ICCJ. Decizia nr. 1772/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1772/2012
Dosar nr.3648/1/2011
Şedinţa publică din 09 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Împotriva deciziei civile nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea SC C.E.T. SA, fără a o motiva.
În raport de această împrejurare, Înalta Curte a pus în discuţie nulitatea contestaţiei în anulare, părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare nu este motivată în fapt şi în drept, contestatorul neindicând motivele, limitativ prevăzute de lege în art. 317-318 C. proc. civ., în raport de care solicită anularea deciziei nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, astfel încât nu se poate realiza controlul de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac.
Se observă că dispoziţiile art. 317 – 321 C. proc. civ., care reglementează materia contestaţiei în anulare, nu prevăd forme de procedură speciale sub aspectul formei cererii prin care instanţa este învestită cu contestaţia în anulare.
În absenţa unei reglementări speciale, contestaţia în anulare este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materia cererii de chemare în judecată, respectiv prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura."
Este îndeobşte cunoscut că obiectul contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este cel prevăzut de art. 317 (contestaţia în anulare propriu zisă sau obişnuită) şi art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială), cea din urmă având ca obiect exclusiv deciziile instanţelor de recurs, fiind deci restrâns la cazurile de nelegalitate menţionate în aceste texte legale.
Prin urmare, cererea care susţine contestaţia în anulare trebuie să se refere numai la acele motive de nelegalitate ale deciziei din apel sau recurs, strict reglementate de textele legale anterior menţionate, iar lipsa oricărei motivări constituie o neîndeplinire a unei obligaţii legale cu caracter imperativ, izvorând din caracterul extraordinar al acestei căi de atac, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate expres prevăzute în art. 317-318 C. proc. civ., în afara cărora contestaţia în anulare devine inadmisibilă.
Înalta Curte apreciază că motivarea contestaţiei în anulare este obligatorie, neputându-se prezuma cauzele de anulare pe care se întemeiază cererea şi nici dispune o analiză generală a deciziei, în raport de art. 317 şi 318 C. proc. civ., (astfel cum se întâmplă în ipoteza căii de atac a apelului, datorită caracterului său ordinar şi devolutiv).
Ne aflăm, prin urmare, în ipoteza unei obligaţii procedurale cu caracter imperativ, aceea a motivării căii extraordinare de atac, sancţionată cu nulitatea absolută în caz de nerespectare, chiar dacă această sancţiune nu este prevăzută în mod expres, (astfel cum sancţiunea nulităţii este reglementată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ. pentru nemotivarea recursului), aflându-ne în prezenţa unei nulităţi virtuale.
De asemenea, art. 105 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămare se presupune până la dovada contrarie."
Chiar dacă nu este incidentă în cauză teza finală a acestui articol, deoarece nu se invocă o nulitate expresă, sancţiunea nulităţii intervine în temeiul primei teze a acestui articol, deoarece există vătămare, deoarece, pe de o parte, în absenţa motivării, partea potrivnică se află în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la apărare, iar, pe de altă parte, instanţa nu are obligaţia legală de a face o analiză din oficiu a art. 317-318 C. proc. civ.
Singura posibilitate pentru a evita o vătămare a părţii adverse, prin soluţionarea unei contestaţii în anulare nemotivate, este aplicarea sancţiunii nulităţii cererii formulate de către contestator cu neobservarea formelor legale privind menţionarea obiectului acesteia.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că actul de procedură neregulat sau defectuos îndeplinit atrage nulitatea sa absolută, chiar virtuală, ceea ce este pe deplin aplicabil în privinţa unei contestaţii în anulare (astfel cum a procedat contestatorul), care nu prezintă argumentele în susţinerea art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Nulităţile absolute, fiind de ordine publică, pot fi invocate şi de instanţă din oficiu, conform art. 108 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a procedat instanţa în prezenta cauză.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 317 şi 318 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) şi art. 108 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea SC C.E.T. SA împotriva deciziei nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1680/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1658/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
