ICCJ. Decizia nr. 110/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a Ii-a CIVILĂ
Decizia nr. 110/2012
Dosar. nr. 4051/119/2010
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată că:
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 11 februarie 2011, Tribunalul Covasna a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special A.S.P. M.T.S. SA pentru reclamanta M.T.S. SA invocată de pârâtele SC S.K. SRL şi SC R. SRL şi a dispus anularea acţiunii reclamantei M.T.S. SA introdusă în contradictoriu cu pârâtele SC S.K. SRL, SC U.U.R.B. SRL, C.I.T. şi SC R. SRL pentru constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Covasna a reţinut că A.S.P. M.T.S. SA are calitatea de administrator special, desemnat în procedura insolvenţei deschisă împotriva debitoarei SC M.T.S. SA în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Mandatul administratorului special s-a redus la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor şi s-a limitat la atribuţiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006, odată cu deschiderea procedurii insolvenţei.
În lipsa unei reprezentări legale corecte a debitorului de către administratorul judiciar în formularea acţiunii de faţă, mandatul convenţional al numitului R.B.L. nu poate acoperi deficienţele de reprezentare legală.
Mai mult, nici procura de reprezentare judiciară nu îmbracă forma legalizată cerută de dispoziţiile art. 68 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 53/ Ap din 21 iunie 2011, Secţia comercială a Curţii de Apel Braşov a respins apelul declarat de reclamanta SC M.T.S. SA prin administrator special A.S.P. M.T.S. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a păstrat-o.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor de reprezentare legală, raţiunile primei instanţe fiind temeinice şi legale, Tribunalul admiţând corect excepţia calităţii de reprezentant conform art. 161 C. proc. civ.
A.S.P. M.T.S. SA are calitatea de administrator special, desemnat în procedura insolvenţei deschisă împotriva debitoarei SC M.T.S. SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006, administratorul special reprezintă interesele societăţii şi ale acţionarilor/asociaţilor debitorului şi participă la procedură pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor.
Odată cu deschiderea procedurii, ridicarea de drept a dreptului de administrare şi numirea administratorului judiciar, mandatul administratorului special s-a redus la reprezentarea intereselor acţionarilor /asociaţilor şi limitat la atribuţiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs reclamanta SC M.T.S. SA prin A.S.P. M.T.S. SA Târgu Secuiesc, criticând această hotărâre prin raportare la art. 3 pct. 26 şi 30 din Legea nr. 85/2006, care definesc calitatea de reprezentant al societăţii debitoare a administratorului special.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC M.T.S. SA prin administratorul său special a solicitat anularea unui număr de 480.000 de acţiuni emise ulterior privatizării pe numele pârâtei SC G.I. SRL, trecerea pe numele şi în proprietatea SC M.T.S. SA a unui număr de 195.022 de acţiuni dobândite de pârâtă prin contractul încheiat cu A.V.A.S. şi trecerea pe numele şi în proprietatea SC M.T.S. SA a unui număr de 585.064 de acţiuni emise de SC M.T.S. SA, uzurpate de pârâta A.V.A.S. prin renaţionalizarea frauduloasă a intereselor şi drepturilor patrimoniale ale SC M.T.S. SA, având în vedere prevederile art. 1073 C. civ.
Or, prin art. 3 pct. 26 şi pct. 30 din Legea nr. 85/2006, la care face trimitere recurenta prin cererea de recurs, se stabilesc limitele reprezentării acţionarilor/asociaţilor debitorului persoană juridică în privinţa administratorului special doar în legătură cu anumite operaţiuni juridice ce pot fi anulate în cadrul procedurii insolvenţei, derogatorii de la dreptul comun.
Aşadar, în raport cu menţionatele aspecte, în mod legal, cele două instanţe de judecată, raportându-se la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 care enumera atribuţiile speciale ce revin administratorului special în cadrul procedurii insolvenţei, au stabilit că, în prezenta cauză, faţă de limitele învestirii, arătate mai sus, acesta nu justifică calitatea de reprezentant legal al societăţii debitoare.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC M.T.S. SA prin A.S.P. M.T.S. SA, împotriva deciziei Secţiei comerciale a Curţii de Apel Braşov nr. 53/ Ap din 21 iunie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 895/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 115/2012. Civil → |
---|