ICCJ. Decizia nr. 2572/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2572/2012
Dosar nr.9842/3/2009
Şedinţa publică din 05 aprilie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi precizată ulterior, reclamanta P.G. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să soluţioneze notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. Herăstrău, sector, format din teren în suprafaţă de 325 m.p. şi apartamentul de la mansardă, împreună cu părţile comune aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 1364 din 23 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea şi a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, str. Herăstrău, alcătuit din teren în suprafaţă de 322 m.p. şi apartamentul de la mansarda construcţiei, împreună cu părţile comune din imobil, aferente acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat la 18 iulie 1935, C.R. şi M.R. au cumpărat de la B.M.B.C. SA un teren în suprafaţă de 275 mp reprezentând lotul nr. 12 din blocul din Parcul Jianu, iar prin actul de vânzare cumpărare autentificat la 27 august 1935, aceleaşi persoane au mai cumpărat un teren alăturat, în suprafaţă de 50 mp din parcela nr. 11 blocul situat în Parcul Jianu. Astfel, în total, terenul cumpărat în 1935 de C.R. şi M.R. în Parcul Jianu, alcătuit din parcelele 12 şi parţial parcela 11, a avut suprafaţa de 325 mp.
Pe terenul în suprafaţă de 325 mp C.R. şi M.R. au construit un imobil, conform autorizaţiei de construire.
Tot în parcul Jianu, C.R. şi M.R. au cumpărat în anul 1946, prin contractul de vânzare autentificat la 1 martie 1946, parcelele 6 şi 7, cu o suprafaţă totală de 675 mp.
Pentru ambele imobile, atât cel dobândit în 1935 împreună cu construcţia ridicată pe acesta, cât şi pentru terenul dobândit în anul 1946, s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de către P.G., adresată mai multor instituţii publice. Astfel, notificarea a fost adresată Primăriei în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese din cuprinsul dosarului administrativ.
Prin acţiunea de faţă, reclamanta a învestit iniţial instanţa cu soluţionarea pe fond a notificării menţionate cu privire la ambele imobile, însă ulterior a renunţat la capătul de cererea privind restituirea terenului de 675 mp cumpărat în anul 1946 de autorii săi, precizând că acesta a fost vândut de C.R. şi M.R. în timpul vieţii.
De asemenea, reclamanta a renunţat la restituirea apartamentelor 1 şi 2 din imobil, arătând că acestea au făcut obiectul unor acţiuni în justiţie în urma cărora instanţele judecătoreşti le-au restituit reclamantei.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că obiectul prezentei cauze este reprezentat doar de soluţionarea pe fiind a notificării formulate de reclamantă cu privire la imobilul din str. Herăstrău, Bucureşti alcătuit din teren de 325 mp şi construcţie, mai puţin apartamentele 1 şi 2 din acest imobil.
Terenul care în 1935 reprezenta parcela 12 şi parţial parcela 11 din blocul din Parcul Jianu se află în prezent pe str. Herăstrău (acelaşi cu nr. 7A) sector 1, fapt stabilit în cadrul dosarului administrativ de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pe baza planurilor topografice ale imobilului din anii 1957, 1965, 1977 şi 1986, coroborate cu raportul de expertiză construcţii efectuat de expert L.G. în dosarul nr. 16561/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi cu istoricul de număr poştal din care rezultă că actuala stradă Herăstrău a purtat denumirea de strada R Parcul Jianu, iar din anul 1938 pe strada R Parcul Jianu lotului 12, iar din anul 1948 strada R s-a numit str. Herăstrău, iar imobilul de la numărul 7 a păstrat acest număr şi pe strada Herăstrău.
Tribunalul a mai reţinut că şi în anul 1957 imobilul avea adresa în str. Herăstrău, astfel cum reiese din actul de preluare de către stat, respectiv Decizia nr. 1033 din 10 august 1957.
În ceea ce priveşte încadrarea imobilului din str. Herăstrău în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, a stabilitcă acesta a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 Decizia nr. 1033 din 10 august 1957. Aşa fiind, imobilul face parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită, deoarece este moştenitoarea foştilor proprietari C.R. şi M.R. C.R. a decedat la 23 iulie 1975 fiind moştenită de soţul său, R.M., conform certificatului de moştenitor din 6 decembrie 1999. R.M. a decedat, unicul său moştenitorul fiind B.C., conform certificatului de moştenitor din 20 martie 1996. Aceasta din urmă a decedat la 1 februarie 1998 fiind moştenită, în calitate de legatar universal de reclamanta P.G., certificat de moştenitor din 3 martie 1998.
În privinţa părţii din imobil cu privire la care s-a solicitat restituirea, tribunalul a constatat că, prin Decizia civilă nr. 752/A din 14 iunie 2007 (rămasă irevocabilă), Tribunalul Bucureşti secţia a IV a civilă a admis acţiunea în revendicare şi i-a obligat pe pârâţii S.V. şi S.S.V.F. (cumpărători în baza Legii nr. 112/1995) să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei apartamentele 1 şi 2 din imobilul situat în Bucureşti str. Herăstrău.
Însă, în temeiul Legii nr. 112/1995, Municipiul Bucureşti (prin SC H.N. SA) a vândut şi mansarda imobilului în litigiu către C.E. prin contract. Acest contract a fost declarat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti rămasă irevocabilă.
În aceste condiţii, întrucât mansarda imobilului în litigiu a reintrat în patrimoniul Municipiului Bucureşti, tribunalul a constatat că se poate dispune restituirea în natură a acestei părţi din imobil, singura cu privire la care reclamanta şi-a restrâns acţiunea de faţă.
Totodată a reţinut că pârâtul nu si-a respectat obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, printr-o dispoziţie motivată asupra notificării formulate de reclamantă.
Prin urmare, a considerat că vătămarea pricinuită reclamantei în exercitarea drepturilor lor fundamentate pe prevederile legii speciale de reparaţie, prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziţii motivate ca răspuns la notificarea formulată în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecăţii, neexistând niciun impediment procedural în acest sens, fiind evident că reclamanta, în raport de conduita unităţii deţinătoare, nu poate fi lipsită de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, iar prin Decizia nr. 346/A din 29 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefundat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta a făcut dovada că autorii săi R.M. şi R.C. au fost proprietarii imobilului din litigiu în baza actelor de vânzare – cumpărare din 18 iulie 1935 şi 27 august 1935 cât şi a autorizaţiei de construcţie din acelaşi an şi că are calitate de moştenitor a acestora, prin actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor aflate în dosarul ce a însoţit notificarea, fără temei, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 nu a soluţionat notificarea, încălcând astfel prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, conform alin. (1) al textului de lege suscitat, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Prin Decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a statuat că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei, dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Stabilirea calităţii de moştenitor a reclamantei de după autorii R.M. şi R.C. şi a identităţii dintre imobilul pretins de reclamantă şi cel aflat în proprietatea autorilor săi, a avut loc nu numai în baza probelor existente la dosarul cauzei şi la care prima instanţă a făcut trimitere în considerente, ci şi prin sentinţa civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti intrată în puterea lucrului judecat.
Atâta vreme cât în urma constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la mansardă, aceasta a revenit în patrimoniul Municipiului Bucureşti, acesta poate fi obligat la restituirea ei în natură către fostul proprietar sau moştenitorii lui, în baza art. 1 şi 21 din Legea nr. 10/2001, cum just a reţinut prima instanţă.
În baza aceloraşi texte legale, odată cu restituirea mai multor unităţi constructive din imobil, reclamanta este îndrituită şi la restituirea terenului aferent, în suprafaţă de 322 m.p, identificat în dosarul nr. 16561/2002 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 intrată în puterea lucrului judecat, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul L.G., ataşat la dosarul cauzei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
La termenul de judecată din data de 05 aprilie 2012, reclamanta P.G. a depus la dosar dispoziţia nr. 15213/09 decembrie 2011 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Prin această dispoziţie, luându-se act de sentinţa civilă nr. 1364 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 9842/3/2009, definitivă, s-a dispus restituirea în natură către reclamant P.G. a imobilului situat în Bucureşti, str. Herăstrău, sector 1, alcătuit din teren în suprafaţă de 322 m.p. şi apartamentul de la mansarda construcţiei, împreună cu părţile comune din imobil, aferente acestuia.
Faţă de împrejurarea că recurentul şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau prin emiterea dispoziţiei menţionate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 346/ A din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2660/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2515/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
