ICCJ. Decizia nr. 1641/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1641/2012
Dosar nr. 1982/91/2008
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 11/ A din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanţii G.L., A.T. şi S.P.E. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata R.N.P. Romsilva - Direcţia silvică Focşani.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs, înregistrat pe rolul instanţei la data de 6 aprilie 2011, deşi hotărârea atacată a fost comunicată la data de 4 martie 2011.
La termenul din 8 martie 2012 instanţa a invocat excepţia tardivităţii căii de atac declarate, iar apărătorul reclamanţilor a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că cei 3 clienţi ai săi locuiesc în străinătate, iar împuternicitul lor, C.A. domiciliază în sat Arva, com. Broşteni, jud. Vrancea, o localitate izolată la care poştaşul nu ajunge regulat.
Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte, ceea ce nu este cazul în speţă.
Motivul invocat de apărătorul reclamanţilor în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege nu îndeplineşte cerinţele art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, avocatul susţine că reclamanţii şi-au ales domiciliul la procurator C.A., iar acesta locuieşte într-un sat izolat, unde poştaşul nu ajunge regulat, astfel că a primit decizia instanţei de apel cu întârziere.
Contrar susţinerilor recurenţilor, actul comunicării deciziei recurate la domiciliul procuratorului este unul valabil.
În condiţiile în care reclamanţii şi-au indicat domiciliul ales la acest procurator, iar modalitatea de comunicare a hotărârii judecătoreşti s-a realizat prin afişare “pe uşa principală a locuinţei destinatarului”, pentru că „nici o persoană de la punctul 1 (dintre cele cărora legea le dă dreptul să primească corespondenţa - s.n.) nu a fost găsită”, conform dovezilor de comunicare de la filele 61, 62, 63 dosar apel, la data de 4 martie 2011, nu se poate susţine că reclamanţii au primit decizia după data înscrisă pe dovada de comunicare.
În ceea ce priveşte modalitatea de comunicare prin afişare, aceasta este legală, având în vedere că pentru ipoteza în care cei cărora li se adresează comunicarea sunt lipsă, art. 92 alin. (6) raportat la alin. (4) al aceluiaşi articol prevede ca modalitate de comunicare afişarea actului.
Pentru această ipoteză, data primirii actului de comunicat de către destinatar coincide cu data afişării respectivului act, înscrisă în procesul-verbal întocmit de agentul procedural (dovada de comunicare), menţiune care face dovadă până la înscrierea în fals.
În consecinţă, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu la termenul din 8 martie 2012, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia atacată a fost comunicată recurenţilor la data de 4 martie 2011, la domiciliul ales, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare, care îndeplinesc toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este şi cel de recurs, urmează a se reţine că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 21 martie 2012.
Reclamanţii au declarat, însă, recurs la data de 6 aprilie 2011, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Întrucât reclamanţii au declarat recurs peste termenul legal şi nu au făcut dovada unor motive obiective de repunere în termen, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanţii G.G.L., A.T. şi S.P.E. împotriva deciziei civile nr. 11/ A din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1642/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
