ICCJ. Decizia nr. 1088/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1088/2012
Dosar nr. 10387/2/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 40 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul declarat de reclamanţii G.Şt. şi G.M.C., a modificat în parte Decizia recurată în sensul că a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta V.M.S. împotriva sentinţei civile nr. 6021 din 07 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenta V.M.S., a solicitat în baza art. 323 – art. 324 şi urm. C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 40 din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, dosar nr. 11464/299/2007, invocând în drept dispoziţiile art. 1169 şi art. 1201 C. civ., art. 163 alin. (1) – (2), art. 166, raportate la dispoziţiile art. 322 alin. (2), (5), (7) şi următoarele C. proc. civ. şi Legea nr. 1/2009 [(art. 7 alin. (11)].
La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2011, s-a pus în discuţia părţilor, excepţia tardivităţii cererii de revizuire, întemeiate pe art. 322 pct. 5, 9 şi 2 C. proc. civ., precum şi excepţia de necompetenţă materială în raport de cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 60 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia de tardivitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ. şi în consecinţă, a respins această cerere de revizuire a deciziei civile nr. 40 din 18 ianuarie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 11464/299/2007, formulată de revizuienta V.M.S., în contradictoriu cu intimaţii G.Şt., G.M.C., SC R. SA, S.R. prin M.F.P. şi P.M.B. prin P.G., ca tardiv formulată.
A declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
A obligat revizuienta către intimatul G.Şt. la plata de cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei, cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut cu privire la excepţia de procedură, peremptorie şi absolută, a tardivităţii declarării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5, 9 C. proc. civ., că întrucât revizuirea prezentă a fost promovată la data de 20 aprilie 2010, rezultă că atât termenul de 1 lună calculat de la data de 18 ianuarie 2010, cât şi termenul de 3 luni calculat în sistemul termenelor procedurale pe luni, de la data de 01 ianuarie 2010, au fost depăşite, ele împlinindu-se la data de 18 februarie 2010 (în privinţa primelor două cazuri de revizuire invocate), respectiv 01 aprilie 2010 (în privinţa celui de-al nouălea caz), astfel că excepţia invocată de tardivitate, este întemeiată în referire la toate motivele de revizuire invocate.
2. Sub aspectul excepţiei necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele:
Competenţa materială poate fi definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanţe judecătoreşti sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională din mai multe de grade diferite, de a judeca o anumită pricină. Competenţa materială (ratione materiae) presupune aşadar, o delimitare între instanţe de grade diferite.
Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii), reprezentând norme absolute, cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga, nici chiar cu autorizarea instanţei de judecată.
În considerarea atributelor evidenţiate, excepţia de necompetenţă materială reprezintă o excepţie de procedură, absolută şi dilatorie.
În evaluarea concretă a caracterului temeinic al acestei excepţii, Curtea a observat că din conţinutul cererii de revizuire, dar şi al probelor administrate în cauză, rezultă în mod cert, că unul dintre termenii cazului şapte de revizuire, îl reprezintă o decizie civilă (respectiv nr. 40 din 18 ianuarie 2010) care a fost pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, aceasta fiind Decizia invocată de către parte, ca fiind cea irevocabilă, în pofida trimiterii revizuientei şi la sentinţa civilă ale cărei căi de atac au fost finalizate prin respectiva decizie menţionată.
S-a mai reţinut că potrivit prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".
Excepţia de la această regulă procesuală de determinare a competenţei, se regăseşte în alineatul secund al textului de lege evocat, aplicabil doar în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.: „în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre".
Având în vedere Decizia nr. 40 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Curtea a constatat în aplicarea dispoziţiei imperative din cuprinsul art. 323 alin. (2) C. proc. civ., că instanţa mai mare în grad este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
În consecinţă, în referire la cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia de necompetenţă materială a sa şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
În temeiul art. 323 şi 324 C. proc. civ., Curtea a admis excepţiile invocate, a respins ca tardiv formulată, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ. şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Dată fiind culpa procesuală a revizuientei în declanşarea şi desfăşurarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ., Curtea a obligat-o pe revizuentă la plata de cheltuieli de judecată către intimatul G.Şt., în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat ales, cu aplicarea art. 276 C. proc. civ., în referire la soluţia de declinare în privinţa cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea cererii de revizuire, urmare a declinării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la prima zi de înfăţişare, a invocat din oficiu excepţia tardivităţii formulării cererii de către revizuentă V.M.S.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a respinge revizuirea ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (l) pct. l C. proc. civ., termenul de revizuire este o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. l, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
Din actele dosarului a rezultat că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depăşit, întrucât Decizia a cărei revizuire se cere a fost pronunţată la data de 18 ianuarie 2010, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 20 aprilie 2010, cu încălcarea termenului legal enunţat.
Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, cum este cazul în speţă, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispoziţiile art. 324 alin. (l) C. proc. civ., că termenul de revizuire de o lună se va socoti de la pronunţarea hotărârii.
În speţă, revizuenta a încălcat prevederile art. 324 alin. (l) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (l) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii cererii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire a deciziei nr. 40 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuienta V.M.S. împotriva deciziei nr. 40 din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1081/2012. Civil → |
|---|
