din care s-a născut obligaţia de plată.
Împotriva deciziei, reclamanta SC P.F.D. SRL prin administrator judiciar a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- Decizia atacată nu conţine, în motivare, suficiente şi convingătoare argumente de fapt sau de drept care să sprijine soluţia pronunţată.
Recurenta susţine că motivele de apel invocate sunt pe deplin întemeiate şi sprijinite pe temeiuri legale, iar instanţa de apel – în mod eronat şi fără a intra în cercetarea lor – le-a apreciat ca nefondate.
Astfel, se arată că instanţa de apel a menţinut raţionamentul primei instanţe cu privire la ajungerea la termen a contractului, fără să ia în considerare şi celălalt argument expus de apelantă referitor la faptul că motivul rezilierii era justificat de comportamentul lipsit de etică al intimatei, care a introdus la plată cele trei bilete la ordin.
De asemenea, recurenta consideră că instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe integral asupra motivelor invocate şi să aibă în vedere că prin promovarea acţiunii în rezilierea contractului, executarea sa a fost suspendată în temeiul art. 1020 – 1021 C. civ. ceea ce înseamnă că – la data introducerii acţiunii – contractul era în vigoare, situaţie în care instanţa trebuia să sancţioneze comportamentul ilegal şi fraudulos al pârâtei, care cunoştea faptul că nu datora nicio sumă în baza contractului şi, cu toate acestea a introdus spre plată biletele la ordin.
- Decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 970, art. 978, art. 1020 – 1021 C. civ. prin preluarea raţionamentului vădit eronat al primei instanţe.
Recurenta apreciază că, procedând astfel, instanţa de apel a refuzat să se pronunţe asupra motivelor de reziliere atunci când a reţinut că nu mai este necesară examinarea acestora motivat de faptul ajungerii la termen a contractului.
De asemenea, se susţine că nu au fost aplicate corect nici prevederile Regulamentului nr. 1/2001 al BNR, reţinându-se greşit că acesta nu are aplicabilitate în cauză.
Astfel, recurenta apreciază că – deşi nu există un articol expres, care să conţină prevederi aplicabile situaţiei de faţă – nu înseamnă că legiuitorul a înţeles să lase nesancţionate faptele celor care, deţinând instrumente de plată completate corect de cel care le-a emis, le-a introdus spre plată pentru obţinerea de foloase nejustificate. Chiar dacă intervenienta B.C.R. a procedat conform Regulamentului nr. 1/2001 întreaga situaţie nu poate fi ilegală fără a se mai putea utiliza de posibilitatea reparării prejudiciului prin radierea din CIP. În acest sens recurenta susţine că acesta a fost motivul pentru care a invocat dispoziţiile art. 38 din Regulamentul nr. 1/2001, considerând că – potrivit art. 998 C. civ. – are dreptul să-şi recupereze prejudiciul produs prin înscrierea sa în CIP.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
- În cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine lipsa unei motivări suficiente şi convingătoare care să sprijine soluţia pronunţată, precum şi faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare toate argumentele aduse în dezvoltarea criticilor aduse sentinţei.
Instanţa constată că recurenta vizează prima ipoteză avută în vedere de norma cuprinsă la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. şi anume că – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea sunt insuficiente şi nu răspund tuturor criticilor aduse hotărârii.
Cu toate acestea, din argumentele aduse în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se conturează nemulţumiri ale recurentei faţă de confirmarea raţionamentului instanţei de fond cu referire la aplicarea art. 1020 – 1021 C. civ. şi faţă de faptul că instanţa de apel nu a răspuns fiecărui argument adus în susţinerea criticilor invocate prin cererea de apel.
În atare situaţie, criticile relative la aplicarea art. 1020 – 1021 C. civ. vor fi avute în vedere la examinarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (în cadrul căruia acestea sunt reluate), impunându-se a se arăta cu privire la celelalte susţineri – că instanţa nu este obligată să răspundă fiecărui argument din cele pe care părţile le invocă în susţinerea unei critici.
În plus, examinând considerentele deciziei atacate se constată că oferă o înlănţuire logică a situaţiei de fapt şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia instanţei de apel, motiv pentru care motivul de recurs este nefondat.
- Nici criticile subsecvente motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite, în contextul în care instanţa de apel a analizat îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1020 – 1021 C. civ. şi a constatat că sancţionarea rezilierii contractului părţilor nu este operantă în cauză.
Astfel, plecând de la premiza corectă că rezilierea contractelor poate interveni în cazul neexecutării culpabile a contractelor cu executare succesivă, instanţa de apel a constatat că reclamanta nu a evidenţiat şi nu a probat încălcarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contract de către pârâtă, aceea de livrare a produselor asupra cărora s-a convenit. Dimpotrivă, s-a reţinut că livrarea produselor de către pârâtă – în condiţiile prevăzute în contract – urma să se facă în baza comenzilor emise în prealabil de cumpărător, comenzi pe care reclamanta nu le-a emis.
Or, într-un demers judiciar cum este cel de faţă era esenţial a se dovedi neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de intimată pe aspecte concrete, care să fi probate, nefiind suficient a se afirma lipsa de etică ori comportamentul fraudulos al pârâtei prin introducerea la plată a celor trei bilete la ordin.
În privinţa celor trei bilete la ordin ce au fost introduse la plată şi care – din cauza lipsei de disponibilităţi în cont – au atras înscrierea recurentei în CIP, Înalta Curte constată că instanţa de apel a statuat corect, în acord cu prevederile Regulamentului nr. 1/2001 că intervenientei B.C.R. nu-i incumbă obligaţia de a verifica valabilitatea raportului juridic din care a rezultat obligaţia de plată şi nici temeinicia cererii de efectuare a plăţii.
Atâta vreme cât condiţiile de formă ale biletului la ordin au fost îndeplinite, iar banca a constatat inexistenţa disponibilului bănesc în cont, aceasta a procedat conform dispoziţiilor art. 2 pct. 2 şi art. 3 din Regulamentul BNR nr. 1/2001.
În consecinţă, pentru argumentele expuse anterior Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, motivele invocate de aceasta nefiind de natură a atrage modificarea ori casarea deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.F.D. SRL POPEŞTI LEORDENI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T.S.I. SPRL CRAIOVA împotriva deciziei comerciale nr. 113 din 28 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1221/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1218/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
