ICCJ. Decizia nr. 1425/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.1425/2012
Dosar nr. 579/114/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 02 februarie 2009, reclamantul G.C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC N.C. SRL, G.I. şi G.T. pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea în solidar a acestora la plata de daune interese evaluate provizoriu la suma de 150.000 Euro (echivalent în lei), reprezentând prejudiciul produs ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei contractuale de plată către reclamant a cotei de participare la beneficii şi pierderi, în conformitate cu dispoziţiile convenţiei simulaţie (înţelegere de cumpărare) încheiată în data de 01 februarie 2006 între pârâţii SC N.C. SRL, G.P.S. SRL şi reclamantul G.C.G., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziţie.
Prin sentinţa nr. 1667 din data de 21 aprilie 2011, Tribunalul Buzău a admis acţiunea reclamantului, aşa cum a fost precizată; a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantului suma de 223.052,42 lei, reprezentând prejudiciu produs urmare neîndeplinirii obligaţiei contractuale de plată a cotei de participare la beneficii şi pierderi, conform stipulaţiei pentru altul reprezentată de Convenţia simulaţie încheiată la data de 01 februarie 2006. A dispus darea în debit a reclamantului cu suma de 3500 lei, reprezentând onorariu cuvenit expertului R.V.
Pârâţii au fost obligaţi în solidar la 8461 lei cheltuieli de judecată către reclamant, din care 3461 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi 5000 lei onorariu expert.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 01 februarie 2006 între SC N.C. SRL, reprezentată de pârâtul G.I. şi SC G.P.S. SRL, reprezentată de G.C.G. a fost încheiat contractul intitulat „Convenţie Simulaţie (înţelegere de cumpărare)” prin care a fost stabilită modalitatea în care urma să fie efectuată cumpărarea obiectivului comercial Piaţa B90, condiţiile de reprezentare a raporturilor cu terţii, precum şi modul de exploatare şi distribuire a profitului, scopul încheierii acestei convenţii fiind determinarea unei modalităţi juridice prin care să fie cumpărată şi exploatată piaţa agroalimentară B 90 Buzău, fără ca în raporturile cu terţii să figureze reclamantul G.C.G.
Prin Convenţie s-a stabilit că SC N.C. SRL va fi societatea ce va cumpăra de la SC B.N.I. SRL piaţa agroalimentară B 90 Buzău, contractul de vânzare cumpărare urmând să fie încheiat în mod aparent între aceste două societăţi.
De asemenea, în ceea ce priveşte raporturile cu terţii s-a stabilit că după achitarea preţului şi preluarea în proprietate a obiectivului comercial (piaţa agroalimentară), activitatea de exploatare comercială şi administrare va fi realizată de SC N.C. SRL şi totodată că, faţă de această convenţie partenerii de comerţ vor încheia raporturi juridice numai cu SC N.C. SRL.
Convenţia simulaţie (înţelegere de cumpărare) din data de 01 februarie 2006 a fost semnată de către pârâţii G.I. şi G.T. şi de reclamantul G.C.G. în calitate de persoană interpusă şi de reprezentant al SC G.P.S. SRL.
Instanţa de fond a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor din Capitolul VII al Convenţiei încheiate între părţi „După începerea exploatării obiectivului comercial, părţile vor participa la beneficii şi pierderi astfel: 10% - SC G.P.S. SRL, 75% - persoana interpusă (reclamantul G.C.G., în calitate de beneficiar ce a acceptat stipulaţia) şi 15 % - SC N.C. SRL”.
S-a stabilit de instanţa de fond că reclamantul este beneficiar al stipulaţiei pentru altul, în condiţiile în care urma să primească direct o sumă de bani corespunzătoare unui procent de 75% din beneficiul real obţinut prin exploatarea obiectivului comercial, iar pârâţii (ce au dobândit în mod aparent calitatea de proprietari ai pieţei agroalimentare şi au exploatat acest obiectiv) au calitatea de promitenţi, obligându-se să-i plătească suma de bani determinată convenţional.
Modul de calcul a sumelor reprezentând beneficii ce urmau să fie distribuite conform procentelor stabilite este determinat prin art. VII alin. (2) al Convenţiei simulaţie , în care se arată că „Beneficiile şi pierderile vor fi determinate din profitul real obţinut exclusiv din acest obiectiv, după achitarea tuturor obligaţiilor comerciale, de creditare şi fiscale, şi vor fi raportate numai la rezultatele obţinute din exploatarea obiectivului comercial”.
Prin art. VI al Convenţiei se stabileşte că, după achitarea preţului şi preluarea în proprietate a obiectivului comercial activitatea de exploatare comercială şi administrare va fi realizată de SC N.C. SRL care are obligaţia să organizeze şi realizeze nemijlocit activitatea comercială convenită şi să ţină evidenţa contabilă separată a activităţilor comune.
Pârâţii persoane fizice, a reţinut instanţa de fond, asociaţi ai SC N.C. SRL au confirmat la interogatoriu că, prin acest contract au fost transpuse condiţiile înţelegerii referitoare la condiţiile cumpărării şi exploatării în comun a pieţei agroalimentare şi determinată modalitatea de distribuire a profitului. Totodată, aceştia au arătat că nu au respectat obligaţia asumată de a plăti reclamantului cota procentuală din profitul net datorită neavansării de către acesta a sumei ce revenea în sarcina sa, în calitate de persoană interpusă, în vederea obţinerii fondurilor necesare cumpărării obiectivului comercial.
Instanţa a reţinut şi faptul că reclamantul a avansat pârâţilor persoane fizice suma de 20.000 Euro în vederea cumpărării pieţei agroalimentare; astfel în data de 17 octombrie 2006, reclamantul a împrumutat de la numita V.E. - notar, suma de 20.000 Euro pentru a o folosi în vederea plăţii unei părţi din preţul vânzării, astfel cum rezultă atât din declaraţia pe proprie răspundere data de aceasta cât şi din extrasul de cont depuse la dosar.
A reţinut instanţa că reclamantul în calitate de persoană interpusă şi terţ beneficiar al stipulaţiei pentru altul şi-a îndeplinit toate condiţiile determinate pentru cumpărarea pieţei agroalimentare şi este îndreptăţit să primească cota procentuală din profitul net realizat.
Expertul contabil R.V. a concluzionat prin raportul de expertiză întocmit că profitul net realizat din exploatarea obiectivului comercial - piaţa agroalimentară „B 90”, pentru perioada cerută este de 59.811,23 lei, iar suma corespunzătoare procentului de 75% din beneficiul realizat este de 44.858,42 lei, menţionându-şi acest punct de vedere şi prin răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamant.
Dar, a reţinut instanţa de fond, întrucât expertul R.V., nu a avut în vedere toate beneficiile realizate de societatea pârâtă, cu precădere cele rezultate din închirierea spaţiilor a stabilit ca la beneficiul realizat din exploatarea obiectivului comercial - piaţa agroalimentară B 90, stabilit de expertul R.V. în sumă de 44.852,42 lei, se va adăuga cu beneficiul stabilit de expertul asistent P.F. în sumă de 178.200 lei, rezultând un beneficiu cuvenit persoanei interpuse în sumă de 223.052,42 lei.
La termenul de judecată din 14 aprilie 2011 reclamantul a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumelor înserate în raportul de expertiză R.V., la care se adaugă cea din raportul de expertiză P.F.
Prin Decizia nr. 92 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de pârâţii SC N.C. SRL, G.I. şi G.T. împotriva sentinţei civile nr. 1667 din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Buzău, pe care a schimbat-o în tot şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Constatând că motivele de apel sunt comune, instanţa de apel le-a analizat împreună şi a reţinut următoarele:
Între părţi, reclamant şi pârâţii s-a încheiat la data de 01 februarie 2006 o convenţie intitulată - Convenţie Simulaţie (înţelegere de cumpărare) care potrivit art. 1 din preambul se încheie pentru cumpărarea de către părţi a pieţei agroalimentare situate în Buzău lângă Piaţa Centrală cunoscută public sub denumirea de Piaţa B 90 amplasata pe terenul concesionat de Municipiul Buzău prin contractul de concesiune nr. 10.088/2001.
Această convenţie potrivit art. 2 din - preambul - reprezintă actul ascuns din simulaţie şi cuprinde adevărata înţelegere şi voinţă a părţilor, actul public urmând a fi un contract de asociere în participaţiune.
Capitolul II din convenţie arată părţile contractante, respectiv SC N.C. SRL, prin reprezentantul sau G.I., în calitatea de administrator şi SC G.P.S. SRL prin reprezentant G.G. în calitate de administrator, Cap. III defineşte termenii convenţiei.
Potrivit definiţiei din convenţie persoana interpusă - este persoana desemnată de SC G.S. care va încasa în raport cu prevederile art. IV ultimul alineat, în numele SC G.S. SRL beneficiile cuvenite .
Analizând sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin prisma criticilor invocate de apelantă şi a susţinerilor intimatului prin întâmpinare a constatat însă că apelurile sunt întemeiate .
Este adevărat că aşa cum arăta intimatul prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecării apelului, instanţa de fond a stabilit prin sentinţa nr. 1640 din 24 noiembrie 2009 (rectificată ulterior prin încheierea din 14 ianuarie 2010, în sensul că a fost asimilată unei încheieri, stabilind calea de atac odată cu fondul) că modalitatea juridică ce a fost avută în vedere la momentul redactării Convenţiei simulaţie a fost realizarea prin aceasta a unei stipulaţii pentru altul, în care reclamantul a dobândit calitatea de terţ beneficiar, iar SC N.C. SRL şi pârâţii persoane fizice calitatea de promitenţi.
Reţinându-se că în cauză părţile au încheiat un act juridic caracterizat ca o stipulaţie pentru altul instanţa de fond a analizat condiţiile îndeplinirii acesteia şi în urma probelor, a admis acţiunea.
S-a mai reţinut că apelanţii nu au declarat expres apel şi împotriva sentinţei din data de 24 noiembrie 2009, dar au invocat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile stipulaţiei pentru altul, condiţii pe care curtea de apel le-a analizat, după cum urmează:
Contractul în folosul unei terţe persoane (stipulaţia pentru altul) este definit ca fiind acel contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de contract, denumită terţ beneficiar.
Analizând însă contractul încheiat între părţi la data de 01 februarie 2006, reţinut de instanţa de fond ca fiind o stipulaţie pentru altul, acesta nu poate fi caracterizat astfel, deoarece reclamantul nu poate avea calitatea în primul rând de terţ faţă de contract, când în realitate este parte care reprezintă SC G.P.S. SRL aşa cum rezultă din cap. II din definiţia dată persoanei interpuse prin cap. III şi semnăturile prezente pe contract.
Reclamantul nu poate avea calitatea de terţ beneficiar, el participând în contract ca reprezentant al SC G.S. SRL, părţile stabilind prin cap. IV ultimul alineat că ,,asociatul G.C.G., va încasa în numele SC G.P.S. SRL şi pentru aceasta beneficiile cuvenite ...”.
Ca atare, reţinându-se că reclamantul intimat a participat la încheierea contractului ca reprezentant al SC G.S. SRL, acesta nu poate pretinde drepturi proprii ca efect al contractului, motiv pentru care în raport cu art. 296 C. proc. civ. apelurile au fost admise, schimbată în tot sentinţa şi pe fond respinsă acţiunea reclamantului.
Având în vedere că prima critică din motivele de apel, analizată, s-a constatat a fi întemeiată şi a dus la admiterea apelurilor, analiza celorlalte motive invocate de pârâţii nu mai prezintă interes, respectiv cele privind lipsa condiţiilor unei simulaţii prin interpunere de persoane (care nu a fost reţinută şi analizată nici de instanţa de fond), excepţia neexecutării obligaţiilor de către reclamant şi reţinerea greşită a solidarităţii în executarea obligaţiilor.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul G.C.G., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca nelegal şi netemeinic a apelului formulat de către apelanţii-pârâţi SC N.C. SRL, G.I. şi G.T. şi menţinerii ca fiind legală şi temeinică a sentinţei tribunalului, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul formulează astfel, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa de apel a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, cu depăşirea limitelor prevăzute de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care apelanţii au formulat critici exclusiv cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cererii, aşa încât ar fi trebuit să opereze o devoluţiune parţială în apel (tantum devolutum quantum apellatum), toate celelalte aspecte trecând în puterea lucrului judecat.
Interpretând în mod greşit actul juridic dedus judecaţii şi dispoziţiile legale ce guvernează stipulaţia pentru altul, instanţa de apel a modificat soluţia primei instanţe, respingând acţiunea formulată de către reclamant, în condiţiile în care Convenţia ce constituie fundamentul pretenţiilor reprezintă o veritabilă stipulaţie pentru altul, cu toate consecinţele juridice ce decurg din această calificare.
În mod nelegal, interpretând in mod greşit atât actul juridic dedus judecaţii, cât şi normele legale incidente, instanţa de apel a reţinut faptul că actul juridic încheiat în data de 01 februarie 2006 nu reprezintă o stipulaţie pentru altul, datorită faptului că nu este îndeplinită condiţia ca reclamantul să aibă calitatea de terţ faţă de contract.
Instanţa a dat o greşită interpretare condiţiilor cerute pentru existenta unei stipulaţii pentru altul şi a preluat trunchiat dispoziţiile contractuale, ignorând scopul încheierii acestuia, confirmat inclusiv de pârâţii din prezenta cauză prin răspunsurile la interogatoriul administrat în faţa primei instanţe.
Instanţa de apel, interpretând şi aplicând în mod greşit legea, a făcut o gravă si inexplicabilă confuzie între calitatea de parte într-un contract şi calitatea de reprezentant legal (mandatar) al uneia dintre părţi,- aceasta întrucât, G.C.G. nu a avut calitatea de parte în contract, ci doar pe aceea de reprezentant al societăţii comerciale Grup P.S., în virtutea calităţii sale de administrator al acesteia la acel moment, acţionând ca un veritabil mandatar al societăţii, fără a se putea considera însă că a fost parte în Convenţie.
A fost ignorată intenţia reală a părţilor contractante şi adevărata lor înţelegere, pârâţii având calitatea de promitenţi şi asumându-şi anumite obligaţii faţă de reclamantul persoană fizică, terţ beneficiar.
Reclamantul a dobândit calitatea de ,,persoană interpusă” în virtutea calităţii sale speciale în operaţiunea de dobândire şi exploatare a pieţei agroalimentare şi atâta timp cât urma să primească o sumă de bani, în mod evident reclamantul avea calitatea de terţ beneficiar al convenţiei şi nu de mandatar al uneia dintre părţi, având o acţiune directă împotriva promitentului (SC N.C. SRL şi pârâţii persoane fizice) pentru satisfacerea dreptului dobândit .
Chiar dacă reclamantul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a achita vreo sumă de bani (deşi nu este cazul), apelanţii-pârâţi nu ar fi putut să refuze îndeplinirea propriilor obligaţii, având cel mult un drept de creanţă împotriva reclamantului, corespunzător sumei de bani neachitate.
În situaţia în care s-ar fi stabilit că nu suntem în prezenţa unei stipulaţii pentru altul, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia pretenţiilor reclamantului prin aplicarea regulilor generate din materia ,,obligaţiilor”, iar nu să respingă cererea,- în condiţiile în care chiar dacă nu a reprezentat o stipulaţie pentru altul, convenţia a produs efecte ca un contract nenumit.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte critica, cu referire la dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel şi-ar fi depăşit limitele propriei investiri, se constată că nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel a apreciat judicios că chiar dacă apelanţii nu au declarat expres apel şi împotriva sentinţei nr. 1640 din 24 noiembrie 2009, rectificată ulterior şi asimilată unei încheieri, - în mod evident apelanţii au susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulaţii pentru altul şi că s-a statuat greşit cu privire la calitatea reclamantului de beneficiar al stipulaţiei pentru altul.
Prin urmare, nu pot fi primire susţinerile recurentului conform cărora în apel ar fi trebuit să opereze o devoluţiune exlusiv parţială (tantum devolutum quantum apellatum), de vreme ce în apel au fost formulate critici atât privind natura juridică a convenţiei aflate în discuţie, cât şi cu privire la calitatea reclamantului de terţ beneficiar.
Totodată, este de menţionat că din calificarea corectă a convenţiei intervenite între părţi decurge şi calitatea reclamantului, or, această împrejurare nu putea fi dezlegată decât odată cu soluţionarea fondului cauzei.
Pe de altă parte, instanţa de apel, analizând prima critică formulată de apelanţii pârâţi, respectiv neîndeplinirea condiţiilor cerute pentru existenţa unei stipulaţii pentru altul şi constatând că această critică este întemeiată, în mod corect a apreciat că analiza celorlalte motivele de apel invocate de pârâţi şi anume, lipsa condiţiilor unei simulaţii prin interpunere de persoane, excepţia neexecutării obligaţiilor de către reclamant şi reţinerea greşită a solidarităţii în executarea obligaţiilor, nu mai prezintă interes.
Aşadar, faţă de cele mai sus arătate, în examinarea primei critici aduse de recurent deciziei curţii de apel, se reţine că instanţa de apel nu şi-a depăşit limitele propriei investiri, aşa cum eronat susţine recurentul, ci, dimpotrivă, a procedat la soluţionarea cauzei în limitele investirii sale prin cererea de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurent asupra fondului cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se constată de asemenea nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.
În examinarea acestora, se reţin, astfel, următoarele:
Stipulaţia pentru altul, denumită şi contractul în folosul unei terţe persoane, reprezintă acel contract prin care o parte denumită stipulent dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de contract, denumită terţ beneficiar, în virtutea unei obligaţii valabile al cărui debitor faţă de stipulant este promitentul, obligaţie care a ajuns la scadenţă.
În speţă, se constată că instanţa de apel, în mod legal, cu interpretarea corectă a actului dedus judecăţii şi fără a schimba cu nimic natura juridică a acestuia a apreciat că în baza contractului încheiat , între părţi, reclamantul nu poate avea în acelaşi timp calitatea de parte şi calitatea de terţ beneficiar, persoană străină de acest contract, - cele două noţiuni excluzându-se reciproc.
În aceeaşi ordine de idei, tot corect s-a reţinut şi că reclamantul, care a participat la încheierea contractului ca reprezentant al uneia dintre părţi (SC G.S. SRL), nu poate pretinde drepturi proprii ca efect al contractului, în condiţiile în care la cap. IV ultim alineat s-a stabilit că ,,asociatul G.C.G. va încasa în numele SC G.S. SRL şi pentru aceasta beneficiile cuvenite...”.
Astfel fiind, în mod judicios instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu există o clauză de stipulare a unui terţ beneficiar şi nu rezultă nici că sumele de bani urmau să fie încasate în nume propriu de către recurentul reclamant,- împrejurare în care, a pronunţat o soluţie corectă, concluzionând că, în prezenta speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile stipulaţiei pentru altul, ce au făcut obiectul singurului motiv de apel analizat de curtea de apel, examinarea celorlalte motive de apel devenind superfluă prin admiterea celui dintâi.
Drept urmare, cum neîndeplinirea condiţiilor simulaţiei, ce presupune coexistenţa a două acte, simulaţiei prin interpunere de persoane, ce presupune desemnarea persoanei interpuse, excepţia neexecutării obligaţiilor de către reclamant şi reţinerea greşită a solidarităţii în executarea obligaţiilor nu au făcut obiectul examinării în apel, ele nu pot face obiect examinării omisso medio, în recurs.
În fine, nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia dacă aprecia că nu suntem în prezenţa unei simulaţii pentru altul, instanţa ar fi trebuit să analizeze totuşi cuprinsul convenţiei înfăţişate de către reclamant prin prisma drepturilor şi obligaţiilor corelative ale părţilor, întrucât chiar dacă nu a reprezentat o stipulaţie pentru altul, convenţia a produs efecte ca un contract nenumit.
Această susţinere nu poate fi primită deoarece, pe de-o parte, se impune a fi respectat principiul disponibilităţii, judecătorul fiind ţinut a analiza temeinicia cererii de chemare în judecată prin raportare la obiectul concret al acesteia, or, în speţă, reclamantul şi-a fundamentat acţiunea pe o pretinsă simulaţie prin interpunere de persoană, iar pe de altă parte, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanţa de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac declarate era ţinută a analiza exclusiv criticile aduse hotărârii atacate, ceea ce a şi făcut.
În consecinţă, reţinându-se că recurentul reclamant nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută a fiind legală şi, conform dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului G.C.G. se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.C.G. împotriva deciziei nr. 92 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1290/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
