ICCJ. Decizia nr. 118/2012. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 118/2012
Dosar nr. 2787/1/2010
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
La data de 31 martie 2010 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul declarat de contestatoarea S.M. împotriva deciziei nr. 371 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2010, instanţa a dispus suspendarea judecării cererii de recurs, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns nici una dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea în lipsă.
După această măsură a instanţei, părţile nu au mai săvârşit nici un act de procedură în vederea reluării judecăţii, iar la data de 23 noiembrie 2011, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol.
Aşa fiind, Înalta Curte constată incidente în speţă dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, precum şi pe cele ale art. 252 alin. (1) „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate”.
Astfel, după cum s-a arătat anterior, judecata recursului a rămas în nelucrare mai mult de un an. În consecinţă, prin aplicarea dispoziţiilor procedurale menţionate, această atitudine procesuală culpabilă a părţilor va fi sancţionată prin constatarea perimării cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de contestatoarea S.M. împotriva deciziei nr. 371 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 116/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 120/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|