ICCJ. Decizia nr. 150/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 150/2012
Dosar nr. 1237/1285/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Prin sentința comercială nr. 2667 din 18 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC A.I.E. SRL, prin lichidator judiciar S.I., împotriva pârâtei SC S.I. SRL și în consecință, pârâta a fost obligată să-i vireze reclamantei suma de 51.727,89 lei aflată în contul bancar deschis la SC R.B. SA Cluj-Napoca pe numele pârâtei, în contul bancar al reclamantei, deschis la B.C.R. - Sucursala Cluj-Napoca.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la virarea sumei de 259.592 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, reclamanta a executat lucrări de construcții în favoarea pârâtei, în baza unui contract care prevedea plata unei garanții de bună execuție într-un cont al reclamantei, ce urma să fie eliberată în procent de 40% la finalizarea lucrărilor și restul, de 60%,la sfârșitul perioadei de garanție, respectiv la 2 iunie 2010.
Instanța a calificat acțiunea reclamantei, prin care solicită obligarea pârâtei la virarea în contul său a sumei cu titlu de garanție, ca o acțiune în pretenții și a statuat că suma se datorează doar în parte, întrucât este fondată apărarea pârâtei privind calitatea necorespunzătoare a lucrării.
Astfel, s-a reținut că apărarea s-a realizat sub forma excepției de neexecutare, nefiind necesară pentru aceasta o acțiune reconvențională, iar cuantumul cu care s-a diminuat suma cu titlu de garanție, de 259.592 lei, a fost determinată printr-o expertiză extrajudiciară, necontestată de către reclamantă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 34/23/02/2011 a Curții de Apel Cluj, pe fond fiind admisă acțiunea, cu consecința obligării pârâtei la virarea din contul său, în contul reclamantei a sumei de 311.319,89 lei.
Apelul declarat de pârâta SC S.I. SRL împotriva aceleiași sentințe a fost respins.
În considerentele decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Acțiunea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a-i vira în contul său suma de 311.319, 89 lei cu titlu de garanție, pe considerentul nerespectării clauzelor cuprinde la Capitolul VIII art. 8 din contractul nr. 38 din 6 martie 2006, modificat prin actul adițional nr. 38 din 4 decembrie 2006, vizează neîndeplinirea unei obligații,,de a face”, neexistând nici un motiv pentru analizarea unei eventuale neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale asumate de parte, deoarece, obligația de virare a garanției de bună execuție într-un cont al reclamantei există independent de respectarea obligațiilor contractuale de către aceasta, sub acest aspect, convenția părților fiind neechivocă.
Astfel, în lipsa unei cereri reconvenționale, analizarea excepției de neexecutare excede cadrului procesual, iar probele reținute în susținerea acestei excepții sunt extrajudiciare.
S-a mai reținut că, potrivit convenției părților, 40% din garanție trebuia eliberată la 2 iunie 2008, data încheierii procesului-verbal la terminarea lucrării, iar eventualele deficiențe apărute ulterior acestui moment, puteau fi acoperite din restul de 60%, care se putea elibera doar la sfârșitul perioadei de garanție.
Cu privire la apelul pârâtei, care critică hotărârea sub aspectul cuantumului lucrărilor executate defectuos de către reclamantă, instanța de apel l-a respins pe baza reținerilor cu privire la lipsa unei cereri reconvenționale, arătându-se, totodată, că obligația de a vira garanția de bună execuție într-un cont deschis pe numele executantului nu are nici o corespondență în ceea ce privește vreo obligație corelativă din partea reclamantei, raportul contractual nepresupunând executarea simultană, reciprocă și interdependentă a acestor obligații.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 8 din contractul părților se arată că virarea sumelor cu titlu de garanții într-un cont al beneficiarului și nu al executantului, reprezintă o modificare tacită, acceptată de ambele părți, a contractului de execuție.
De asemenea, arată că 40% din garanție a fost eliberată reclamantei ulterior finalizării lucrărilor și anterior constatării deficiențelor.
Cu privire la acțiunea introductivă, criticile vizează calificarea acesteia ca o acțiune în obligația ”de a face”.
Recurenta susține că acțiunea este una în pretenții, determinat de temeiul juridic dat de art. 969 C. civ., de faptul că acțiunea a fost promovată la doi ani de la data ultimei rețineri, respectiv trei ani de la prima reținere, reclamanta acceptând în această perioada modalitatea de constituire a graranției și, nu în ultimul rând, de finalitatea garanției, ce are drept scop despăgubirea beneficiarului prejudiciat în baza contractului de execuție.
O altă critică vizează statuările instanței asupra excepției de neexecutare invocată de pârâtă, arătându-se astfel, că, acest mijloc de apărare se află la dispoziția părților în contractele sinalagmatice, în cazul în care se pretinde executarea unei obligații, fără ca partea respectivă să-și fi executate propriile obligații ce îi incumbă.
Prin urmare, recurenta susține că nu se justifică obligarea sa la eliberarea unei sume de bani care a fost constituită tocmai în vederea acoperirii deficiențelor cauzate de reclamantă în executarea obligațiilor sale derivând din contractul de execuție lucrări.
Prin întâmpinarea înregistrată la 3 octombrie 2011 (f.10-16), intimata S.I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al SC A.E. SRL a solicitat respingerea recursului.
În apărare se invocă prevederile art. 12 din contract, potrivit cărora orice modificare a acestuia este valabilă numai dacă este întocmită în formă scrisă și semnată de ambele părți, astfel că nu poate fi vorba despre o modificare tacită.
De asemenea, se arată că acțiunea nu este una în pretenții, ci are ca obiect o obligație,,de a face”, în cadrul căreia nu se analizează o eventuală neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale.
Cu privire la excepția de neexecutare se arată că această nu poate viza decât obligații interdependente și reciproce, condiție neîndeplinită în speță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:
Între reclamanta SC A.I.E. SRL în calitate de executant și pârâta SC S.I. SRL s-a încheiat la data de 6 martie 2006 contractul de execuție lucrări nr. 38, modificat prin actul adițional nr. 38 din 4 decembrie 2006, care cuprindea, la Capitolul VIII - ”Garanții”, art. 8 o clauză conform căreia lucrările executate sunt garantate pe o perioadă de 24 luni de la data semnării procesului-verbal de recepție, iar executantului i se va reține prin facturare, o garanție de 5% din valoarea lucrărilor executate.
S-a mai stabilit că plata garanțiilor se va face într-un cont de garanție de bună execuție al executantului, odată cu fiecare facturare și va fi eliberată în procent de 40% la finalizarea lucrărilor, iar 60% la sfârșitul perioadei de garantare.
Contrar înțelegerii părților, garanția de bună execuție aferentă contractului mai sus menționat, în valoare de 311.319,89 lei a fost virată în contul pârâtei, beneficiar al lucrărilor, deschis la R.B. SA Cluj-Napoca.
Argumentele recurentei potrivit cărora în perioada cuprinsă între data primei rețineri cu titlu de garanție, respectiv ultima reținere, întrucât executantul nu a manifestat nici un interes, această atitudine este calificată drept o aprobare tacită a modificării contractului sub aspectul modalității de constituire a garanției, nu pot fi primite, față de caracterul sinalagmatic al contractului, care cuprinde, de altfel, expres posibilitatea modificării convenției părților sub forma unui act scris, semnat de ambele părți, potrivit clauzei de la art. 12.
Sub aspectul calificării juridice a acțiunii introductive, în mod corect instanța de apel a reținut că obiectul acesteia are în vedere o obligație ”de a face”.
Acestei obligații, de a vira în contul reclamantei, în calitate de executant, a sumelor cu titlu de garanșie de bună execuție, nu îi corespunde o obligație corelativă, ci, ea are o existență independentă.
Astfel, în mod corect s-a reținut că, față de obiectul dedus judecății și în lipsa învestirii instanței cu o cerere reconvențională având ca obiect constatarea caracterului necorespunzător al lucrărilor executate de reclamantă, nu există nici un motiv pentru analizarea excepției de neexecutare a contractului, și, cu atât mai mult, să se deducă din valoarea garanției o sumă constând în valoarea lucrărilor de remediere, stabilită prin probe extrajudiciare.
Prin urmare, chiar dacă excepția de neexecutare reprezintă un mijloc de apărare aflat la îndemâna părții căreia i se pretinde executarea obligației, fără ca partea ce pretinde acest lucru să-și fi executat propria-i obligație, în speță, obligației de constituire a garanției de buna execuție într-un cont al reclamantei, îi incumbă pârâtei, în calitate de beneficiar, potrivit art. 969 C. civ., necondiționat de îndeplinirea vreunei obligații corelative a executantului.
În baza considerentelor expuse, întrucât criticile recurentei nu vizează nici un motiv de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care să conducă la modificarea deciziei atacate, reținând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 34/2011 din 23 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 148/2012. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 153/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
