ICCJ. Decizia nr. 1992/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1992/2012
Dosar nr.4110/115/2009
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş Severin la 4 decembrie 2009, reclamanta S.N.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a strămutării tatălui său, L.I.G., şi a bunicilor, L.I. şi L.E., în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955 în Câmpia Bărăganului, apreciind că, pentru o reparaţie justă şi dreaptă, suma de 750.000 euro este îndestulătoare.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Decretul-lege nr. 198/1990 şi OUG nr. 214/1999, reclamanta a arătat că, pe parcursul întregii perioade de deportare, autorii săi au fost trataţi ca adevăraţi paria ai societăţii, au fost obligaţi să trăiască în condiţii mizere şi li s-au confiscat terenurile avute în proprietate, recoltele, parcul zootehnic, maşinile şi utilajele agricole.
La termenul de judecată din 24 martie 2010, a fost conexat Dosarul nr. 334/2000 la Dosarul nr. 4110/15/2009, în baza art. 164 C. proc. civ., constatându-se că reclamanta S.N.D. este soră cu reclamantul L.G.V., ce a chemat în judecată la 28 octombrie 2010, prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş Severin (sub nr. 334/115/2010), solicitând plata sumei de 750.000 euro pentru aceiaşi autori, pe acelaşi pârât.
La termenul de judecată din 16 iunie 2010, reclamantul L.G.V. a depus o declaraţie autentică prin care a renunţat la judecată.
La termenul de judecată din 29 septembrie 2010, reclamanta a invocat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi II din OUG nr. 62/2010, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea acestei excepţii şi suspendarea judecăţii.
La termenul din 13 octombrie 2010, instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale şi, având în vedere că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, referitoare la suspendarea judecăţii, au fost abrogate, a procedat la continuarea judecăţii.
Tribunalul Caraş Severin, prin sentinţa civilă nr. 1641 din 13 octombrie 2010, a admis în parte acţiunea reclamantei S.N.D. şi a obligat pârâtul la 10.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
S-a luat act de renunţarea reclamantului L.G.V. la judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 3 şi 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit personal şi de autorii săi, ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a deportării, impusă de autorităţile comuniste pentru o perioadă de aproximativ 5 ani.
S-a considerat că indemnizaţia de care au beneficiat tatăl şi bunica reclamantei în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990 nu poate constitui o reparaţie îndestulătoare, raportat la prevederile art. 3 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, art. 8 C.E.D.O. şi jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Kudla vs. Polonia).
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel S.N.D. şi L.G.V., precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin.
Reclamanţii nu au depus motive de apel, astfel că în cauză s-a făcut aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Pârâtul a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, susţinând că reclamanta şi antecesorii săi nu au suferit o condamnare, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi au învederat, totodată, că suma acordată de prima instanţă este nejustificat de mare, nu ţine cont de măsurile reparatorii deja acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei.
Examinând sentinţa, în raport de motivele invocate şi de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 321 din 22 februarie 2011, a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul pârâtului şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.D. şi a menţinut în rest hotărârea, în ceea ce priveşte renunţarea la judecată a reclamantului L.G.V.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin declararea neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, conform art. 147 alin. (1) din legea fundamentală şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor reclamantei, s-a reţinut că, în contextul expus, nu se poate proceda la reevaluarea prejudiciului moral pretins.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.N.D., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a invocat nerespectarea principiului egalităţii în drepturi şi a principiului neretroactivităţii legii, prin greşita aplicare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 unei acţiuni înregistrate anterior momentului pronunţării acesteia.
De asemenea, s-a invocat nerespectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei C.E.D.O. generată de aplicarea acestuia, cu privire la noţiunea de „bun".
Intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile invocate de reclamanta recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluţionării, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat, încă, o cerere.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii publicată în M. OF. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv.
Nu se poate reţine că, întrucât acţiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional, guvernat de regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba de o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii.
Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.
În speţă, reclamanta nu este titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să le fi confirmat dreptul.
În cauză nu se poate constata că ar fi vorba de o intervenţie a legiuitorului, ci a Curţii Constituţionale, care potrivit statutului său, este o autoritate publică independentă şi al cărei scop îl constituie garantarea supremaţiei Constituţiei.
Pentru toate aceste considerente Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.N.D. împotriva deciziei nr. 321 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1994/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1986/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
