ICCJ. Decizia nr. 1658/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1658/2012
Dosar nr.7326/30/2007
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 277/ A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelurile declarate de reclamanta P.V.H. şi pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1400/ PI din 1 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că parcelele ce au format obiectul contestaţiei au fost identificate şi delimitate de expert.
Deşi Legea nr. 10/2001 a instituit principiul restituirii în natură a imobilelor solicitate, acestea vor fi restituite doar în măsura în care nu sunt afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv nu sunt afectate de căi de acces, străzi, parcări, trotuare sau amenajări subterane.
Faţă de concluziile raportului de expertiză, în mod corect prima instanţă a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a parcelei spaţiu verde în suprafaţă de 380 mp.
Nu au fost găsite întemeiate criticile pârâtului privitoare la soluţia de restituire în natură de către prima instanţă a terenului în suprafaţă de 610 mp. S-a arătat că pe această parcelă de teren nu există construcţii şi nici instalaţii, astfel încât poate fi restituită în natură reclamantei.
2. Recursurile
2.1. Motive
Ambele părţi au declarat recurs împotriva deciziei nr. 277/ A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Prin recursul reclamantei, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au fost formulate critici privitoare la nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de restituire în natură a parcelei de teren în suprafaţă de 380 mp.
Restituirea în natură este posibilă deoarece pe acest teren nu există construcţii şi nici instalaţii, branşamentul de gaz putând fi mutat pe alt amplasament, pe cheltuiala reclamantei.
Din conţinutul dosarului nu rezultă că această parcelă nu ar constitui teren liber în accepţiunea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Regula este restituirea în natură a imobilelor solicitate.
Pârâtul a criticat hotărârea în privinţa păstrării soluţiei de restituire în natură a unei parcele de teren ce are ca destinaţie spaţiu verde şi care este ocupată de reţele edilitare de gospodărie comunală.
Revendicatorii nu vor putea construi pe această parcelă şi nu-i vor putea schimba destinaţia, astfel încât va rămâne în continuare zonă verde.
2.2. Analiza recursurilor
Prin ambele recursuri s-a dedus analizei nelegalitatea hotărârii instanţei superioare de fond în ce priveşte modul de rezolvare a problemei posibilităţii restituirii în natură a unor suprafeţe de teren.
Parcela de teren în suprafaţă de 380 mp, pretinsă de reclamantă a-i fi restituită în natură, a fost identificată de expert ca fiind spaţiu verde, fiind traversată pe o latură de o conductă de gaz.
Instanţele de fond au apreciat în mod corect faptul că acest teren, preluat prin expropriere, nu poate fi restituit în natură.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.
Or, legea specială cuprinde şi art. 11 alin. (3) conform cu care, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător.
În aplicarea Legii nr. 10/2001, art. 10.3 din HG nr. 250/2007 arată că sintagma „amenajări de utilitate publică" ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Nu în ultimul rând, sunt de reţinut şi prevederile art. 70 lit. f) din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, conform cu care pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au obligaţia să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului.
Faţă de cele ce preced, suprafaţa de teren de 380 mp cu destinaţia de spaţiu verde, aflată în imediata apropiere a unor blocuri de locuinţe, nu poate fi restituită în natură.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
Cu aceleaşi argumente, soluţia instanţelor de fond de a restitui în natură terenul în suprafaţă de 610 mp a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor legale menţionate anterior.
Împrejurarea că, potrivit expertului, pe teren nu există construcţii şi nici instalaţii nu este suficient pentru ca acesta să poată fi restituit în natură, câtă vreme din coroborarea raportului de expertiză cu alte mijloace de probă rezultă contrariul.
Astfel, din anexa la raportul de expertiză se poate observa că terenul în suprafaţă de 610 mp este situat între mai multe blocuri de locuinţe, iar în referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 se menţionează că pe acest teren se află 21 de garaje folosite în baza unor contracte de concesiune. Aşadar, terenul este supus unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, ceea ce face ca, prin restituirea lui în natură, instanţele să fi interpretat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, criticile pârâtului întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul Primarului municipiului Timişoara va fi admis şi hotărârile instanţelor de fond vor fi modificate în sensul reţinut prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 277/ A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă şi în consecinţă:
Modifică în parte Decizia.
Admite apelul declarat de pârât, schimbă în parte sentinţa nr. 1400/ PI din 1 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă în sensul că respinge în totalitate contestaţia formulată de reclamanta P.V.H.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.V.H. împotriva aceleiaşi decizii.
Păstrează restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1772/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1664/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
