ICCJ. Decizia nr. 3069/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 24 iunie 2010, reclamantul M.H.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul politic al detenției la care a fost supus de către regimul comunist în perioada 24 februarie 1960 - 16 iunie 1960, precum și caracterul politic al sentinței de condamnare nr. 286 din 08 iunie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar București, iar Statul Român să fie obligat la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune morale, adică repararea de către pârât a prejudiciului moral cauzat prin persecuțiile la care a fost supus în timpul regimului comunist din România.
Prin Sentința civilă nr. 1143 din 21 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului, condamnare ce a fost dispusă prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București și a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 euro către reclamant, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală menționată reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare corecțională, cu suspendare, pentru infracțiunea de asociație contra liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 315 alin. (1) C. pen. Din considerentele sentinței penale rezultă că reclamantul, alături de alți inculpați, s-a făcut vinovat pentru asocierea în vederea trecerii frauduloase a frontierei, iar, în aceste împrejurări, din cauza absențelor, reclamantul a fost exmatriculat de Colegiul Național Mihai Viteazul la data de 16 februarie 1960, dată anterioară arestării sale.
în ce privește condamnarea reclamantului, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, aceasta constituind o condamnare cu caracter politic, având în vedere că trecerea frauduloasă a frontierei avea drept scop respectarea dreptului la liberă circulație, astfel cum prevede art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, drept nesocotit de regimul comunist.
Tribunalul a mai reținut că reclamantul justifică, astfel, calitatea de a apela la aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, reclamantul făcând dovada îndeplinirii cerințelor legii pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic suferită, prejudicii al căror cuantum a fost stabilit de instanță la suma de 4.000 euro.
împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantul M.H.G., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin apelul său, reclamantul a susținut că deși instanța în mod corect a constatat caracterul politic al condamnării suferite, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, în mod greșit, a plafonat cuantumul despăgubirilor funcție de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, deoarece, prin Decizia Curții Constituționale din data de 20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale prevederile acestui din urmă act normativ.
La rândul său, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală, deoarece prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, iar această decizie care, vizează și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 214/1999, Legea nr. 568/2001 și O.U.G. nr. 62/2010, sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice potrivit cu dispozițiile art. 51 și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, dispoziții care prevăd că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Având în vedere că dispoziția legală - art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 - în baza căreia instanța a acordat despăgubiri morale în cuantum de 4.000 euro a fost declarată neconstituțională, hotărârea instanței de fond este neîntemeiată, nemaiexistând temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii.
în subsidiar, pârâtul a arătat că suma acordată de către instanță este mare prin raportare la natura daunelor și la luarea în considerare a unor elemente de apreciere neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii. în plus, au fost deja acordate drepturi în baza O.U.G. nr. 214/1999, drepturi care au fost plătite din 05 iunie 2008, fapt reținut de către instanța de fond, dar neapreciat suficient, astfel că instanța, și din acest motiv, a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința primei instanțe, ca și părțile, de altfel, sub aspectul despăgubirilor acordate de către instanță pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, consecință a aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Prin Decizia nr. 483A din 9 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.H.G. împotriva Sentinței civile nr. 1143 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
A admis apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii cererii de daune morale, ca neîntemeiată.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel evocate și care, în esență, vizează aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 sub aspectul temeiniciei acordării despăgubirilor morale persoanelor persecutate politic în perioada 24 februarie 1960 - 16 iunie 1960, precum și al cuantumului acestor despăgubiri, Curtea a apreciat că apelul reclamantului este nefondat, iar apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt întemeiate, pentru argumente comune:
Astfel, prin Decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept.
în condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Deciziile Curții Constituționale sunt opozabile "erga omnes", sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, ele având putere numai pentru viitor, după publicare, având efect și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
în consecință, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 declarate neconstituționale, nu se mai pot aplica, astfel că instanța sesizată cu soluționarea acțiunii, având ca temei dispozițiile legale sus-menționate, continuând să soluționeze cauza, are obligația să constate că devin inaplicabile prevederile declarate neconstituționale.
Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I, din 15 noiembrie 2010, astfel că de la această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în termen de 45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile Constituției, la împlinirea acestui termen, prevederile sus-menționate încetându-și efectele juridice.
Curtea, constată că termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de acord a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituția României [art. 1 alin. (3) și (5)], ele încetând a-și mai produce efectele la 01 ianuarie 2011.
în speță, la termenul de judecată din 14 februarie 2011, Curtea a constatat că practic nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate în cazul prezent - potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 -, putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din lege (inaplicabile în litigiu).
Lipsind temeiul juridic al cererii de daune morale, a constatat că analizarea celorlalte critici din apelurile declarate, nu se mai impune.
Urmare a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt neconstituționale, apelantul-pârât prevalându-se în susținerea apelului declarat și de aceste statuări.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție: "Dispozițiile din legile (...) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul (...), după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".
Cum aceste Decizii nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar până la data soluționării cauzei, termenul de 45 zile, anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța de apel nu poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii în prezenta cauză.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, Curtea Constituțională a constatat că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au rămas fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel este, în parte, netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de apel, deși a admis apelul declarat de Statul Roman prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins cererea privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale ca nefondată, a menținut dispoziția sentinței de fond referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului dispusă prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București, soluția față de care înțelege să invoce excepția lipsei de interes referitor la acest capăt de cerere având raport de dispozițiile art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 214/1999 prin Decizia nr. 1409 din 05 iunie 2008, acestuia recunoscându-i-se calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Or, O.U.G. nr. 214/1999 a fost reglementată de către legiuitor tocmai pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, drepturi care nu se pot acorda decât prin recunoașterea sentinței respectiv deciziei date de către autoritățile regimului comunist.
Mai mult, însăși Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, că există reglementări paralele în legislația României și anume pe de o parte Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, iar pe de altă parte Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De asemenea, prin aceeași decizie a Curții Constituționale se reține că până în prezent persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic precum și vreo măsură privativă de libertate au beneficiat și beneficiază de sume de bani acordate lunar pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a luării măsurii administrative împotriva acestora, sume de bani care nu se pot acorda decât implicit cu recunoașterea și constatarea caracterului politic al măsurilor privative de libertate respectiv al măsurilor administrative luate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către regimul totalitar.
Curtea Constituțională a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Față de cele prezentate, întrucât reclamantul a beneficiat de O.U.G. nr. 214/1999 ca urmare a recunoașterii caracterului politic al condamnării, instanța nu mai poate constata acest lucru, devenind incident art. 111 C. proc. civ.: "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea ne poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului dispusă prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București, dispoziție menținută și de instanța de apel, din moment ce reclamantul a beneficiat de disp. O.U.G. nr. 214/1999 care are ca finalitate repararea prejudiciului suferit ca urmare a condamnării, respectiv a dispunerii măsurilor administrative, prin recunoașterea caracterului politic al acestora.
Față de argumentele prezentate, recurentul-pârât a solicitat instanței să admită recursul așa cum a fost formulat și să modifice în parte Decizia civila nr. 483A din 09 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în sensul respingerii și a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului dispusă prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, "Constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare."
în speță, tribunalul, având în vedere Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București prin care reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea de asociație contra liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 315 alin. (1) C. pen., în mod corect a constatat caracterul politic al acestei condamnări, reținând că, prin săvârșirea faptei, acesta a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, fapt pentru care reclamantului i s-a și acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, prin Decizia nr. 1409 din 05 iunie 2008 a Comisiei înființate în acest scop, depusă de asemenea, la dosar.
Așa fiind, în mod corect instanța de apel a menținut soluția tribunalului prin care a admis capătul de cerere din acțiunea reclamantului privind constatarea caracterul politic al sentinței de condamnare nr. 286 din 08 iunie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar București, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Date fiind dispozițiile art. 4. alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care prevăd în mod expres că persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3) din lege, nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât în sensul că formularea unei asemenea cereri ar fi lipsită de interes.
Având în vedere considerentele care succed, înalta Curte a constatat că recursul pârâtului a fost nefondat și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3070/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3068/2012. Civil → |
|---|
