ICCJ. Decizia nr. 1986/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1986/2012
Dosar nr.208/85/2008
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu la 10 ianuarie 2008, reclamanta U.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu Primarul Oraşului Avrig, să se dispună anularea dispoziţiilor nr. 888/2007, 889/2007 şi 893/2007 şi să fie obligat pârâtul să emită noi dispoziţii, prin care să îi acorde despăgubiri pentru imobilele ce au aparţinut antecesorilor săi, K.G.G., S.K. şi K.G.M.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a susţinut că a formulat trei notificări, înregistrate sub nr. 3854/11, 3854/2 şi 3854/3 din 14 august 2001, respinse de pârât prin dispoziţiile contestate, în baza unor afirmaţii nereale în ceea ce priveşte imobilul situat în Localitatea B., înscris în CF Bradu, în sensul că acesta nu ar fi aparţinut tatălui său.
Referitor la bunurile ce au aparţinut M.G.K., s-a susţinut că, în mod eronat s-a respins notificarea ca lipsită de obiect, fiind indicate alte persoane drept proprietari.
Reclamanta şi-a precizat contestaţia, în sensul că notificările sale au avut ca obiect imobilele înscrise în CF Bradu, iar în localitate este notoriu că acestea au aparţinut antecesorilor săi.
La termenul din 3 aprilie 2008 s-a depus o nouă precizare a contestaţiei, prin care s-a solicitat doar anularea dispoziţiei nr. 888/2007 emisă de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură prin echivalent pentru imobilul situat în Bradu, înscris în CF Bradu.
Pentru restul dispoziţiilor s-a solicitat disjungerea şi judecarea separată.
Întrucât reclamanta personal nu şi-a precizat poziţia faţă de restrângerea obiectului contestaţiei, prima instanţă a analizat-o astfel cum a fost formulată iniţial.
Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis în parte contestaţia, astfel cum a fost precizată şi a anulat în parte dispoziţia nr. 888/2007 în sensul că a obligat pârâtul Primarul Oraşului Avrig să completeze dispoziţia, în sensul restituirii în natură a imobilelor ce se află în proprietatea statului, sau formulării propunerii de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie stabilită conform standardelor internaţionale, pentru cotele de 2/12 din următoarele imobile înscrise în CF Bradu.
A fost respinsă contestaţia formulată împotriva dispoziţiilor nr. 889/2009 şi 893/2007 şi celelalte cereri formulate de reclamantă.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale de 2.700 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prima cerere înregistrată sub nr. 3854 din 14 august 2001, depusă direct la Primăria Oraşului Avrig, se referea la toate imobilele proprietatea numitului K.G.G., tatăl contestatoarei.
Prin dispoziţia nr. 888/2007 a fost respinsă această cerere, cu motivarea că imobilul înscris în CF Bradu, a trecut în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974, fiind preluat de la S.G. şi nu de la antecesorul reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit extrasului CF, imobilul a fost dobândit prin cumpărare în 1929 şi preluat în 1947, în baza Legii nr. 177/1947. Ulterior, în baza Decretului nr. 81/1957 a fost reîmproprietărit S.G., de la care imobilul a fost preluat la 21 aprilie 1976. Intimatul nu s-a pronunţat în legătură cu celelalte imobile aparţinând tatălui contestatoarei.
Cea de a doua cerere, înregistrată la Primăria Avrig sub nr. 3854/2001 a avut ca obiect restituirea imobilului din Bradu, ce a aparţinut mătuşii reclamantei, S.K. Prin expertiza topografică, imobilul a fost identificat ca fiind la nr. administrativ 211, înscris iniţial în CF Bradu, şi transcris în CF Bradu, dezmembrat în două corpuri funciare noi. Prin dispoziţia nr. 889/2007 s-a respins solicitarea reclamantei cu motivarea că acest imobil din Bradu nr. 211 este în prezent proprietatea familiei C.N., iar cel din Bradu este proprietatea lui U.V.
Tribunalul a reţinut că cea de-a treia cerere înregistrată la Primăria Avrig sub nr. 3854/2001 se referă la solicitarea de restituire a imobilului, situat în localitatea Bradu, ce a aparţinut lui H.M. Imobilul a fost identificat ca fiind înscris în CF Bradu, cererea reclamantei fiind respinsă prin dispoziţia nr. 893/2007, cu motivarea că moştenitor al defunctei proprietare a fost T.M., moştenită la rândul său de S.M.J., iar contestatoarea nu a dovedit proprietatea şi calitatea de moştenitor după proprietarul tabular.
Instanţa de fond a considerat că se impune respingerea contestaţiilor împotriva dispoziţiilor nr. 887 şi 893/2007, emise de pârât, întrucât nu s-a dovedit calitatea de moştenitor după K.M., S.G. (G.), iar din înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat că tatăl contestatoarei este singurul moştenitor al numitei K.M.
În ce priveşte dispoziţia nr. 888/2007 prima instanţă a considerat că se impune anularea în parte, în sensul obligării pârâtului de a face propunere de acordare de despăgubiri pentru cotele ce au aparţinut tatălui contestatoarei K.G.G.
Pentru imobilele care au aparţinut fraţilor autorului reclamantei, S.E. şi G. şi K.M. s-a reţinut că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor, iar pentru K.I. şi W.S., cererea a fost formulată peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv la 6 noiembrie 2007.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând să i se restituie în natură toate imobilele solicitate.
Curtea de Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 32 din 3 februarie 2011, a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că imobilul înscris în CF Bradu, casă, curte şi grădină, preluat de Statul Român prin expropriere la 4 iulie 1946, are în prezent alţi proprietari, al căror titlu nu a fost anulat sau contestat.
S-a reţinut, totodată, că imobilele înscrise în CF Bradu, luncă, arătorşi păşune, au fost întabulate pe numele lui K.G., la 9 iunie 1938, iar prin Decizia nr. 139 din 31 martie 1945 au fost expropriate în baza Legii reformei agrare, astfel că, faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu fac obiectul acesteia.
Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi în ceea ce priveşte imobilele înscrise în CF arător, preluate prin expropriere în anul 1946.
S-a mai avut în vedere şi faptul că, în ceea ce priveşte terenurile înscrise în CF Bradu, apelanta nu a făcut dovada că au aparţinut antecesorilor săi, sau că au fost preluate abuziv, iar faţă de categoria de folosinţă şi de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu puteau face obiectul aplicării acestui act normativ.
Cu privire la imobilul înscris în CF Bradu, grădină intravilan, casă de piatră şi curte, s-a constatat că a aparţinut lui S.G. (B + 1), de la care a fost preluat în 1946 de Statul Român (B + 3), în baza Decretului nr. 81/1957, acesta fiind împroprietărit, astfel că imobilul a fost preluat tot de la acesta în baza Decretului nr. 223/1974.
Sub B + 6, în 1978, imobilul a fost dezmembrat şi reînscris sub A + 2, 3, construcţii şi teren de 805 m.p. Cele de sub A + 3 au trecut în proprietatea C.A.P. Avrig, iar imobilul de sub A + 2 au devenit proprietatea numitei G.V., în baza Legii nr. 112/1995.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de apel, s-a apreciat că înscrierile efectuate în cartea funciară se bucură de prezumţia de legalitate, până la rectificarea lor sau declararea ca false.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta U.M., criticând-o ca nelegală pentru încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare şi dovezi administrate şi solicitând admiterea contestaţiei în totalitate.
Prin motivele de recurs, reclamanta a precizat instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ şi a pronunţat Decizia în grabă, neexaminând probele propuse prin motivele de apel.
De asemenea, a susţinut că, prin soluţia pronunţată, instanţa a validat faptele infracţionale săvârşite de funcţionarii Primăriei Avrig, care au valorificat bunurile aparţinând tatălui său şi fraţilor acestuia, confiscate de stat.
La termenul din 20 martie 2012, Curtea a reţinut cauza în pronunţare sub aspectul excepţiei nulităţii recursului, ca urmare a neîncadrării criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. C) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Curtea va reţine că, prin cererea de recurs reclamanta U.M. a invocat formal încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta nu a indicat, însă, dispoziţiile legale pretins încălcate de instanţa de apel, recursul constituindu-se ca un şir de afirmaţii şi susţineri nestructurate din punct de vedere juridic, care nu fac posibilă încadrarea în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, prin urmare, cenzurarea deciziei atacate.
Astfel, în cauză, reclamanta recurentă nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., simpla exprimare a nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, „în grabă" de instanţa de apel neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Motivul de recurs vizând nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare şi asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii se circumscrie, formal, motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a OUG nr. 138/2000, astfel că nu mai poate fi valorificat în calea de atac extraordinară a recursului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. ultim C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta U.G.M. împotriva deciziei nr. 32 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de contestatoarea U.G.M. împotriva deciziei nr. 32 din 03 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1992/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1976/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
