ICCJ. Decizia nr. 1676/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1676/2012
Dosar nr.179/328/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 723/ R din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 1594 din 8 decembrie 2010 a Tribunalului Cluj.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că recursul a fost exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei prin care recursul a fost respins ca inadmisibil.
Recursul împotriva hotărârii irevocabile va fi respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 299 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
De vreme ce hotărârea împotriva căreia s-a exercitat recursul a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs este irevocabilă, nu mai este susceptibilă de control judiciar prin intermediul unui alt recurs.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 723/ R din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1672/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1680/2012. Civil. Drepturi băneşti.... → |
---|