ICCJ. Decizia nr. 1983/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1983/2012
Dosar nr.29660/3/2008
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 25 iulie 2001, D.V.A., G.M., G.A. şi V.C., au cerut Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a fostei societăţi de comerţ şi industrie „D.", situată în Bucureşti, Bd. B., sector 1, ce a fost preluată abuziv de stat, prin naţionalizare, din proprietatea autorului lor comun D.A.
Prin Decizia nr. 189 din 18 iulie 2008, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declinat către Ministerul Economiei şi Finanţelor, competenţa de soluţionare a notificării, în acord cu dispoziţiile art. 31 alin. (3) din lege, pe considerentul că nu se cunoaşte societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate.
La 4 august 2008 G.A. şi G.M. au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să constate că A.V.A.S. are competenţa soluţionării notificării, în condiţiile în care la dosarul administrativ există suficiente dovezi care să ateste cu prisosinţă cine a preluat patrimoniul fostei societăţi.
La 1 octombrie 2008, reclamanţii şi-au precizat acţiunea arătând că înţeleg să conteste atât măsura declinării competenţei soluţionării notificării cât şi calitatea de persoane îndreptăţite la restituire a numiţilor D.V.A. şi V.C., coautori ai notificării.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 468 din 1 aprilie 2009, a respins contestaţia ca neîntemeiată reţinând în esenţă că reclamanţii nu au făcut dovada că patrimoniul „D." a fost preluat de societăţi privatizate de A.V.A.S. sau aflate încă în portofoliul A.V.A.S., situaţie în care declinarea competenţei de soluţionare a notificării a fost corect dispusă în favoarea Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Cu privire la cererea completatoare, s-a reţinut că printr-o primă decizie, emisă de A.V.A.S. (nr. 93 din 17 septembrie 2004) notificarea reclamanţilor a fost respinsă, cu motivarea că aceştia nu au făcut dovada calităţii de acţionar a autorului lor, la data preluării, iar petenţii D.V.A. şi V.C. nu beneficiază de prevederile Legii nr. 10/2001, fiind renunţători.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii, doar de reclamanţii G., a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006 a obligat pârâta A.V.A.S. să procedeze la soluţionarea notificării, reţinând că autorul celor în cauză se încadrează în cerinţele art. 3 din lege, fiind asociat al societăţii Dinamica, la data preluării abuzive.
În privinţa reţinerii lipsei calităţii de persoane îndreptăţite a celorlalţi doi notificatori, se mai arată, prevederile deciziei nr. 93 din 17 septembrie 2004, nu au fost contestate.
Această hotărâre, dată în primă instanţă, a fost îndreptată ulterior, prin sentinţa nr. 311 din 3 martie 2010 dispunându-se îndreptarea erorilor materiale din practica, sub aspectul redării corecte a numelor şi domiciliului pârâţilor şi respectiv a părţilor care au solicitat proba cu înscrisuri.
Prin Decizia nr. 642/ A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul D.V.A. şi admiţând apelul declarat de reclamanţii G.A. şi G.M., a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia, astfel cum a fost precizată.
A anulat Decizia A.V.A.S. nr. 189 din 18 iulie 2008 şi a obligat pârâta să soluţioneze notificarea nr. 1918/2001, formulată de contestatorii G.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, în ceea ce priveşte soluţia de declinare a competenţei soluţionării notificării de către A.V.A.S., la data emiterii deciziei contestate, art. 31 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevedea că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin Decizia motivată a instituţiei publice implicată în privatizarea societăţilor comerciale care au preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul în care, societatea comercială ce a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate, nu mai există, nu poate fi identificată ori nu a existat o asemenea continuitate.
După pronunţarea soluţiei de către prima instanţă, se mai arată, articolul menţionat a fost modificat prin Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009, având următorul conţinut: „Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin Decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului".
Legea nouă care stabileşte competenta de soluţionare a tuturor notificărilor de către A.V.A.S. este de imediată aplicare, deoarece în cauză suntem în prezenţa unui raport juridic în desfăşurare, care nu era pe deplin constituit la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).
Această interpretare este susţinută şi de dispoziţiile art. II din Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009 care prevăd ca „în procesele şi cererile având ca obiect stabilirea, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a măsurilor reparatorii prin echivalent şi/sau a valorii recalculate a acţiunilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi".
De asemenea, articolul III din acest act normativ, prevede că „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice va proceda la predarea către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pe bază de opis, a fiecărei notificări, însoţită de toată documentaţia depusă de către persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv şi care nu a fost soluţionată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi a dosarelor având ca obiect contestarea ordinelor emise în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin urmare, legea nouă exclude în toate situaţiile competenţa de soluţionare a notificării de către Ministerul Finanţelor Publice.
Cât priveşte criticile formulate de apelanţii G. cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite a petenţilor D.V.A. şi V.C., instanţa de control judiciar a constatat că acestea sunt fondate, astfel, s-a reţinut că, prin prima decizie pronunţată de A.V.A.S., nr. 93 din 17 septembrie 2004 s-a respins notificarea formulată, cu motivarea că petenţii D.V.A. şi V.C. nu beneficiază de prevederile legii, fiind renunţători, conform art. 4 alin. (2) din lege (filele 8-9 dosar fond).
Aceştia nu au formulat contestaţie împotriva sus menţionatei decizii, astfel încât, nevalorificând acest drept în termenul prevăzut de lege, nu mai pot pretinde recunoaşterea calităţii de persoane îndreptăţite.
Împotriva deciziei A.V.A.S. nr. 93 din 17 septembrie 2004 au formulat contestaţie doar petenţii G.M. şi G.A., cu privire la care notificarea a fost respinsă, cu motivarea că nu au făcut dovada calităţii de acţionar a autorului lor la data naţionalizării.
Prin Decizia civilă nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în urma admiterii apelului, această contestaţie a fost admisă, s-a anulat Decizia civilă nr. 93/2004 emisă de A.V.A.S. şi a fost obligată intimata A.V.A.S. să procedeze la soluţionarea notificării nr. 1918/2001 formulată de contestatori, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă în hotărâre se prevede că s-a anulat Decizia civilă nr. 93/2004, nu se poate admite interpretarea formală în sensul că această decizie a fost anulată în întregime (deci şi cu privire la soluţia prin care s-a respins notificarea formulată de D.V.A. şi V.C.), în condiţiile în care numai petenţii G. au formulat contestaţie, iar obiectul contestaţiei a privit doar soluţia de respingere a notificării formulată de aceşti petenţi, în dispozitiv, instanţa obligând intimata A.V.A.S. să soluţioneze contestaţia formulată de contestatori (G.M. şi G.A.).
Toate aceste aspecte determină concluzia că instanţa de apel a avut în vedere anularea parţială a deciziei A.V.A.S. nr. 93 din 17 septembrie 2004 cu privire la soluţia dată notificării formulată de contestatorii G., care a şi format obiectul litigiului, soluţia dată în privinţa notificării formulată de D.V.A. şi V.C., menţinându-se.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul D.V.A., cât şi R.M.C. şi V.D.M.
În recursurile lor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304. pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., pârâţii critică Decizia dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit s-a reţinut că, în condiţiile în care Decizia nr. 93/2004 emisă iniţial de A.V.A.S., a fost contestată doar de G.A. şi G.M., anularea acesteia, profită doar reclamanţilor.
Astfel, cum notificarea a fost formulată de către toate persoanele îndreptăţite, atacarea dispoziţiei prin care s-a soluţionat această notificare profită tuturor, prin anularea actului ce marchează finalizarea procedurii administrative, părţile fiind repuse practic în situaţia anterioară.
- R.M.C. şi V.D.M., în calitate de moştenitori ai autoarei V.C., nici nu au putut de altfel contesta dispoziţia nr. 93/2004, care nu le-a fost comunicată de către A.V.A.S.
- Decizia nr. 189 din 18 iulie 2008, ce face obiectul prezentei contestaţii, nu a statuat cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite la restituire a niciuneia dintre părţile semnatare ale notificării ci doar cu privire la competenţa de soluţionare a acesteia.
- simpla neparticipare a pârâţilor, la contestaţia formulată de către fraţii G. împotriva primei decizii emisă de A.V.A.S., nu echivalează cu renunţarea la dreptul pretins, care nu se poate face decât în condiţiile stipulate expres de lege.
Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în considerarea argumentelor ce succed.
Cererea de restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a fost formulată la 25 iulie 2001, de reclamanţii G.M. şi A. împreună cu D.V.A. şi V.C., autoarea recurenţilor R.M.C. şi V.D.M.
În soluţionarea acestei cereri, A.V.A.S. a pronunţat o primă decizie nr. 23 din 17 septembrie 2004 - prin care notificarea înregistrată la A.P.A.P.S., sub nr. 1141 din 31 iulie 2001, a fost respinsă, reţinându-se că nu au fost depuse actele doveditoare ale calităţii de acţionar a autorului D.A. iar în ceea ce-i priveşte pe notificatorii D.V.A. şi V.C., aceştia nu beneficiază de prevederile legii speciale, întrucât sunt renunţători.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii de către G.M. şi G.A. a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 114 din 14 februarie 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006, a admis apelul contestatorilor G. şi schimbând în tot sentinţa, a admis contestaţia şi a anulat Decizia nr. 93/2004 emisă de A.V.A.S., pe care a obligat-o să procedeze la soluţionarea notificării nr. 1918/2001, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că autorul notificatorilor deţinea, la data naţionalizării un număr de 55.900 acţiuni, la Societatea „D.", făcându-se ca atare dovada calităţii de asociat al acestuia, la data preluării abuzive.
În executarea obligaţiei instituită în sarcina sa prin hotărârea mai sus enunţată, A.V.A.S. a emis o a 2-a decizie - nr. 189 din 18 iulie 2008 - ce face obiectul contestaţiei din cauza de faţă, prin care a declinat către Ministerul Economiei şi Finanţelor, competenţa de soluţionare a notificării nr. 1918/2001, înregistrată la fosta A.P.A.P.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. 3 din lege, pe considerentul că nu se cunoaşte societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate.
Şi această din urmă decizie a fost contestată de către G.A. şi G.M. care ulterior, precizându-şi cererea, au solicitat instanţei să constate şi lipsa calităţii de persoane îndreptăţite a co-notificatorilor D.V.A. şi V.C.
Primul capăt al cererii introductive - vizând competenţa soluţionării notificării - a primit o soluţionare corectă din partea instanţelor care, au reţinut judicios că faţă de modificările operate de legiuitor articolului 31 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent, în ipoteza vizată de acest text, se propun, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, numai prin Decizia motivată a A.V.A.S.
Al doilea capăt de cerere, ce a format obiectul precizării de acţiune, din 1 octombrie 2008, a primit însă o soluţionare greşită.
Astfel, rezultă fără echivoc din cele mai sus expuse, că nici o instanţă nu a statuat irevocabil asupra lipsei calităţii de persoane îndreptăţite a celorlalţi doi notificatori, respectiv D.V.A. şi V.C., autoarea recurenţilor R.M.C. şi V.D.M.
Dimpotrivă, prin Decizia invocată nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006 - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a anulat în întregime Decizia nr. 93/2004 emisă de A.V.A.S. în soluţionarea cererii de restituire formulată de cei 4 notificatori, şi a obligat entitatea investită să soluţioneze notificarea acestora, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, atât prin această hotărâre judecătorească cât şi prin Decizia emisă ulterior de AVAS - contestată în prezenta cauză - nu s-a statuat cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a niciuneia dintre părţile semnatare ale notificării ci doar cu privire la competenţa de soluţionare a acesteia.
În acest context, în care fiecare din cei 4 notificatori îşi declară calitatea de persoană îndreptăţită, înţelegând să formuleze împreună cererea de restituire (a se vedea f. 7 – Dosar nr. 29660/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă) devin pe deplin aplicabile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei, folosesc şi celorlalţi.
Ca atare, în mod greşit, s-a reţinut că prin nevalorificarea dreptului de a formula contestaţie, împotriva deciziei nr. 93/2011 de către ceilalţi doi notificatori (D.V.A. şi V.C.) aceştia şi respectiv moştenitorii lor, nu mai pot pretinde să li se recunoască calitatea de persoane îndreptăţite, pentru imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Greşit a fost reţinută şi calitatea de renunţători a recurenţilor, faţă de autorul comun D.A..
Astfel, potrivit certificatului de moştenitor din 7 noiembrie 1983, de pe urma defunctului D.A., decedat la 8 mai 1983, au rămas ca moştenitori Dumitrescu Steluţa Adina, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de ½ din masa succesorală şi D.M., în calitate de frate, cu o altă cotă de ½.
Este adevărat că, mai sus invocatul certificat de moştenitor atestă că surorile defunctului (B.V., V.C. şi D.M.) au renunţat la succesiune.
Acestea însă au venit la succesiunea fratelui lor D.M., decedat la 16 ianuarie 1986, care, potrivit certificatului de moştenitor emis sub nr. 1049 din 23 iulie 1987, a avut ca moştenitori pe D.M.E., în calitate de soţie supravieţuitoare, G.E., frate, V.C. şi D.M., în calitate de surori;
În consecinţă, autorii recurenţilor deţin calitatea de moştenitori ai defunctului D.M. care, la rândul său, l-a moştenit pe D.A., fiind pe deplin îndreptăţiţi să solicite măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute de acesta din urmă la societatea „D." C.A.R (a se vedea în acest sens şi sentinţa nr. 6711 din 21 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă - f. 13 - dosar apel).
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, ambele recursuri urmează a se admite, cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate, admiterii apelului declarat de pârâtul D.V.A. şi schimbării în tot a sentinţei, în sensul admiterii în parte a contestaţiei, astfel cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii D.V.A., R.M.C. şi V.D.M. împotriva deciziei nr. 642/ A din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că admite şi apelul declarat de pârâtul D.V.A. împotriva sentinţei nr. 468 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte contestaţia precizată formulată de petenţii G.A., G.M., D.V.A. şi V.C.
Anulează Decizia A.V.A.S. nr. 189 din 18 iulie 2008 şi obligă A.V.A.S. să soluţioneze notificarea formulată de petenţii G.A., G.M., D.V.A. şi V.C.
Respinge capătul de cerere din precizarea contestaţiei privind constatarea lipsei calităţii de persoană îndreptăţită a intimaţilor D.V.A. şi V.C., a cărei calitate procesuală a fost preluată de R.M.C. şi V.D.M.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1980/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1961/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
