ICCJ. Decizia nr. 3074/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 927 din 27 mai 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.A. și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 40.000 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta, împreună cu părinții și bunicii domniei sale, au fost strămutați din localitatea de domiciliu, în localitatea Bucu din Câmpia Bărăganului, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, perioada strămutării fiind cuprinsă între 18 iunie 1951 și 15 iunie 1956, pentru simplul fapt că reprezentau o familie înstărită.
Totodată, s-a mai reținut că reclamanta A.A. a beneficiat și beneficiază în continuare de o indemnizație lunară de 998 RON, stabilită de Comisia Județeană Caraș-Severin, pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990.
în continuare, instanța de fond a mai reținut că disp. art. 3 rap. la art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevăd că se constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată de dispozițiile Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.
Tribunalul a decis că, față de prev. art. 3 și 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, precum și art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asociată cu jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza Kudla vs. Polonia), a respectării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 41 din Constituția României, și cum reclamanta A.A. a făcut dovada prejudiciului moral suferit, este îndreptățită să beneficieze de o reparație echitabilă și nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009 și o astfel de reparație echitabilă se ridică la suma de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune morale.
împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin Decizia nr. 37/A din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva Sentinței civile nr. 927 din 27 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei A.A.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
în ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, instanța de apel a avut în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție [prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], potrivit cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției".
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009] cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantei A.A.
Această soluție se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta-reclamantă a susținut că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală în condițiile reținerii în structura și motivarea acesteia doar a unei părți a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și anume cauza Pincova și Pink contra Slovaciei, dar fără a reține jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, statuate clar și fără echivoc în dispozițiile art. 1,art. 5,art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950.
Recurenta-reclamantă a arătat că prin decizia instanței de apel se încalcă dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, deoarece prin acțiunea introductivă a solicitat instanței de judecată să constate că se încadrează în dispozițiile art. 3 și 5 din lege iar pe cale de consecință să dispună acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul avut, ori prin admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței instanței de fond, instanța de apel în contra probelor administrate a desființat în tot o sentință temeinică și legală.
Prin admiterea apelului și desființarea în tot a sentinței de fond instanța de apel și-a depășit atribuțiile deoarece prin cererea de apel pârâtul a solicitat doar modificarea aspectelor privind acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit.
Recurenta-reclamantă a reiterat prin cererea de recurs starea de fapt descrisă prin acțiunea introductivă și a arătat că până în prezent singura compensație oferită de către Statul Român a fost măsura reparatorie primită conform Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Recurenta-reclamantă a solicitat instanței să constate că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009 și a arătat că se impune repararea integrală de către Statul Român a pagubei suferite prin acordarea sumei de 1.500.000 euro, respectiv echivalentul în RON la data plății efective, cu titlu de daune morale și 150.000 euro daune materiale, sume pe care le consideră ca fiind o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit și care este în concordanță cu jurisprudența instanțelor naționale.
în drept a invocat dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ. și dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
La termenul din 04 mai 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția tardivității recursului, pe care o va admite pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
în speță, decizia atacată a fost comunicată reclamantei la data de 07 februarie 2011, care a semnat personal de primirea ei, așa cum rezultă din dovada de comunicare de la dosarul de apel.
Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul), urmează a se reține că, pentru reclamantă, termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 23 februarie 2011.
Reclamanta a declarat, însă, recurs la data de 31 mai 2011, dată care rezultă din ștampila de înregistrare a recursului la Curtea de Apel Timișoara, aplicată pe cererea de recurs.
Prin urmare, data declarării recursului se situează peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Având în vedere temeiurile arătate, înalta Curte a constatat că recursul a fost tardiv și l-a respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3073/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3072/2012. Civil → |
|---|
