ICCJ. Decizia nr. 2768/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2768/2012
Dosar nr. 1774/91/2010
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1774/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta P.E. a chemat în judecată civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a domiciliului obligatoriu.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca in anul 1951, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 din data de 18 iunie 1951. i-a fost fixat domiciliul obligatoriu in comuna Schei, raion Brăila, fiind dislocată împreună cu familia din zona frontierei de Vest, această măsura de restricţie domiciliară fiind ridicata prin Decizia M.A.I. 6100 din 27 iulie 1955
Prin Sentinţa civilă nr. 813 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin deciziile nr. 1358, 1360 şi 1354 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) teza 1 precum şi dispoziţiile art. 1 punctul 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, astfel încât, la acest moment nu mai există temeiul juridic invocat de reclamantă prin acţiune.
Prin decizia civilă nr. 69/ A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis apelul reclamantei şi a fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale, către reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, într-o motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente faţă de speţa concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra temeiului juridic al cererii introductive, precum şi cu o prezentare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la noţiunile de speranţă legitimă şi bun în sensul art. l Protocolul 1 CEDO, a conchis că decizia dată de Curtea Constituţională se aplică doar cererilor introduse pe rolul instanţelor ulterior pronunţării acesteia, întrucât, dacă s-ar dispune astfel, s-ar încălca principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din C.E.D.O.
Reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Arată că legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul soluţionării procesului, principiul neretroactivităţii regăsindu-se atât în art. l C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituţia României, dar şi în jurisprudenţa C.E.D.O.
Invocă dispoziţiile art. 14 din C.E.D.O. şi consideră că o simplă recunoaştere a caracterului politic al condamnării autorului său, fără a fi urmată de despăgubiri, este discriminatorie pentru reclamantă, faţă de persoanele aflate în situaţii juridice similare, care au obţinut daune morale.
Formulează critici pe cuantumul redus al daunelor acordate de instanţa de apel, care a reţinut eronat circumstanţele speţei, neanalizând deloc situaţia personală a părţii vătămate.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs şi pârâtul, indicând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii.
În dezvoltarea criticilor arată, în esenţă, că instanţa de apel trebuia să se raporteze la incidenţa în cauză a deciziei nr. 1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională şi să constate că temeiul juridic care a stat la baza acţiunii introductive a reclamantei a fost desfiinţat.
Analiza recursurilor
Înalta Curte va analiza controlul de nelegalitate din prisma efectelor deciziei nr. 1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, prin raportare la decizia nr. 12/2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
Criticile formulate de pârât aduc în discuţie o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sau cuantumul acestor despăgubiri, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue sa producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul sau.
În ceea ce priveşte legitimitatea demersului organului jurisdicţional constituţional, ea decurge din atribuţiile pe care le are conform legii şi Constituţiei, iar motivul de ordin general imperios transpare din motivarea deciziei Curţii Constituţionale (înlăturarea unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, a unei duble reglementări în aceeaşi materie).
Aşadar, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenţei, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăşi generatoare de situaţii discriminatorii.
Pe de altă parte, nu se poate reţine nici că prin aplicarea la speţă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 s-ar încălca art. 14 din Convenţie, cum de asemenea greşit a reţinut instanţa de apel.
Principiul nediscriminării cunoaşte limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta s-ar găsi, dat fiindcă cererea sa nu fusese soluţionată de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării ” constă în pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale şi a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuşi mecanismul vizând controlul de constituţionalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îşi are atribuţiile şi funcţiile bine definite.
Faţă de toate aceste considerente, reţinute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel şi-a întemeiat soluţia privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituţional printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, publicată anterior soluţionării definitive a litigiului.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamantă privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanţei asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condiţiile în care însăşi cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.
În consecinţă, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 69/ A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 813 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2764/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2772/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
