ICCJ. Decizia nr. 2554/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILA
Decizia nr. 2554/2012
Dosar nr. 1899/30/2009
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin decizia nr. 252/ A din 09 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.I. împotriva sentinţei civile nr. 1718 din 10 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul K.I., criticând-o pentru nelegalitate, fără însă a încadra în drept şi a structura criticile sale.
La termenul din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.
De la această dată, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 16 februarie 2011, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 05 aprilie 2012, pentru când a citat legal părţile.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata, din oficiu, perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei civile nr. 252/ A din 09 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 327/2012. Civil → |
|---|
