ICCJ. Decizia nr. 1887/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1887/2012
Dosar nr.19045/3/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 780 din 6 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanţii C.M., B.I., P.B.G. şi I.I., în contradictoriu cu pârâţi SC F. SA şi Primăria Municipiului Bucureşti, A.F.I., având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, B-dul Basarabiei şi emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului sau în echivalent la valoarea de circulaţie a imobilului, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Apelul declarat de apelanţii reclamanţi, împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 198/ A din 16 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.M., B.I., P.B.G. şi I.I., fără a-l motiva în drept.
La termenul din data de 13 ianuarie 2011, în raport de dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării recursului, iar la data de 26 ianuarie 2012, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, în vederea discutării perimării.
Recursul se va constata perimat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 ianuarie 2011, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării cererii de recurs.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., aceasta se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii C.M., B.I., P.B.G. şi I.I. împotriva deciziei nr. 198/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1886/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1897/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
