ICCJ. Decizia nr. 1637/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1637/2012
Dosar nr. 5219/83/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1760/ D din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 5219/83/2010, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele M.M. şi Z.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., şi în consecinţă:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a deportării la muncă în fosta U.R.S.S. a defunctului H.M., decedat la data de 19 martie 1945, în perioada 05 ianuarie 1945 - 19 martie 1945. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 2.500 euro cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Aşa după cum rezultă din adresa din 15 septembrie 1996 emisă de Ministerul Muncii - Oficiul de evidenţă a documentelor de asigurare, bunicul reclamantelor - defunctul H.M., în perioada 05 ianuarie 1945 - 17 martie 1945 a fost deportată în fosta U.R.S.S. la munca de reconstrucţie, unde a şi decedat.
S-a reţinut că de dispoziţiile Legii nr. 221/2009 beneficiază şi persoanele ori succesorii acestora, circumscrişi de art. 5 alin. (1) precitat, care au fost deportate ori prizoniere în fosta Uniune Sovietică, deportarea şi efectuarea prizonieratului, menţinerea acestei situaţii şi după 23 august 1944 şi apoi după încheierea armistiţiului la 12 septembrie 1944, constituind o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul prevăzut prin dispoziţiile legii reparatorii menţionate.
În cauză, instanţa a reţinut că bunicul reclamantelor, în timpul vieţii, a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. De asemenea, la stabilirea cuantumului despăgubirilor au fost avute în vedere criteriile şi plafonul maxim prevăzute de art. I din O.U.G. nr. 62/2010, de aceea instanţa a apreciat ca fiind echitabilă acordarea sumei de 2.500 euro pentru repararea pecuniară a prejudiciului moral suferit de bunicul lor în perioada deportării.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, arătând că suma acordată de instanţa de fond este mult prea mică, apreciind-o ca fiind ridicolă, dată fiind măsura administrativă a deportării dispusă faţă de bunicul acestora pe teritoriul U.R.S.S., unde a şi decedat.
La data de 18 ianuarie 2011 a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, arătând că deportarea nu se circumscrie domeniului de aplicare a Legii nr. 221/2009.
Prin decizia nr. 81 din 23 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul declarat de reclamantele M.M. şi Z.G. împotriva sentinţei civile nr. 1760 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare şi sentinţa a fost modificată în sensul majorării daunelor morale acordate de instanţa de fond la suma de 10.000 euro.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, măsura luată de fosta U.R.S.S. înainte de martie 1945 împotriva autorului reclamantelor are caracter politic şi nu este de natură a înlătura răspunderea statului român în repararea prejudiciului produs.
În ceea ce priveşte efectele deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a constatat că nu sunt aplicabile speţei, întrucât până la publicarea acesteia practica instanţei a fost în sensul admiterii acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, astfel că solicitanţii aveau o speranţă legitimă.
Admiterea acţiunii reclamantelor se impune şi prin prisma principiului nediscriminării consacrat de art. 14 din CEDO, iar majorarea cuantumului despăgubirilor s-a dispus raportat la principiul echităţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Satu-Mare, susţinând că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României din data de 15 noiembrie 2010, astfel că instanţa ar trebui să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Arată că reclamantele nu au o speranţă legitimă, iar cererea acestora privind despăgubirile este incompatibilă rationae materiae cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea, solicitând în principal admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri şi respingerea acţiunii, iar în subsidiar, diminuarea daunelor morale acordate reclamantelor.
Consideră că decizia atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât măsura deportării în U.R.S.S. nu face obiectul Legii nr. 221/2009, are natură etnică, fiind luată anterior perioadei de referinţă a legii speciale.
În subsidiar, apreciază că despăgubirile acordate sunt exagerate, nefiind menţinut un raport rezonabil între prejudiciul efectiv suferit şi daunele morale acordate.
Invocă efectele deciziei nr. 1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională şi arată că în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, neputând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 221/2009.
La termenul din 8 martie 2012, instanţa a pus în discuţia părţilor faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de Ministerul Public.
Recursurile vor fi admise doar din perspectiva omisiunii instanţei de apel de a se pronunţa asupra apelului declarat de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea:
În speţa supusă analizei se constată că instanţei de apel i se poate imputa o greşeală de judecată săvârşită în legătură cu aplicarea principiului disponibilităţii şi al respectării dublului grad de jurisdicţie, întrucât la data de 18 ianuarie 2011, Ministerul Public - parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a declarat apel (fila 10 dosar apel), însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acestuia. Această omisiune rezultă atât din considerentele deciziei atacate, cât şi din dispozitivul său, astfel că se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru o judecată unitară.
Constatând astfel că, urmare a nepronunţării asupra unei căi de atac declarate, cu consecinţa aplicării greşite a legii, în scopul menţionat, al respectării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, dar şi al respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi acesta o garanţie a respectării dreptului la apărare, în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu referire la art. 312 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate, cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Satu-Mare împotriva deciziei civile nr. 81/ A din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1635/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1638/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
