ICCJ. Decizia nr. 1768/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1768/2012
Dosar nr. 1332/117/2008
Şedinţa publică din 09 martie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1332/117/2008, reclamanţii T.S.V., T.I., T.Ş. şi T.M. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 judeţul Cluj, Ministerul Transporturilor şi Consiliul Local Turda, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună majorarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafeţele de teren expropriate, cuprinse în Hotărârea nr. 36/2007, de la suma de 38.172,9 RON, echivalentul sumei de 10860 euro, la suma de 127.243 RON, echivalentul sumei de 36.200 euro. În subsidiar, să se dispună obligarea expropriatorilor la exproprierea întregii suprafeţe de teren, de 9200 mp., înscrisă în TP tarla 96, parcela 1 şi să fie obligat expropriatorul să achite cu titlu de despăgubiri suma de 4000 RON echivalentul preţului produselor agricole de pe suprafaţa afectată; cu plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţia României, Legea nr. 33/1994, art. 21 - 27 din Legea nr. 198/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 896 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Cluj a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor Bucureşti, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Cluj şi Consiliul Local Turda, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 4000 RON reprezentând pretenţii, a respins excepţia lipsei de interes şi a calităţii procesuale active şi pasive invocate de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a admis excepţia inadmisibilităţii petitului având ca obiect exproprierea întregului teren şi a admis în parte acţiunea, obligând Statul Român să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în localitatea Turda, arabil extravilan, în suprafaţă de 1.449 mp., identificat cadastral prin nr. xxx, suma de 63.712 RON, echivalentul a 10,4 euro/mp. A fost respinsă cererea reclamanţilor având ca obiect exproprierea întregului imobil, ca inadmisibilă. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2440 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Prin Decizia civilă nr. 48A din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că imobilul menţionat în hotărârea de acordare a despăgubirilor este înscris în titlul de proprietate nr. 1581/1812/2002, eliberat în favoarea numitei T.L., reclamanţii fiind moştenitorii acesteia, astfel că şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară cu titlul de moştenire şi partaj în limitele unei suprafeţe totale de 9200 mp. în CF nr. yyy Turda.
Aşa fiind, prima instanţă a stabilit că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la despăgubire şi justifică un interes cu privire la determinarea cuantumului sumei ce urmează a le fi acordată.
Pentru stabilirea despăgubirilor, prima instanţă a constituit o comisie compusă din trei experţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, întocmit fiind raportul de expertiză tehnică judiciară din data de 15 octombrie 2009, care nu a fost semnat de unul dintre experţi, domnul inginer A.N.L., desemnat la propunerea expropriaţilor.
Prin încheierea şedinţei publice din 08 ianuarie 2010, Tribunalul Cluj a constatat nulitatea acestui raport de expertiză tehnică-judiciară, cu motivarea că raportul nu a fost însuşit de unul dintre cei trei experţi.
Pe cale de consecinţă, s-a dispus refacerea raportului de expertiză, de către comisia stabilită iniţial, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În data de 22 aprilie 2010, comisia de experţi a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică judiciară prin care a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, referitoare la evaluarea imobilului în litigiu în raport cu standardele internaţionale de evaluare; determinarea diminuării valorii terenului ce nu a fost expropriat; stabilirea valorii de circulaţie a terenului expropriat, în momentul exproprierii şi în acela al efectuării expertizei.
Prin acest raport de expertiză, s-a propus o valoare a despăgubirilor de 61.962 RON, corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului expropriat în momentul exproprierii, iar pentru momentul efectuării raportului de expertiză valoarea propusă este de 70.146 RON.
Experţii au apreciat că măsurile exproprierii au diminuat valoarea terenului rămas neexpropriat cu 6.938 RON în anul 2007, respectiv cu 6.434 RON în raport cu anul 2009.
Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză, s-a reţinut că terenul supus evaluării este unul agricol, situat în extravilanul localităţii Turda, exclus oricărei prevederi urbanistice de introducere în intravilan, astfel că în arealul restrâns nu se cunosc tranzacţii pentru alte funcţiuni decât cea agricolă.
Ţinând seama de obiecţiunile reclamanţilor la raportul iniţial de expertiză, comisia de experţi a decis să extindă arealul comparabil şi să adopte metoda comparaţiei directe, fiind alese patru amplasamente comparabile: a, b, c, d, cu precădere în zona Turda - Mihai Viteazu, care au fost preluate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în aceste zone, cu acces facil la reţeaua de drumuri naţionale, fiind transpuse în grila datelor de piaţă. În fişele tehnice nr. 1 şi nr. 2, anexă la raportul de expertiză, este prezentat calculul valorii de piaţă prin metoda comparaţiei directe, în baza unei grile a datelor de piaţă la data exproprierii şi la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin încheierea şedinţei publice din 21 mai 2010, prima instanţă a încuviinţat obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, comisia de experţi răspunzând acestor obiecţiuni prin raportul depus în data de 15 septembrie 2010. Sunt păstrate valorile propuse iniţial de experţi şi sunt anexate lucrării dovezi care confirmă aceste valori, respectiv contracte de vânzare-cumpărare ce reflectă preţul cu care s-au vândut imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială vizată.
Raportat la valorile propuse de experţi, prima instanţă a obligat Statul Român, prin reprezentantul său în acest proces, să plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 63.712 RON, echivalentul a 10,4 euro/mp., la momentul întocmiri raportului de expertiză, respectiv septembrie 2009.
S-a reţinut că, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, acţiunea reclamanţilor a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994, legea-cadru în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, instanţa a constituit o comisie compusă din trei experţi, unul numit de instanţă, unul desemnat de expropriator, iar cel de-al treilea propus de reclamanţi.
La stabilirea cuantumului despăgubirii, experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în extravilanul localităţii Turda şi în zonele situate în imediata vecinătatea a imobilului expropriat, anexând dovezi în susţinerea valorilor propuse.
Primind rezultatul expertizei, instanţa l-a comparat atât cu oferta expropriatorului, cât şi cu pretenţiile reclamanţilor, despăgubirea acordată fiind mai mare decât cea oferită de expropriator, însă mai mică decât cea solicitată de expropriaţi.
Mai mult decât atât, instanţa a încuviinţat toate obiecţiunile la raportul de expertiză pe care pârâta a înţeles să le formuleze, iar comisia de experţi a răspuns detaliat acestora, atât raportul de expertiză, cât şi răspunsul la obiecţiuni fiind semnate inclusiv de către expertul numit la solicitarea expropriatorului.
În aceste circumstanţe, nu au fost acceptate criticile pe care apelanta a înţeles să le aducă raportului de expertiză prin declaraţia de apel, ele fiind similare obiecţiunilor la raportul de expertiză, formulate în faţa primei instanţe şi analizate în integralitatea lor de către comisia de experţi.
Tot astfel, nu a fost acceptată nici susţinerea referitoare la existenţa unor expertize contrare, care obligă la o nouă administrare a probei cu expertiză. Există un singur raport de expertiză valabil întocmit în această cauză, şi anume raportul depus de către comisia de experţi în data de 22 aprilie 2010, atâta timp cât, printr-o încheiere premergătoare, instanţa a constatat nulitatea celui dintâi raport de expertiză, întrucât nu conţinea opinia şi nu purta semnătura unuia dintre experţi.
Coroborând concluziile acestui raport de expertiză cu înscrisurile doveditoare depuse la dosarul cauzei, prima instanţă a stabilit în mod temeinic cuantumul despăgubirilor la care au dreptul reclamanţii.
Nu s-a constatat o încălcare a rolului activ al primei instanţe, de natură să producă o vătămare drepturilor procesuale ale pârâtei în proces, în sensul celor afirmate prin declaraţia de apel.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalităţii, pornind de la o greşită interpretare a legii şi implicit a probelor administrate în susţinerea recursului.
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a următoarelor dispoziţii legale: art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi art. 129 C. proc. civ.
Articolul 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză";.
Or, instanţa de apel, prin girarea concluziilor raportului de expertiză întocmit de prima instanţă în aprilie 2010 şi menţinerea soluţiei instanţei de fond cu privire la capătul de cerere privind majorarea cuantumului despăgubirii, a încălcat prevederea legală sus-menţionată.
Deşi recurenta-apelantă a solicitat instanţei de apel încuviinţarea unei noi expertize, aceasta fiind şi unica modalitate de a demonstra valoarea reală a terenului expropriat, respectiv prin efectuarea unui alt raport de expertiză, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, această probă a fost respinsă, deşi o nouă expertiză evaluatorie era absolut necesară a fi administrată în faza apelului, atât din punct de vedere al caracterului devolutiv al acestei căi de atac, dar şi datorită diferenţelor inexplicabile între valorile vehiculate în privinţa terenului expropriat (7,25 euro - prima expertiză; 10,40 euro - a doua expertiză, omologată de către instanţa de fond şi girată de instanţa de apel).
Instanţa de apel decide să îşi întemeieze soluţia pe un raport de expertiză întocmit în aprilie 2010, în baza unor tranzacţii încheiate în cursul anilor 2008 - 2009 şi a unor oferte de vânzare nedatate şi fictive. Contractele autentice anexate raportului ar fi putut fi relevante şi instanţa de control judiciar ar fi fost îndreptăţită să ţină cont de ea, dacă acestea ar fi fost încheiate în primul trimestru al anului 2010 şi ar fi vizat terenuri din extravilanul municipiului Turda.
Valorile relevate de contractele încheiate în anul 2009 nu pot constitui un etalon pentru stabilirea preţului de circulaţie al imobilului în litigiu, din moment ce raportul de expertiză este propriu lunii aprilie a anului 2010.
În anul 2010 piaţa imobiliară a fost caracterizată de un evident declin datorat crizei financiare globale, iar preţurile din tranzacţii s-au redus dramatic.
Din cele 8 comparabile anexate raportului de expertiză, 6 reprezintă tranzacţii care au avut ca obiect terenuri situate în com. Mihai Viteazu, jud. Cluj şi nu în municipiul Turda. Ultimele două comparabile sunt reprezentate de oferte de vânzare, care pe lângă faptul că sunt pur speculative, nu sunt nici măcar datate, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea 33/1994.
Încălcarea rolului activ de către instanţă constă în faptul că hotărârea pronunţată se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speţă proba cu expertiză tehnică, deşi s-a dovedit că despăgubirea a fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii de către un evaluator autorizat A.N.E.V.A.T. şi aprobat de Guvernul României prim emiterea H.G. nr. 1221/2007.
Experţii au stabilit în aprilie 2010 valoarea despăgubirii prin raportare la momentul septembrie 2009 (dată la care a fost întocmit primul raport), deşi s-a solicitat în repetate rânduri instanţelor să cenzureze afirmaţiile nedovedite ale experţilor şi să stabilească despăgubirea prin raportare la tot probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a omologat cel de-al doilea raport de expertiză, întocmit cu încălcarea tuturor prevederilor legale în materie şi vădit contradictoriu cu primul raport, deşi doi dintre membrii comisiei au participat şi la întocmirea primei lucrări.
Coeficienţii au fost aleşi în mod subiectiv şi contrazic voinţa legiuitorului care a statuat imperativul stabilirii valorii despăgubirii prin raportare la „preţul pieţei din momentul întocmirii expertizei”.
Instanţele de judecată nu erau obligate să gireze ultima lucrare de specialitate doar pe considerentul că era semnat de toţi cei trei experţi desemnaţi conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care în cadrul primului raport judiciar ordonat în cauză, experţii au stabilit pentru momentul septembrie 2009 o despăgubire de 7,25 euro/m.p., adică mai puţin decât a stabilit expropriatorul (7,5 euro/m.p.). Simpla prezenţă a d-lui L. în componenţa Comisiei a fost de natură să modifice concluzia referitoare la valorile practicate pe piaţă în luna septembrie 2009 şi în mod inexplicabil ne sunt prezentate valori mai mari faţă de raportul iniţial.
Instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea privind efectuarea unei noi expertize motivată de obiecţiunile pertinente formulate în primă instanţă şi respinse nejustificat de instanţa de fond.
S-a încălcat şi dreptul recurentei la apărare, singura modalitate de a demonstra temeinicia aspectelor semnalate prin obiecţiunile la raportul de expertiză efectuat la fond, fiind efectuarea unui nou raport de expertiză, întocmit în cauză de către alte persoane decât cele desemnate să facă parte din comisia alcătuită conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ în ceea ce priveşte administrarea probei cu o nouă expertiză evaluatorie, ceea ce a produs recurentei o vătămare ce nu se poate acoperi decât prin desfiinţarea actelor de procedură nelegale, în aplicarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Având în vedere încălcarea evidentă a art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. de către instanţa de apel, cât şi nelegalitatea raportului de expertiză întocmit la fond, este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta invocă încălcarea art. 26 al Legii nr. 33/1994 potrivit cu care la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Conform art. 1 lit. i) al Legii nr. 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt: comuna, oraşul şi judeţul.
Imobilul în litigiu, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză, este un teren agricol, situat în extravilanul localităţii Turda, exclus oricărei prevederi urbanistice de introducere în intravilan, prin urmare, comparabilele în stabilirea valorii despăgubirii trebuie să privească un teren agricol situat în extravilanul oraşului Turda.
În absenţa unor comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri arabile aflate în extravilanul oraşului Turda, au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare din extravilanul oraşului Cluj, oraş aflat din cadrul aceluiaşi judeţ, ca şi oraşul Turda, respectiv judeţul Cluj, această alegere fiind făcută în considerarea faptului că terenurile din aceste contracte de vânzare-cumpărare erau arabile şi se aflau la o distanţă de 2 km de terenul în litigiu.
Prin urmare, toate criticile privind încălcarea art. 26 al Legii nr. 33/1994 din perspectiva greşitei alegeri a comparabilelor apar ca fiind nefondate, deoarece a fost păstrată categoria de teren şi respectată condiţia situării în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, anume judeţul Cluj, în condiţiile în care nu au putut fi identificate comparabile din extravilanul oraşului Turda, ci din extravilanul oraşului Cluj, respectiv din comuna Mihai Viteazu, valoarea acestora fiind apropiată de cea a terenului în litigiu mai ales datorită vecinătăţii cu terenul în litigiu, ceea ce atenuează condiţia ca imobilele să se afle în extravilanul aceluiaşi oraş.
La evaluarea terenului au fost avute în vedere comparabile din perioada 2008 - 2009, expertiza fiind efectuată în 22 aprilie 2010, deoarece reclamanţii au pretins că nu au fost identificate comparabile la nivelul anului 2010. Dacă astfel de comparabile existau, nimic nu împiedica pe recurentă să le depună la dosar, căci nu se poate cere reclamanţilor să facă dovada unui fapt negativ, pârâtei-recurente revenindu-i obligaţia de a face dovada faptului pozitiv contrar pe care îl pretinde, ceea ce aceasta nu a făcut.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că expertiza a fost corect întocmită pe baza unor comparabile care evidenţiau preţurile reflectate în contracte de vânzare-cumpărare cu care s-au vândut terenuri de aceeaşi categorie cu terenul în litigiu într-o perioadă cât mai apropiată de cea în care s-a efectuat expertiza. O interpretare contrară, bazată pe nelegalitate expertizei datorată absenţei unor comparabile din momentul efectuării expertizei, ar duce la imposibilitatea soluţionării cauzei, în absenţa unor asemenea comparabile.
Apare ca nefondată şi critica privind necesitatea administrării unei noi probe cu expertiză în apel, deoarece încuviinţarea probelor este atributul instanţei, astfel cum prevede art. 167 C. proc. civ. Instanţa de apel avea astfel posibilitatea legală de a respinge ca neconcludentă o probă atunci când această probă a fost administrată la prima instanţă şi nu existau motive întemeiate de a se considera că se impune refacerea ei.
Necesitatea refacerii acestei probe motivată de devalorizarea imobilului nu poate constitui un argument suficient pentru casarea deciziei din apel, deoarece nu constituie un aspect de nelegalitate.
Înalta Curte consideră că, invocând încălcarea art. 129 C. proc. civ., recurenta reiterează de fapt criticile aduse raportului de expertiză efectuat şi omologat în primă instanţă, considerând, prin raportare la primul raport de expertiză efectuat în primă instanţă, care a fost constatat nul, că această probă a fost greşit interpretată în apel.
Aceste critici însă nu pot fi primite ca fiind fondate, pe de o parte deoarece aprecierea probelor nu mai poate fi cenzurată pe calea recursului, odată cu abrogarea acestui motiv de recurs prevăzut în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, deoarece se raportează la o probă care a fost anulată, respectiv primul raport de expertiză efectuat în cauză, care nu mai produce efecte juridice, astfel încât concluziile acestuia nu mai pot forma obiect de analiză în prezenta cauză. De asemenea, reiterarea obiecţiunilor la raportul de expertiză, la care s-a primit răspuns, nu se mai poate realiza în căile de atac în măsura în care nu privesc aspecte de nelegalitate.
Verificând decizia recurată, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a exercitat rol activ, iar prin măsurile dispuse nu a afectat dreptul recurentei la apărare, ci a cenzurat probatoriul în raport de propria convingere asupra modului în care s-a clarificat situaţia de fapt, prin raportul de expertiză refăcut de prima instanţă de fond şi prin răspunsul la obiecţiunile formulate la acest raport, faţă de care a considerat că nu se impune refacerea expertizei în apel.
Prin urmare, nu se poate identifica nici un aspect care să justifice existenţa unei vătămări a recurentei, în accepţiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., de natură să facă aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2671,40 RON către intimaţii-reclamanţi T.S.V., T.I., T.Ş. şi T.M., cu titlu de cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală, la cererea intimaţilor-reclamanţi şi în temeiul chitanţelor care dovedesc suportarea acestor cheltuieli cu titlu de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 48 A din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca nefondat.
Obligă pe recurentul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA la plata sumei de 2671,40 RON către intimaţii-reclamanţi T.S.V., T.I., T.Ş. şi T.M., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1767/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1770/2012. Civil → |
|---|
