ICCJ. Decizia nr. 194/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.194/2012
Dosar nr.6418/118/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 25 mai 2010 reclamantul L.G., în calitate de nepot de fiu, al autorului L.N., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500.000 euro, în echivalent în lei, la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmare a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu.
Prin sentinţa civilă nr. 1713 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Constanţa s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa, pârâtul fiind obligat la plata către reclamant a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a bunicului său, L.N., în sumă de 2.500 euro în echivalent în lei, la data efectuării plăţii. Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că autorul reclamantului a fost condamnat politic la 2 ani de închisoare corecţională prin sentinţa nr. 311 din 28 august 1950 a Tribunalului Militar Teritorial Constanţa, pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale", acesta decedând la data de 26 iulie 1952 în timpul detenţiei, la Penitenciarul Gherla, datorită condiţiilor de exterminare la care a fost supus.
După arestare a urmat o perioadă grea pentru familia acestuia, mai ales că a fost arestat şi tatăl reclamantului; bunicului i-a fost confiscată toată averea, soţia şi copiii au fost daţi afară din casă, bunica nu a fost primită la lucru, familia fiind obligată să trăiască din mila rudelor.
Instanţa de fond a stabilit că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, modificat prin OUG nr. 62/2010;
În raport de acestea s-a apreciat că suma de 500.000 euro, cum a fost solicitată de reclamant prin acţiune este exorbitantă şi fără corespondent în raport de ceea ce înseamnă prejudiciul moral.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, în raport de jurisprudenţă constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a apreciat că se impune acordarea unei sume de bani cu caracter compensatoriu, de 2.500 euro, în raport şi de modificarea intervenită prin OUG nr. 62/2010.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa, cât şi reclamantul L.G.
Prin motivele de apel, pârâtul a invocat deciziile 1358 din 21 octombrie 2010 şi 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Prin Decizia nr. 114/ C din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Constanţa respingând ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul formulat de pârât şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin declararea neconstituţionalităţii textului art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, precum şi prin modificările aduse art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 62/2010, urmare a deciziilor nr. 1358/2010 şi 1354/2010 ale Curţii Constituţionale, demersul reclamantului este lipsit de temei juridic.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamantul L.G. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât în mod greşit i-a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral suferit.
A arătat că dezdăunarea morală a persoanelor ce au fost supuse condamnării cu caracter politic, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009 nu poate fi lăsată în derizoriu de instanţa de judecată.
A susţinut că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere consecinţele produse asupra întregii familii prin condamnarea politică a autorului său, precum şi situaţia care a generat condamnarea şi decesul acestuia, fiindu-i încălcate astfel drepturile la libertate, corespondenţă, muncă, asistenţă medicală şi viaţă.
Totodată a susţinut că instanţa nu a analizat faptul că recurentul a fost persecutat politic timp de peste 30 de ani, ceea ce prin suferinţe de neimaginat a influenţat personalitatea şi sănătatea sa.
A solicitat modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de judecată şi a acordării despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul suferit.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În esenţă, recurentul reclamant critică nelegala respingere a cererii de acordare a daunelor materiale, solicitate în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Problema care se pune însă în discuţie este aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Astfel, cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru daune morale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situaţie în care devin pe deplin incidente dispoziţiile art. 147 din Constituţie şi art. 31 din Legea nr. 47/1992.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curtea a examinat efectele deciziei de neconstituţionalitate, atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, respectiv, art. 14 din Convenţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 12, privind dreptul la nediscriminare, soluţia dată în soluţionarea recursului în interesul legii fiind obligatorie pentru instanţe, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut, în motivarea acestei decizii, că dreptul la acţiune pentru obţinerea reparaţiei prevăzute de lege este supus evaluării jurisdicţionale şi, atâta vreme cât această evaluare nu s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situaţia juridică este încă în curs de constituire (facta pendentia), intrând sub incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale, decizie care este de aplicare imediată. Nu se poate spune că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
În considerentele aceleiaşi decizii în interesul legii s-a argumentat şi sub aspectul raportului dintre dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraf 1 din Convenţie şi efectele deciziei Curţii Constituţionale. În acest sens, s-a reţinut că, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate. De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice. Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
În cadrul aceloraşi considerente, Înalta Curte a reţinut că, atunci când intervine controlul de constituţionalitate declanşat la cererea uneia din părţile procesului, nu se poate susţine că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariţia temeiului juridic al pretenţiilor sale), pentru că asupra normei nu a acţionat în mod discreţionar emitentul actului.
Înalta Curte nu a considerat că, prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale în cauzele nesoluţionate definitiv, s-ar creea o situaţie discriminatorie, care să intre sub incidenţa art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie. S-a apreciat că situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluţionate de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale) are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanţele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă şi nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curţii Constituţionale).
În ceea ce priveşte incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie, Înalta Curte a stabilit, în cadrul aceluiaşi demers de unificare a practicii judiciare, că, în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul înaintea apariţiei deciziei Curţii Constituţionale, nu s-ar putea vorbi despre existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Având în vedere caracterul obligatoriu al soluţiei pronunţate în cadrul recursului în interesul legii, Înalta Curte apreciază că soluţia ce se impune în prezenta cauză nu poate fi decât respingerea recursului, în condiţiile în care se constată că, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Faţă de toate considerentele reţinute, recursul va fi respins, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul L.G. împotriva deciziei nr. 114/ C din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 195/2012. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 192/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
