ICCJ. Decizia nr. 180/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.180/2012
Dosar nr.37763/3/2008
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la 23 ianuarie 2008, reclamanţii Z.A. şi S.V., au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să soluţioneze notificarea adresată în temeiul Legii nr. 247/2005, pentru un teren intravilan în Ploieşti.
În motivare, s-a arătat că prin notificarea nr. 106 din 03 iunie 2001 au solicitat pârâtei restituirea în natură a suprafeţei de teren situată în Ploieşti, str. I.T.G. (fostă str. S.), jud. Prahova, în suprafaţă de 220 m.p., teren ce a aparţinut părinţilor reclamanţilor, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 03 iulie 1947 de Tribunalul Prahova, însă prin Decretul nr. 65/1951 şi procesul-verbal din 10 august 1951 le-a fost expropriată suprafaţa de 220 m.p. din str. I.T.G., jud. Prahova. O parte din teren l-au obţinut de la Primăria Municipiului Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2003 şi dispoziţia nr. 6279 din 19 septembrie 2002. Totodată, reclamanţii au arătat că prin adresa din 22 noiembrie 2005 Primăria Municipiului Ploieşti le-a comunicat că suprafaţa revendicată se află în patrimoniul I.P.J. Prahova şi că prin dispoziţia nr. 357 din 30 noiembrie 2007 a fost respinsă notificarea din 05 decembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 6208/18 iunie 2008, Judecătoria Ploieşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, iar, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 2490 din 30 septembrie 2008 Tribunalul Prahova a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrată pe rolul Secţiei a V-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, sub nr. 37763/3/2008, la data de 09 octombrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 422 din 29 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă acţiunea aşa cum a fost modificată, a fost anulată dispoziţia nr. 357 din 30 noiembrie 2007 emisă de intimată şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 220 m.p., aşa cum a fost identificat potrivit anexei la raportul de expertiză întocmit de ing. expert A.M. între punctele: C-D-E-F -38-37-40-C, având ca vecini la nord P.C.I. (actual M.I.R.A.), la est N.E. (actual M.I.R.A.), la vest rest proprietate S.Ş. (actual M.A. şi S.V. şi Z.A.), expertiză care face parte din prezenta hotărâre.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârât, prin Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2011 a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Sub aspectul dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită, Curtea a reţinut că s-a depus actul de vânzare cumpărare din 3 iulie 1947 încheiat între vânzătoarea M.P. şi cumpărătorii V.S. şi Ş.S. cu privire la terenul în suprafaţă de 1.010,30 m.p. situat în Ploieşti, strada I.N., fostă strada S.
Din acest teren a fost expropriată o suprafaţă de 220 m.p. prin Decretul nr. 65/1951 şi procesul-verbal din 10 august 1951. În decretul de expropriere figurează ca proprietar pentru terenul situat în str. S. numitul T.V., dar din toată corespondenţa purtată între autorii reclamanţilor şi M.A.I. din perioada exproprierii, rezultă că înscrierea în decretul de expropriere a numelui de T. reprezintă o simplă eroare, exproprierea fiind avizată prin Decizia nr. 721 pentru terenul situat în str. S., proprietatea numitului S.V.
În raport de aceste împrejurări, a rezultat că la data exproprierii proprietar al imobilului era numitul S.V., datele cuprinse în actele premergătoare exproprierii coroborându-se cu actul de vânzare - cumpărare din anul 1947, precum şi cu actele de stare civilă depuse de contestatori.
Susţinerile apelantului, în sensul că de măsurile reparatorii beneficiază numai persoanele care figurează în actul de expropriere sau moştenitorii acestora, nu au fost primite deoarece textul invocat de apelant instituie o prezumţie de proprietate în beneficiul persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, pentru ipoteza în care acestea nu mai deţin actele de proprietate şi nicidecum nu înlătură proba dreptului de proprietate făcută, în mod direct, cu ajutorul înscrisurilor ce constată calitatea de proprietar asupra imobilului.
Or, intimaţii - reclamanţi sunt în posesia înscrisurilor autentice care probează dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilului, menţiunea eronată din cuprinsul decretului de expropriere urmând a fi înlăturată, aceasta necorelându-se cu nici o altă probă administrată în cauză.
De altfel, aşa cum a reţinut şi tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus restituirea unei suprafeţe de 446 m.p. din imobilul situat la adresa în litigiu, respectiv Ploieşti, str. I.T.G., (fostă str. S.) jud. Prahova, în considerarea calităţii de persoane îndreptăţite la restituire a contestatorilor şi a dovezii dreptului de proprietate al părinţilor lor, V.S. şi Ş.S.
În ceea ce priveşte împrejurarea că instanţa a validat concluziile raportului de expertiză care constată că suprafaţa de 220 m.p. teren, aflată în administrarea apelantului, este liberă de construcţii, Curtea a constatat că apelantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, neformulând obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei criticate şi, drept consecinţă, respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită cu privire la persoana ce avea calitate de proprietar a bunului notificat, la data exproprierii.
Astfel, în Decretul de expropriere nr. 65 din 15 mai 1951 figurează drept proprietar T.V. şi nu V.S. şi Ş.S., autorii reclamanţilor.
De asemenea, adresa din 18 noiembrie 1969, din care rezultă că terenul a fost expropriat de la V.S. şi Ş.S., a fost modificată olograf la prenumele persoanei, din V. în V.
Reclamanţii nu au făcut dovezi cu privire la calitatea lor de succesori ai persoanei îndreptăţite, T.V., ce figurează în decretul de expropriere, sau S.V., persoana menţionată în procesul-verbal încheiat la 10 august 1951.
Tot sub aspectul nelămuririi situaţiei de fapt, se arată că vecinătăţile înscrise în actul de vânzare-cumpărare nu corespuns vecinătăţilor menţionate în decretul de expropriere şi procesul-verbal de predare din 1951, existând posibilitatea ca până la data exproprierii să fi intervenit o înstrăinare.
Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin acest act sunt instituite trei prezumţii legale privind existenţa, întinderea dreptului de proprietate şi calitatea de proprietar la data preluării a persoanei menţionate în actul de preluare, în speţă fiind vorba de T.V. şi nu de autorii reclamanţilor.
Intimaţii, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului întrucât terenul a fost cumpărat de părinţii lor, V.S. şi Ş.S. conform actului de vânzare - cumpărare din 3 iulie 1947 de la P.I.M.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Prin contractul de vânzare - cumpărare din 3 iulie 1947, soţii S.V. şi S.Ş. au cumpărat de la P.I.M. un teren în suprafaţă de 1.010,30 m.p. situat în municipiul Ploieşti, str. S. (în prezent str. I.T.G.), judeţul Prahova.
Într-un litigiu anterior, finalizat prin sentinţa civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, a fost obligată pârâta Primăria municipiului Ploieşti să restituie contestatorilor Z.A. şi S.V. terenul în suprafaţă de 446 m.p. situat în Ploieşti, str. I.T.G. (fosta str. S.). În considerentele hotărârii judecătoreşti se arată, în esenţă, că autorii contestatorilor au fost proprietarii terenului în litigiu, că o suprafaţă de 220 m.p. a fost expropriată prin Decretul nr. 65 din 15 mai 1951 şi că în administrarea primăriei se află doar o suprafaţă de teren de 446 m.p., liberă de construcţii şi utilităţi publice.
Cauza de faţă poartă asupra terenului de 220 m.p. expropriat prin Decretul nr. 65 din 15 mai 1951, unitatea deţinătoare fiind recurentul M.A.I.
Terenul în suprafaţă de 220 m.p. a fost proprietatea autorilor reclamanţilor, soţii S.V. şi S.Ş., astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare din 3 iulie 1947, coroborat cu adresa din 20 decembrie 1959 emisă de Circumscripţia financiară Ploieşti (fila 29 dosar fond), adresa din 18 noiembrie 1965 emisă de M.A.I. Prahova (fila 30 dosar fond), precum şi a procesului - verbal din 10 august 1951, încheiat între Sfatul popular al oraşului Ploieşti şi Direcţia Miliţia Regională Prahova (fila 25 dosar fond).
Este lipsită de relevanţă împrejurarea modificării prenumelui din „V." în „V." câtă vreme terenul a fost proprietatea soţilor V.S. şi Ş.S., fiind vorba de o evidentă eroare materială.
Din cele mai sus expuse, rezultă că prezumţia relativă simplă, înscrisă în art. 24 alin. (2) din lege, invocată de recurent în sensul că proprietar al terenului expropriat a fost persoana înscrisă în decretul de expropriere a fost răsturnată prin actele doveditoare ale dreptului de proprietate ale autorilor reclamanţilor.
Drept urmare, dat fiind calitatea reclamanţilor de succesori ai persoanelor îndreptăţite, S.V. şi S.Ş., criticile referitoare la absenţa dovezilor cu privire la calitatea reclamanţilor de succesori faţă de S.V. ori T.V., sunt nefondate.
Recurentul invocă şi lipsa rolului activ al instanţei în sensul neadministrării de dovezi cu privire la o eventuală înstrăinare a terenului anterior preluării acestuia, datorită inadvertenţelor existente între vecinătăţile imobilului înscrise în contractul de vânzare - cumpărare şi cele arătate în procesul - verbal din 1951.
Osebit de faptul că se pretinde dovada unui fapt negativ (neînstrăinarea terenului) pretinsele neconcordanţe au fost lămurite prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat la prima instanţă, concluziile acestuia nefiind contestate de recurent prin formularea de obiecţiuni ori solicitarea efectuării unei noi expertize în calea devolutivă de atac.
Înalta Curte, reţinând că legea a fost corect aplicată situaţiei de fapt stabilită în raport de probele administrate în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru argumentele ce au precedat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva deciziei nr. 30/ A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 168/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
