ICCJ. Decizia nr. 1074/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1074/2012
Dosar nr. 1011/115/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 martie 2010 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamantul I.l. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic dispusă împotriva tatălui său prin Sentinţa penală nr. 5 din 22 februarie 1952 a Tribunalului Militar Teritorial Timişoara.
Prin cererea înregistrată ulterior, la data de 23 martie 2010, pe rolul aceleiaşi instanţe, reclamantul I.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să constate caracterul politic al condamnării dispuse împotriva tatălui său prin Sentinţa penală nr. 5 din 22 februarie 1952 a Tribunalului Militar Teritorial Timişoara şi să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său şi la plata sumei de 150.000 euro pentru prejudiciul moral suferit personal.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 28 septembrie 2010, cele două cereri au fost conexate.
Prin Sentinţa civilă nr. 1266 din 28 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte cererea, a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro sau echivalent în lei la data plăţii cu titlul de despăgubiri şi a respins în rest celelalte pretenţii ale reclamantului.
Din probele administrate, instanţa a reţinut că atât reclamantul cât şi tatăl său au fost prejudiciaţi moral şi că în baza art. 1 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 acest prejudiciu se impune a fi reparat, însă într-un cuantum rezonabil.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul şi cât şi pârâtul, iar prin Decizia nr. 95 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelul formulat de pârât şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată.
Examinând apelurile formulate, Curtea de Apel a reţinut că, solicitând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său ca urmare a condamnării politice pentru uneltire contra ordinii sociale, reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin Decizia nr. 1358 din 20 octombrie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. .5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, respectiv norma legală care reprezenta temeiul acordării acestor despăgubiri.
Tot Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, a declarat neconstituţionale prevederile art. I şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010, act normativ ce stabilea (şi) cuantumul în care aceste despăgubiri pot fi acordate.
Ambele decizii au fost publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, devenind, astfel, obligatorii, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Cum în termen de 45 de zile de la această dată, nici Guvernul şi nici Parlamentul nu au pus prevederile neconstituţionale de acord cu dispoziţiile Constituţiei, aceste norme legale şi-au încetat efectele juridice, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată şi ale art. 147 alin. (1) din Constituţie.
În consecinţă, norma legală ce a reprezentat temeiul cererii în despăgubiri pentru daune morale formulată de reclamant şi-a încetat efectele juridice.
Este adevărat că această încetare s-a produs ulterior sesizării instanţei şi pronunţării unei hotărâri şi că art. 147 alin. (4) din Constituţie dispune că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Se observă însă că încetarea s-a produs înainte de stingerea printr-o hotărâre definitivă a raporturilor juridice dintre stat - cel care a acordat prin Legea nr. 221/2009 beneficiul reparării prejudiciului moral prin acordarea de despăgubiri - şi destinatarul acestui beneficiu.
Pe de altă parte, constatarea neconstituţionalităţii sus-menţionatelor norme are efect de la data adoptării legii (şi, respectiv, a ordonanţei) şi, după cum s-a arătat, nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au adoptat vreun act normativ în concordanţă cu Constituţia (în această materie), act în cuprinsul căruia să se prevadă care este efectul constatării neconstituţionalităţii normelor asupra raporturilor juridice deja legate între părţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul I.I.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Având în vedere că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale, temeiul juridic al acţiunii este dat de prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ., art. 504 - 507 C. proc. pen., precum şi de art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, alături de cele invocate prin acţiunea introductivă.
Izvorul Legii nr. 221/2009 a constat în realitate în prevederile art. 998 - 999 C. civ., actul normativ permiţând doar o aplicare concretă într-un caz aparte.
Chiar după pronunţarea şi publicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1354/2010 şi 1358/2010, în urma înlăturării temeiului de drept indicat expres în cadrul acţiunii în despăgubiri, prin declararea articolului indicat drept neconstituţional, principiile de drept şi prevederile legale care au stat la baza emiterii acestui act normativ, respectiv la baza Legii nr. 221/2009, subzistă.
De asemenea, în ceea ce priveşte temeiul de drept al despăgubirilor pentru persoanele care au fost private de libertate în mod legal, acesta rezidă în art. 504 - 507 C. proc. pen., iar Legea nr. 221/2009 în continuare asimilează condamnările politice cu măsurile administrative abuzive indicate expres în cuprinsul său, incluzând toate persoanele care au suferit, fie condamnări politice, fie măsuri administrative, într-o situaţie de egalitate principală în drepturi.
Temeiurile de drept comun indicate, care se completează reciproc, se aflau la temelia dispoziţiei redate în art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi sunt în concordanţă cu prevederile dreptului comunitar.
Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, la care România este parte, normele de drept comunitar au aplicabilitate prioritară fată de normele juridice interne ale statului membru.
În lipsa unei reglementări coerente a reparării unor prejudicii morale derivate din astfel de încălcări în dreptul intern, judecătorul naţional are obligaţia să facă aplicaţiunea dispoziţiilor Convenţiei, ca parte integrantă a dreptului intern, conform dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Înalta Curte a reţinut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum Decizia în interesul Legii nr. 12/20011 a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul Legii nr. 12/201.1, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul şi-au întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Nu este întemeiată nici critica prin care recurentul susţine aplicarea în prezentul litigiu a prevederilor art. 998 - 999 C. civ. şi art. 504 - 507 C. proc.pen.
Pe de o parte, faţă de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ., în calea de atac a recursului nu poate fi modificată cauza cererii de chemare în judecată. Or, cauza juridică a cererii de chemare în judecată în prezentul litigiu a constituit-o dreptul reclamantului de a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic la care a fost supus tatăl său, drept recunoscut prin dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Pe de altă parte, acest act normativ are, în raport cu dispoziţiile C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, şi cu cele C. proc. pen. care prevăd repararea daunelor morale în cazul condamnării pe nedrept ori a restrângerii de libertate în mod nelegal caracterul unei norme speciale, ce urmează a fi aplicată atunci când intră în concurs cu norma generală.
Tot astfel, pentru considerentele anterior expuse, reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţate de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea normelor comunitare menţionate.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.l. împotriva Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1071/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1075/2012. Civil → |
|---|
