ICCJ. Decizia nr. 1219/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1219/2012
Dosar nr. 6872/120/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ în nume propriu şi în calitate de reprezentant al membrilor săi A.A., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Liceul de Muzică G.E., Consiliul local sector 1, Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, Primarul sectorului 6 şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat obligarea la calculul şi plata drepturilor neacordate, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită legal şi cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data plăţii.
Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul E.A., domiciliat în judeţul Dâmboviţa, formându-se Dosarul cu nr. 47080/3/2011, în care s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin Sentinţa civilă nr. 6147 din 9 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, motivat de faptul că membrul de sindicat E.A. are domiciliul în judeţul Dâmboviţa.
La rândul său, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 2513 din 12 decembrie 2011, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că instanţa de la sediul sindicatului reclamant este competentă să soluţioneze cauza.
Astfel, s-a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 269 (fost 284) alin. (2) C. muncii, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în materia judecării conflictelor de muncă, determinant fiind domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul reclamantului.
Chiar dacă acţiunea a fost formulată în numele membrilor de sindicat, doar sindicatul dobândeşte calitatea de reclamant, nu şi membrii pe care îi reprezintă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, cauza a fost transmisă Înaltei Curţi pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Legal învestită, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cererea ce a învestit instanţa de judecată a fost formulată de către Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ, în valorificarea unor drepturi salariale aparţinând membrilor de sindicat.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul acestora să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea aşadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre altele, şi Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28) că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaşte calitatea nu doar de a acţiona (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.
Cum în speţă, sediul sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, în favoarea acestei instanţe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1220/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
