ICCJ. Decizia nr. 1050/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1050/2012

Dosar nr. 25703/3/2007

Şedinţa publică din 17 februarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, în dosarul nr. 25703/3/2007, reclamanţii N.A., N.C.A., N.Z.E., N.I.G. şi N.C.I. au chemat în judecată I.N.C.D.E.E. I.C.P.E.-CA, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 3 din 29 mai 2007 prin care pârâtul a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 767 Simeria, nr. top. 324/2, 325/1, 325/2, preluat abuziv de stat.

O cerere de chemare în judecată cuprinzând aceleaşi solicitări şi în contradictoriu cu acelaşi pârât a fost formulată de reclamantul N.C.A. la data de 16 august 2007 şi înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe în dosarul nr. 28039/3/2007.

Ulterior, la data de 24 octombrie 2007, reclamanţii împreună cu R.K.I., moştenitoarea lui V.L., notificator alături de ceilalţi reclamanţi, au solicitat conexarea celor două cauze, soluţie dispusă de tribunal în dosarul nr. 25703/3/2007, prin încheierea din 07 decembrie 2007.

Prin încheierea din data de 11 aprilie2008, prima instanţă a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor formulată de intervenienta R.K.I.

Prin sentinţa civilă nr. 1181 din 20 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 25703/3/2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamanţi şi de intervenientă.

Prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 3 din 29 mai 2007, emisă de pârâtul I.N.C.D.E.E. I.C.P.E. - CA, s-a respins notificarea nr. 661/2001 prin care s-a solicitat de către reclamanţii din prezenta cauză, precum şi de către autorul intervenientei, V.L., restituirea în natură a imobilului situat în Sfântu Gheorghe, str. Jozsef Attila, CF 767 Simeria, cu motivarea că restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu este posibilă, întrucât imobilul nu se încadrează în categoria celor preluate abuziv, nefiind respectate condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Instanţa a mai reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului prin donaţie, fiind intabulat în favoarea statului sub nr. 337 din 26 martie 1988.

Prin sentinţa civilă nr. 1048 din 07 iunie 2007, rămasă irevocabilă, s-a admis cererea reclamanţilor prin care se solicita a se constata nulitatea absolută a ofertei de donaţie consfinţită prin declaraţia din data de 26 martie 1988, astfel că titlul statului asupra imobilului a fost desfiinţat.

Motivele de nulitate ale deciziei nr. 3 din 29 mai 2007, invocate de reclamanţi, au fost apreciate de instanţă ca fiind nefondate, întrucât în cuprinsul acestei decizii se arată care sunt motivele pentru care se respinge notificarea, pârâta făcând referire la hotărârile judecătoreşti, la titlul de proprietate al unităţii deţinătoare, care face imposibilă restituirea în natură a imobilului, unitatea deţinătoare apreciind că nu au fost întrunite condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

În ce priveşte faptul că, în cuprinsul deciziei, nu este indicată calea de atac împotriva acesteia, precum şi termenul în care poate fi exercitată, instanţa a reţinut că acestea sunt prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reţinut că titlul de proprietate al pârâtei a fost constituit în temeiul HG nr. 1282/2004, titlu ce nu a fost desfiinţat pe cale judecătorească. Deşi reclamanţii sunt persoane îndreptăţite în accepţiunea art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, fără desfiinţarea prealabilă a titlului pârâtei, motiv pentru care atât cererea principală, cât şi cererea conexă, sunt nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanţii şi intervenienta.

Prin Decizia nr. nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa apelată, s-a admis contestaţia şi cererea de intervenţie, s-a anulat Decizia emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să restituie reclamanţilor şi intervenientei în natură, cote părţi din imobil, după cum urmează: către reclamantul N.A. cota de 12/60, către reclamanţii N.C.A., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G. împreună, cota de 15/60 şi către intervenienta R.K.I. cota de 3/60, din imobilul teren înscris în parcela top nr. 324/2 în suprafaţă de 2791 m.p. (teren şi construcţie) şi din imobilul teren grădină în suprafaţă de 4729 m.p. înscris în parcela nr. top 325/1, ambele din CF 767 (actualmente 2676) Simeria.

În apel s-a dispus efectuarea unei expertize topografice, prin comisie rogatorie la Tribunalul Covasna. Din concluziile raportului de expertiză, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu a fost înscris în CF nr. 767 a localităţii Simeria, partea I sub nr. de ordine A+1, nr. top 324 – suprafaţă 4136 m.p. (casă de piatră cu trei locuinţe şi curte) nr. top 315, suprafaţă de 6050 m.p. (grădină), suprafaţă tabulară totală 10186 m.p. Prin încheierea CF nr. 36 din anul 1965 s-a rectificat suprafaţa reală la 10854 m.p.

Proprietarii tabulari iniţiali au fost moşteniţi conform certificatelor de moştenitor nr. 65/1964, nr. 60/1968, nr. 611/1973, nr. 339/1985, nr. 539/1988, de către notificatori şi respectiv de intervenientă. Astfel, proprietarii tabulari ai imobilului de sub nr. de ordine A+3, nr. top 324/2 şi nr. top 325/1 transcris în CF nr. 2676 a localităţii Simeria au fost: F.N. cu o cotă de 15/60, N.A. cu o cotă de 12/60, V.L. cu o cotă de 3/60 şi S.R. cu o cotă de 30/60. Proprietarii tabulari ai imobilului de sub numărul de ordine A+4, număr top 325/2 transcris în CF nr. 3728 a localităţii Simeria au fostN.A. cu o cotă de 24/120, V.L. cu o cotă de 6/120, N.C.A. cu o cotă de 15/120, N.A.H. cu o cotă de 15/120 şi S.R. cu o cotă de 60/120.

În anul 1994, în baza sentinţei civile nr. 2091/1989 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, imobilul construcţie s-a partajat în 3 apartamente, dintre care apartamentul nr. II şi cota de participare la părţile comune de 39 % a revenit I.C.Ş.I.T.I.E. – Filiala Sfântu Gheorghe.

În anul 1988, în baza deciziei C.J. Covasna nr. 102/1985 s-a intabulat dreptul de administrare operativă în favoarea I.C.Ş.I.T.I.E. – Filiala Sfântu Gheorghe, iar în acelaşi an, în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. 921/1988, imobilele nr. top 324 şi nr. top 325 s-au dezmembrat şi s-au format următoarele trei corpuri funciare: nr. de ordine A+2, nr. top 324/1, suprafaţa de 1345 m.p. (casă de piatră şi curte); nr. de ordine A+3, nr. top 324/2, suprafaţă de 2791 m.p. (teren de construcţie), nr. top 325/1 suprafaţă de 4729 m.p. grădină şi nr. de ordine A+4, nr. top 325/2, suprafaţă 1321 mp grădină.

Contestatorii au solicitat restituirea în natură a cotelor părţi din terenurile înscrise la numerele 324/2, 325/1 şi 325/2.

În dosarul de fond s-a depus, în susţinerea contestaţiei, dovada calităţii procesuale a intervenientei R.K.I., care este moştenitoarea testamentară a notificatorului V.L., decedat la 09 aprilie 2007, înainte de emiterea deciziei nr. 3 din 29 mai 2007, conform certificatului de moştenitor nr. 47 din 26 iulie 2007. Astfel, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de această parte la 11 aprilie 2008, este admisibilă conform art. 49 şi 50 C. proc. civ.

Din actele de stare civilă, hotărârile judecătoreşti depuse la dosar şi din conţinutul raportului de expertiză, rezultă că notificatorii, respectiv reclamanţii şi intervenienta, sunt moştenitorii foştilor proprietari menţionaţi în cartea funciară, începând cu dreptul de partaj conform încheierii nr. 573/1924.

La 11 aprilie 2008, reclamanţii N.C.A., N.A., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G., şi-au precizat contestaţia în sensul că au solicitat obligarea pârâtei să le restituie în natură în deplină proprietate şi posesie, imobilul teren înscris în CF 767 Simeria top 324/2 şi top 325/1, arătând că prin sentinţa civilă nr. 1048 din 07 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 196/305/2006, de Judecătoria Sfântu Gheorghe, s-a constatat nulitatea absolută a declaraţiei numiţilor N.A., V.L. şi N.F. din 26 martie 1988, autentificată sub nr. 922 din 26 martie 1988 de notariatul de Stat al Judeţului Covasna, prin care aceştia au renunţat la dreptul lor de proprietate asupra cotei de 30/60, parte din imobilul înscris în CF 767 Simeria, sub nr. top 324/2 şi 325/1, teren construcţie şi grădină.

Instanţa de apel a mai reţinut că, potrivit hotărârii judecătoreşti menţionate, s-a stabilit irevocabil că actului juridic de renunţare la dreptul de proprietate întocmit de N.A., V.L. şi N.F. în baza art. 60 din Decretul-Lege nr. 115/1938, îi lipseşte o condiţie esenţială, respectiv cauza. Chiar dacă s-ar presupune că a existat cauza, un scop, pentru ca aceştia să fi renunţat la dreptul lor de proprietate, în mod evident, aceasta nu a fost licită sau morală. S.R. avea posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în mai multe modalităţi, iar prin impunerea cedării dreptului de proprietate în baza actului întocmit conform art. 60 din Decretul-Lege nr. 115/2938, s-a încălcat art. 36 din Constituţia României, în vigoare în anul 1988, care stabilea că dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege şi pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală, veniturile şi economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care se află; art. 12 stabilea că terenurile şi construcţiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri.

În aceste condiţii, cota de 30/60 din imobilul înscris în CF 767 Simeria sub nr. top 324/2 şi 325/1, teren construcţii şi grădină, a trecut abuziv în proprietatea statului, iar declaraţia din 1988, prin care a fost preluată această cotă a fost constatată nulă absolut. Caracterul abuziv al preluării s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Această hotărâre judecătorească irevocabilă conferă reclamanţilor, asupra acestei părţi din imobil, caracterul de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.

Instanţa de apel a înlăturat argumentul instanţei de fond, în sensul că titlul de proprietate al pârâtei nu a fost desfiinţat pe cale judecătorească, cu motivarea că terenul în litigiu este în proprietatea privată a statului şi se află în administrarea I.N.C.D.I.E. I.C.P.E. – CA, putând fi restituit în natură.

În motivarea opiniei separate s-a precizat că prin HG nr. 1282/2004 s-a înfiinţat I.N.C.D.I.E. I.P.C.E. - CA, în anexa 2 fiind inclus şi imobilul în litigiu ca fiind proprietate privată a statului, în baza HG nr. 834/1991 şi a Deciziei nr. 102/1985 prin care bunul a fost trecut în administrarea institutului.

Imobilul înscris în CF 767, top 324, compus din trei apartamente, curte şi părţi comune, a format obiectul sentinţei civile nr. 2509 din 12 octombrie 1993, pronunţată de Judecătoria Sf. Gheorghe, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a luat act de tranzacţia intervenită între reclamanţi şi pârât, în sensul că s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentelor 1 şi 3 şi, respectiv, al pârâtului asupra apartamentului nr. 2, cu folosinţa în comun a părţilor cu această destinaţie, hotărâre în baza căreia părţile şi-au intabulat dreptul de proprietate.

Din această perspectivă, reclamanţii nu mai pot revendica, cel puţin în ce priveşte apartamentul nr. 2, un drept de proprietate exclusiv, având în vedere forţa obligatorie a hotărârii judecătoreşti, definitivă şi irevocabilă.

Ulterior înscrierii dreptului de proprietate al statului, asupra aceluiaşi imobil s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtului în temeiul HG nr. 834/1991, astfel că dreptul de proprietate deţinut în prezent de pârât, fiind valabil, nu poate fi radiat, cu consecinţa că pârâtul justifică calitatea de proprietar al imobilului.

Pe acest teren proprietatea statului s-a înfiinţat I.T.A., obiectiv de utilitate publică cuprins în Strategia de stimulare a dezvoltării reţelei naţionale de incubatoare de afaceri aprobată prin HG nr. 290/2006, iar utilitatea publică a acestui obiectiv este incontestabilă.

Autorul opiniei separate a mai reţinut şi că terenul ce face obiectul dedus judecăţii este revendicat de către contestatori şi în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din adresa Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe nr. 355/2005/2006.

Prin Decizia nr. 635 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a dispus, la solicitarea apelanţilor, completarea dispozitivului deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010, în sensul obligării intimatului la 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea deciziei completatoare s-a reţinut că, la termenul din 02 martie 2010, apărătorul apelanţilor-reclamanţi şi al apelantei-interveniente a solicitat admiterea apelului, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, conform paragrafului 7 din încheierea de amânare a pronunţării. Această cerere nu a fost soluţionată prin minuta aflată la dosar apel.

Curtea a constatat că cererea de completare a dispozitivului a fost formulată cu respectarea art. 2812 C. proc. civ., hotărârea fiind comunicată petenţilor la 09 august 2010, conform dovezilor aflate la dosar apel, respectiv în 15 zile de la comunicare.

Constatând că a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanţi, Curtea a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010, în ceea ce priveşte această cerere accesorie şi a acordat apelanţilor suma totală de 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, compusă din suma de 2000 lei, conform chitanţei fără număr aflată la dosar fond şi contractului 4179 din 03 decembrie 2007, respectiv suma de 3000 lei conform chitanţei nr. 48 din 15 ianuarie 2009 aflată la dosar apel. Curtea nu a luat în considerare la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecată şi chitanţa nr. 13 din 03 decembrie 2007 aflată la dosar fond, deoarece aceasta reprezintă doar o copie xerox, fără a fi depus la dosar originalul.

Împotriva deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA Bucureşti, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., care nu au fost dezvoltate în mod separat.

În motivarea recursului, recurentul pârât susţine, în esenţă, următoarele:

Titlul său de proprietate constituit în temeiul HG nr. 1282/2004, nu a fost desfiinţat.

Institutul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile OG nr. 57/2002, fiind instituţie de drept public.

S.R. este proprietarul imobilului în cauză, institutul având un drept de administrare. La art. 4 din HG nr. 1282/2004 sunt prevăzute limitele dreptului său de administrare, iar emiterea unei decizii de restituire în baza Legii nr. 10/2001 contravine acestei limitări, recurentul fiind doar un deţinător precar.

Anterior HG nr. 1282/2004, imobilul a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 2431 din 15 noiembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor în favoarea SC I.C.P.E. SA, act care s-a intabulat în cartea funciară. prin divizarea acestei societăţi comerciale a luat fiinţă SC I.C.P.E., care a preluat o parte din patrimoniul SC I.C.P.E. SA, inclusiv imobilul în litigiu. Prin sentinţa civilă nr. 1048/2007 prin care s-a dispus anularea donaţiei făcute în favoarea statului s-a respins capătul de cerere care viza anularea înscrierii dreptului statului în cartea funciară, cu motivarea că asupra aceluiaşi imobil este intabulat dreptul de proprietate al SC I.C.P.E. SA în baza HG nr. 834/1991.

Instanţa de apel, în motivarea soluţiei date cu majoritate, nu a examinat susţinerile şi apărările recurentului referitoare la obiectivul de utilitate publică existent pe terenul în litigiu (I.T.A.).

În opinia separată s-a reţinut în mod corect că terenul este solicitat de reclamanţi şi în temeiul Legii nr. 18/1991. În cartea funciară apar unele terenuri preluate de stat în temeiul legilor nr. 58 şi 59 din 1974.

Hotărârea a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Hotărârea se bazează numai pe susţinerile reclamanţilor.

Reclamanţii nu mai pot solicita imobilul, deoarece a format obiectul tranzacţiei intervenite în anul 1993, consfinţită prin hotărâre judecătorească şi intabulată în cartea funciară.

Hotărârea judecătorească prin care s-a anulat donaţia nu este opozabilă recurentei care nu a avut calitatea de parte în acel proces. Procesul finalizat prin sentinţa nr. 1048/2007 s-a soluţionat în contradictoriu cu Municipiul Sf. Gheorghe, prin primar, deşi acesta nu deţinea imobilul. Procesul trebuia soluţionat în contradictoriu cu S.R., în calitate de proprietar al imobilului donat. Anterior, prin sentinţa civilă nr. 1278/ R a Curţii de Apel Braşov s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţi având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la proprietate. Instanţa de apel nu a ţinut seama de această hotărâre judecătorească, reţinând ca fiind relevantă doar pe cea ulterioară, de anulare a donaţiei.

Împotriva deciziei civile nr. 635 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii şi intervenienta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susţinut că instanţa trebuia să ia în considerare, la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, şi chitanţa în valoarea de 1000 lei de la dosar de fond, care a fost depusă în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Examinând deciziile recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Cure reţine următoarele:

Criticile potrivit cărora titlul de proprietate constituit în temeiul HG nr. 1282/2004, nu a fost desfiinţat şi că imobilul a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 2431 din 15 noiembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor în favoarea SC I.C.P.E. SA vin în contradicţie cu o altă critică a aceleiaşi recurente, potrivit căreia S.R. este proprietarul imobilului în cauză, institutul recurent având exclusiv dreptul de administrare.

Astfel, pe de o parte, recurentul pretinde că ar avea un drept de proprietate dobândit în baza unui titlu nedesfiinţat, iar pe de altă parte susţine, în mod evident contradictoriu, că nu este decât un detentor precar, dreptul de proprietate aparţinând Statului.

Pe lângă faptul că aceste susţineri sunt contradictorii şi nu permit instanţei de recurs să stabilească poziţia recurentului şi, implicit, să identifice problema de nelegalitate a deciziei recurate, care s-ar circumscrie prevederilor art. 304 C. proc. civ., susţinerile menţionate sunt şi irelevante din perspectiva temeiului de drept care a stat la baza restituirii imobilului către reclamanţi şi intervenientă.

Astfel, instanţa a fost învestită cu o cerere de restituire întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială în raport de dispoziţiile de drept comun în materie de revendicare.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „Imobilele, terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".

Dispoziţia legală menţionată nu distinge, din perspectiva obligaţiei unităţii deţinătoare de a restitui bunul, în raport de titlul sub care acesta este deţinut. Obligaţia de restituire incumbă deţinătorului, indiferent dacă are certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul HG nr. 834/1991, sau deţine imobilul în temeiul unui drept de administrare sau orice alt drept derivat din dreptul de proprietate publică, în sensul Legii nr. 213/1998. Evident că, pentru a se considera incidentă obligaţia de restituire, este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul legal menţionat, respectiv unitatea deţinătoare să se încadreze într-una dintre categoriile enumerate (o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public), iar imobilul să fi fost preluat de stat în mod abuziv, împrejurări care sunt dovedite în prezenta cauză.

Faptul că institutul recurent îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile OG nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, fiind o instituţie de interes public, nu face decât să confirme calitatea acestuia de unitate deţinătoare, obligată să soluţioneze notificarea, în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Dispoziţiile art. 4 din HG nr. 1282/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea I.N.C.D.I.E. I.C.P.E. - CA Bucureşti, care stabilesc obiectul principal de activitate al acestui institut (cercetare fundamentală şi aplicativă în sectorul ingineriei electrice; inginerie, probe, măsurători, expertize în laborator, în staţii-pilot şi pe teren; dezvoltare tehnologică în domeniul valorificării, procesării deşeurilor industriale şi reabilitării ecologice; elaborare de normative tehnice şi economice de interes naţional privind asigurarea cerinţelor fundamentale în domeniul ingineriei electrice; elaborare de strategii, asistenţă tehnică şi consultanţă în domeniul ingineriei electrice; informare, documentare şi pregătire de personal în domeniul ingineriei electrice) nu înlătură alte obligaţii ce revin persoanelor juridice, în temeiul altor dispoziţii legale, cum este şi obligaţia de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că, prin sentinţa civilă nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, prin care s-a constatat nulitatea absolută a declaraţiei de renunţare la proprietate făcută de autorii reclamanţilor şi intervenientei la data de 26 martie 1988, s-a respins capătul de cerere care viza anularea înscrierii dreptului statului în cartea funciară, pe motiv că dreptul de proprietate asupra imobilului este intabulat în favoarea SC I.C.P.E. SA, antecesoarea recurentei, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul HG nr. 834/1991, este, de asemenea, irelevantă, în contextul în care, aşa cum s-a reţinut mai sus, Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea restituirii imobilelor preluate abuziv şi deţinute de persoane juridice controlate de stat, indiferent de titlul sub care acestea sunt deţinute.

Se mai susţine în motivarea recursului, că instanţa de apel, în motivarea soluţiei date cu majoritate, nu a examinat susţinerile şi apărările recurentului referitoare la obiectivul de utilitate publică existent pe terenul în litigiu (I.T.A.).

Deşi întemeiată această susţinere, în sensul că în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel nu a răspuns acestei apărări formulate de pârâtă, ea nu este de natură a determina casarea deciziei, instanţa de recurs putând remedia această omisiune prin examinarea criticii vizând imposibilitatea restituirii în natură a terenului, pe motivul existenţei pe teren a unui obiectiv de utilitate publică.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 9604 din 26 februarie 2008 a A.N.C.Ş., aşadar, ulterior formulării de către reclamanţi a notificării, s-a acreditat şi s-a acordat titlul de incubator tehnologic şi de afaceri în domeniile „materiale avansate şi inginerie electrică, tehnologii şi protecţia mediului, informatică, prelucrarea lemnului" I.T.A. E. I.C.P.E.-CA Sf. Gheorghe, ca structură fără personalitate juridică constituită în cadrul I.N.C.D.I.E. I.C.P.E.-CA Bucureşti. Acreditarea şi titlul au fost acordate pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 26 februarie 2008.

Potrivit celor susţinute de recurentă în întâmpinarea depusă la instanţa de apel, obiectivul acestui incubator este acordarea de suport I.M.M.-urilor din zonă, prin asigurarea de facilităţi, servicii comune şi servicii specializate: punerea la dispoziţie a spaţiului incubatorului pentru întâlniri de afaceri, instruiri, spaţii de lucru, servicii de telecomunicaţii, servicii de consultanţă de specialitate, prevenirea problemelor de mediu, stimularea inovaţiilor şi tehnologiilor etc.

Înalta Curte consideră că apărarea potrivit căreia terenul solicitat nu poate fi restituit pe motiv că pe suprafaţa acestuia s-ar afla o construcţie în care se desfăşoară activităţile menţionate, este lipsită de temei legal.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: "În situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a)".

Textul legal menţionat nu exclude imobilele de la restituire, ci stabileşte un termen variabil în interiorul căruia persoanele îndreptăţite la restituire au obligaţia de a le menţine afectaţiunea.

Anexa 2 lit. a) a Legii nr. 10/2001 cuprinde lista imobilelor ce intră sub incidenţa art. 16 din această lege, după cum urmează:

1. Imobile ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior.

2. Imobile ocupate de unităţi sanitare şi de asistenţă medico-socială din sistemul public (creşe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii.

3. Imobilele ocupate de administraţii financiare, trezorerii, ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curţi de apel, poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, sedii vamale, arhive naţionale, direcţii judeţene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale şi judeţene, inspectorate şcolare.

4. Imobilele ocupate de instituţii publice de cultură: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură.

Or, situaţia invocată de recurent nu se poate încadra în niciuna dintre ipotezele enumerate, astfel încât soluţia restituirii în natură a cotelor părţi ideale din dreptul de proprietate, cuvenite reclamanţilor şi intervenientei, este dată cu respectarea prevederilor legale.

Susţinerea potrivit căreia terenul ar fi fost solicitat de reclamanţi şi în temeiul Legii nr. 18/1991 este irelevantă, întrucât nu se face dovada că respectiva solicitare ar fi fost şi soluţionată. Nu s-a susţinut şi nu s-a dovedit că terenul ar face obiectul legilor în materia fondului funciar, iar simpla solicitare a terenului, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu face ca terenul să fie scos de sub incidenţa acestei din urmă legi, nefiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

Este vădit nefondată şi critica potrivit căreia terenul solicitat ar fi format obiectul tranzacţiei intervenite în anul 1993, consfinţită prin hotărâre judecătorească şi intabulată în cartea funciară.

Ceea ce părţile au tranşat prin tranzacţia intervenită în anul 1993, tranzacţie de care s-a luat act prin sentinţa civilă nr. 2509 din 12 octombrie 1993 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, a fost modalitatea de partajare a terenului cu destinaţie de curte aferent apartamentelor I, II şi III, imobile înscrise în CF nr. 767 Simeria nr. top. 324/1 (apartamentele menţionate fiind partajate anterior, între aceleaşi părţi, prin sentinţa civilă nr. 2091 din 28 noiembrie 1989 a Judecătoriei Sf. Gheorghe). Or, obiectul prezentei cauze îl constituie terenul înscris în aceeaşi carte funciară, la nr. top. 324/2 şi 325/2.

Recurentul nu poate invoca inopozabilitatea sentinţei civile nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi nici faptul că sentinţa respectivă nu a fost pronunţată în contradictoriu cu Statul Român.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, reclamanţii au chemat în judecată şi S.R., prin M.F.P., alături de M. Sf. Gheorghe, prin primar, însă instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de S.R., soluţia dată acestei excepţii intrând în puterea lucrului judecat.

Sentinţa civilă nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, prin care s-a constatat nulitatea absolută a declaraţiei de renunţare la proprietate, pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Sf. Gheorghe, reprezentat prin primar, constituie mijlocul de probă în baza căruia se face dovada caracterului abuziv al preluării şi care poate fi folosit de persoanele îndreptăţite la restituire în contradictoriu cu unitatea deţinătoare a imobilului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la efectele deciziei civile nr. 1278/ R din 16 decembrie 1998 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, prin care s-a menţinut soluţia de respingere, ca prescrisă, a acţiunii formulate de reclamanţi având ca obiect cererea de anulare a actului de renunţare la proprietate pentru dol şi violenţă, Înalta Curte constată că aceasta putea fi invocată, eventual, în cel de-al doilea proces, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, sau, în ipoteza în care s-ar fi apreciat că hotărârile sunt contradictorii, s-ar fi putut solicita, eventual, revizuirea celei din urmă. În orice caz, problema autorităţii de lucru judecat nu poate fi rezolvată în cadrul prezentei cauze, în care se impune soluţia dată în ultimul litigiu, prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic pentru lipsa cauzei (temei de nulitate diferit de cel avut în vedere în primul proces, finalizat prin admiterea excepţiei prescripţiei extinctive).

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi şi intervenientă împotriva deciziei civile nr. 635 din 26 octombrie 2010 a aceleiaşi instanţe, acesta urmează a fi admis, cu consecinţa modificării deciziei şi obligării intimatului I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA Bucureşti la plata sumei totale de 6000 lei cheltuieli de judecată, având în vedere că, la calculul sumei reprezentând cheltuielile de judecată în fond şi în apel, în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut şi chitanţa depusă la fila 155 din dosarul tribunalului, privind onorariul avocaţial în sumă de 1000 lei, deşi aceasta a fost depusă în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către avocatul reclamanţilor, în acord cu prevederile art. 112 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., conformitate netăgăduită de partea adversă în condiţiile art. 139 alin. (2) din acelaşi cod.

Faţă de soluţiile pronunţate asupra celor două recursuri cu care a fost învestită, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul pârât la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către reclamanţi şi intervenientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanţii N.A., N.C.A., N.C.I., N.Z.E., N.I.G. şi intervenienta R.K.I. împotriva deciziei civile nr. 635 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Modifică Decizia în sensul că obligă pe intimatul I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA Bucureşti la 6000 lei cheltuieli de judecată.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe acelaşi pârât intimat la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în dosarul de recurs către reclamanţii N.A., N.C.A., N.C.I., N.Z.E., N.I.G. şi intervenienta R.K.I.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1069/2012. Civil. Despăgubiri Legea...  ICCJ. Decizia nr. 978/2012. Civil. Pretenţii. Pretenţii. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1050/2012. Civil