ICCJ. Decizia nr. 3076/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

Prin cererea înregistrată sub nr. 3039/116/2010 (număr în format vechi 3416/C/2010) pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul U.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- 250.000 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale pentru măsura strămutării dispusă împotriva sa;

- 250.000 euro, echivalent în lei la data plății, pentru măsura strămutării luată împotriva părinților reclamantului U.D. și U.I.I.

- 125.000 euro echivalent în lei la data plății, daune morale pentru măsura strămutării luate împotriva bunicilor săi materni A.E. și A.V.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost strămutat împreună cu părinții săi în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955 și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Răchitoasa, jud. Ialomița, măsură administrativă ce a fost dispusă deoarece în 1944 s-au refugiat din fața armatelor sovietice care ocupau Basarabia, dată la care reclamantul avea 19 ani.

în drept, a invocat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă nr. 2393 din 29 septembrie 2010, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea formulată de reclamant; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 2000 euro, echivalent în lei la momentul plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, echivalent în lei la momentul plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorii reclamantului, U.D. și U.I.I.; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de numiții A.E. și A.V.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul U.I.I. împreună cu familia sa, compusă din părinții săi U.I. și U.D. și două surori, au fost dislocați din zona frontierei de vest și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Răchitoasa, jud. Ialomița, la 18 iunie 1951 în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 conform adresei 75713/1990 emisă de Ministerul de Interne.

Din aceeași adresă rezultă că prin Decizia M.A.I. nr. 6250/1953 a fost ridicată restricția domiciliară.

Aceeași situație de fapt rezultă și din Adresa 75447/1990 emisă de Ministerul de Interne - Direcția Secretariat.

Potrivit Hotărârii nr. 380/1991, reclamantul beneficiază de o indemnizație stabilită în baza Decretului-lege nr. 118/1990 și în baza aceluiași act normativ, mama acestuia U.D., în prezent decedată, conform actului de deces depus la dosar, a beneficiat de recunoașterea ca vechime în muncă, pentru soțul său, a perioadei 18 iunie 1951 - 5 mai 1956, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 2832/1991.

Având în vedere situația de fapt reținută precum și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 instanța a apreciat întemeiată în parte acțiunea reclamantului.

Cum din actele depuse și cum s-a arătat, reclamantul a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, măsuri ce au constat în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Răchitoasa, jud. Ialomița, a apreciat că suma de 2000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant ca urmare a acestei măsuri.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a avut în vedere că reclamantul a beneficiat de indemnizația lunară de 974 lei stabilită prin aplicarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, indemnizație ce a primit-o aproape 20 de ani în baza Hotărârii nr. 380/1991 și care a acoperit măcar în parte prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative dispuse împotriva sa, faptul că de la luarea măsurii a trecut un interval de timp îndelungat de 55 de ani, precum și dispozițiile textului art. 5 din Legea nr. 221/2009, care limitează acest cuantum.

în baza acelorași argumente instanța a apreciat că suma de 1000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de părinții reclamantului, care au făcut și ei obiectul măsurii administrative dispuse în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

A fost respins capătul de cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicii reclamantului, A.E. și A.V., în prezent decedați, conform certificatelor depuse la dosar, întrucât nu s-a făcut dovada că aceștia au fost supuși măsurii administrative.

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, solicitând admiterea apelului și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de către reclamant.

Pârâtul a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond se impune a fi cenzurată de instanța de apel, întrucât această soluție se întemeiază pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, articol de lege care a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Astfel, în condițiile în care dispozițiile în baza cărora se solicită despăgubiri au fost declarate neconstituționale, în acest moment nu mai există temeiul legal în baza căruia instanța să acorde aceste despăgubiri, cererea formulată rămânând, practic, fără obiect.

Prin Decizia nr. 358A din 31 martie 201, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, împotriva Sentinței civile nr. 2393 din data de 29 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant U.I.I.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins obligarea Statului Român la despăgubiri către reclamantul U.I. și către autorii acestuia, U.D. și U.I.I.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept.

în condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Deciziile Curții Constituționale sunt opozabile "erga omnes", sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, ele având putere numai pentru viitor, după publicare, având efect și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

în consecință, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 declarate neconstituționale, nu se mai pot aplica, astfel că instanța sesizată cu soluționarea acțiunii, având ca temei dispozițiile legale menționate, continuând să soluționeze cauza, are obligația să constate că devin inaplicabile prevederile declarate neconstituționale.

Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-a publicat în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că de la această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în termen de 45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile Constituției, la împlinirea acestui termen, prevederile sus-menționate încetându-și efectele juridice.

Curtea a constatat că termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de acord a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituția României [art. 1 alin. (3) și (5)], ele încetând a-și mai produce efectele la 01 ianuarie 2011.

în speță, Curtea a constatat că nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate în cazul prezent - potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 -, putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din lege (inaplicabile în litigiu).

Instanța de apel a reținut că, lipsind temeiul juridic al cererii de daune morale, analizarea celorlalte critici din apelurile declarate, nu se mai impune.

Urmare sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt neconstituționale, pârâtul prevalându-se în susținerea apelului declarat și de aceste statuări.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".

în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție: "Dispozițiile din legile (...) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul (...), după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Cum aceste Decizii nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010 iar până la data soluționării cauzei, termenul de 45 zile, anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța de apel a făcut aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii în cauza dedusă judecății de reclamant.

Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, Curtea Constituțională a constatat că trimiterile la lit. a) alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au rămas fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.

Instanța de apel a mai reținut că instanța de fond a analizat cauza sub temeiul juridic cu care a fost învestită, acesta neputând fi schimbat în calea de atac.

Mai mult, referirile la prevalența reglementărilor internaționale, respectiv a rezoluțiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist", a Convenției Europene a Drepturilor Omului, consacrată de art. 20 din Constituție, au fost deja în atenția Curții Constituționale, iar Rezoluția 40/1985, care consacră comportamentul de care trebuie să dea dovada statele, în sensul facilitării accesului la justiție și tratament echitabil al victimelor, potrivit considerentelor mai sus enunțate, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie, decât cea expusă.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul U.I.I. care a susținut că decizia atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

1. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

în motivarea deciziei, Curtea a arătat ca "temeiul juridic al acțiunii nu poate fi modificat în calea de atac, având în vedere solicitarea apelantului reclamant de a se avea în vedere ca temei juridic art. 5, 6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".

Recurentul-reclamant a arătat că apelantul a avut calitatea de pârât în faza procesuală a fondului și că nici el, nici apelantul nu a solicitat ca instanța să se pronunțe având în vedere alt temei juridic decât cel invocat prin cererea introductivă.

în consecință, motivele arătate sunt străine de această pricină.

II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Recurentul-reclamant a arătat că instanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată cu motivarea că temeiul juridic al capătului de cerere privind despăgubirile morale nu mai există, având în vedere ca art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional, reluând, în mare măsură, motivarea Curții Constituționale.

A mai arătat că, în conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituția Romanici, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Astfel, acestea nu se aplică raporturilor juridice izvorâte înainte de pronunțarea deciziei Curții Constituționale și nici cererilor adresate instanțelor de judecată, în orice fază procesuală s-ar afla înainte de pronunțarea acestora.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Călărași ca temeinică și legală.

în drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.

în raportul juridic dedus judecății curtea de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

în acest sens, în mod legal curtea de apel a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale, cu consecința respingerii acțiunii.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, decizie pe care instanța de recurs trebuie să o aibă în vedere la soluționarea cauzei, fiind general obligatorie de la data publicării, conform art. 3307alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, înalta Curte a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu este titularul unui "bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă care să-i fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Rezultă că, dând eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor constituționale și legale în materie, ceea ce face inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerile recurentului-reclamant conform cărora apelantul a avut calitatea de pârât în faza procesuală a fondului și că nici el, nici apelantul-pârât nu au solicitat ca instanța să se pronunțe având în vedere alt temei juridic decât cel invocat prin cererea introductivă deși sunt juste, nu sunt de natură a atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cu privire la decizia instanței de apel deoarece soluția pronunțată în apel a avut în vedere exclusiv incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Având în vedere temeiurile arătate, constatând că în cauză a fost pe deplin incidentă Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie obligatorie de la momentul publicării sale în M. Of. nr. 789/07.11.2011, conform art. 329 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

← ICCJ. Decizia nr. 3077/2012. Civil  ICCJ. Decizia nr. 3079/2012. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3076/2012. Civil