ICCJ. Decizia nr. 1151/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1151/2012
Dosar nr. 18762/3/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 mai 2009, reclamanţii P.V., P.A., C.P., T.V. şi P.O., au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea Deciziei nr. 103 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să propună acordarea de măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 7.000 mp. teren - cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, urmare a refuzului de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au obţinut sentinţa civilă nr. 1413/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 711 din 28 ianuarie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care A.V.A.S. a fost obligată să emită o decizie de restituire în echivalent pentru suprafaţa de 48.033 mp. teren, ce formează, în prezent, incinta Fabricii de bere SC U. SA Buzău.
Prin Decizia emisă nr. 103 din 31 martie 2009 A.V.A.S. s-a conformat doar parţial sentinţei sus menţionate, doar pentru terenul în suprafaţă de 41.033 mp., refuzând să propună acordarea de măsuri reparatorii şi pentru restul terenului de 7.000 mp. - declinându-se competenţa în favoarea Primăriei Municipiului Buzău.
În acest fel pârâta a nesocotit o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv, sentinţa civilă nr. 1413/2007, prin care a fost obligată să emită o decizie de restituire în echivalent, referitor la imobilul teren şi construcţie, „ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată".
Or, cum şi terenul rămas de 7.000 mp. se află tot în incinta SC U. SA Buzău, privatizată, iniţial suprafaţa fiind atribuită de Consiliul Local al Municipiului Buzău, fostei S. Buzău, care l-a înstrăinat prin acte civile către fabrică, pârâta era obligată să propună măsuri reparatorii şi pentru acest teren, şi nu să-şi decline competenţa către Primăria Buzău, Decizia contestată fiind astfel parţial nelegală.
În precizarea acţiunii formulată la data de 26 mai 2009, s-a solicitat a se avea în vedere şi Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca instanţa să acorde măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 7.000 mp.
La data de 10 iunie 2009, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât prin sentinţa nr. 1413/2007 aceasta a fost obligată doar să soluţioneze notificarea prin emiterea unei decizii, iar declinarea de competenţă către Primăria Buzău pentru 7.000 mp., s-a făcut în baza adresei din 30 noiembrie 2005 emisă de SC U. SA, care atestă că societatea privatizată de A.V.A.S. deţine un teren de 41.033 mp. în Buzău, din totalul revendicat.
Prin sentinţa civilă nr. 1428 din 30 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1413 din 05 noiembrie 12007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă invocată de reclamanţi, s-a pronunţat o hotărâre cu privire la „obligaţia de a face", respectiv, de obligare a pârâtei să emită decizie de soluţionare a notificării reclamanţilor, fără a intra pe fondul notificării ca atare, urmând ca Decizia astfel emisă, persoanele îndreptăţite să o supună apoi, controlului judiciar de legalitate, prin formularea unei contestaţii în termenul prevăzut de lege, ceea ce reclamanţii au şi făcut, contestaţia la Decizia emisă de A.V.A.S. nr. 103 din 31 martie 2009 constituind obiectul cauzei pendinte.
Tribunalul a constatat că, pentru a fi primită contestaţia formulată, titularii ei ar fi trebuit mai întâi, să facă dovada că cei 7.000 mp. teren se află în incinta SC U. SA, or, potrivit adresei din 30 noiembrie 2005 emisă de U.B. suprafaţa de teren aflată în administrarea fabricii este de 41.033 mp., care, potrivit Deciziei nr. 18 din 31 ianuarie 1996 emisă de Consiliul Popular al Judeţului Buzău, a trecut în administrarea fabricii de bere şi malţ Buzău (aceeaşi suprafaţă), despre aceeaşi suprafaţă de 4 ha facându-se vorbire şi în concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în Dosarul nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău.
Înşişi reclamanţii au solicitat prin notificare doar 45.000 mp. pe care ar fi fost construită o fabrică de bere U., o autogara pentru transport călători, în prezent dezafectată şi un cimitir - şi nu 48.033 mp, astfel încât susţinerile acestora cu privire la existenţa, în incinta şi patrimoniul SC U. SA a unei suprafeţe de 7000 mp, în plus faţă de cei 41.033 mp pentru care A.V.A.S. a acordat deja măsuri reparatorii, nu sunt dovedite.
Instanţa de fond a mai reţinut că, raportat la împrejurarea că reclamanţii nu au făcut dovada că cei 7000 mp sunt evidenţiaţi în patrimoniul societăţii comerciale privatizate de A.V.A.S., la faptul că aceştia au solicitat, identic ca în litigiul promovat anterior împotriva dispoziţiei nr. 447 din 23 iulie 2009 (soluţionat prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti în Dosar nr. 3286/114/2009), acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cei 7000 mp, şi la faptul că prin sentinţa nr. 231 din 10 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 4187/114/2007 s-au acordat deja măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 20,67 ha, cererea nu poate fi primită.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel P.V., P.A., C.P., T.V. şi P.O., formulând următoarele critici:
1. în mod nelegal prima instanţă a constatat că A.V.A.S. nu mai avea calitatea de a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 7.000 mp. teren ce nu mai putea fi restituit în natură, greşit reţinându-se că reclamanţii ar fi învestit două instanţe cu acelaşi obiect - terenul de 7.000 mp. în litigiu.
Aceasta, întrucât în executarea sentinţei civile nr. 1413/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, pronunţată în Dosar nr. 33894/3/2006, A.V.A.S. a emis Decizia nr. 103 din 31 martie 2009, reclamanţii fiind persoane îndreptăţite să conteste această decizie prin care s-a declinat competenţa de soluţionare pentru terenul în suprafaţă de 7.000 mp., în favoarea Primăriei Buzău, din care rezultă că SC U. deţine 5,57 ha teren, care corespunde schiţei aferente, instanţa reţinând doar rubrica din raport „cca. 4 ha", deşi la pct. 2 se consemnează că „Autogara Nord - în prezent dezafectată – cca. 1 ha", adică fosta S. SA Buzău care deţinea cei 7.000 mp., terenul reclamanţilor.
Or, A.V.A.S. şi-a declinat competenţa pentru cei 7.000 mp. către Primăria Buzău care a refuzat să se pronunţe, întrucât prin dispoziţia primarului nr. 447/2009 s-au acordat drepturi cesionarilor „mai puţin drepturile cedenţilor ce fac obiectul Dosarului civil nr. 33894/2006 - acesta fiind investit pentru suprafaţa întreagă de 48.033 mp. teren".
2. Greşit s-a stabilit că nu s-a făcut dovada de către reclamanţi, asupra existenţei suprafeţei de 7.000 mp.
În realitate, notificarea a purtat asupra a 83.630 mp. şi nu doar 45.000 mp. cât au apreciat ei, că s-ar afla în incinta SC U. iniţial.
Dovada existenţei acestui teren în incinta SC U. stă chiar în considerentele sentinţei civile nr. 1413/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în sensul că Prefectura a transmis notificarea Primăriei Buzău, care a transmis-o la rândul său, către A.V.A.S., dar şi în raportul de expertiză tehnică din Dosar nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău, astfel cum s-a arătat.
3. În mod nelegal, prima instanţă a constatat că situaţia juridică a celor 7.000 mp. a făcut obiectul unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001, fără a se observa esenţialul şi anume, că terenul de 7.000 mp, nu a fost inclus în dispoziţia nr. 447 din 23 iulie 2009 a Primăriei Buzău şi nici în dispoziţia anterioară nr. 342 din 8 mai 2007 emisă de Primăria Buzău (întrucât notificările contestatorilor, în 2007, au fost înaintate A.V.A.S.), şi nu a făcut obiectul restituirii, nici către cesionarii de drepturi litigioase, familiile L. şi C., în contract prevăzandu-se expres că nu fac obiectul cesiunii, terenurile care fac obiectul Dosarului nr. 33894/2006 a Tribunalului Bucureşti.
Nici Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti care a modificat sentinţa civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, nu a clarificat situaţia celor 7.000 mp., deşi a consemnat că această suprafaţă nu a făcut obiectul contractului de cesiune.
Pe de altă parte, Primăria Buzău acordă măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 155.568 mp. (15,55 ha) deşi actele de proprietate ale reclamanţilor dovedesc 22 ha, astfel cum se consemnează şi în raportul de expertiză.
Prin Decizia civilă nr. 23 /A din 7 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.
Referitor la calitatea A.V.A.S. de a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 7000 mp, instanţa de apel a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001, suprafaţa de teren de circa 7.000 mp. invocată (fosta autogara) era încă deţinută de SC S. SA, formând ulterior acestei date, obiectul unui aport social şi apoi al vânzării, bunul ajungând în patrimoniul SC U., perioadă pentru care, pârâta A.V.A.S. nu mai avea calitatea de instituţie publică în sensul art. 29 din Legea nr. 10/2001, de a propune măsuri reparatorii pentru terenul în cauză, legiuitorul abilitând instituţia arătată în sensul menţionat, doar pentru actele derulate - de privatizare, înstrăinare - până la data de 14 februarie 2001.
Referitor la critica potrivit căreia prin respingerea contestaţiei împotriva dispoziţiei A.V.A.S. nr. 103 din 31 martie 2009 s-a pronunţat o soluţie nelegală, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat decurgând din sentinţa civilă nr. 1413/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în Dosar nr. 33894/3/2006 (prin care se susţine că A.V.A.S. ar fi fost obligată să emită Decizia de acordare a măsurilor reparatorii pentru întregul teren de 48.033 mp.), instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa arătată, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat strict pe „obligaţia de a face", în sensul ca A.V.A.S. să soluţioneze notificarea cu care a fost învestită, prin emiterea unei decizii motivate, autoritatea de lucru judecat opunându-se în aceste limite, iar nu şi cu privire la conţinutul drepturilor pe care Decizia trebuia să o cuprindă, aceasta aparţinând în exclusivitate instituţiei abilitate - A.V.A.S., părţile nemulţumite urmând apoi s-o supună controlului judiciar, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atacând-o cu contestaţie în instanţă, ceea ce reclamanţii au şi făcut.
Instanţa de apel a mai reţinut că, aşa cum s-a menţionat şi în sentinţa civilă nr. 352/2010 a Tribunalului Buzău (prin care s-a anulat dispoziţia nr. 447 din 23 iulie 2009 şi măsurile dispuse prin aceasta), şi cum a reţinut şi prima instanţă, cu privire la cei 7.000 mp. teren au fost învestite două instanţe de judecată, pentru care deja s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent cesionarilor de drepturi litigioase, cu autoritate de lucru judecat, potrivit sentinţei civile nr. 231/2008 pronunţată de Tribunalul Buzău (definitivă prin Decizia nr. 146/2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4268/2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 4187/114/2007), în care s-au valorificat şi constatările şi concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză şi depuse la dosar, la solicitarea instanţei.
Chemarea A.V.A.S. de către reclamanţi, în prezenta cauză, pentru acelaşi teren de 7.000 mp., pentru care s-a dat o soluţie irevocabilă prin hotărârile judecătoreşti sus - menţionate, ar încălca puterea lucrului judecat prin care s-a statuat cu privire la drepturile la măsuri reparatorii şi persoanele îndreptăţite - cumpărătorii de drepturi litigioase pentru restituirea în natură a terenului de 2.100 mp. - parcare fabrica de bere şi măsuri în echivalent pentru restul terenului până la 20,67 ha şi despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Tot astfel, s-ar încălca cele statuate cu putere de lucru judecat şi prin sentinţa civilă nr. 352/2010 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor reclamanţilor şi al Municipiului Buzău prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, inclusiv cu privire la existenţa suprafeţei de teren de 7.000, mp. în incinta SC U. - pentru care nu s-ar fi dispus restituirea în natură ori, propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Instanţa de apel a mai reţinut că neclarificarea situaţiei juridice a terenului de 7.000 mp., nici de către Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008, cu referire la exceptarea drepturilor ce fac obiectul Dosarului nr. 33854/3/2006, din contractul de cesiune de drepturi litigioase, nu poate face obiect de analiză, decât în acea cauză şi în căile de atac prevăzute de lege - şi nu într-o altă cauză, respectiv, litigiul pendinte.
Această critică însă, confirmă faptul că reclamanţii au invocat drepturile reparatorii cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren de 7.000 mp. şi în cauza anterioară ce a fost soluţionată deja, prin sentinţa civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, definitivă prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4268 din 30 martie 2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Prin acele hotărâri judecătoreşti cu privire la o suprafaţă de teren de 7.500 mp., şi clădiri (conac), instanţele judecătoreşti au statuat că acestea s-au aflat în altă zonă a municipiului, nu în incinta SC U. SA, terenul fiind afectat în întregime de sistematizare, pentru care, astfel, s-au propus măsuri în echivalent.
Referitor la suprafaţa de 2.100 mp. ce este reprezentată în schiţa la raportul de expertiză din Dosarul nr. 4187/114/2007 - în zona parcare fabrică de bere, instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost restituită în natură în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase, constatate ca fiind persoane îndreptăţite, faţă de reclamanţii din prezenta cauză.
Referitor la faptul că notificările formulate şi precizate au purtat asupra unui teren în total de 86.630 mp., instanţa de apel a constatat că aceasta nu este o împrejurare de natură să conducă la o soluţie de reformare a sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii P.V., P.A., T.V., P.O., C.P., formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţele anterioare au apreciat că intimata-pârâtă A.V.A.S. nu are calitatea de a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 7000 mp.
În acest sens, reclamanţii arată că au formulat acţiune în justiţie de obligare A.V.A.S. să emită dispoziţie de restituire în echivalent cu privire la suprafaţa de 48.033 mp teren aflat în incinta fabricii de bere U. Buzău, privatizată prin cumpărarea de acţiuni.
Prin dispoziţia nr. 103 din 31 martie 2009 A.V.A.S. şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificării pentru suprafaţa de 7000 mp către Primăria municipiului Buzău, sens în care reclamanţii au formulat contestaţie, instituţie care, prin dispoziţia nr. 447 din 23 iunie 2009 nu s-a pronunţat cu privire la această suprafaţă, reclamanţii formulând şi de această dată contestaţie.
Terenul de 48.033 mp se află în incinta fabricii de bere care a preluat de la fosta SC T.A.C. S. Buzău şi terenul de 7000 mp, fiind fără relevanţă în prezenta cauză ce a făcut cu terenul în discuţie unitatea privatizată ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001.
Din adresa din 17 februarie 2011 rezultă că la data de 31 martie 2000 A.V.A.S. a încheiat cu fosta SC T.A.C. S. SA Buzău contractul de vânzare acţiuni la care s-a ataşat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 iunie 1993 pentru suprafaţa de 42.481 mp aflaţi în proprietatea exclusivă a SC S. SA.
Terenul de 7000 mp se afla în proprietatea SC S. SA şi a fost vândut fabricii de bere SC U. SA Buzău, singura îndreptăţită să propună măsuri reparatorii fiind A.V.A.S., care, la stabilirea patrimoniului fostei SC A.A.C. S. SA în vederea privatizării, a ţinut cont şi de suprafaţa de 7000 mp.
II. În mod greşit s-a stabilit că prin obligarea A.V.A.S. la acordarea de măsuri reparatorii s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele din municipiul Buzău.
În acest sens, reclamanţii arată că prin cele două dispoziţii emise cu privire la notificările formulate în cauză, Primăria municipiului Buzău nu s-a referit la suprafaţa de 7000 mp aflată în incinta fabricii de bere, iar faptul că reclamanţii au contestat Decizia nr. 447/2009 nu schimbă cu nimic îndreptăţirea la măsuri reparatorii.
Hotărârile pronunţate în cauză nu îndeplinesc condiţia triplei identităţi prevăzută de art. 1201 C. civ., respectiv, nu există identitate de părţi şi cauză, întrucât la Buzău reclamanţii s-au judecat cu Primăria municipiului Buzău contestând Decizia nr. 447/2009, iar la Bucureşti cu A.V.A.S., contestând Decizia nr. 103 din 31 martie 2009 a acestei instituţii.
Recursul va fi admis pentru următoarele argumente:
I. Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că A.V.A.S. nu ar avea calitatea de a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în conţinutul dat prin Decizia nr. 830 din 24 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate", iar potrivit alin. (2) "dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate".
De asemenea, potrivit art. 29 alin. (3) din acelaşi act normativ, „în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează, sau, după caz, a efectuat privatizarea".
Din adresa din 17 februarie 2011 emisă de A.V.AS, aflată la fila 85 dosar apel, rezultă că privatizarea SC T.A.C. S. SA Buzău .s-a realizat prin încheierea, de către Direcţia Teritorială Buzău a F.P.S. a contractului din 31 martie 2000 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui pachet de 111.204 acţiuni reprezentând 59,696% din capitalul social al societăţii, cumpărător unic fiind SC I.R.T. SRL.
De asemenea, există la dosar anexa la contractul arătat mai sus, reprezentată de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 iunie 1993, pentru suprafaţa de 42.481 mp, aflaţi în proprietatea SC S. SA.
Rezultă că anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. privatizează fosta autogara de transport, care deţinea o suprafaţă de peste 4 ha teren, incluzând suprafaţa de 7000 mp.
Împrejurarea că ulterior privatizării, SC S. SA realizează acte de dispoziţie cu privire la terenul în discuţie, nu are nicio relevanţă asupra competenţei de emitere a dispoziţiei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, de către A.V.A.S., întrucât o asemenea competenţă este determinată de alte criterii prevăzute de lege, îndeplinite în cauză, iar nu de existenţa, la data solicitării de restituire, a bunului litigios în patrimoniul societăţii privatizate deţinătoare iniţială a acestuia.
De asemenea, sub acest aspect nu interesează dacă şi de câte ori bunul în litigiu a făcut obiectul unor vânzări succesive, important fiind ca la data privatizării acesta să se fi găsit, aşa cum s-a dovedit în cauză, în patrimoniul societăţii comerciale privatizate de A.V.A.S., situaţie faţă de care instituţia arătată are calitatea de entitate îndreptăţită sa emită dispoziţie de propunere a măsurilor reparatorii (în funcţie de situaţia concretă ce va rezulta în legătură cu regimul juridic al terenului pretins).
II. Referitor la suprafaţa de 7000 mp despre care recurenţii-reclamanţi susţin că nu le-a fost restituită prin echivalent nici până în prezent, Înalta Curte constată că instanţele anterioare nu au analizat şi nu au stabilit în ce măsură această suprafaţă este inclusă sau nu în suprafeţele deja restituite şi dacă s-au acordat măsuri reparatorii, situaţie ce impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru lămurirea aspectelor arătate.
Astfel, pe acest aspect, instanţa de apel reţine că s-a tranşat cu autoritate de lucru judecat conform sentinţei nr. 352 din 03 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3286/114/2009 şi a sentinţei nr. 231 din 10 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4187/114/2007, dosare în cadrul cărora reclamanţii ar fi solicitat măsuri reparatorii pentru aceeaşi suprafaţă de 7000 mp, concluzie care însă nu poate fi primită.
Este evident că demersurile judiciare ale reclamanţilor, indiferent că s-au purtat în contradictoriu cu A.V.A.S. şi au vizat anularea dispoziţiei nr. 103 din 31 martie 2009 emisă de această instituţie (cum este cazul litigiului de faţă), ori s-au purtat în contradictoriu cu Primăria municipiului Buzău şi au vizat obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii de restituire, respectiv, anularea dispoziţiei nr. 447 din 23 iulie 2009, emisă în executarea obligaţiei stabilită de instanţă (cum este cazul litigiului obiect al Dosarului nr. 3286/114/2009), tind către obţinerea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 7000 mp despre care reclamanţii susţin că se află în incinta fabricii de bere SC U. SA Buzău.
Hotărârile judecătoreşti sus-menţionate au fost însă casate, neputând fi opuse cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, situaţia juridică a suprafeţei de 7000 mp solicitată de reclamanţi nefiind clarificată.
Pentru ca o hotărâre să fie înzestrată cu putere de lucru judecat, astfel încât ceea ce a fost verificat jurisdicţional să nu mai poată face obiect al disputei părţilor, este necesar ca aceasta să fi dat dezlegare fondului raporturilor juridice dintre părţi, indiferent de soluţia adoptată.
Dimpotrivă, o hotărâre care nu a rezolvat diferendul, datorită unor împrejurări de ordin formal, care au împiedicat instanţa să ajungă la dezbaterea în fond a pricinii, nu va putea fi opusă, ca regulă, într-o nouă instanţă învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, cu valoarea autorităţii de lucru judecat.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 10 martie 2008 la care face referire instanţa de apel, li s-au restituit reclamanţilor, în natură, suprafeţele de teren libere, respectiv, 4300 mp drum canal centură, 2100 mp parcare F.B., 1637 mp centură pasaj, 3100 mp parcarea pasaj, identificate conform raportului de expertiză, iar pentru restul terenului până la 20,67 ha s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent. Această hotărâre a fost modificată prin Decizia nr. 146 din 20 mai 2008 doar sub aspectul suprafeţei de 2100 mp care a fost considerată imposibil de restituit în natură.
Sentinţa civilă nr. 352 din 03 martie 2010, de asemenea menţionată de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, a fost desfiinţată prin Decizia nr. 4809 din 03 iunie 2011 a I.C.C.J., cauza fiind în prezent în rejudecare pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 4454/114/2009, judecata acesteia fiind suspendată până la soluţionarea prezentului dosar.
Prin Decizia de casare nr. 4809 din 03 iunie 2011 a Înaltei Curţi s-a reţinut că nu s-a analizat dacă obiectul hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate acoperă în totalitate pretenţiile reclamanţilor, evaluare ce ar fi trebuit să se realizeze prin compararea suprafeţelor de teren vizate de acele hotărâri cu cea care constituie obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv, 7000 mp.
Întrucât o asemenea analiză nu a fost efectuată, nu se poate considera că a fost soluţionată în fond contestaţia reclamanţilor, impunându-se rejudecarea cauzei pentru lămurirea aspectelor anterior arătate, cu suplimentarea probatoriilor, dacă se va considera necesar.
Referitor la sentinţa civilă nr. 231 din 10 martie 2008, prin Decizia de casare s-a reţinut că deşi instanţa s-a pronunţat în acea cauză pentru o suprafaţă de 20,67 ha, notificările reclamanţilor nr. 8211 din 13 august 2001 şi nr. 11054 din 31 octombrie 2001 privind o suprafaţă de 38.630 mp, iar notificările nr. 1089/2001, nr. 1090/2001, nr. 168/2003, nr. 1091/2001 privind o suprafaţă de 83.630 mp (din care s-a pretins că o suprafaţă de 45.000 mp s-ar afla în detenţia SC U. SA) însumate, vizează o suprafaţă mai mare de 20,67 ha teren, situaţie faţă de care, în raport cu această hotărâre, nu se poate constata incidenţa autorităţii de lucru judecat.
S-a mai reţinut că nu s-a cercetat motivul pentru care primarul, învestit pentru diferenţa de 7000 mp de către A.V.A.S., nu s-a pronunţat explicit asupra acestei suprafeţe, şi că nu este exclus ca suprafaţa de 7000 mp să facă parte din cei 20,67 ha menţionată în sentinţa civilă sus-arătată, dar acest lucru nu este evidenţiat în conţinutul niciuneia dintre hotărârile pronunţate în cauză până la acest moment, cauza nefiind cercetată sub acest aspect de către instanţele anterioare.
Faţă de cele anterior învederate, în rejudecare, instanţa va compara suprafeţele de teren faţă de care s-a recunoscut reclamanţilor (cedenţi şi cesionari), prin hotărâri judecătoreşti, dreptul la măsuri reparatorii, cu cele pentru care s-au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă suprafaţa de 7000 mp este inclusă sau nu în vreuna din suprafeţele pentru care s-au acordat deja măsuri reparatorii, dacă este inclusă sau nu în suprafeţele deja restituite în natură, ori care este provenienţa şi localizarea acestei suprafeţe, urmând a administra toate probatoriile concludente, utile şi pertinente în clarificarea acestei situaţii.
În acest sens, în afara îndrumărilor din prezenta decizie, instanţa de rejudecare va administra orice alte probatorii pe care la va considera utile clarificării aspectelor arătate.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) rap. la art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de 11 reclamanţii P.V., P.A., T.V., P.O. şi C.P. împotriva Deciziei nr. 237/ A din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o va casa, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.V., P.A., T.V., P.O. şi C.P. împotriva Deciziei nr. 237/ A din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1155/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 64/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
