ICCJ. Decizia nr. 145/2012. Civil. încuviinţare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 145/2012
Dosar nr. 4091/99/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 4091/99/2009, P.I., în contradictoriu cu M.G.P., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 639 din 20 martie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de P.I. împotriva referatului din 20 ianuarie 2009 din Dosarul nr. 441/245/2006 al Judecătoriei Iaşi.
La termenul din 8 ianuarie 2010 în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul Iaşi a dispus suspendarea soluţionării cauzei pentru lipsa părţilor, niciuna dintre părţile cauzei nesolicitând judecata în lipsă.
Împotriva acestei încheieri, P.I. a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, recurs ce a fost suspendat în baza aceluiaşi temei - art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, la termenul de judecată din 3 martie 2010.
Şi împotriva acestei încheieri, P.I. a promovat recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru lipsa părţilor, dosarul a fost suspendat la termenul de judecată din 12 octombrie 2010.
Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei niciuna din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul de azi, 13 ianuarie 2012.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (12 octombrie 2010) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (23 noiembrie 2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de debitorul P.I. împotriva încheierii din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1557/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
